ICCJ. Decizia nr. 3331/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3331/2011
Dosar nr. 11054/2/2009
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3438 din data de 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.T. în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. şi l-a obligat pe acesta ca prin intermediul Ambasadei României din Republica Moldova să procedeze de îndată la primirea cererii reclamantei şi a actelor necesare în vederea redobândirii cetăţeniei române.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că reclamanta a solicitat potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, redobândirea cetăţeniei române prin cerere adresată misiunii diplomatice a României la Chişinău, autoritatea publică competentă având obligaţia de a înregistra cererea cererea formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 21/1991.
Instanţa de fond a respins argumentul pârâtului privind imposibilitatea de a procesa cererile depuse, cu motivarea că nu s-a făcut nici o probă în acest sens, iar, pe de altă parte, dispoziţiile imperative ale Legii nr. 554/2004 impun soluţionarea cererilor îmtr-un termen de 30 de zile de la formulare.
A mai arătat Curtea că se impune respectarea dreptului cetăţeanului la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.A.E., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a constatat în mod eronat că în speţă nu a fost respectată cerinţa procesării cererii reclamantei într-un termen rezonabil.
Recurentul-pârât a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea reclamantei în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, în baza dificultăţilor de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetăţeniei române depuse la secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău.
Autoritatea recurentă a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuţiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române într-un termen cât mai scurt.
A mai susţinut recurentul că instanţa de fond nu avea nici un temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii reclamantei de redobândire a cetăţeniei, şi că în prezent, reclamanta poate depune cererea şi la sediul A.N.C. sau la birourile teritoriale, iar, pe de altă parte, procedura invitării pe baza unei programări prealabile nu se mai regăseşte în practica secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte constată că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în redobândirea cetăţeniei române, în data de 14 octombrie 2009 conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, fără a primi vreun răspuns la solicitarea sa de a fi programată în vederea depunerii actelor pentru redobândirea cetăţeniei române.
Chiar fără a lua în considerare o cerere făcută în anul 2006, aşa cum susţine reclamanta, atitudinea pârâtului, materializată în absenţa oricărui răspuns, este de natură a o afecta pe reclamantă în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererii sale, fapt de natură a atrage incidenţa art. 1 din Legea nr. 554/2004, şi de a crea o stare de incertitudine cu privire la existenţa şi exercitarea drepturilor intimatei - reclamante.
Faţă de acestea, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite elementele avute în vedere de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, în sensul considerentelor instanţei de fond.
Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurent privind dificultăţile de ordin practic în procesarea numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituţia recurentă ar fi trebuit să depună toate diligenţele pentru rezolvarea situaţiei create conform obligaţiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuţiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în convenţiile internaţionale la care România este parte.
Instanţa de judecată are îndatorirea constituţională de a sancţiona, în cadrul şi cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorităţii publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetăţeanului, fără ca acest fapt să aibă semnificaţia „substituirii puterii executive”, aşa cum eronat susţine recurentul.
În condiţiile în care revine instanţei de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept şi a remedia încălcările drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale supuse examinării sale, Înalta Curte arată că dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorităţi publice la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative, cum ar fi, în speţă, înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament.
În considerarea dispoziţiilor Legii nr. 21/1991, în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantei, dar şi faţă de dispoziţiile art. 13 din acelaşi act normativ, care prevăd că în prezent cererile de redobândire a cetăţeniei române se pot depune atât la A.N.C., cât şi la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, în vederea facilitării exercitării acestui drept de către solicitanţi, câtă vreme intimata şi-a exercitat dreptul la alegere în sensul depunerii solicitării la Ambasada României la Chişinău, susţinerile recurentului în sensul delegării totale a responsabilităţii către prima autoritate nu pot fi reţinute, recurentul rămânând titularul obligaţiei ce face obiectul prezentei cauze.
Obligaţia astfel stabilită de către instanţa de fond ar trebui să poată fi îndeplinită cu celeritate în condiţiile în care, aşa cum a susţinut însuşi recurentul, procedura programării în vederea depunerii actelor a fost eliminată.
În consecinţă, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât M.A.E., în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de M.A.E. împotriva sentinţei civile nr. 3438 din 17 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3329/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3333/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
