ICCJ. Decizia nr. 3380/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3380/2011
Dosar nr. 45.2/59/2008
Şedinţa publică din 9 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 337 din 23 iunie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în fond după casare, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C. Caraş-Severin SA în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, Administraţia Financiară pentru Contribuabili Mijlocii Caraş-Severin şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a anulat Decizia nr. 321 din 13 noiembrie 2007 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, a obligat această pârâtă să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de către reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Caraş-Severin, a respins în rest acţiunea formulată cu privire la solicitarea reclamantei având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.519,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia nr. 321 din 13 noiembrie 2007 a fost respinsă ca fiind nedepusă în termen contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007.
În considerentele acestei decizii, organele de inspecţie fiscală au reţinut că reclamantei i-a fost comunicată Decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 la data de 20 iulie 2007, astfel cum ar rezulta din confirmarea de primire expediată cu recomandata nr. 36190, iar contestaţia depusă de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 2460 din 11 iulie 2007 a fost depusă de reclamantă la sediul Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Caraş-Severin la data de 13 septembrie 2007. În aceeaşi decizie s-a reţinut de către organele fiscale că anterior acestui moment, la data de 10 august 2007, reclamanta a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei de măsuri nr. 2460 din 11 iulie 2007 şi a deciziei privind măsurile asigurătorii nr. 2460 din 11 iulie 2007, iar prin precizarea la contestaţie, înregistrată la data de 20 august 2007 reclamanta şi-a menţinut contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de măsuri nr. 2460 din 11 iulie 2007 şi a renunţat la capătul de cerere privind Decizia de măsuri asigurătorii.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de organele fiscale, prin Decizia nr. 321 din 13 noiembrie 2007, de respingere a contestaţiei reclamantei ca nedepusă în termen, instanţa de fond a constatat că aceasta este eronată faţă de împrejurarea că organele fiscale au invocat faptul că Decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 a fost comunicată reclamantei la data de 20 iulie 2007 fără însă ca acest aspect să rezulte din înscrisul menţionat de organele fiscale în Decizia emisă.
Conform înscrisurilor invocate de către organele fiscale în pronunţarea soluţiei rezultă că Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Caraş-Severin a comunicat către reclamantă raportul de inspecţie fiscală nr. 2460 din 11 iulie 2007 la data de 20 iulie 2007.
Instanţa de fond a mai reţinut că la dosarul cauzei nu există niciun înscris sau adresă emisă de către Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Caraş-Severin din care să rezulte că această instituţie ar fi comunicat reclamantei la data de 20 iulie 2007 şi Decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007.
Astfel fiind, s-a constatat că afirmaţia reclamantei în sensul că a luat cunoştinţă de Decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 la data de 21 august 2007, dată la care a fost emis titlul executoriu nr. 2279 din 21 august 2007, în cuprinsul căruia se face trimitere expresă la Decizia ce face obiectul contestaţiei, este pertinentă şi este probată de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs atât reclamanta S.C. Comat Caraş-Severin S.A. cât şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, în nume propriu şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F. ), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Criticile aduse de recurentele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Caraş-Severin au fost subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vizând, pe de o parte, greşita dezlegare dată de instanţă excepţiei de neîndeplinire de către SC Comat SA a procedurii prealabile administrative în termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar pe de altă parte, fondul cauzei în condiţiile în care din actele existente la dosar rezultă că organele de control din cadrul AFP pentru Contribuabilii Mijlocii Caraş-Severin au stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţiile fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 724.423 lei (reprezentând diferenţă impozit pe profit şi accesorii aferente), cu respectarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 414/2002, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 120 alin. (2)din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În privinţa termenului de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) C. proCod Fiscal, s-a reiterat că rezultă clar că acesta nu a fost respectat întrucât, conform recomandatei nr. 36190, la data de 20 iulie 2007 au fost comunicate reclamantei atât Decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 cât şi raportul de inspecţie fiscală nr. 2460 din 11 iulie 2007, iar contestaţia administrativă a fost depusă la sediul AFP pentru Contribuabilii Mijlocii la data de 13 septembrie 2007.
Prin cererea de recurs formulată de SC C. Caraş-Severin SA, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., s-a arătat în esenţă că instanţa de fond, cu ocazia rejudecării, a nesocotit dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., respectiv îndrumările obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia de casare nr. 5692 din 10 decembrie 2009, persistând în soluţionarea cauzei pe excepţie deşi avea obligaţia de a examina pe fond legalitatea actului fiscal contestat. Totodată dispoziţiile art. 205 alin. (1) Titlul IX din OG nr. 92/2003, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, exclud posibilitatea desesizării instanţei de fond de a soluţiona cauza stabilind în sarcina autorităţii fiscale obligaţia de a se pronunţa pe fondul contestaţiei împotriva actului de impunere.
Recurenta-reclamantă a mai criticat soluţia instanţei de fond pentru nerespectarea efectelor puterii de lucru judecat a dispoziţiilor Deciziei civile nr. 1265 din 20 noiembrie 2008 (irevocabilă) pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal, potrivit cărora s-a reţinut că societăţii recurente nu-i poate fi angajată răspunderea fiscală pentru obligaţiile fiscale în cuantum de 724.423 lei, fiind anulat raportul de inspecţie fiscală nr. 2460 din 11 iulie 2007 pe care se întemeiază şi Decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 în cauza pendinte.
Pe fondul pricinii, recurenta a arătat că verificarea fiscală cu consecinţa impunerii societăţii cu suma menţionată mai înainte contravine legislaţiei fiscale în vigoare care statuează asupra condiţiilor în care contravaloarea mărfurilor aflate în stoc nevalorificate este centralizată în evidenţele societăţii, concluzie asupra căreia s-a oprit Curtea de Apel Timişoara şi în urma expertizei contabile efectuate în dosarul în care s-a pronunţat, în recurs, prin Decizia civilă nr. 1265/2008.
În aplicarea art. 3041 C. proc. civ. care permite instanţei de control judiciar să examineze cauza sub toate aspectele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei recurate.
Prin acţiunea înregistrată la Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Timişoara reclamanta SC Comat Caraş-Severin SA a solicitat anularea deciziei nr. 321 din 13 noiembrie 2007 prin care A.N.A.F. (Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor) a respins ca nedepusă în termen contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere emisă de D.G.F.P. Caraş-Severin – Activitatea de Inspecţie Fiscală.
Dispoziţiile art. 207 alin. (1) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, a constituit temeiul pe care A.N.A.F. şi-a fundamentat soluţia de respingere, ca tardivă, a contestaţiei împotriva deciziei de impunere, dar şi principala apărare pe care s-a axat atât în faţa instanţei de fond cât şi în susţinerea căii de atac exercitate care face obiectul prezentei analize.
Prevederea legală menţionată stabileşte termenul (de decădere) în care se depune contestaţia formulată împotriva actului administrativ fiscal, respectiv de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal.
Aşa cum se poate observa din considerentele sentinţei atacate, prezentate rezumativ deja, instanţa de fond a constatat pe baza probatoriului administrat că nu se confirmă susţinerile organului fiscal în privinţa datei la care s-a comunicat reclamantei Decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007.
În lipsa unei dovezi certe asupra datei de comunicare, coroborând actele existente la dosar s-a stabilit că data comunicării actului de impunere este 21 august 2007 când a fost emis titlul executoriu nr. 2279, aşa cum se observă din adeverinţa de primire a somaţiei nr. 341 din 21 august 2007 (fila 14 dosar fond-rejudecare).
Concluziile primei instanţe sunt corecte, astfel că este justă şi aplicarea art. 81 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul anulării deciziei A.N.A.F. nr. 321/2007 şi al obligării acestei autorităţi să soluţioneze pe fond contestaţia împotriva deciziei de impunere nr. 81/2007.
În acest context, nu va fi primită critica recurentelor-pârâte care vizează în opinia lor greşita aplicare a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) C. proCod Fiscal, cum de altfel nu vor fi primite nici criticile privind fondul obligaţiilor fiscale, din moment ce nu a fost analizată pe fond Decizia de impunere în discuţie.
Nu sunt fondate nici criticile recurentei-reclamante.
Prin sentinţa civilă nr. 97 din 24 martie 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca rămasă fără obiect acţiunea reclamantei SC C. SA (pentru anularea deciziei A.N.A.F. nr. 321 şi a deciziei de impunere 81) în considerarea deciziei nr. 1265 din 20 noiembrie 2008 a aceleiaşi curţi de apel – pronunţată în recurs - prin care s-au anulat actele fiscale ce stabileau debitul fiscal în litigiu.
Această sentinţă a fost casată prin Decizia nr. 5692 din 10 decembrie 2008 a instanţei supreme care a constata că soluţia pe excepţia lipsei obiectului acţiunii este nelegală, câtă vreme Decizia de impunere nu a fost contestată anterior şi produce efecte juridice, contestarea acestui act administrativ fiscal fiind posibilă în procedura prevăzută de OG nr. 92/2003 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Aşadar, nu s-a stabilit obligaţia soluţionării pe fond a deciziei de impunere cum greşit apreciază recurenta-reclamantă, mai mult, se observă că prin Decizia de casare s-a recomandat instanţei de rejudecare să analizeze acţiunea în lumina dispoziţiilor legale incidente şi a tuturor celorlalte motive/apărări invocate cu ocazia primei judecăţi.
În acest context, nu poate fi pusă în discuţie nerespectarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond verificând legalitatea deciziei prin care s-a respins contestaţia împotriva deciziei de impunere nr. 81/2007, ca nedepusă în termen, şi concluzionând că aceasta este nelegală din perspectiva art. 207 alin. (1) C. proCod Fiscal şi a probatoriului administrat.
Nu va fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 205 alin. (1) C. proCod Fiscal, imputată instanţei de fond de către recurenta-reclamantă.
Potrivit acestui text legal, depunerea contestaţiei (cale administrativă de atac) nu înlătură dreptul la acţiune, în condiţiile legii, al celui lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
Conform art. 210 C. proCod Fiscal în soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie/dispoziţie (după caz) car este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, iar potrivit art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii.
Aşadar, contestaţia prevăzută de Codul de procedură fiscală are caracterul unei proceduri prealabile obligatorii, cu caracteristica sui generis a atacării în instanţa de contencios a răspunsului organului ierarhic superior (în speţă A.N.A.F. ), iar nu a celui care a emis actul administrativ fiscal de bază.
Cercetarea motivelor de recurs legate de fondul răspunderii fiscale a societăţii recurentei nu este oportună, în condiţiile în care aparţine A.N.A.F. în soluţionarea pe fond a contestaţiei acest atribut.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarat de SC C. Caraş-Severin S.A. şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, în numele şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 337 din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3373/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3382/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
