ICCJ. Decizia nr. 3213/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3213/2011
Dosar nr. 565/45/2010
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 565/45 din 24 august 2010, reclamanta SC A. Movileni SA a chemat în judecată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru a se constata dreptul său de a beneficia de despăgubiri în valoare de 944.000 lei, conform Legii nr. 381/2002, provocate de seceta prelungită în anul 2009, cu obligarea pârâtelor de a aproba şi plăti sumele necesare acordării acestora şi a transmite Ministerului Finanţelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare, împreună cu situaţia centralizatoare a calamităţilor pe judeţe, precum şi a alimenta conturile Direcţiilor pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală cu aceste sume. A solicitat, totodată, şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în calitatea sa de producător agricol, a cultivat şi comercializat o gamă largă de produse agricole, însă în anul 2009 zona Moldovei a fost afectată de pierderi majore, cauzate de fenomene naturale - respectiv seceta prelungită, ce s-a constituit ca o calamitate naturală în sensul art. 1 din Legea nr. 381/2002, astfel cum rezultă şi din procesele-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor, potrivit cărora s-a realizat o producţie de aprox. 30% din cea prognozată, deşi a fost respectată tehnologia culturilor respective, acestea fiind şi asigurate la SC A.R.A.V.I.G. SA.
A mai arătat că înştiinţarea privind afectarea culturilor de secetă a fost depusă la consiliul comunal, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 381/2002, iar procesele-verbale de constatare au fost trimise D.A.D.R. Iaşi, care le-a centralizat şi trimis la M.A.D.R. cu adresa nr. 4312 din 25 august 2009, însă pârâtul M.A.D.R. nu şi-a îndeplinit obligaţia de aprobare a sumelor necesare acordării despăgubirilor.
Reclamanta a precizat că la data de 26 ianuarie 2010 a mai formulat o cerere de chemare în judecată pentru aceleaşi despăgubiri, în dosarul nr. 63/45/2010 al Curţii de Apel Iaşi, cerere respinsă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, astfel că la data de 28 mai 2010 a procedat la notificarea pârâtei M.A.P.D.R., în sensul celor solicitate prin prezenta acţiune, iar la data de 28 mai 2010 a notificat Guvernul României pentru a emite o hotărâre de declarare a calamităţii naturale. Întrucât Guvernul României i-a răspuns prin adresa nr. 15/A/4379/CA din 23 iunie 2010, în sensul existenţei unui proiect de hotărâre pentru aprobarea Normelor Metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru plata primelor de asigurare, conform căruia producătorii agricoli urmează a primi despăgubiri din partea societăţii de asigurare.
Pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin întâmpinarea formulată a invocat următoarele excepţii: prescripţia dreptului la acţiune, de inadmisibilitate şi de prematuritate a acţiunii.
Pârâta A.P.I.A. Bucureşti prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu deţine vreo atribuţie legală în domeniul gestionării schemei prevăzute de Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor pentru calamităţi naturale în agricultură, competenţele revenind Direcţiei generale pentru agricultură şi industria alimentară judeţene, M.A.D.R. şi Guvernului României.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 266/CA din 8 noiembrie 2010 a admis excepţiile privind prematuritatea acţiunii şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltarea Rurale (M.A.D.R.) şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti (A.P.I.A.) şi a respins acţiunea reclamantei SC A. Movileni SA în contradictoriu cu aceşti pârâţi.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că petitul acţiunii în prezenta cauză, care constă în demersul reclamantei având ca scop determinarea pârâţilor M.A.P.D.R. şi A.P.I.A. de a proceda la aprobarea sumelor reprezentând despăgubiri cauzate de calamităţile naturale înregistrate în anul agricol 2009, este prematur formulat.
Competenţa legală de aprobare şi „acordare" a despăgubirilor vizate prin acţiune, conform art. 4 din OG nr. 4/2010 invocată de reclamantă, excede competenţei pârâtului M.A.P.D.R., acesta îndeplinindu-şi obligaţia ce-i revenea, de a centraliza situaţiile primite de la direcţiile agricole judeţene şi a le înainta Secretariatului General al Guvernului României cu adresa nr. 125128 din 30 septembrie 2009, cu scopul analizei şi acordării de „despăgubiri cu precizarea sumei estimate la nivel de ţară" .
De altfel, însăşi reclamanta, care nu a înţeles să-şi îndrepte prezenta acţiune şi împotriva Guvernului României, recunoaşte că a „notificat" Guvernul în scopul emiterii hotărârii în acest sens, dar că o astfel de hotărâre nu a fost adoptată până la data pronunţării sentinţei de faţă, întrucât administraţia centrală intenţionează a schimba procedura de acordare a ajutorului de stat pentru plata primelor de asigurare, în concordanţă cu normele europene şi resursele bugetare de care dispune în prezent.
Ca atare, atât timp cât Guvernul României nu a adoptat actul prevăzut expres, care să stabilească zona de calamitate şi suma efectivă alocată pentru plata despăgubirilor, nu există temei legal pentru obligarea pârâtului M.A.P.D.R. de a individualiza şi „aprobă" plata unor astfel de sume, ori a face demersuri către M.F.P. cu scopul alocării fondurilor necesare plăţii lor, astfel de proceduri putând fi urmate doar pe baza hotărârii administraţiei centrale competente - Guvernul României - ce va determina şi întinderea despăgubirilor, corelat cu disponibilităţile financiare bugetare.
Aşa fiind, Curtea a constatat ca fiind inutilă analiza celorlalte excepţii invocate de pârâtul M.A.D.R.
Totodată, prima instanţă a admis şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta A.P.I.A. Bucureşti, motivat de faptul că dispoziţiile legale în vigoare nu cuprind vreo atribuţie în privinţa derulării procedurii de stabilire şi plată a daunelor rezultate din constatarea unor calamităţi naturale care să afecteze culturile agricole, conform OG nr. 4/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, considerând-o netemeinică şi nelegală.
În motivarea căii de atac, se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia prematurităţii acţiunii pe considerentul că atât timp cât nu s-a emis o hotărâre de guvern care să declare starea de calamitate în funcţie de documentaţia primită de la toate direcţiile agricole din ţară, M.A.D.R. nu poate da curs solicitării de a efectua plata sumelor cu titlu de despăgubiri.
În acest sens se menţionează că M.A.D.R., în temeiul art. 8 din Ordinul nr. 419/2002 avea obligaţia de a elabora proiectul de hotărâre de Guvern prin care să se declare starea de calamitate pentru anul agricol 2009 în zonele afectate, respectiv în judeţul Iaşi, însă această autoritate publică nu şi-a îndeplinit această obligaţie, astfel că nici nu poate invoca propria turpitudine prin invocarea excepţiei prematurităţii acţiunii.
Se apreciază că urmare a îndeplinirii tuturor procedurilor prevăzute de lege pentru obţinerea despăgubirilor, conform art. 18 alin. (2) din Ordinul nr. 419/2002, M.A.D.R. trebuia să efectueze plata despăgubirilor, chiar dacă nu a fost notificat Guvernul pentru emiterea hotărârii pentru declararea stării de calamitate naturală.
- în mod greşit prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.P.I.A. Bucureşti, întrucât aceasta nu a fost chemată în judecată, nefiind parte în cauza dedusă judecăţii.
Pe de altă parte, se apreciază că A.P.I.A. Bucureşti trebuie să stea în judecată deoarece, conform art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (2) din OG nr. 14/2002 (corect OG nr. 14/2010), instituţia responsabilă cu implementarea formelor de ajutor de stat este M.A.D.R. prin A.P.I.A. – centrele judeţene ale acesteia.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală şi temeinică sentinţa recurată, combătând criticile formulate de recurenta-reclamantă. Se arată, în esenţă, că A.P.I.A. nu are atribuţii şi nu gestionează procedura de implementare a Legii nr. 381/2002, iar dispoziţiile OG nr. 14/2010 privind măsurile financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate pentru producătorii agricoli nu sunt aplicabile speţei de faţă.
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltarea Rurale a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală sentinţa recurată sub aspectul soluţiei asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.D.R. şi a prematurităţii acţiunii.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Criticile privind greşita soluţionare a excepţiei prematurităţii acţiunii sunt nefondate.
După cum se constată, acţiunea reclamantei a fost formulată în temeiul Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură (în prezent abrogată prin Legea nr. 281/2010, publicată în M.Of. al României, Partea I nr. 888 din 30 decembrie 2010, pentru aprobarea unor reglementări în domeniul ajutorului de stat în agricultură şi pentru completarea OG nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010).
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 281/2010, „măsurile adoptate în baza actelor normative prevăzute la alin. (1), aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se finalizează conform dispoziţiilor în vigoare la data iniţierii acestora, dacă respectivele măsuri au fost aplicate anterior datei de 1 ianuarie 2010 şi produc efecte şi după această dată".
Printre actele normative prevăzute la alin. (1) se numără şi Legea nr. 381/2002 menţionată.
Întrucât reclamantul a solicitat despăgubiri în caz de calamitate naturală în agricultură pentru anul 2009, demarând procedura în vederea obţinerii acestora în temeiul Legii nr. 381/2002, în raport de dispoziţiile legale menţionate, rezultă că incidente în cauză sunt dispoziţiile Legii nr. 381/2002.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 381/2002, „persoanele fizice şi juridice beneficiază de prevederile prezentei legi dacă au fost afectate de fenomene naturale şi bolile prevăzute la art. 2 şi se află în zona calamitată, declarată prin hotărâre a Guvernului şi au culturile, plantaţiile, animalele, pădurile, familiile de albine şi peştii, asigurate prin societăţi de asigurare".
Rezultă din cuprinsul acestor dispoziţii că acordarea despăgubirilor conform Legii nr. 381/2002 este condiţionată de declararea stării de calamitate prin hotărâre a Guvernului.
În cauză, necontestat este faptul că nu a fost emisă o astfel de hotărâre.
Este adevărat că M.A.D.R., potrivit art. 14 din legea menţionată „sesizează Guvernul, care, în funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonelor afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre", însă obiectul acţiunii îl constituie constatarea, aprobarea şi plata sumei de 944.000 lei reprezentând despăgubiri pentru pagubele suferite în urma secetei din anul agricol 2009 şi nu îndeplinirea obligaţiei de sesizare a Guvernului.
De altfel, M.A.D.R. prin adresa nr. 125128 din 30 septembrie 2009, înregistrată la Secretariatul general al Guvernului României şi-a îndeplinit obligaţia de sesizare.
Faţă de cele reţinute, în lipsa unei hotărâri de Guvern prin care să fie declarată starea de calamitate naturală, demersul recurentei-reclamante la instanţa de contencios administrativ este prematur, astfel că în mod corect a fost admisă excepţia prematurităţii acţiunii şi respinsă acţiunea acesteia.
Critica privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.P.I.A. este nefondată.
Avându-se în vedere dispoziţiile Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.P.I.A., cu modificările şi completările ulterioare, cât şi cele ale Legii nr. 381/2002, precum şi ale Ordinului nr. 419/2002 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, dar şi susţinerile recurentei-reclamante din cererea de chemare în judecată şi din cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că în mod corect a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întrucât A.P.I.A. nu poate fi subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, neavând nicio atribuţie şi negestionând în vreun fel procedura de acordare a despăgubirilor conform Legii nr. 381/2002.
Mai mult, astfel cum s-a reţinut anterior, temeiul juridic al demersului reclamantei îl constituie dispoziţiile Legii nr. 381/2002.
Dispoziţiile OG nr. 14/2010 ce a intrat în vigoare la 2 februarie 2010 (şi nu OG nr. 14/2002, cum greşit s-a menţionat în cererea de recurs) privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, nu sunt aplicabile cauzei deduse judecăţii, întrucât acest act normativ se referă la ajutoarele de stat în sectorul agricol şi nu la despăgubirile solicitate în cauza de faţă pentru anul 2009, în caz de calamitate naturală în agricultură.
În consecinţă, faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază criticile ca fiind nefondate, astfel că, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. Movileni SA împotriva sentinţei civile nr. 266/CA din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3203/2011. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 3228/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
