ICCJ. Decizia nr. 3189/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3189/2011
Dosar nr. 999/57/2010
Şedinţa publică din 1 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată şi precizată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal reclamantul M.I., a solicitat,în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.D.A.S., obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 18.782 RON cu titlu de stimulente pentru perioada 1 noiembrie 2008 – 1 mai 2009, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, sub sancţiunea unor penalităţi de 5% pe zi de întârziere şi a amenzii prevăzută la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz de neexecutare în termen de 10 zile de la data pronunţării.
Totodată, reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că a fost sancţionat disciplinar prin Decizia din 31 octombrie 2008 cu retrogradare din funcţia de conducere pe o perioadă de 6 luni şi,din acest motiv nu a beneficiat de stimulente, însă prin sentinţa nr. 87/CA/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, irevocabilă prin respingerea recursului s-a dispus anularea deciziei de sancţionare şi reintegrarea reclamantului în funcţia publică anterioară.
A mai susţinut reclamantul că, la cererea sa de repunere în situaţia anterioară şi în ce priveşte diferenţele salariale neîncasate, pârâta a făcut o plată parţială, refuzând să-i achite stimulentele.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C.N.P.A.S. a solicitat respingerea acţiunii în principal, ca lipsită de obiect, întrucât reclamantul a beneficiat de stimulente în perioada 03 – iunie 2008 şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, având în vedere că instanţa de judecată nu se poate substitui ordonatorului de credite în aprecierea activităţii reclamantului .
Curtea de Apel Alba –Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant împotriva pârâtei C.N.P.A.D.A.S. şi, în consecinţă, a obligat pârâta să plătească reclamantului 15.902 RON cu titlu de stimulente aferente perioadei 1 noiembrie 2008-1 decembrie 2008, 1 ianuarie 2009 – 1 mai 2009, actualizate cu rata inflaţiei începând cu scadenţa lunară pentru perioada de mai sus şi până la plata efectivă.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins în rest acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON.
De asemenea,a respins excepţia lipsei de obiect a acţiunii, invocată de pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Reclamantului i s-a aplicat sancţiunea retrogradării din funcţia publică de conducere de director executiv pe o funcţie de execuţie, pe o perioadă de 6 luni, începând cu 1 noiembrie 2008.
Prejudiciul înregistrat de reclamant prin aplicarea acestei sancţiuni disciplinare nelegale, îl constituie sub aspect material (financiar) diferenţele băneşti dintre salariul şi toate celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat în funcţia publică de conducere, pe de o parte şi cel realizat în funcţia publică de execuţie, pe de altă parte.
A mai constat prima instanţă că pârâta i-a plătit reclamantului doar sporul de conducere şi salariul de merit şi a recalculat sporurile de vechime , toxicitate şi antenă în funcţie de această nouă bază, făcându-se menţiunea pe statul de plată că în luna decembrie reclamantul a fost în concediu medical toată luna.
Casa Judeţeană de Pensii este una dintre instituţiile la nivelul căreia se acordă stimulente, în condiţiile stabilite prin Ordinul nr. 527/2007 al Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
În fine, arată instanţa, pentru perioada noiembrie 2008, ianuarie – aprilie 2009 inclusiv, imposibilitatea exercitării funcţiei publice de conducere a cauzat şi imposibilitatea evaluării competenţei manageriale şi a contribuţiei individuale a reclamantului.
Ca atare, pentru această perioadă (mai puţin luna decembrie 2008) sunt întrunite condiţiile art. 998 C. civ., respectiv raportul de cauzalitate directă între aplicarea sancţiunii disciplinare nelegale şi prejudiciul cauzat reclamantului prin neplata stimulentelor, astfel că instanţa a apreciat ca fondată cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei la despăgubiri.
Aşadar, suma se va actualiza cu indicele de inflaţie, pentru fiecare lună de la data la care trebuia plătită, respectiv de la 17 decembrie 2008 pentru luna noiembrie aferent sumei de 2.448 RON, de la 4 martie 2009 pentru ianuarie 2009 aferent sumei de 3.168 RON, de la 3 aprilie 2009 pentru luna februarie 2009 aferent sumei de 2.874 RON, de la 15 aprilie 2009 pentru luna martie 2009 aferent sumei de 3.642 RON şi începând cu 8 iunie 2009 pentru luna aprilie 2009 aferent sumei de 3.770 RON, până la data plăţii – aceasta reprezentând deplina repunere a reclamantului în drepturile sale prin primirea unei sume la aceeaşi putere de cumpărare pe care ar fi avut-o dacă era achiziţionată la scadenţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.N.P.A.D.A.S. - instanţa de fond a ignorat prevederile cap.IV art. 6 alin. (2) din ordinul Ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse din 14 iunie 2007 potrivit cărora „Nu se acordă stimulente personalului care a fost sancţionat în perioada de referinţă, precum şi personalului plecat din unitate”, în speţă reclamantul având aplicată sancţiunea cu mustrare scrisă prin Decizia din 28 februarie 2008;
- potrivit art. 20 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici, modificate prin OG nr. 9/2008, acordarea de stimulente funcţionarilor publici nu reprezintă o obligaţie imperativă, ci este lăsată la aprecierea ordonatorului de credite, care poate acorda stimulente, în baza unor criterii de performanţă şi a unei metodologii de lucru.
În drept recurenta şi-a încadrat criticile aduse sentinţei atacate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat , urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit situaţiei de fapt astfel cum a fost stabilită la instanţa de fond, printr-o sentinţă civilă rămasă definitivă şi irevocabilă – respectiv sentinţa civilă nr. 87/CA/2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - s-a dispus „anularea deciziei din 31 octombrie 2008 emisă de C.N.P.A.D.A.S. şi reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere de director executiv al C.J.P. Alba”, acordându-se cheltuieli de judecată.
Această sentinţă a fost respectată benevol de către autoritatea pârâtă, realizându-se reintegrarea reclamantului în funcţia de director (din care fusese retrogradat ca urmare a aplicării sancţiunii). Mai mult, fără a exista o obligaţie stabilită prin hotărâre judecătorească (sentinţa civilă menţionată nu a avut un astfel de obiect), pârâta C.N.P.A.S. i-a acordat reclamantului inclusiv diferenţele salariale neîncasate şi sporurile aferente perioadei în care a operat sancţiunea retrogradării din funcţie, refuzând însă plata stimulentelor solicitate de acelaşi reclamant.
Faţă de situaţia de fapt reţinută şi normele de drept incidente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ , întrucât reclamantul – intimat nu a făcut dovada dreptului său subiectiv, prevăzut de lege, de a primi stimulente în perioada 1 noiembrie 2008 – 1 mai 2009.
Astfel, în conformitate cu art. 20 din OG nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007 aşa cum a fost modificată de OG nr. 9/2008:
(1) Autorităţile şi instituţiile publice care au dreptul de a constitui un fond de stimulare potrivit legii pot acorda stimulente funcţionarilor publici, in limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare. Modul de constituire din fiecare sursa şi condiţii le de utilizare a fondului de stimulare se stabilesc cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative, prin hotărâre a Guvernului.
(2) Pana la intrarea in vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1) rămân aplicabile reglementările existente privind constituirea şi condiţiile de utilizare a fondurilor pentru stimularea personalului.
Rezultă din aceste reglementări că acordarea de stimulente funcţionarilor publici nu reprezintă o obligaţie necondiţionată, ci este lăsată la aprecierea ordonatorului de credite care poate acorda stimulente, în baza unor criterii de performanţă şi a unei metodologii de lucru.
Aceeaşi concluzie rezultă şi din prevederile art. 5 alin. (1) din Ordinul Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale din 18 februarie 2009 potrivit căruia „Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, respectiv conducătorul instituţiei poate aproba nivelul stimulentelor individuale propuse, le poate majora, diminua sau anula după caz, având în vedere aprecierea activităţii individuale în conformitate cu principiile enumerate la art. 3 alin. (4), precum şi raportul menţionat la art. 3 alin. (5)”.
Faţă de împrejurarea că acordarea stimulentelor nu reprezintă un drept al funcţionarului public, ci doar o vocaţie ce se transformă în drept numai în condiţiile realizării unor indicatori de performanţă, Înalta Curte constată că simpla anulare a deciziei de sancţionare a funcţionarului public nu conduce în mod automat la concluzia că acestuia i s-ar fi cuvenit stimulente materiale pentru perioada în care sancţiunea şi-a produs efectele, pentru acordarea acestora fiind necesare şi alte condiţii decât simpla deţinere a funcţiei.
Nefiind dovedite, în cauză, aceste condiţii, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului , iar în baza art. 312 alin. (1), (2) şi (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi admis, dispunându-se modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta C.N.P.P. împotriva sentinţei nr. 245 din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba – Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge , în tot, acţiunea formulată de reclamantul M.I..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3169/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3205/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
