ICCJ. Decizia nr. 3305/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3305/2011
Dosar nr. 6651/120/2010
Şedinţa de la 7 iunie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Ţ.V.M.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ţ.L., P.M. Bucureşti, C.M. Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, Ţ.I., B.V., L.E., A.V. şi B.C., să i se recunoască calitatea de persoană îndreptăţită în temeiul Legii nr. 290/2003 şi să emită, în beneficiul său, hotărâre de acordare a despăgubirilor, prevăzute de actul normativ menţionat anterior.
Ulterior, reclamantul a precizat acţiunea în sensul că susţine numai primul capăt de cerere deoarece, al doilea a rămas fără obiect, fiind emisă Hotărârea nr. 824/2010, pe care a contestat-o în termen legal.
Prin sentinţa civilă nr. 3274 din 25 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
A reţinut instanţa, că potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003 hotărârile Comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul. Constatând că reclamantul domiciliază în municipiul Târgovişte, instanţa a apreciat că Tribunalul Dâmboviţa este competent să soluţioneze cauza.
În fata Tribunalului Dâmboviţa, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că înţelege să renunţe la judecată faţă de P.M. Bucureşti şi că al doilea capăt de cerere a rămas fără obiect.
Prin sentinţa nr. 611 din 10 martie 2011, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, constatând ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
A reţinut Tribunalul Dâmboviţa că, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, în situaţia în care pentru bunurile aceluiaşi proprietar sunt mai mulţi moştenitori, fiecare dintre aceştia este obligat să îi menţioneze pe ceilalţi în cerere şi dacă aceştia domiciliază în judeţe diferite, vor trimite cererile la C.M. Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, ipoteză aplicabilă în cauză.
În aceste condiţii, a concluzionat Tribunalul Dâmboviţa că din punct de vedere teritorial competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează să stabilească instanţa competentă a soluţiona pricina în raport cu obiectul acesteia şi cu dispoziţiile legale incidente ei.
În temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, competenţa de soluţionare a cererii formulate Ţ.V.M.E. aparţine Tribunalului Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Competenţa este stabilită de împrejurarea că prin acţiunea formulată reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ţ.L., P.M. Bucureşti, C.M. Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, Ţ.I., B.V., L.E., A.V. şi B.C., să i se recunoască calitatea de persoană îndreptăţită în temeiul Legii nr. 290/2003 şi să emită hotărâre de acordare a despăgubirilor în temeiul aceleiaşi legi.
Ulterior, reclamantul a precizat acţiunea în sensul că susţine numai primul capăt de cerere deoarece al doilea a rămas fără obiect fiind emisă Hotărârea nr. 824/2010 pe care a contestat-o în termen legal şi înţelege să renunţe la judecata cu P.M. Bucureşti.
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, rezultă că reclamantul a solicitat să fie cenzurat de instanţă, refuzul pretins nejustificat al autorităţilor pârâte C.M. Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 de a-i constata calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri, în accepţiunea Legii nr. 290/2003.
În concluzie, nu este aplicabilă în speţă procedura specială instituită de Legea nr. 290/2003, prin art. 8 alin. (5), deoarece nu se atacă o hotărâre a Comisiei (reclamantul învederând că a urmat deja această procedură), iar raportat la obiectul acţiunii, aceasta se încadrează în sfera contenciosului administrativ, reglementată de Legea cadru nr. 554/2004.
În aceste condiţii, instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza se determină prin aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a raportate la cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, autoritatea pârâtă fiind organ administrativ constituit la nivel local, iar reclamantul a introdus acţiunea la instanţa de la domiciliul său, considerente pentru care se stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Ţ.V.M.E. şi pârâţii Ţ.L., P.M. Bucureşti, C.M. Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, Ţ.I., B.V., L.E., A.V. şi B.C., în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3304/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3316/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
