ICCJ. Decizia nr. 3318/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3318/2011
Dosar nr. 1039/46/2010
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 29 iulie 2010, reclamanta A.F.I. C.A. a solicitat anularea raportului de inspecţie fiscală din 19 aprilie 2010, a deciziei de impunere din 21 aprilie 2010 şi a deciziei din 30 iunie 2010 emise de pârâta D.G.F.P. a judeţului Argeş cu privire la suma de 1.846.342 RON, reprezentând contribuţii datorate de angajator şi de asiguraţi la asigurările sociale, la asigurările sociale de sănătate, la fondul de şomaj, la fondul de accidente de muncă şi boli profesionale, contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii de la persoanele juridice sau fizice, contribuţia angajatorilor la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi majorări de întârziere aferente acestor debite.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că nu datorează obligaţiile fiscale suplimentare stabilite prin actele administrativ - fiscale contestate ca rezultat al interpretării greşite date legii de organul de inspecţie fiscală.
Prin aceste acte, s-a arătat că au fost eronat calificate ca fiind contracte individuale de muncă şi convenţiile civile încheiate de club cu sportivii profesionişti, deşi există norme legale speciale în materie, care permit structurilor sportive să încheie convenţii civile, fără obligaţia clubului de a plăti contribuţiile aferente veniturilor din salarii.
În acest sens, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, care permit sportivului profesionist să încheie contract individual de muncă sau convenţie civilă. De asemenea, s-a arătat că, în conformitate cu regulamentul privind statutul şi transferul judecătorului, convenţia civilă nu are ca efect dobândirea calităţii de salariat, iar judecătorul care încheie o asemenea convenţie cu un club sportiv nu beneficiază de drepturi de asigurări sociale şi nici de drepturile prevăzute de legislaţia privind protecţia şomerilor.
Reclamanta a învederat că, veniturile obţinute de sportivi din convenţiile civile încheiate potrivit legii sunt venituri obţinute din activităţi independente, respectiv venituri din profesii liberale, conform prevederilor art. 46 alin. (1) Cod fiscal şi pct. 23 din HG nr. 44/2004.
Din acest motiv, reclamanta a arătat că a impozitat corect veniturile obţinute din convenţii civile prin calcularea unei cote de impozit de 16%, ca urmare a exercitării de către contribuabil a opţiunii de reţinere la sursă. Reclamanta a considerat ca fiind nelegal şi tratamentul fiscal aplicat de pârâtă prin calculul penalităţilor de întârziere de 0,1% pentru perioada 27 noiembrie 2007 – 14 aprilie 2010, în sumă de 741.343 RON.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 238/F – CONT din 27 octombrie 2010, prin care a admis acţiunea şi a anulat raportul de inspecţie fiscală din 19 aprilie 2010, Decizia de impunere din 21 aprilie 2010 şi Decizia din 30 iunie 2010, acte întocmite de pârâta D.G.F.P. a Judeţului Argeş.
Instanţa de fond a reţinut că organul de inspecţie fiscală a calculat debitele contestate printr-o interpretare eronată a convenţiilor civile încheiate de reclamantă cu sportivii profesionişti, calificându-le ca fiind raporturi de dreptul muncii, deşi veniturile obţinute din această activitate nu sunt de natură salarială, sens în care şi-au exprimat poziţia atât direcţia generală juridică, cât şi direcţia legislaţie, Impozite Directe din cadrul Ministerului Finanţelor Publice prin adresele din 14 septembrie 2009 şi din 6 noiembrie 2009.
Pentru convenţiile civile încheiate de reclamantă cu sportivii profesionişti, instanţa de fond a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 69/2000, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 205/2005, conform cărora, structurile sportive pot să încheie cu sportivii profesionişti contracte individuale de muncă sau convenţii civile şi în acest ultim caz, plata contribuţiilor se efectuează la cerere.
Faţă de natura veniturilor obţinute de sportivii profesionişti în baza convenţiilor civile, s-a constatat că reclamanta a calculat corect cota de impozit de 16% prin reţinere la sursă, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 18 lit. a), art. 23 pct. 1 lit. a) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, în baza cărora s-au stabilit debite suplimentare în sumă de 237.370 RON, reprezentând contribuţia asiguratului la asigurări sociale în perioada 2 iulie 2007 - 31 decembrie 2008 şi în sumă de 157.890 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente acestei contribuţii.
Pentru aceleaşi considerente , s-a reţinut că reclamanta nu datorează suma de 483.293 RON, reprezentând contribuţie la asigurări sociale datorate de angajator în perioada 2 iulie 2007 - 31 decembrie 2008 şi majorările de întârziere aferente în sumă de 322.341 RON.
Instanţa de fond a constatat că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile Legii nr. 76/2000 şi ale HG nr. 174/2002 şi din acest motiv s-a apreciat că, atât angajatorul, cât şi asiguraţii, nu datorează contribuţiile la fondul de şomaj şi nici majorările de întârziere aferente acestor contribuţii.
Referitor la suma de 150.830 RON, reprezentând contribuţie la fondul de sănătate datorată de asiguraţi şi suma de 141.076 RON, reprezentând contribuţia datorată de angajator la acelaşi fond, cu majorările de întârziere aferente în sumă de 102.015 RON şi respectiv, de 94.763 RON, instanţa de fond a reţinut că obligaţiile de plată au fost nelegal stabilite, prin includerea în baza de calcul a veniturilor din convenţiile civile, deşi acestea nu au natură salarială şi nu sunt supuse obligaţiei de plată a contribuţiilor respective.
Cum baza de calcul nu este constituită din fondul de salarii nici în cazul contribuţiilor datorate la fondul de accidente şi boli profesionale, pentru concedii şi indemnizaţii de la persoanele fizice sau juridice şi la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale datorate de angajator, instanţa de fond a apreciat că au fost nelegal calculate obligaţiile fiscale datorate cu acest titlu de asociaţia reclamantă şi a dispus anularea acestor debite principale şi a majorărilor de întârziere aferente, constatând că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 101 din Legea nr. 346/2002, ale ordinului nr. 450/825/2006 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002, ale art. 4 alin. (2) şi art. 5 din OUG nr. 158/2005, ale art. 1 din HG nr. 1850/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr. 200/2006.
Referitor la suma de 5.468 RON, reprezentând impozit suplimentar stabilit pentru convenţii civile, încheiate în perioada septembrie 2007-decembrie 2008 şi pentru care s-au calculat majorări de întârziere aferente în sumă de 3.962 RON, instanţa de fond a constatat că organul de inspecţie fiscală a apreciat eronat că se datorează sumele respective, deşi baza de impunere în sumă de 28.708 RON a reprezentat o cheltuială cu delegaţiile de arbitraj pentru copii sau juniori pentru meciurile din liga III şi IV, fiind înregistrată ca o cheltuială cu delegări/detaşări, în contul 625.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a judeţului Argeş, solicitând ca în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că pentru arbitrajul efectuat de arbitrarii delegaţi, asociaţia intimată a acordat indemnizaţii de arbitraj în sumă de 28.708 RON, pentru care nu a calculat şi nu a reţinut impozitul prin reţinere la sursă, astfel încât organele de inspecţie fiscală au stabilit corect obligaţia de plată pentru impozitul pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza convenţiilor civile.
Referitor la modul de determinare, evidenţiere şi virare a obligaţiilor fiscale datorate la bugetul asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, recurenta a considerat că au fost greşit anulate actele administrativ – fiscale contestate, fără a se avea în vedere că, activitatea prestată de persoanele care au încheiat convenţii civile cu un club de fotbal reprezintă o activitate dependentă şi în conformitate cu prevederile pct. 67 din HG nr. 44/2004 şi art. 55 din Legea nr. 571/2003, această activitate este de natură salarială, supusă obligaţiilor de plată prevăzute în legislaţie pentru veniturile din salarii.
Recurenta a apreciat că instanţa de fond a interpretat greşit aceste dispoziţii legale, calificând în mod eronat activitatea jucătorilor ca fiind o activitate independentă, deşi activitatea lor întruneşte toate condiţiile legale ale unei activităţi dependente şi veniturile astfel realizate sunt venituri de natură salarială.
Dat fiind că sumele acordate sportivilor reprezintă venituri salariale, care se cumulează cu celelalte drepturi salariale realizate lunar, recurenta a arătat că în mod legal organele de inspecţie fiscală au procedat la reîntregirea bazei impozabile a contribuţiilor datorate pentru veniturile asimilate salariilor.
Ca o consecinţă a calificării veniturilor din convenţii civile ca fiind venituri de natură salarială, recurenta a solicitat să se constate legalitatea actelor administrative contestate prin care organele de inspecţie fiscală au stabilit corect obligaţiile de plată ale intimatei pentru contribuţiile la asigurări sociale datorate de asigurat şi de angajator, conform prevederilor art. 18 lit. a), art. 23 pct. 1 lit. a) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, pentru contribuţia individuală datorată de asiguraţi la fondul de şomaj, conform prevederilor art. 26 din Legea nr. 76/2002 şi art. 13 alin. (1) din HG nr. 174/2002, pentru contribuţia de asigurări de sănătate datorate de asigurat şi de angajator, conform prevederilor art. 257 din Legea nr. 95/2006 şi cap. B din ordinul nr. 74/2000 pentru aprobarea Normelor privind modul de încasare a contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate , pentru contribuţia la fondul de accidente şi boli profesionale, conform prevederilor art. 101 din Legea nr. 346/2002 şi art. 1 din ordinul nr. 450/825/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002, pentru contribuţia la concedii şi indemnizaţii de la persoane juridice sau fizice, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 5 din OUG nr. 158/2005 şi art. 9 din ordinul nr. 60/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 158/2005 şi pentru contribuţia la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale datorate de angajator, conform dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 200/2006 şi art. 1 din HG nr. 1850/2006.
Recurenta a susţinut că, în condiţiile în care toate aceste contribuţii nu au fost plătite de intimată în termenul prevăzut de lege, instanţa a anulat în mod greşit şi obligaţia de plată stabilită pentru majorări de întârziere în sumă de 737.381 RON, cu atât mai mult cu cât nu s-au contestat modul de calcul, perioada şi cota aplicată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Prin raportul de inspecţie fiscală din 19 aprilie 2010, Decizia de impunere din 21 aprilie 2010 şi Decizia din 21 aprilie 2010 întocmite de D.G.F.P. a Judeţului Argeş au fost stabilite pentru intimata A.F.I. C.A. obligaţiile fiscale suplimentare în sumă totală de 1.846.342 RON, ca urmare a controlului efectuat pentru perioada 2 iulie 2007 – 31 decembrie 2008.
Referitor la impozitul pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza convenţiilor civile, organele de inspecţie fiscală au constatat că asociaţia intimată a acordat pentru arbitrajul efectuat de către arbitrarii delegaţi indemnizaţii de arbitraj în valoare de 28.708 RON, pentru care nu a fost calculat şi reţinut impozitul prin reţinere la sursă.
În atare situaţie, prin actele contestate s-a stabilit un impozit suplimentar în sumă de 5.468 RON, rezultat din impozitarea indemnizaţiei brute în sumă de 34.176 RON, calculată în baza indemnizaţiilor nete în sumă de 28.708 RON achitată arbitrilor de clubul organizator şi pentru nevirarea la termenele legale a obligaţiei de plată stabilită suplimentar au fost calculate majorările de întârziere aferente în sumă de 3.962 RON, conform prevederilor Legii nr. 210/2005 şi OG nr. 92/2003.
Instanţa de fond a anulat în mod greşit actele întocmite de direcţia recurentă cu privire la aceste debite, fără a avea în vedere reglementarea cuprinsă în art. 46, art. 52 Cod Fiscal şi pct. 23 din HG nr. 44/2004, care prevede că, veniturile obţinute de arbitri sunt considerate venituri din profesii libere independente, iar plătitorii de venit au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira impozitul prin reţinere la sursă.
Instanţa de fond anulat de asemenea în mod greşit toate celelalte debite stabilite de organul de inspecţie fiscală după verificarea modului de determinare, evidenţiere şi virare a obligaţiilor fiscale datorate la bugetul asigurărilor sociale şi fondurilor speciale şi soluţia astfel pronunţată este rezultatul calificării eronate a veniturilor realizate de sportivii profesionişti în baza convenţiilor civile încheiate cu un club sportiv şi aplicării altor dispoziţii legale decât acelea care sunt determinante pentru regimul lor fiscal.
Organele de inspecţie fiscală au considerat că activitatea prestată de sportivii care au încheiat convenţii civile cu un club de fotbal reprezintă o activitate dependentă şi conform dispoziţiilor art. 55 din Cod Fiscal şi pct. 67 din HG nr. 44/2004, veniturile din această activitate sunt de natură salarială, pentru care sunt datorate contribuţiile sociale calculate prin actele de control.
Veniturile din salarii şi asimilate salariilor, definite în art. 55 din Cod Fiscal, sunt venituri din activităţi dependente, care potrivit dispoziţiilor pct. 68 din HG nr. 44/2004, cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relaţii contractuale de muncă, precum şi orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale , indiferent de perioada la care se referă şi care sunt realizate din activităţile prevăzute expres la lit. a)-t din această reglementare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor cuprinse la lit. k) pct. 68 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 44/2004, sunt venituri din salarii sau asimilate salariilor şi sumele plătite sportivilor ca urmare a participării în competiţii sportive, precum şi sumele plătite sportivilor, antrenorilor , tehnicienilor şi altor specialişti în domeniu pentru rezultatele obţinute la competiţiile sportive, de către structurile sportive cu care aceştia au relaţii contractuale de muncă , indiferent de forma sub care se plătesc, inclusiv prima de joc, cu excepţia celor prevăzute la art. 42 lit. t) din Cod Fiscal
Aplicarea acestor prevederi legale a fost greşit înlăturată prin hotărârea atacată, cu motivarea că, sunt incidente dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 69/2000 privind legea educaţiei fizice şi sportului, care definind noţiunea de sportiv profesionist, prevăd posibilitatea acestuia de a încheia cu o structură sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenţie civilă, în condiţiile legii.
Având un obiect diferit de reglementare, Legea nr. 69/2000 nu reprezintă legea specială în raport cu Legea nr. 571/2004 privind Cod Fiscal şi în consecinţă, indiferent de actul juridic încheiat de clubul de fotbal cu sportivii profesionişti, veniturile realizate de aceştia dintr-o activitate dependentă sunt de natură salarială şi supusă regimului fiscal prevăzut de lege pentru toate celelalte venituri din salarii şi asimilate salariilor.
Instanţa de fond şi-a însuşit neîntemeiat susţinerile prin care intimata - reclamantă a contestat caracterul dependent al activităţii desfăşurate de sportivi profesionişti, calificând activitatea lor ca fiind independentă, deşi nu s-a dovedit întrunirea criteriilor care, potrivit dispoziţiilor art. 18 şi 19 din HG nr. 44/2004, definesc preponderent existenţa unei activităţi independente.
Faţă de aceste prevederi legale, se constată că organul de control fiscal a reţinut corect că activitatea desfăşurată de jucătorul de fotbal nu este efectuată întâmplător şi conjunctural şi nu îndeplineşte criteriile legale pentru a fi o activitate independentă.
În atare situaţie, veniturile obţinute de jucători au fost corect reconsiderate ca fiind venituri de natură salarială şi nu sunt rezultatul unei activităţi independente, care presupune participarea sportivilor la competiţii pe cont propriu, fără relaţii contractuale cu entitatea plătitoare, prin libera alegere a desfăşurării activităţii, a programului şi locului de desfăşurare a activităţii.
Pentru acest considerent, nu poate fi reţinută nici apărarea invocată de asociaţia intimată în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 69/2000, astfel cum au fost modificate şi completate prin OUG nr. 205/2005, care prevăd că, sportivului profesionist, care a încheiat cu o structură sportivă o convenţie civilă, i se asigură, la cerere, participarea şi plata contribuţiei la un sistem de pensii, public şi/sau privat, în condiţiile legii.
Prin modificarea adusă legii educaţiei fizice şi sportului, s-a acordat sportivului profesionist posibilitatea să opteze între încheierea cu structura sportivă a unui contract individual de muncă sau a unei convenţii civile, fără însă a se reglementa un regim diferit din punct de vedere fiscal pentru veniturile obţinute şi în consecinţă, acestea sunt supuse regulilor cu caracter general cuprinse în Cod Fiscal, în funcţie de caracterul dependent sau independent al activităţii desfăşurate , potrivit criteriilor definite în art. 18 şi 19 din HG nr. 44/2004.
Din acest motiv, se constată că nu pot fi reţinute ca argumente pentru admiterea acţiunii formulate de intimata - reclamantă nici considerentele deciziei din 24 iunie 2010 emisă de A.N.A.F. sau ale adreselor din 14 septembrie 2009 şi din 6 noiembrie 2009 eliberate de Direcţia Generală Juridică şi de Direcţia Legislaţie, Impozite Directe din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Aceste acte administrative nu au caracter normativ şi nu cuprind reguli de interpretare obligatorii pentru dispoziţiile legale aplicate de autoritatea recurentă la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare contestate de asociaţia intimată.
În consecinţă, pentru perioada 1 octombrie 2007 – 31 decembrie 2008, organul de inspecţie fiscală a constatat corect că asociaţia sportivă intimată avea obligaţia să includă în baza de calcul a contribuţiilor sociale şi veniturile în sumă de 2.498.613 RON achitate jucătorilor de fotbal în temeiul convenţiilor civile încheiate cu aceştia.
În atare situaţie, intimata – reclamantă a contestat neîntemeiat actele administrativ – fiscale privind obligaţiile de plată pentru suma de 483.293 RON, reprezentând contribuţie la asigurările sociale datorate de angajator, cu majorări de întârziere în sumă de 322.341 RON, precum şi pentru suma de 237.370 RON, reprezentând contribuţie la asigurările sociale datorate de asiguraţi, cu majorări de întârziere în sumă de 157.890 RON. Aceste debite au fost corect stabilite de organul de inspecţie fiscală prin aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. a) şi b), art. 23 pct. 1 lit. a), art. 24 pct. 1 lit. a), art. 28 din Legea nr. 19/2000 şi art. 19 din ordinul nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 19/2000.
De asemenea, au fost neîntemeiat contestate actele administrativ – fiscale privind obligaţiile de plată pentru suma de 32.552 RON, reprezentând contribuţie datorată de angajator la sistemul asigurărilor pentru şomaj, cu majorări de întârziere în sumă de 23.437 RON, precum şi pentru contribuţia în sumă de 16.933 RON datorată de asiguraţi la fondul de şomaj, cu majorări de întârziere în sumă de 12.007 RON. Aceste debite au fost corect stabilite de organul de inspecţie fiscală prin aplicarea dispoziţiilor art. 26-27 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, art. 13 alin. (1) şi art. 14 alin. (1) din HG nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002.
Actele administrativ – fiscale întocmite de recurentă au fost contestate neîntemeiat şi cu privire la suma de 141.076 RON, reprezentând contribuţie de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator, cu majorări de întârziere în sumă de 94.763 RON, precum şi cu privire la contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate în sumă de 150.830 RON, cu majorări de întârziere în sumă de 102.015 RON. Organul de inspecţie fiscală a stabilit corect şi aceste debite prin aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. (1), art. 53 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, art. 51 alin. (1) şi (2), art. 52 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 150/2002, art. 257 din Legea nr. 95/2006 şi cap. A din ordinul nr. 74/2000 pentru aprobarea Normelor privind modul de încasare a contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate.
Intimata – reclamantă a contestat neîntemeiat actele întocmite de recurenta – pârâtă şi cu privire la contribuţia în sumă de 9.993 RON datorată la fondul de accidente şi boli profesionale, cu majorări de întârziere în sumă de 6.644 RON, dat fiind că această obligaţie a fost stabilită în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 346/2002 şi art. 1 din ordinul nr. 450/825/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002.
Actele administrativ-fiscale deduse judecăţii au fost contestate în mod nefondat şi cu privire la suma de 21.236 RON, reprezentând contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii de la persoane juridice sau fizice, precum şi cu privire la suma de 6.248 RON, reprezentând contribuţie la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale datorate de angajator. Obligaţiile de plată pentru aceste contribuţii au fost stabilite de organul de inspecţie fiscală prin aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 5 din OUG nr. 158/2005, art. 9 din ordinul nr. 60/32/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2005, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 200/2006 şi art. 1 din Hotărârea nr. 1850/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006.
Recurenta – pârâtă a aplicat de asemenea în mod corect dispoziţiile art. 119 şi art. 120 alin. (1) şi (7) din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal prin obligarea asociaţiei intimate la plata majorărilor de întârziere în sumă totală de 737.381 RON, datorate pentru neachitarea în termen a contribuţiilor sociale în sumă de 1.099.531 RON.
De altfel, atât în procedura administrativă, cât şi în procedura judiciară, intimata – reclamantă nu a contestat modul de calcul pentru aceste obligaţii accesorii, perioada şi cota aplicată la stabilirea lor.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că sunt nefondate motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată pentru actele administrative întocmite de recurenta – pârâtă, se va dispune menţinerea acestora prin respingerea acţiunii în anulare formulată în cauză.
Nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va modifica hotărârea pronunţată de instanţa de fond, în sensul că, va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A.F.I. C.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către D.G.F.P. Argeş împotriva sentinţei civile nr. 238/F-Cont din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de A.F.I. C.A. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3313/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3328/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
