ICCJ. Decizia nr. 3159/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3159/2011
Dosar nr.232/102/2010
Şedinţa publică din 31 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanutul F.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A.N.V. prin D.R.A.O.V. Braşov, Ministerul Finanţelor Publice prin A.N.A.F. şi D.J.A.O.V. Mureş, obligarea pârâţilor să îl repună în funcţia de conducere de director executiv la D.J.A.O.V. Mureş sau în funcţie similară de conducere la aceeaşi instituţie; obligarea pârâtei de rang III la plata drepturilor salariale începând cu luna mai 2009 până la data repunerii în funcţia de conducere respectiv a diferenţei dintre salariul său actual şi salariul pe care l-a avut în funcţia de conducere; obligarea pârâtei de rang III la plata sporurilor de conducere de care ar fi beneficiat începând din luna mai 2009 până la repunerea efectivă în funcţie şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că prin ordinul din 22 mai 2009 al Ministerului Finanţelor Publice - A.N.A.F. a fost eliberat din funcţia publică de conducere deţinută şi că OUG nr. 37/2009 în baza căreia s-a desfiinţat funcţia publică de conducere pe care o deţinea a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale. Ulterior şi-a precizat acţiunea în privinţa cuantumului daunelor materiale de 63.747 RON reprezentând diferenţa de venit brut pentru perioada mai 2008-mai 2010.
Prin sentinţa nr. 694 din 16 iunie 2010, Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul instanţei de apel la data de 19 august 2010.
La termenul din 13 decembrie 2010, reclamantul a precizat în scris acţiunea în sensul că solicită anularea ordinului din 22 mai 2009 şi obligarea pârâtelor la plata diferenţelor salariale.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a arătat că primul petit al cererii a rămas fără obiect, întrucât prin ordinul din 25 mai 2010 emis de Ministerul Finanţelor Publice, reclamantul a fost reîncadrat în funcţia publică de conducere de director executiv la D.R.A.O.V. Braşov. Pe fond, a susţinut că reclamantul nu a urmat procedura de contencios administrativ prevăzută de art. 9 alin. (4)-(5) din Legea nr. 554/2004, cererea sa fiind întemeiată pe dispoziţiile C. muncii.
2.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 17 din 14 ianuarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată şi precizată de reclamant, a anulat ordinul din 22 mai 2009 emis de Ministrul Finanţelor Publice, obligând pârâtele A.N.V.-D.R.A.O.V. Braşov şi D.J.A.O.V. Mureş la plata în solidar a sumei de 63.727 RON, reprezentând diferenţă de venit brut aferentă perioadei mai 2008-mai 2010.
Prin aceeaşi sentinţă, a luat act de renunţarea reclamantului la cererea de reintegrare în funcţia publică de conducere deţinută anterior emiterii actului atacat şi de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată, respingând excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de obiect, invocate prin întâmpinare.
3.Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că eliberarea reclamantului din funcţia deţinută s-a dispus în temeiul OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice, iar prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea dispoziţiilor O.U.G nr. 37/2009, cu toate acestea a fost adoptată O.U.G nr. 105/2009, iar acest din urmă act normativ cuprinde dispoziţii similare ordonanţei deja declarate neconstituţionale.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către pârâtă, prima instanţă a reţinut că, în raport de obiectul acţiunii, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la excepţia lipsei obiectului cererii de reîncadrare, ca efect al emiterii ordinului din 25 mai 2010 emis de Ministerul Finanţelor Publice, prin care reclamantul a fost reîncadrat în funcţia publică de conducere de director executiv la D.R.A.O.V. Braşov, prima instanţă a reţinut că reclamatul a înţeles să renunţe la acest petit al cererii, astfel încât excepţia a rămas fără obiect.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că OUG nr. 37/2009, care a constituit temeiul juridic al ordinului contestat, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale în care s-a stabilit caracterul neconstituţional al legii pentru aprobarea respective ordonanţe. Anterior, OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin OUG nr. 105/2009, care însă a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative, dispoziţiile iniţiale, aspect reținut de Curtea Constituțională care, prin Decizia nr. 1629/2009, a declarat neconstituționale prevederile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice.
Totodată, prima instanţă a avut în vedere şi Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010 a Curţii Constituţionale care a statuat cu valoare absolută că efectele actelor administrative emise în baza OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009 declarate neconstituţionale încetează de drept.
În ceea ce priveşte despăgubirile solicitate a fi acordate pentru daunele materiale cauzate de emiterea actului vătămător, prima instanţă a apreciat că despăgubirile solicitate sunt justificate tocmai de diferenţele salariale determinate de actul atacat, vătămarea produsă acestuia fiind unul dintre efectele acestui ordin nelegal.
4.Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.N.V. prin D.R.A.O.V. Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în baua art. 3041 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei de obiect a cererii de reîncadrare.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, recurenta-pârâtă a arătat că prima instanţă a interpretat greşit actul dedus judecăţii, considerând că acţiunea este întemeiată pe prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în realitate reclamantul a solicitat, prin precizarea de acţiune, anularea actului prin care a fost eliberat din funcţie şi, raportat la acest obiect, nu s-au respectat prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind îndeplinirea procedurii prealabile.
Totodată, recurenta a arătat că precizarea acţiunii nu a fost motivată în drept, iar la termenul de judecată din 14 ianuarie 2011 reclamantul a renunţat la judecata capătului de cerere privind reintegrarea sa în funcţia deţinută, întrucât prin ordinul din 5 mai 2010 autoritatea pârâtă a dispus repunerea acestuia în funcţia deţinută anterior.
Aşadar, în opinia sa, recurenta a susţinut că soluţia instanţei de anulare a ordinului atacat este nelegală, în condiţiile în care acest ordin fusese revocat anterior, dar în timpul soluţionării cauzei, printr-un alt act prin care reclamantul a fost repus în funcţie, revocarea ordinului atacat fiind evidentă, întrucât în conţinutul noului ordin de reîncadrare se face referire expresă la cele două decizii ale Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale actele normative care au stat la baza emiterii actului.
Cât priveşte obligarea autorităţii pârâte la despăgubiri, recurenta a considerat că este inadmisibilă, având în vedere caracterul de nelegalitate şi inadmisibilitate a petitului privind anularea actului administrativ atacat, întrucât nu a fost parcursă procedura pralabilă, or, doar în cazul îndeplinirii acestei obligaţii instanţa avea posibilitatea să acorde şi despăgubiri.
5. Apărarea intimatului-reclamant
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală.
II Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1.Argumentele de fapt şi de drept relevante
Instanţa de control judiciar constată că actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este ordinul din 22 mai 2009, emis de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F., prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere de director executiv la D.R.A.O.V. Braşov, în temeiul art. III alin. (1) OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Intimatului-reclamant, ocupant al funcţiei publice de conducere desfiinţate, i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, când raportul de serviciu urma să înceteze prin eliberarea din funcţie, în temeiul Legii nr. 188/1999.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, constată că acţiunea este întemeiată pe prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, caz în care sunt avute în vedere prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care exclud procedura administrativă prealabilă în cazul acţiunilor care privesc persoane vătămate în drepturile lor prin ordonanţe sau prevederi din ordonanţe declarate neconstituţionale.
Referitor la excepţia lipsei de obiect a cererii de reîncadrare, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că excepţia invocată a rămas obiect, întrucât reclamantul a renunţat la judecata acestui capăt de cerere.
Referitor la fondul cauzei, potrivit art. 9 alin. (5): „Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin OUG, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative”.
Ca efect al pronunţării Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 de către Curtea Constituţională în cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a OUG nr. 37/2009, s-a constatat că legea de aprobare este neconstituţională şi însăşi OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, astfel cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.
Cum, necontestat, temeiul legal al emiterii ordinului din 22 mai 2009 l-au reprezentat dispoziţiile art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, prin care s-a desfiinţat funcţia publică de conducere de director executiv, iar aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale întrucât „ Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie” (potrivit deciziei Curţii Constituţionale) rezultă că actul administrativ individual atacat este lipsit de orice fundament legal.
În aceste condiţii, în mod justificat prima instanţă l-a anulat, pronunţându-se corespunzător şi asupra acordării de despăgubiri constând în drepturile salariale aferente, în baza dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, anterior citat.
Punerea în aplicare a OUG menţionată, prin revocarea reclamantului din postul de director, din motive ce exclud culpa intimatului - reclamant, a produs efecte vătămătoare asupra carierei acestuia, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999, astfel cum corect a procedat prima instanţă.
Prin anularea actului ca nelegal, acordarea de despăgubiri sub forma salariilor pe perioada cât a fost lipsit de exercitarea funcţiei, reprezintă un efect direct al înlăturării actului administrativ vătămător, iar faptul că reclamantul fost reîncadrat pe funcţia deţinută în baza ordinului contestat, nu are relevanţă decât pentru stabilirea momentului până la care se datorează despăgubiri. Or, prevederile art. 9 din Legea contenciosului administrativ au fost edictate tocmai cu scopul remedierii consecinţelor create prin ordonanţe neconstituţionale iar adoptarea punctului de vedere al recurentei ar conduce la lipsirea de conţinut a dispoziţiilor legale menţionate.
2.Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.V. prin D.R.A.O.V. Braşov împotriva sentinţei nr. 17 din 14 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3158/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3162/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
