ICCJ. Decizia nr. 3370/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3370/2011
Dosar nr. 9860/2/2009
Şedinţa publică din 9 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2936 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. şi a fost respinsă acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta M.F. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea introductivă, reclamanta M.F. a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că este îndreptăţită la acordarea de despăgubiri pentru preluarea abuzivă a terenului în suprafaţă de 385 mp situat în Bucureşti, str. B. - actualmente str. L., să stabilească valoarea acestor despăgubiri în funcţie de evaluarea realizată de un expert autorizat, şi să pronunţe o hotărâre care sa ţină loc de titlu de despăgubire.
La 12 martie 2010 pârâta A.N.R.P. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la solicitarea de obligare la finalizarea dosarului, la transmiterea la evaluator şi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
La termenul din 17 martie 2010 reclamanta a solicitat introducerea în cauză a C.C.S.D.
La 25 martie 2010 reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. să se constate că este îndreptăţită la acordarea despăgubirilor pentru preluarea abuzivă a terenului în suprafaţă de 385 mp situat în Bucureşti, str. B. - actualmente str. L., să stabilească valoarea acestor despăgubiri în funcţie de evaluarea realizată de un expert autorizat, şi să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de titlu de despăgubire.
La 25 mai 2010 A.N.R.P. a depus înscrisuri cu privire la dosarul reclamantei şi a învederat că a fost întocmit raport de evaluare şi că acest raport a fost contestat de reclamantă.
La aceeaşi dată a depus întâmpinare pârâta C.C.S.D. care a invocat faptul că acţiunea reclamantei este inadmisibilă.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., instanţa de fond a reţinut că excepţia este întemeiată, întrucât pârâta A.N.R.P. nu are nici o atribuţie privind emiterea titlului de despăgubire, evaluarea despăgubirilor ori să reprezinte statul roman în procese care ar avea ca obiect emiterea titlurilor de despăgubire.
Competenţa A.N.R.P. este limitată la emiterea titlului de plată, titlu care nu poate fi emis în lipsa unui titlu de despăgubire.
Instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P. nu are nici o atribuţie în emiterea deciziilor privind despăgubirile acordate pentru imobile preluate abuziv de stat şi nerestituite în natură, acesta având doar atribuţii de coordonare a activităţii de acordare a despăgubirilor.
În concluzie, s-a constatat că nu există identitate între persoana pârâtei A.V.A.S., A.N.R.P. şi cel despre care se pretinde că ar putea fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii, constatând întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, se reţine că şi această excepţie invocată de C.C.S.D. prin întâmpinare este întemeiată faţă de dispoziţiile din Legea nr. 247/2005 titlul VII şi de art. 111 C. civ. şi art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Astfel potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 Titlul VII "deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D.”
Instanţa a reţinut că această dispoziţie dovedeşte, pe de o parte, lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., faptul că numai contestarea deciziei emise de C.C.S.D. este de competenţa instanţei de contencios administrativ, cât şi faptul că pentru introducerea acţiunii trebuie respectate condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, respective dispoziţiile art. 7 în conformitate cu care "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.”
Instanţa a constatat că reclamanta nu s-a adresat nici pârâtei C.C.S.D. cu o cerere de anulare, revocarea a unei decizii emise de aceasta, pentru singurul motiv că o astfel de decizie nici nu a fost emisă, deoarece nu s-a finalizat procedura prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva sentinţei civile nr. 2936 din data de 16 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta M.F., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterii cauzei la prima instanţă în vederea continuării judecăţii.
Reclamanta a învederat, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind în mod greşit admisă atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. cât şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Sub primul aspect, s-a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 25/2007 şi prevederilor HG nr. 1068/2007, A.N.R.P. este organ al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică care are ca atribuţie, printre altele, îndrumarea şi monitorizarea procesului de aplicare a Legii nr. 10/2001, şi asigurarea organizării şi funcţionării secretariatului C.C.S.D. Or, în condiţiile în care un organ administrativ are atribuţii funcţionale în aplicarea unui act normativ, are calitate procesuală pasivă în dosarele în care se invocă tocmai disfuncţii ale aplicării respectivului act normativ şi se urmăreşte realizarea efectivă a drepturilor conferite de acesta.
Pe de altă parte, cât priveşte soluţia dată de instanţa de fond asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, reclamanta a relevat că şi aceasta este eronată, acţiunea în contencios administrativ fiind pe deplin admisibilă, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi art. 6 parag. 1 din C.A.D.O. Întreaga procedură reglementată de Legea nr. 10/2001 şi de Legea nr. 247/2005 cu referire expresă la Titlu VII, trebuie realizată într-un termen rezonabil, care nu poate fi configurat decât prin recunoaşterea dreptului aparţinând persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei de judecată atunci când persoana obligată la acordarea despăgubirilor nu îşi îndeplineşte această obligaţie legală. Acţiunea în justiţie apare ca un remediu pentru nerespectarea unei obligaţii, astfel că dacă s-ar accepta soluţia propusă de prima instanţă, aceea că numai C.C.S.D. poate emite titlu de despăgubire ar însemna că se admite ideea că dreptului aparţinând persoanei îndreptăţite nu îi corespunde în mod corelativ o obligaţie civilă. Neîndeplinirea respectivei obligaţii ar rămâne fără nici o sancţiune, iar dreptul corelativ fără protecţia forţei de constrângere a statului exercitată prin intermediul justiţiei.
Considerând pe deplin admisibil demersul procedural întreprins, reclamanta a apreciat că în faţa instanţei pot fi îndeplinite toate procedurile necesare în vederea realizării efective a dreptului la acordarea de despăgubiri – evaluarea imobilului, stabilirea întinderii despăgubirilor, emiterea titlului de despăgubire. Nu i se poate opune recurentei împrejurarea că avea posibilitatea de a solicita C.C.S.D. la emiterea unei decizii, fiind evident că o astfel de soluţie nu ar fi adus reclamantei o satisfacţie imediată; astfel, recurenta obţinea obligarea la executarea unei obligaţii pe care însăşi legea o instituie, rămânând astfel să aştepte ca această comisie să pună în executare o hotărâre, tot astfel cum aceeaşi persoană aşteaptă de trei ani să fie îndeplinită o obligaţie legală.
În fine, reclamanta a făcut trimitere la cele statuate prin deciziile nr. IX/2006 şi nr. XX/2007 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEşi a considerat că, pentru identitate de raţiune, aceste dezlegări sunt valabile şi în litigiu, în sensul recunoaşterii posibilităţii de adresare la instanţa de judecată pentru realizarea efectivă a dreptului la acordarea de despăgubiri atunci când instituţiile care au atribuţii în acest sens rămân în pasivitate. Competenţa de judecată trebuie să revină aceleiaşi instanţe care ar judeca o eventuală contestaţie împotriva deciziilor emise de C.C.S.D.
În cauză a depus întâmpinare intimata A.N.R.P. şi C.C.S.D. prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esenţă, că hotărârea recurată este legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
În mod întemeiat prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. şi a respins acţiunea formulată de reclamantă împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, o asememea soluţie întemeindu-se pe prevederile art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările aduse prin OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor prelaute în mod abuziv, care stabilesc că ”Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă [……] se constituie [….] C.C.S.D., denumită în continuare C.C., care are, în principal, următoarele atribuţii: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi”, precum şi pe dispoziţiile art. 2 din HG nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, care precizează că A.N.R.P. acordă sprijin şi îndrumare metodologică autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, precum şi celorlalte persoane juridice deţinătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, şi că această entitate administrativă asigură doar organizarea şi funcţionarea secretariatului C.C.S.D.
Se constată, de asemenea, că în mod corect judecătorul fondului a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de C.C.S.D. şi a respins acţiunea reclamantei ala cum a fost formulată în contradictoriu cu această pârâtă, pe acest temei, întrucât într-adevăr întârzierea în emiterea titlului de despăgubire poate fi sancţionată de instanţă prin pronunţarea asupra unei cereri privind obligarea la emiterea unui astfel de titlu şi nu prin emiterea unei hotărâri care să ţină loc de titlu de despăgubire.
Prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, s-au reglementat sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, a OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, a OUG nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 66/2004. cu modificările şi completările ulterioare.
Prima etapă a procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor este etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, a doua etapă este cea a analizării dosarelor de către secretariatul C.C. sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce a format obiectul notificării, a treia etapă este cea a întocmirii raportului de evaluare care va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire iar ultima etapă este cea a emiterii de către C.C.S.D. a deciziei administrative reprezentând titlul de despăgubire. În condiţiile expres prevăzute de art. 19 şi art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D., competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ revenind secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel, în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanţei reşedinţei sale din ţară sau, după caz, la instanţa domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reşedinţă în România şi nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa de contencios administrativ, prin urmare, nu are a stabili cuantumul despăgubirilor înainte de a fi parcursă procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ci are doar competenţa de a analiza legalitatea deciziei C.C.S.D. prin care se stabileşte cuantumul despăgubirilor sau, în cazul nerespectării dreptului părţilor la un proces echitabil, de a obliga C.C. la finalizarea într-un termen rezonabil a procedurii administrative prevăzute de lege. Nu sunt incidente, în cauză, statuările cuprinse în Decizia nr. XX din data de 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, întrucât prin această decizie s-a dat o dezlegare în vederea aplicării unitare a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, iar litigiul de faţă priveşte aplicarea unor dispoziţii legale cuprinse în alt act normativ, respectiv în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că este legală şi temeinică hotărârea pronunţată de instanţa de fond, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta M.F. împotriva sentinţei civile nr. 2936 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de M.F. împotriva sentinţei nr. 2936 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3363/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3372/2011. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
