ICCJ. Decizia nr. 3110/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3110/2011
Dosar nr. 7899/1/2010
Şedinţa publică din 27 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2242 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul M.P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii şi, în consecinţă, a fost anulat ordinul din 29 decembrie 2008 emis de pârât şi s-a dispus reîncadrarea reclamantului pe funcţia avută anterior, a fost obligat pârâtul la plata drepturilor salariale aferente pe perioada cuprinsă între data emiterii ordinului şi data expirării duratei de 3 ani a contractului de management din 14 decembrie 2006, precum şi la plata sumei de 504,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin ordinul din 29 decembrie 2008 emis de Ministerul Sănătăţii Publice s-a dispus revocarea reclamantului din funcţia de manager al Spitalului Judeţean G., pentru neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor prevăzute de lege ce revin comitetelor directoare ale spitalelor.
S-a constatat că ordinul în discuţie a fost emis în temeiul art. 1833 lit. i) şi l), art. 200 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Cap. VIII lit. i) şi l) din contractul de management din 14 decembrie 2006, precum şi a raportului de control din data de 29 decembrie 2008.
Potrivit raportului de control din data de 29 decembrie 2008, Comisia a constatat o serie de neregularităţi analizate punctual de către prima instanţă.
În ceea ce priveşte prima constatare, instanţa a reţinut faptul că reclamantul a făcut dovada că la data controlului, 26 decembrie 2008, în cadrul spitalului funcţionau doar 8 linii de gardă, 4 asistente pe tură, din care trei la adulţi şi unul la copii, aşa cum rezultă din adresa din 24 decembrie 2008, din declaraţiile-note explicative şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
În ceea ce priveşte constatarea că as.med. M.V. de la U.P.U. nu purta mănuşi pe timpul aplicării unor manevre medicale de instalare a unei linii venoase şi recoltare de sânge, a reţinut că potrivit declaraţiei sale, în acel moment nu efectua manevra medicală care ar fi necesitat protecţie, ci îi aducea unei colege care efectuase deja o manevră nereuşită de puncţionare, o branulă de calibru corespunzător. Aceasta doar a conectat bolnava la monitor şi a efectuat un E.K.G., manevră ce nu necesită mănuşi de protecţie.
Sub acest aspect, prima instanţă a reţinut că în raportul de control nu a fost înlăturată argumentat această apărare şi nu s-au ataşat dovezi, în sensul că, operaţiunea în cauză, de instalare a unei linii venoase şi recoltare de sânge, a fost efectuată de către această asistentă, astfel încât nu poate fi reţinută ca faptă ce ar atrage abaterea disciplinară a managerului spitalului, o împrejurare care nu a fost dovedită sau recunoscută de asistenta medicală în cauză.
În plus, comisia avea posibilitatea să stabilească în mod concret situaţia de fapt prin luarea de note explicative tuturor persoanelor aflate în acel moment la U.P.U., inclusiv asistentei în cauză, chiar în ziua controlului, putându-se reţine în favoarea acesteia şi declaraţia medicului de gardă care a afirmat că este o persoană emotivă, şi, văzând că este filmată a uitat să-şi pună mănuşile, care erau în posesia acesteia.
Referitor la lipsa unor materiale sanitare şi medicamente, obligatorii în conformitate cu prevederile O.M.S.P. 1706/2008, cum ar fi anestezicele şi drenajele toracice, prima instanţă a reţinut, potrivit declaraţiilor de martori, că acestea existau şi erau depozitate în camera destinată manevrelor chirurgicale şi nu în camera de resuscitare, dispozitivul de drenaj toracic fiind prezentat de medicul de gardă la sfârşitul vizitei, iar medicamentele de resuscitare (atropină şi adrenalină) deşi erau încuiate, cheia se afla în uşă, iar dulapul cu medicamente cu risc era încuiat, dar cu cheia în uşă.
În ceea ce priveşte inexistenţa medicamentelor T. şi a relaxantelor musculare, martorii au declarat că din aceeaşi grupă şi cu aceeaşi eficienţă existau în dotare D. şi R., iar ca microrelaxante P. şi T.A.
În ceea ce priveşte constatarea că în spital nu era prezent nici un medic anestezist, a reţinut faptul că s-a făcut dovada că în spital erau doar doi medici anestezişti, că s-au scos la concurs posturile vacante însă acestea nu au fost ocupate, iar la data controlului unul dintre medici era în concediu de odihnă, iar dr. Ţ.L.I. plecase din spital cu 15 minute înainte, după ce văzuse toţi bolnavii internaţi la A.T.I.
În acest context, prima instanţă a apreciat că prin declaraţiile date de angajaţii spitalului, aflate la dosarul cauzei şi declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei, reclamantul a făcut dovada contrară celor reţinute şi a dovedit elemente de fapt prin care pune la îndoială constatările comisiei din raportul de control.
Prin urmare, a constatat că nu se pot reţine abateri de la legislaţia în vigoare, în sarcina reclamantului, care să constituie un risc iminent pentru sănătatea pacienţilor şi a salariaţilor, de natură să justifice măsura revocării din funcţia de manager al Spitalului Judeţean G.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale aferente, până la data reintegrării în funcţie, prima instanţă a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la plata acestor drepturi numai pe perioada cuprinsă între data emiterii ordinului şi data expirării duratei de 3 ani a contractului de management din 14 decembrie 2006, prezumându-se că în ipoteza în care nu ar fi intervenit măsura revocării din funcţia de manager, reclamantul ar fi primit toate drepturile până la data expirării contractului.
2. Recursul declarat de Ministerul Sănătăţii
Împotriva sentinţei Curţii de Apel, a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9, precum şi art. 3041 C. proc. civ.
2.1. Recurentul critică hotărârea fondului pentru greşita interpretare a probelor administrate.
Reluând constatările cuprinse în raportul de control, recurentul arată că probele cauzei nu au fost de natură a înlătura neregulile semnalate de echipa de control.
Ca urmare, consideră recurentul, managerul spitalului trebuie să răspundă conform Legii nr. 95/2006 şi contractului de management.
2.2. Sentinţa este nelegală în privinţa modului de soluţionare a cererii de reintegrare şi a cererii de acordare a drepturilor salariale.
Recurentul arată că reintegrarea nu putea fi dispusă în condiţiile în care contractul de management a încetat prin ajungere la termen la data de 14 decembrie 2009. în plus, conform OUG nr. 48/2010, competenţa în ceea ce priveşte numirea/ revocarea managerului/ managerului interimar, revine autorităţilor publice locale.
Cât priveşte drepturile salariale acordate, acestea trebuiau să vizeze numai diferenţa dintre salariul cuvenit pentru funcţia de conducere şi cel încasat pentru exercitarea funcţiei de medic – funcţie de execuţie.
2.3. Instanţa a indicat greşit termenul de recurs
Recurentul critică şi partea din dispozitiv referitoare la exercitarea recursului „în 5 zile de la pronunţare” deşi, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 sentinţa poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
3. Apărările intimatului M.P.
Prin concluziile scrise, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând, în esenţă, că raportul de control din data de 28 decembrie 2008 conţine mai multe aspecte nereale pe care nu le-a putut lămuri la data respectivă întrucât i s-a refuzat orice apărare. Analizând pe rând constatările echipei de control, intimatul afirmă că unele aspecte referitoare la numărul liniilor de gardă şi al asistenţilor medicali au fost pur şi simplu greşit înţelese de echipa de control, altele referitoare la lipsa unor materiale sanitare şi medicamente nu sunt reale şi, în fine, unele – privind manevrele fără mănuşi medicale şi lipsa unui medic specialist anestezist – nu îi sunt imputabile.
Un punct important în apărarea intimatului îl reprezintă faptul că după trecerea spitalului în subordinea consiliului judeţean a fost numit manager interimar pentru ca apoi să fie definitivat în această funcţie ca urmare a promovării concursului organizat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, precum şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant M.P. a supus controlului de legalitate ordinul din 29 decembrie 2008 emis de Ministrul Sănătăţii prin care, începând cu data de 30 decembrie 2008 a fost revocat din funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă G.
În motivarea actului administrativ s-a făcut trimitere la raportul de control din 29 decembrie 2008, aprobat de conducerea ministerului, reţinându-se încălcarea unor prevederi din contractul de management din 14 decembrie 2006, respectiv a cap.VIII lit. i): „constatarea unor abateri de la legislaţia în vigoare care pot constitui un risc iminent pentru sănătatea pacienţilor sau a salariaţilor”, respectiv lit. l): „în cazul în care se constată abateri de la legislaţia în vigoare, constatate de organele de control şi instituţiile abilitate în condiţiile legii”.
Prima instanţă a analizat exhaustiv constatările cuprinse în raportul de control din 29 decembrie 2008 pe baza probelor administrate la propunerea ambelor părţi şi a ajuns la concluzia că sancţiunea aplicată managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă G., M.P., este excesivă.
Această concluzie este împărtăşită şi de instanţa de recurs.
Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul Ministerul Sănătăţii, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Referitor la interpretarea probelor administrate
Pentru a dispune revocarea din funcţie a intimatului-reclamant, Ministerul Sănătăţii a reţinut că acesta nu a respectat contractul de management, imputându-i un număr de opt încălcări ale prevederilor O.M.S.P. nr. 1706/2007 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor precum şi dispoziţiile ministerului privind asigurarea medicală de urgenţă în perioada sărbătorilor de iarnă, transmise prin adresele din 23 decembrie 2008.
În esenţă, în urma unui control inopinat efectuat de o comisie compusă din ministrul sănătăţii, un subsecretar de stat şi un director din acelaşi minister, desfăşurat în ziua de 26 decembrie 2008 la Spitalul Judeţean de Urgenţă G. s-au constatat abateri consemnate într-un raport de control aprobat ulterior de ministru din 29 decembrie 2008.
În aceeaşi zi, 29 decembrie 2008, s-a emis şi ordinul, care face obiectul controlului de legalitate, prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţie.
Reevaluând înscrisurile şi declaraţiile de martor administrate în cauză, instanţa de recurs observă că cel puţin pentru o parte dintre neregulile constatate este exclusă orice culpă a intimatului iar pentru restul, constatările comisiei sunt atât de lapidare şi schematice încât cercetarea judecătorească este imposibil de derulat.
Detaliind, Înalta Curte reţine că din prima categorie fac parte raportările privind numărul liniilor de gardă şi al asistenţilor medicali de serviciu, întrucât chiar din cuprinsul raportului de control rezultă că „este posibil să se fi strecurat unele erori de redactare a răspunsului adresat M.S.P., astfel că este posibil ca cele 18 gărzi să fi fost totalul gărzilor din judeţ iar numărul de 8 asistenţi raportat se referea la toţi asistenţii din cele două ture, de fapt fiind 4 asistenţi pe tură, trei la adulţi şi 1 la copii”.
La fel, lipsa unui medic specialist anestezist la momentul controlului nu îi poate fi imputată managerului, câtă vreme acesta a făcut dovada că nu putea asigura gardă A.T.I. din lipsa medicilor anestezişti iar la concursurile organizate nu s-a înscris nici un candidat. Abia prin deciziile din data de 11 decembrie 2008, A.S.P. a Judeţului G. a repartizat la Spitalul Judeţean de Urgenţă G .- Secţia A.T.I., începând cu 1 ianuarie 2009, trei medici rezidenţi anul I, specialitatea A.T.I.
În fine, nici împrejurarea că un cadru medical nu purta mănuşi în timpul unor manevre medicale nu-i poate fi imputabilă managerului spitalului public, persoana respectivă fiind direct răspunzătoare, câtă vreme s-a dovedit că spitalul avea în dotare mănuşile necesare dar din motive care exced cadrului acestui proces, asistenta medicală a omis să le folosească.
Toate celelalte constatări ale comisiei de control privind lipsa unor materiale sanitare şi medicamente obligatorii sau depozitarea lor în locuri inaccesibile (încuiate, iar persoana responsabilă nu a fost găsită) fac parte din categoria elementelor factuale insuficient prezentate de autoritatea publică şi, prin aceasta, greu de clarificat.
Astfel, de exemplu, în ceea ce priveşte lipsa unor medicamente s-a demonstrat că în dotarea spitalului existau medicamente din aceeaşi grupă şi cu acelaşi grad de eficienţă iar martorii audiaţi, dr. B.E. şi dr. H.B.V., au relatat că medicamentele de resuscitare erau încuiate conform normativelor sanitare însă cheia era în uşa dulapului respectiv.
Existenţa unor dubii cu privire la realitatea şi corectitudinea celor consemnate de comisia de control este întărită şi de împrejurarea că nici la momentul controlului dar nici ulterior aceasta nu a solicitat explicaţii scrise de la persoanele vizate iar intimatul-reclamant care lipsea din spital (fiind liber în ziua respectivă) a fost pus practic în faţa unui fapt împlinit, ordinul de revocare fiind emis chiar în ziua aprobării raportului de control.
Chiar dacă s-ar primi punctul de vedere al recurentului, în sensul că nu poate fi exclusă orice culpă a managerului spitalului public, în raport de contextul probatoriu al cauzei, Înalta Curte consideră, la fel ca judecătorul fondului, că sancţiunea extremă aplicată este disproporţionată, fiind adoptată cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, ordinul examinat apare cu atât mai inoportun cu cât, conform înscrisurilor noi administrate în recurs, prin dispoziţia din 28 iulie 2010 a Preşedintelui Consiliului Judeţean G. intimatul P.M. a fost numit manager interimar al aceluiaşi spital, pentru ca apoi, prin dispoziţia din 20 ianuarie 2011 a Preşedintelui Consiliului Judeţean G. să fie definitivat în aceeaşi funcţie, încheindu-se totodată şi un nou contract de management pe o perioadă de 3 ani.
1.2. Referitor la dispoziţia de reintegrare şi la plata drepturilor salariale aferente.
Ca efect al admiterii petitului principal, Curtea de Apel, a admis şi capetele de cerere accesorii privind reintegrarea în funcţie şi plata diferenţelor de drepturi salariale cuvenite.
Este real că la data pronunţării sentinţei, 11 mai 2010, contractul de management îşi încetase efectele prin ajungere la termen şi, deci, nu se mai putea realiza o repunere efectivă în funcţia de manager al spitalului public însă această dispoziţie a instanţei trebuie interpretată prin prisma celor arătate în considerente, în sensul că drepturile salariale se cuvin numai „pe perioada cuprinsă între data emiterii ordinului şi data expirării duratei de trei ani a contractului de management din 14 decembrie 2006”. Cu alte cuvinte, reintegrarea scriptică nu putea viza decât perioada în care contractul era în vigoare, adică până la data de 14 decembrie 2009.
Cât priveşte drepturile salariale, în mod evident acestea se referă numai la diferenţele cuvenite, în raport de împrejurarea că, în perioada în discuţie, intimatul a îndeplinit o funcţie de execuţie în cadrul aceluiaşi spital, aceasta reprezentând o problemă de executare a sentinţei examinate, iar nu de legalitate a acesteia.
1.3. Referitor la termenul de recurs
Într-adevăr, prima instanţă a indicat eronat termenul de recurs: „5 zile de la pronunţare”, în cauza de faţă termenul fiind cel de drept comun prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv de 15 zile de la comunicare.
Această eroare nu poate avea însă nicio consecinţă în privinţa soluţiei Curţii de Apel întrucât, pe de o parte, procesul civil (lato sensu) este guvernat de principiul legalităţii căilor de atac (calea de atac e stabilită de legiuitor iar nu de judecător) iar pe de altă parte, recurentul nu poate invoca art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi, corelativ, art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu a suferit nicio vătămare.
Ministerul Sănătăţii a exercitat recursul de faţă la data de 16 septembrie 2010, în cadrul termenului legal de 15 zile care a început să curgă de la data de 7 septembrie 2010, data comunicării sentinţei.
Concluzionând, Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu au fost decelate motive de modificare sau casare a sentinţei pronunţate de Curtea de Apel.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 2242 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3101/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3112/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
