ICCJ. Decizia nr. 3327/2011. Contencios. Comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3327/2011
Dosar nr. 2768/2/2010
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul O.V. a chemat în judecată pe P.G.R., P.M.R., M.A.I. şi P.C.S.M., susţinând, în esenţă, că aceştia au refuzat să răspundă cererilor sale şi să efectueze cercetări în anumite cauze penale, solicitând şi obligarea pârâţilor la plata de daune morale şi materiale.
În drept, cererea sa a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001 şi ale Legii nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 4122 din 26 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a anulat acţiunea reclamantului O.V. ca netimbrată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în cauză s-a dispus prin rezoluţie citarea reclamantului cu menţiunea timbrării cererii de chemare în judecată, sub sancţiunea anulării cererii, dar acesta nu s-a conformat acestei dispoziţii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul O.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că nu i s-au pus la dispoziţie datele necesare pentru a achita taxa de timbru stabilită de către instanţă în sarcina sa.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul P.G.R. a invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia nulităţii recursului, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe fond, şi a mai solicitat, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele şi înscrisurile dosarului prin prisma susţinerilor părţilor şi a dispoziţiilor legale incidente, precum şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este întemeiat şi îl va admite, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, „acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege".
Înalta Curte constată că cererea reclamantului - recurent a avut, ca temei de drept, dispoziţiile Legii nr. 544/2001.
Or, potrivit art. 22 din acest act normativ, „în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. [.] (5) Atât plângerea, cât şi apelul se judecă în instanţă în procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxă de timbru".
În aceste condiţii, Înalta Curte observă că cererea reclamantului era, prima facie, scutită de plata taxelor de timbru şi a timbrului judiciar, fiind eronate considerentele instanţei de fond privind nulitatea cererii pentru nerespectarea dispoziţiilor în acest sens.
Pentru aceste motive va fi respinsă şi excepţia netimbrării recursului invocată de către intimatul P.G.R.
Temeiul legal invocat de către reclamant, şi anume Legea nr. 554/2001, constituie raţiune suficientă pentru constatarea incidenţei dispoziţiilor ce îl exceptează de la plata taxelor de timbru şi a timbrului judiciar, orice alte aspecte legate de obiectul concret al cererii sale urmând a face obiectul admisibilităţii, după soluţionarea chestiunii prealabile ce a făcut obiectul prezentului recurs.
În raport de acelaşi act normativ invocat, Înalta Curte mai constată că, potrivit art. 22 alin. (1), competenţa de soluţionare a cererii reclamantului, în primă instanţă, revine tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice, şi, în contextul principiului disponibilităţii, faţă de opţiunea iniţială a reclamantului care a înţeles să învestească Curtea de Apel Bucureşti cu soluţionarea cererii sale, apreciază că se impune trimiterea prezentei cauze spre competentă soluţionare de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi, casând sentinţa recurată, va trimite cauza spre soluţionare instanţei de fond competentă potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către O.V. împotriva sentinţei civile nr. 4122 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3316/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3332/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
