ICCJ. Decizia nr. 3163/2011. Contencios. Alte cereri. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3163/2011
Dosar nr.9352/1/2010
Şedinţa publică din 31 mai 2011
Prin cererea adresată Înaltei Curţi la data de 15 noiembire 2010 reclamantul F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele României – B.T., obligarea acestuia să recunoască şi să stabilească o nouă ordine mondială care constă în formarea unei guvernări comuniste pe plan mondial, încetarea activităţii Consiliului N.A. şi defiinţarea U.E., ca urmare a acordării autorizaţiei pe calea procedurii de aprobare tacită.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a adresat cu memorii mai multor autorităţi şi organisme internaţionale cu aceste solicitări, în perioada 7 aprilie 2008 şi până la data introducerii acţiunii, dar nu a primit răspuns, apreciind astfel că a fost însuşit conţinutul memoriilor sale.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, în vederea anulării actului, a recunoaşterii dreptului pretins sau a interesului legitim şi a reparării pagubei ce i-a fost cauzată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.
În înţelesul legii, prin „persoană vătămată" se înţelege „orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri" [art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare], iar „dreptul vătămat" este definit, prin art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, „orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce atingere printr-un act administrativ".
Prin „interes legitim privat" se înţelege „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat" (art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004), iar prin „interes legitim public" se înţelege „interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice".
Se asimilează actelor administrative unilaterale, cum prevede expres art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, „şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".
Instanţa de contencios administrativ competentă să soluţioneze, în primă instanţă, o acţiune în contencios administrativ, este desemnată prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aceasta fiind tribunalul administrativ-fiscal, în cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi a celor care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel, în situaţia litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi a celor care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este competentă material să soluţioneze, în primă instanţă, o acţiune în contencios administrativ, această structură organizatorică a instanţei supreme având atribuţia de a judeca, potrivit dispoziţiilor art. 21 şi art. 23 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de Curţile de Apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nici o altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa Curţilor de Apel, cererile de strămutare, pentru motivele prevăzute în C. proc. civ., conflictele de competenţă, în cazurile prevăzute de lege, precum şi orice alte cereri prevăzute expres de lege.
Potrivit art. 159 pct. 1 din C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, aşadar, competenţa generală este reglementată de norme imperative, de la care părţile nu pot deroga.
În speţă, reclamantul invocă aspecte politice pentru soluţionarea cărora nu sunt competente instanţele judecătoreşti, caz în care soluţia cererii nu poate fi alta decât aceea de respingere.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea reclamantului ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de F.I., ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3162/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3165/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
