ICCJ. Decizia nr. 3330/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3330/2011
Dosar nr. 401/45/2010
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 11 iunie 2010, reclamantul V.N. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei, solicitând a se constata refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea de autorizare ca interpret şi traducător din limba română în limba rusă şi din rusă în română, urmând a se dispune şi obligarea autorităţii la plata unor daune materiale şi morale.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, deşi este absolvent al Universităţii de Stat din Republica Moldova, pârâtul nu l-a autorizat ca traducător şi interpret de limba rusă, solicitând în mod abuziv echivalarea diplomei de licenţă.
Prin sentinţa nr. 239 din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în esenţă că refuzul pârâtului de a soluţiona cererea de autorizare este justificat prin faptul că reclamantul, deşi i s-a pus în vedere necesitatea completării documentaţiei, nu a înţeles să depună înscrisurile solicitate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul V.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a arătat că una din cerinţele invocate de pârât ca nefiind îndeplinită, respectiv echivalarea diplomei de licenţă, contravine prevederilor Acordului între România şi Republica Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, ratificat prin Legea nr. 39/1999, precum şi dispoziţiilor tratatului încheiat între cele două state privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, ratificat prin Legea nr. 177/1997.
În aceste împrejurări, reclamantul a susţinut că refuzul pârâtului de a emite autorizaţia de traducător şi interpret este nejustificat, în sensul în care este definită această sintagmă de art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, potrivit art. 2 lit. i) din Legea contenciosului administrativ constituie refuz nejustificat de a soluţiona o cerere exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
Or, nesoluţionarea cererii reclamantului nu se încadrează în noţiunea de „refuz nejustificat", pârâtul solicitând în repetate rânduri completarea documentaţiei depuse, cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de legislaţia specială aplicabilă.
Astfel, potrivit Legii nr. 178/1997, pentru autorizarea interpreţilor şi traducătorilor, modificată şi completată, activitatea de interpret şi/sau de traducător se efectuează de persoane atestate în profesie şi autorizate de Ministerul Justiţiei, una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinită în vederea autorizării fiind deţinerea unei diplome de licenţă sau echivalentă din care să rezulte specializarea în limba străină respectivă, ori care atestă că a absolvit un institut de învăţământ superior în limba străină pentru care se solicită autorizarea.
Prin ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1054/2005 a fost aprobat Regulamentul de aplicare a Legii nr. 178/1997, care conferă autorităţii prerogativa de a verifica conţinutul dosarului depus pentru autorizare, precum şi autenticitatea şi valabilitatea documentelor prezentate, pentru a se constata dacă sunt îndeplinite cerinţele legale pentru autorizare.
În cauză, instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu se poate reţine un refuz nejustificat al pârâtului în condiţiile în care i-a fost solicitată reclamantului în mai multe rânduri completarea documentelor prin depunerea unei copii legalizate a atestatului de echivalare emis la 16 februarie 2010 de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi inovării, precum şi a unei adeverinţe din care să rezulte că limba de predare la universitatea din Republica Moldova a fost rusa.
În raport de cele expuse mai sus, criticile aduse sentinţei apar ca neîntemeiate, Curtea urmând a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către V.N. împotriva sentinţei civile nr. 239/CA din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3325/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3337/2011. Contencios → |
|---|
