ICCJ. Decizia nr. 3158/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3158/2011
Dosar nr. 312/59/2010
Şedinţa publică din 31 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul N.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.I., anularea actului de constatare emis de pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin actul atacat s-a constatat starea de incompatibilitate, susţinându-se că deţine atât calitatea de funcţionar public, cât şi aceea de administrator la SC T.P. SRL Craiova - filiala L. Actul contestat i-a fost comunicat la data de 11 martie 2010, o dată cu momentul la care a fost convocat la Comisia de Disciplină din cadrul Primăriei Municipiului L., unde lucrează, neavând cunoştinţă de acest act până la momentul respectiv, considerând astfel că se află înăuntrul termenului legal de contestaţie.
A mai arătat faptul că actul atacat nu i-a fost comunicat de către pârâtă, aşa cum rezultă chiar din preambulul acestuia, unde se specifică că la data efectuării comunicării, acesta nu i-a fost adus la cunoştinţă, iar pe fond, acesta este netemeinic şi nelegal întrucât în mod eronat pârâta a constatat că ar fi incompatibil cu funcţia deţinută.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat admiterea excepţiei tardivităţii acţiunii, întrucât aceasta a fost formulată la data de 6 martie 2010, la mai mult de opt luni de la primirea actului (06 iulie 2009), iar pe fond, a cerut respingerea acţiunii şi menţinerea ca temeinic şi legal a actului de constatare.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 386 din 20 septembrie 2010, a respins excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârâta A.N.I., a admis acţiunea formulată de reclamantul N.V. în contradictoriu cu pârâta A.N.I., anulând actul de constatare din 9 iulie 2009 emis de pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei tardivităţii formulării acţiunii, prima instanţă a reţinut că această excepţie este întemeiată pe dispoziţiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 415/2010 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 14 lit. c), d), e) şi f) şi ale cap. VI "Verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor" (art. 45 - 50) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.I.
În consecinţă, prima instanţă a reţinut că prin Decizia amintită, Curtea Constituţională a constatat inclusiv neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 144/2007, respectiv a întregului capitol VI din Legea nr. 144/2007 – "verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor", astfel că nu se poate lua în considerare, pentru examinarea excepţiei tardivităţii acţiunii reclamantului, un text legal declarat neconstituţional.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 415/2010 s-a constatat neconstituţionalitatea întregului capitol VI din Legea nr. 144/2007 – "verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor", precum şi a dispoziţiilor cap. I "Dispoziţii generale" (art. 1-9) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.I., or, aceste reglementări au legitimat activitatea prin care A.N.I. a efectuat controlul în baza căruia s-a emis actul contestat de reclamant, respectiv actul de constatare, apreciind astfel că nu poate lua în considerare, pentru examinarea legalităţii actului din litigiu, un text legal declarat neconstituţional.
Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că o menţinere a unor acte administrative emise în baza unui act normativ declarat neconstituţional ar pune în discuţie supremaţia Constituţiei şi ar permite prelungirea nelegală a unui comportament abuziv al autorităţii publice emitente, astfel încât a constatat că activităţile derulate de pârâtă cu privire la verificarea averii reclamantului, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor în care acesta s-ar găsi, sunt lipsite de fundament constituţional, pentru motivele exprimate pe larg de Curtea Constituţională în Decizia nr. 415/2010.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.I., pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ., se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 147 din Constituţia României raportat la dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 176/2010.
Se arată că prin soluţia recurată, prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul-intimat şi anulat actul de constatare din 9 iulie 2009 şi prin considerentele care au fundamentat această hotărâre instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit legea şi în mod nelegal nu a analizat pe fond legalitatea actului de constatare a stării de incompatibilitate a reclamantului-intimat, nepronunţându-se pe fondul cauzei.
Aceasta deoarece instanţa de fond a interpretat greşit efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2010 asupra actului de constatare în litigiu în sensul că acesta este lipsit de temei juridic.
Se arată că nu s-a ţinut cont de dispoziţiile art. 147 din Constituţia României care prevăd că de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2010 – 5 mai 2010, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor şi de dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 176/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 care reglementează situaţia de tranziţie privind aplicarea în timp ce celor două acte normative în raport de dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale.
Se solicită în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate spre rejudecare, pentru analizarea fondului cauzei.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca fondat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi ale motivului de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
În cauză, sentinţa atacată este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 147 din Constituţia României şi a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1002 coroborat cu dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 176/2010 în ceea ce priveşte efectele Deciziei Curţii Constituţionale din 14 aprilie 2010 publicată la data de 5 mai 2010 asupra actului de constatare a incompatibilităţii emis anterior în baza Legii nr. 144/2007.
În mod greşit instanţa de fond a apreciat că Decizia Curţii Constituţionale are efecte asupra actului în litigiu făcând o aplicare şi interpretare greşită a dispoziţiilor art. 147 din Constituţia României. Nu s-a ţinut cont că deciziile Curţii de Conturi de la data publicării sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituţia României, iar în cauză procedura de verificare, actul de constatare şi însuşi sesizarea instanţei competente – 16 martie 2010 s-a făcut după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României.
Pe de altă parte, instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 34 [alin. (1), (2) şi (3)] din Legea nr. 176/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 care prevăd, pe de o parte valabilitatea actelor efectuate de recurentă rămase definitive până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale din 14 aprilie 2010, iar pe de altă parte valabilitatea probelor administrate şi a actelor procesuale efectuate la instanţe înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010.
Prin soluţia recurată şi considerentele sale, instanţa de fond în mod nelegal nu s-a pronunţat pe fondul cauzei neanalizând legalitatea şi temeinicia actului de constatare a incompatibilităţii.
În acest caz devin aplicabile dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. civ., Curtea urmând, în raport de cele expuse mai sus, să admită recursul şi să caseze sentinţa atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru analizarea fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.I. împotriva sentinţei nr. 386 din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3157/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3159/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
