ICCJ. Decizia nr. 3373/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3373/2011
Dosar nr. 9057/2/2009
Şedinţa publică din 9 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1614 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.M. în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Constatarea Calităţii se Colaborator în Rezistenţa Anticomunistă, în sensul că a fost anulată Decizia nr. 835 din 07 mai 2009 emisă de pârâtă şi obligată pârâta la emiterea unei noi decizii care să recunoască drepturile întemeiate pe art. 3 lit. c) şi d) din OUG nr. 214/1999.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 29 septembrie 2009, reclamanta S.M. a solicitat anularea Deciziei nr. 835 din 07 mai 2009 a Comisiei pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să i se recunoască drepturile invocate în temeiul art. 3 lit. c) şi d) din OUG nr. 214/1999.
Analizând actele şi lucrările cauzei, Curtea a reţinut că, prin Decizia contestată, reclamantei i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, în temeiul art. 3 lit. c) din OUG nr. 214/1999, reclamanta solicitând recunoaşterea şi acordarea aferentă, a drepturilor şi în temeiul art. 3 lit. d) din acelaşi act normativ.
Potrivit art. 3 lit. d) din ordonanţă, „Prin măsuri administrative abuzive se înţelege orice măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţi ori de alte organe ca urmare a săvârşirii unei fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus: d) strămutarea într-o altă localitate."
Sub acest aspect, Curtea constată împrejurarea că prevederile actului normativ invocat ca şi temei juridic al cererii, au în vedere măsura strămutării ca măsură care a implicat un anumit interval de timp, strămutarea presupunând prin concept, dislocarea şi stabilirea locuinţei persoanei strămutate, ceea ce presupune trecerea timpului.
Or, stabilirea unor restricţii domiciliare a fost prevăzută în acea perioadă, tocmai pentru a asigura trecerea acestui timp amintit anterior, ca element component al strămutării. Nu se poate invoca nici împrejurarea că astfel, s-ar ajunge la o înglobare a ipotezei prevăzute de lit. c) în cadrul celei evocate de lit. d), deoarece pot exista multiple alte situaţii de stabilire a unor restricţii domiciliare în afara strămutării persoanelor, textul nedistingând sub acest aspect.
În consecinţă, deoarece dislocarea s-a efectuat la data de 18 iunie 1951, potrivit adresei 77013/1991 a Ministerului de Interne – Direcţia Secretariat, restricţiile domiciliare fiind ridicate în cazul familiei reclamantei, la data de 27 iulie 1955, conform aceleiaşi adrese, deci ulterior naşterii reclamantei – 15 februarie 1955, Curtea apreciază că reclamanta însăşi a suportat efectele dislocării, strămutarea fiind realizată inclusiv în ceea ce o priveşte, ca urmare a considerentelor anterioare.
Constatând şi faptul că intenţia legiuitorului a fost aceea de a stabili o singură indemnizaţie pentru ipoteza în cauză, reglementată de ambele litere menţionate, Curtea a admis contestaţia formulată şi a constatat refuzul nejustificat al pârâtei, de recunoaştere a drepturilor întemeiate şi pe art. 3 lit. d) din O.U.G nr. 214/1999, dispunând în consecinţă, anularea deciziei nr. 835 din 07 mai 2009 emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să recunoască drepturile întemeiate pe art. 3 lit. c) şi d) din OUG nr. 214/1999.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând soluţia instanţei de fond, ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a motivat recursul prin aceea că din probatoriul admis şi administrat nu se poate concluziona că reclamanta este beneficiara dispoziţiilor art. 3 lit. d) din OUG nr. 214/1999, acest text luând în considerare doar persoanele care au fost efectiv strămutate în altă localitate şi nu pe cele care au suportat efectele strămutării ulterior datei la care această măsură a fost pusă în aplicare.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă recurată, Curtea de Apel Bucureşti, a admis acţiunea formulată de reclamanta-intimată şi a dispus anularea Deciziei nr. 835/2009 emisă de pârâtă, cu obligarea acesteia de a emite o nouă decizie care să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 3 lit. c) şi d) din OUG nr. 214/1999.
Această soluţia s-a fondat pe prevederile legale în materie şi pe probele administrate, strămutarea unei persoane presupunând dislocarea şi stabilirea locuinţei persoanei.
Dislocarea efectivă în cazul de faţă s-a făcut la 18 iunie 1951, conform adresei aflate la dosar nr. 77013/1991, restricţiile de domiciliu fiind ridicate pentru familia reclamantei la 27 iulie 1955, deci ulterior naşterii acesteia (15 februarie 1955), motiv pentru care corect instanţa de fond a apreciat că intimata a suportat efectele strămutării, dislocării în mod direct.
Familia acesteia a fost supusă fără posibilitate de tăgadă unor măsuri administrative abuzive prevăzute de art. 3 lit. c) dar şi a celei prevăzute de lit. d) din OUG nr. 214/1999, măsura stabilirii domiciliului obligatoriu fiind ridicată anterior naşterii intimatei, deci vătămând-o în mod direct şi pe ea.
Prin urmare, atât intimata cât şi familia sa au fost supuşi unor măsuri abuzive, înscrisurile aflate la dosar atestând aceste situaţii de fapt.
Desigur, este de necontestat că intimatei-reclamante i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă în baza art. 3 lit. c) din OUG nr. 214/1999, ea solicitând recunoaşterea şi acordarea drepturilor şi în temeiul lit. d) din acelaşi act normativ.
Corect instanţa de fond a stabilit că nu există o înglobare a ipotezei prevăzute de lit. c) în aceea prevăzută de lit. d) art. 3 din OUG nr. 214/1999, pentru că pot exista situaţii diferite de stabilire a unor restricţii domiciliare în afara strămutării.
Desigur, prin lege s-a stabilit o indemnizaţie unică reglementată de ambele litere ale art. 3, motiv pentru care în mod legal Curtea de apel a constatat refuzul nejustificat al recurentei-pârâte de a recunoaşte drepturile fondate pe dispoziţiile art. 3 lit. d) pentru reclamanta-intimată.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei – Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei – Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă împotriva sentinţei nr. 1614 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3367/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3380/2011. Contencios → |
|---|
