ICCJ. Decizia nr. 3354/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3354/2011
Dosar nr. 9043/2/2009
Şedinţa publică din 9 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2738 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti au fost respinse excepţiile lipsei de interes şi inadmisibilităţii şi a fost respinsă cererea formulată de reclamanta L.S. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi B.D., ca neîntemeiată.
Instanţa a obligat reclamanta la 1.500 RON cheltuieli de judecată către pârâta B.D.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 25 septembrie 2009, reclamanta L.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii anularea ordinului Ministrului Sănătăţii din 14 iulie 2009, obligarea pârâtei la plata sumei de 7.000 RON reprezentând daune materiale, obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Sănătăţii a invocat excepţiile inadmisibilităţii cererii şi excepţia lipsei de interes, considerând că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă întrucât, pe de o parte persoana nominalizată prin actul administrativ cu caracter individual contestat nu este parte în prezenta cauză, iar pe altă parte, reclamanta nu dovedeşte faptul că prin prezenta cerere doreşte să îşi valorifice un drept existent. De asemenea, arată pârâtul că cererea reclamantei este lipsită de interes întrucât nu se justifică prin cererea sa existenţa interesului său în promovarea acesteia.
Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ocuparea funcţiilor specifice comitetului director, printre care se regăseşte şi cea de director financiar-contabil, se face prin concurs organizat de managerul spitalului, iar membrii comitetului director care au ocupat postul prin concurs vor încheia cu managerul spitalului public un contract de administrare.
La termenul de judecată din 9 februarie 2010 reclamanta şi-a precizat cadrul procesual solicitând introducerea în cauză a beneficiarului ordinului contestat, respectiv a actualului director financiar contabil al I.N.R.M.F.B., B.D.
Prin întâmpinare pârâta B.D. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că excepţiile invocate în cauză sunt neîntemeiate, întrucât reclamanta are în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 calitatea de persoană vătămată, putând solicita instanţei de contencios administrativ anularea unui act adresat altui subiect de drept.
Totodată, sub aspectul admisibilităţii cererii formulate, Curtea reţine că reclamanta a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 161 din acelaşi act normativ introducerea în cauză a beneficiarului actului administrativ a cărui anulare o solicită.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, Curtea reţine că prin ordinul din 14 iulie 2009, emis în baza art. 178, 179 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 s-a dispus numirea pârâtei B.D. în funcţia de director financiar – contabil interimar al I.N.R.M.F.B., până la revocarea unilaterală din funcţie de către ministrul Sănătăţii sau până la ocuparea postului prin concurs.
Ordinul contestat a fost emis ca urmare a vacantării postului anterior menţionat prin încetarea contractului de administrare încheiat între pârâtul Ministerul Sănătăţii – I.N.R.M.F.B. Bucureşti şi reclamantă în considerarea dispoziţiilor art. 11 lit. g) din acest contract.
Curtea reţine că potrivit acestor prevederi contractuale, cuprinse în cadrul Cap. încetarea contractului de administrare, acesta îşi epuizează efectele la împlinirea de către reclamantă a vârstei de pensionare prevăzută de lege, iar din actele dosarului reiese că la momentul la care reclamantei i s-a comunicat prin adresa din 3 iulie 2009 încetarea contractului de administrare, reclamanta împlinise această vârstă din luna mai 2008.
În aceste condiţii, instanţa a constatat că în mod legal pârâtul a reţinut încetarea contractului de administrare încheiat cu reclamanta şi a acţionat în consecinţă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 95/2006.
Ulterior încetării acestui contract de administrare, Ministerul Sănătăţii a emis ordinul contestat în prezenta cauză, prin care s-a dispus numirea pârâtei B.D. în funcţia de conducere anterior deţinută de către reclamantă.
Instanţa a reţinut că reclamanta nu a invocat nici un motiv de nelegalitate propriu-zis al actului administrativ şi a supus cenzurii instanţei de contencios administrativ cercetarea legalităţii acestuia doar din perspectiva caracterului pretins nelegal al încetării contractului său de administrare, în condiţiile în care această măsură nu a fost niciodată contestată de către reclamantă.
Or, simpla contestare a unui act administrativ neînsoţită de dovedirea nelegalităţii acestuia nu poate fi de natură a duce la concluzia că o astfel de cerere de chemare în judecată este întemeiată.
În situaţia în care reclamanta ar fi apreciat că măsura pârâtului Ministerul Sănătăţii de încetare a contractului său de administrare este nelegală se putea adresa în condiţiile legii instanţei de judecată, doar o eventuală constatare în acest sens de către instanţa de judecată putând reprezenta un indiciu de nelegalitate a ordinului nr. 1427/2009 al pârâtului Ministerul Sănătăţii.
Având în vedere soluţia dată fondului cauzei, în baza art. 274 C. proc. civ. a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâta B.D.
Împotriva sentinţei civile nr. 2378 din data de 8 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta L.S. prin care s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ, cu consecinţa anulării ordinului din data de 14 iulie 2009 emis de ministrul sănătăţii, a obligării intimatului la plata către reclamantă a sumei de 7.000 RON reprezentând daune morale, a obligării intimatei la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON reprezentând daune morale şi a obligării la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a învederat, prin motivele de recurs, că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, ordinul atacat fiind nelegal, din următoarele considerente: - legal, recurenta deţinea postul de director financiar contabil al I.N.R.M.F.B. Bucureşti, chiar dacă în fapt a fost împiedicată de noul manager, prin orice mijloace, să îşi exercite această funcţie; - nu există nici un act conform legii în materie, care să-i fie comunicat recurentei, prin care aceasta să fi fost destituită din această funcţie, iar o simplă adresă nu poate reprezenta retrogradarea de pe postul de director financiar contabil pe cel de economist I.A. (acest lucru trebuind a fi realizat conform prevederilor C. muncii, dacă există motive întemeiate, aspect pe care reclamanta l-a expus instanţei competente în materia dreptului muncii); - ca urmare, nu se poate vorbi de un interimat al funcţiei de director financiar-contabil, interimatul presupunând că, din diverse motive, titularul nu mai poate exercita această funcţie şi, în acest caz, pentru a nu se perturba activitatea Institutului, este nevoie de o persoană care să preia temporar atribuţiile respectivului post; - în aceste condiţii, nu există nici un suport legal pentru emiterea ordinului nr. 1427 din 14 iulie 2009 întrucât legal la acea dată reclamanta încă acest post).
În al doilea rând, reclamanta a precizat că hotărârea instanţei de fond nu este motivată, în sensul că aceasta nu aminteşte nimic de solicitarea recurentei de obligare a pârâtei la plata unor daune materiale şi morale şi nici nu arată motivele care au dus la respingerea acestor capete de cerere. Judecătorul fondului, s-a subliniat, nu a făcut nici măcar o menţiune în considerente, deşi era obligată să analizeze fiecare capăt de cerere şi să arate motivele temeinice care au format convingerea judecătorului că aceste cereri trebuie respinse. În continuare, recurenta a reiterat în recurs solicitarea de obligare a pârâtului la plata de daune materiale şi morale, menţinându-şi aceleaşi argumente şi motive invocate prin cererea de chemare în judecată.
În cauză a depus întâmpinare intimatul Ministerul Sănătăţii, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esenţă, că sentinţa atacată este legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
În mod corect, cu respectarea legii, judecătorul fondului a dispus, prin hotărârea recurată, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta L.S. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi B.D., fiind evident că atâta vreme cât a fost respins capătul principal din acţiune referitor la anularea ordinului nr. 1427 din data de 14 iulie 2009 emis de ministrul sănătăţii nu s-a mai impus analizarea şi examinarea capetelor de cerere prin care reclamanta a solicitat, ca o consecinţă a anulării actului administrativ contestat, obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata de daune materiale şi morale.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Instanţa de fond a constatat în mod judicios că în situaţia în care reclamanta ar fi apreciat că măsura managerului I.N.R.M.F.B. de încetare a contractului de administrare pentru funcţia de director financiar-contabil semnat la data de 25 octombrie 2008, pe temeiul prevederilor art. XI lit. g) din contract (împlinirea de către recurentă a vârstei de pensionare prevăzută de lege), comunicată cu adresa înregistrată la I.N.R.M.F.B. din 3 iulie 2009, era nelegală, aceasta era îndreptăţită să se adreseze în condiţiile legii instanţei de judecată competente. În mod evident, numai o eventuală statuare a instanţei de judecată în sensul declarării nelegalităţii măsurii de încetare a contractului reclamantei de administrare pentru funcţia de director financiar-contabil ar fi condus la concluzia nelegalităţii ordinului atacat în prezentul litigiu, prin care ministrul sănătăţii a numit, începând cu data de 15 iulie 2009, pe intimata B.D., în funcţia de director financiar-contabil interimar al I.N.R.M.F.B., până la revocarea unilaterală din funcţie de către ministerul sănătăţii sau până la ocuparea postului prin concurs.
În aceste condiţii, se reţine că ordinul nr. 1427 din 14 iulie 2009 al ministrului sănătăţii, contestat de reclamantă, este legal, întrucât acesta a fost emis de către conducătorul autorităţii publice pârâte în limitele competenţei acordate de lege. Pe de altă parte, actul administrativ unilateral cu caracter individual în litigiu are un conţinut conform cu conţinutul legii în baza căreia a fost emis şi el corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare. Într-adevăr, ordinul contestat de recurentă a avut la bază adresa a managerului I.N.R.M.F.B., prin care s-a făcut cunoscut că începând cu data de 2 iulie 2009 a încetat contractul de administrare referitor la reclamantă pentru îndeplinirea vârstei de pensionare prevăzută de lege, şi el a fost emis în temeiul prevederilor art. 179 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulau, la acel moment, că „Până la ocuparea prin concurs a funcţiilor de conducere care fac parte din comitetul director al spitalelor publice, conducerea interimară a spitalelor publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii Publice se numeşte prin ordin al ministrului sănătăţii publice, iar pentru ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, prin act administrativ al instituţiilor respective”.
Prin raportare la cele mai sus arătate, cum motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate iar hotărârea atacată este legală şi temeinică, se va dispune, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta L.S. împotriva sentinţei civile nr. 2738 din data de 8 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de L.S. împotriva sentinţei nr. 2738 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3351/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3356/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
