ICCJ. Decizia nr. 3317/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3317/2011
Dosar nr. 12175/2/2009
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 28 decembrie 2009, reclamanta SC T. SRL judeţul Vâlcea a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, solicitând anularea deciziilor nr. 277 din 14 octombrie 2009 şi nr. 348 din 27 noiembrie 2009 şi revocarea măsurii suspendării autorizaţiilor de antrepozit fiscal.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că măsura dispusă este abuzivă, în condiţiile în care la controlul efectuat nu au fost constatate nereguli, cu excepţia unor diferenţe minore la inventarierea produselor alcoolice aflate în procesul de producţie.
Reclamanta a mai arătat că, împrejurarea că împotriva societăţii s-a pus în mişcare acţiunea penală putea fi apreciată în raport de consecinţele reale pe care le produce suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, măsura prevăzută de codul fiscal nefiind imperativă, ci lăsată la latitudinea autorităţii.
În cauză a fost citată ulterior, în calitate de pârâtă Autoritatea Naţională a Vămilor, având în vedere faptul că, faţă de dispoziţiile ordinului emis de Ministerul Finanţelor Publice în anul 2009, administrarea accizei a fost transferată la Direcţia de autorizări a Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Prin sentinţa civilă nr. 3355 din 14 septembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că deciziile contestate au fost emise cu respectarea prevederilor art. 184 alin. (4) lit. b) Cod Fiscal, potrivit cărora, la propunerea organelor de control, autoritatea fiscală poate suspenda autorizaţia de antrepozit fiscal până la soluţionarea definitivă a cauzei penale în cazul în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru o infracţiune privind regimul fiscal.
Instanţa a constatat că măsura dispusă este justificată, având în vedere împrejurarea că a fost pusă în mişcare acţiunea penală atât faţă de asociatul cât şi faţă de administratorul societăţii, precum şi numărul şi natura infracţiunilor puse în sarcina acestora.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a arătat că atât comisia care a dispus luarea măsurii, cât şi instanţa de fond au dat credit exclusiv împrejurării punerii în mişcare a acţiunii penale, fără a avea în vedere rezultatul concludent al raportului de control fiscal, în sensul că diferenţele minore ale stocului de produse accizabile nu sunt de natură să confirme comiterea unor fapte de natură penală.
De asemenea, a precizat reclamanta, s-a ignorat paguba iremediabilă suferită de societatea comercială, constând atât în pierderea contractelor cu furnizorii de materii prime şi cu toţi cumpărătorii de produse finite, cât şi în indisponibilizarea sumelor depuse cu titlu de garanţii şi concedierea personalului calificat.
Reclamanta a învederat şi faptul că Ministerul Finanţelor Publice are calitatea de pârât în cauză, întrucât Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate funcţionează în cadrul ministerului, iar Autoritatea Naţională a Vămilor desfăşoară doar o activitate de secretariat a comisiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
referitor la calitatea procesuală a autorităţii publice, critica formulată este neîntemeiată, întrucât la data emiterii deciziilor contestate, prin care s-a dispus suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, era în vigoare Ordinul nr. 1499/2009 al Ministerului Finanţelor Publice în temeiul căruia activitatea curentă a comisiei se realiza prin intermediul direcţiei cu atribuţii de autorizare din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut în mod corect că actele administrative contestate au fost emise cu respectarea prevederilor art. 184 alin. (4) lit. b) Cod Fiscal
Astfel, prin ordonanţa nr. 78/D/P din 9 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism s-a dispus punerea în mişcare împotriva mai multor persoane, printre care S.I.S. şi B.A., asociat şi respectiv administrator la societatea reclamantă, pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul produselor accizabile, cauza penală aflându-se în curs de soluţionare.
Potrivit art. 185 alin. (4) lit. b) Cod Fiscal, la propunerea organelor de control, autoritatea fiscală competentă poate suspenda autorizaţia pentru un antrepozit fiscal până la soluţionarea definitivă a cauzei penale în cazul în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru o infracţiune din cele prevăzute de codul fiscal, de OG nr. 92/2003, de Legea nr. 86/2006, Legea nr. 241/2005, Legea nr. 82/1991 şi Legea nr. 31/1990 sau pentru orice altă faptă contra regimului fiscal.
Norma prevăzută de codul fiscal este dispozitivă, autoritatea fiscală, prin deciziile contestate, motivând opţiunea de suspendare a autorizaţiei, şi demonstrând necesitatea luării măsurii, care apare ca proporţională cu situaţia de fapt reliefată de constatările organelor de control.
Prevederile legale susmenţionate conferă posibilitatea organului fiscal competent de a aprecia asupra măsurii suspendării autorizaţiei împrejurarea că s-ar produce prejudicii importante patrimoniului societăţii nefiind relevantă în analizarea legalităţii deciziilor atacate.
De altfel, aşa cum a reţinut instanţa de fond, reclamanta avea posibilitatea cu acordul autorităţii fiscale de a valorifica produsele accizabile înregistrate în stoc, atât materii prime, cât şi semifabricate şi produse finite.
În raport de cele expuse mai sus, sentinţa criticată fiind legală şi temeinică, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către SC T. SRL împotriva sentinţei civile nr. 3355 din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3311/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3321/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
