ICCJ. Decizia nr. 3293/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3293/2011
Dosar nr. 1279/42/2010
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1.Cererea reclamanţilor
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal reclamanţii Ş.R.O. şi Ş.E.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Prahova ca prin sentinţa ce se va pronunţa instanţa să dispună, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei din 20 august 2010, privind angajarea răspunderii solidare cu debitorul SC I.T. SRL Ploieşti a persoanelor fizice Ş.R.O. şi Ş.E.I. şi a deciziei din 18 octombrie 2010, privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamanţi, ambele decizii fiind emise de pârâta D.G.F.P. Prahova, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, ce are ca obiect anularea actelor administrative fiscale.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că cele două acte administrativ fiscale, respectiv Decizia privind angajarea răspunderii solidare şi Decizia de soluţionare a contestaţiei sunt nelegale, fiind dovedită îndeplinirea condiţiilor privind cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Au mai arătat că, în mod greşit şi abuziv, organele fiscale au reţinut că prin activităţile desfăşurate reclamanţii au provocat insolvenţa societăţii, ceea ce nu corespunde realităţii, nefiind dovedită reaua lor credinţă în săvârşirea faptelor, astfel încât nu se poate angaja răspunderea solidară, în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (2) C. proc. civ.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 40 din 2 februarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii Ş.R.O. şi Ş.E.I. şi a dispus suspendarea executării deciziei din 20 august 2010 a D.G.F.P. Prahova, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite în speţă, după cum urmează:
- În ceea ce priveşte „cazul bine justificat” s-a apreciat că acesta este dovedit, deoarece reclamanţii au formulat acţiune în anularea celor două acte administrativ fiscale menţionate, au adus argumente în combaterea situaţiei de fapt reţinută de organul de control fiscal, iar starea de insolvabilitate a societăţii nu poate fi constată decât de o instanţă judecătorească, investită cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2006;
- În ceea ce priveşte iminenţa producerii unei pagube, prima instanţă a constatat că această condiţie este îndeplinită, întrucât s-a pornit executarea silită, prin blocarea conturilor bancare sau prin executarea bunurilor mobile sau imobile, împrejurări de natură să atragă grave prejudicii, a căror reparare ar fi imposibil de realizat.
II.Instanţa de recurs
1.Criticile pârâtei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Prahova, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie , susţinând că nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru suspendarea actului administrativ atacat, deoarece intimatele – reclamante nu au dovedit nici existenţa unui „caz bine justificat” nici a „unei pagube iminente”, în sensul art. 14 alin. (1) pct. 1 cu referire la art. 15 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 554/2004 .
Astfel, s-a arătat că introducerea unei acţiuni în anularea deciziilor fiscale a căror suspendare s-a solicitat, din 20 august 2010 şi din 18 octombrie 2010 ale D.G.F.P. Prahova nu este o dovadă a cazului bine justificat, ci numai o condiţie de formulare a cererii de suspendare.
S-a mai arătat că prima instanţă a antamat fondul dreptului dedus judecăţii, considerând că nu există rea credinţă în săvârşirea faptelor pentru care s-a atras răspunderea solidară a intimaţilor – reclamanţi, în temeiul art. 27 alin. (2) C. proCod Fiscal S-a învederat că instanţa a preluat în motivare susţinerile reclamanţilor cu privire la imposibilitatea executării antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat din 21 octombrie 2008 din motive obiective (neefectuarea măsurătorilor cadastrale şi neintabularea terenurilor pe care asociaţii s-au obligat să le vândă societăţii) precum şi motivarea deductibilităţii chiriei achitate pentru imobilele din Ploieşti şi Buşteni, fără a le cenzura în nici un fel, fără nici o dovadă în sprijinul acestor afirmaţii.
S-a mai susţinut că recurenta a făcut dovada stării de insolvabilitate a societăţii conform art. 176 C. proCod Fiscal, coroborat cu Ordinul Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 447/2007, iar intimata debitoare nu a contestat procesul – verbal de insolvabilitate încheiat de organele fiscale, stare a de insolvabilitate neconfundându-se cu insolvenţa, reglementată de Legea nr. 85/2006 republicată.
S-a concluzionat că nu s-a dovedit de intimaţi „cazul bine justificat”, simplele susţineri ale părţilor din conţinutul cererii de suspendare nefiind de natură să înlăture prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrativ fiscale.
Recurenta a arătat că nu s-a probat nici „paguba iminentă” deoarece executarea unei obligaţii bugetare stabilită printr-un act administrativ fiscal, care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o „pagubă”, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
S-a solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sentinţei şi respingerea cererii de suspendare executare.
2.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Actele administrativ fiscale se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării reprezentând o măsură de excepţie, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt şi drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
În speţă, aceste condiţii legale cumulative nu sunt îndeplinite.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurenta - pârâtă D.G.F.P. Prahova a angajat răspunderea solidară a intimaţilor – reclamanţi pentru obligaţii bugetare restante ale SC I.T. SRL Ploieşti în valoare de 1.970.165 RON, prin Deciziadin 20 august 2010.
Organele fiscale au apreciat că intimaţii se fac vinovaţi de nedepunerea declaraţiilor de impozite, taxe, contribuţii şi a deconturilor de T.V.A. de la înfiinţarea societăţii – iunie 2007 până la 31 martie 2010, de neachitarea obligaţiilor fiscale până la 31 martie 2010, de neachitarea obligaţiilor fiscale către bugetul general consolidat , încasarea de la societate a sumei de 1.148.428, 3 RON de intimaţii persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor terenuri pe care s-au obligat să le vândă societăţii, deşi situaţia juridică a acestora nu era clarificată, înregistrarea în evidenţele contabile a unor cheltuieli nedeductibile fiscal.
În cadrul cererii de suspendare , instanţa nu poate antama fondul dreptului dedus judecăţii, astfel că sunt greşite constatările primei instanţe privind inexistenţa relei credinţe a intimaţilor, aceasta fiind o condiţie a atragerii răspunderii acestora, în temeiul art. 27 - 28 C. proCod Fiscal, care nu putea forma obiectul cercetării judecătoreşti, în cadrul limitat al cererii de suspendare.
Argumentele intimaţilor vizând neclarificarea situaţiei juridice a terenurilor ce formează obiectul antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat din 21 octombrie 2009, în baza căruia au încasat de la societate suma de 1.148.428,3 RON, nu sunt de natură să creeze o îndoială legitimă privind starea de fapt şi de drept reţinută prin acele administrativ fiscale contestate, în sensul art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, mai ales că, chiar ei sunt vânzătorii din antecontract şi nu-şi pot invoca propria culpă în valorificarea unui drept.
Nici simplele susţineri din cererea de suspendare, cu privire la deductibilitatea chiriei plătită de societate pentru imobile situate în Ploieşti şi Sinaia nu sunt suficiente pentru a înlătura prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal , dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 referindu-se la împrejurări de fapt şi de drept de natură să inducă o îndoială justificată, în privinţa corectitudinii actului administrativ, afirmaţiile părţilor implicate neputând produce un asemenea efect.
Curtea de Apel s-a aflat în eroare, când a considerat că insolvabilitatea societăţii ai cărei asociaţii sunt intimaţii – reclamanţi nu poate fi constatată decât de o instanţă judecătorească, în condiţiile Legii nr. 85/2006 republicată, care priveşte insolvenţa societăţii comerciale.
Insolvabilitatea nu se confundă cu insolvenţa, organele fiscale fiind abilitate să constate insolvabilitatea unei societăţi, în temeiul art. 176 C. proCod Fiscal coroborat cu Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 447/2007 pentru aprobarea procedurii privind declararea stării de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice şi juridice.
Procedura menţionată anterior prevede încheierea unui proces verbal , care se comunică debitorului.
În speţă, reprezentanţii debitoarei SC I.T. SRL Ploieşti nu au contestat procesul – verbal din 5 iulie 2010 întocmit de A.F.P. Ploieşti, prin care s-a declarat starea de insolvabilitate a societăţii.
Nici condiţia „pagubei iminente”, aşa cum este definită de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, deoarece executarea silită mobiliară pornită de recurentă asupra a două Dacii Logan aparţinând intimatei nu constituie prin ea însăşi o „pagubă” în sensul textului menţionat anterior.
Păgubit în această situaţie este în primul rând bugetul de stat , prin neîncasarea, de către organele fiscale, a taxelor şi impozitelor datorate de intimată, al cărui patrimoniu a fost golit de asociaţi prin plata anticipată a preţului stabilit printr-un contract a cărui finalizare este incertă.
2.Soluţia instanţei de recurs
Constatând că prima instanţă a aplicat greşit legea la soluţionarea cauzei, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va modifica în tot sentinţa atacată şi va respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale reprezentate de Decizia de impunere din 20 august 2010 şi Decizia din 18 octombrie 2010 de soluţionare a contestaţiei intimatei, ambele emise de recurenta D.G.F.P. Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Prahova, împotriva sentinţei nr. 40 din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de Ş.R.O. şi Ş.E.I., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3277/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3313/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
