ICCJ. Decizia nr. 3396/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3396/2011
Dosar nr. 816/2/2011
Şedinţa publică din 10 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Judecata în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamanta Primăria com. Puieşti, judeţul Buzău, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat suspendarea efectelor deciziei nr. 35 din 23 octombrie 2009 emisă de Camera de Conturi Buzău şi a încheierii nr. din 22 martie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii pe fond.
În motivarea acţiunii, reclamanta Primăria com. Puieşti a arătat că prin Decizia nr. 35 din 23 octombrie 2009 emisă în urma auditului financiar realizat de Camera de Conturi Buzău asupra contului de execuţie bugetară pentru exerciţiul financiar 2008, de Camera de Conturi Buzău, au fost stabilite în sarcina sa o serie de obligaţii pentru recuperarea sumelor plătite personalului care lucrează în faţa monitoarelor de calculator cu titlu de spor pentru condiţii vătămătoare şi spor de condiţii penibile, recuperarea sumelor plătite şefului serviciului financiar contabilitate cu titlu de indemnizaţie de conducere, precum şi a sumelor plătite cu titlu de tichete cadou personalului didactic şi nedidactic din învăţământ din şcolile de pe raza comunei şi a stabilit data de 31 martie 2010 ca fiind termenul limită pentru executarea deciziei de către Primăria com. Puieşti.
Totodată, reclamanta a precizat că a formulat contestaţie împotriva acestei decizii, care a fost respinsă prin încheierea din 22 martie 2010 a Curţii de Conturi.
A mai arătat reclamanta că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât obligaţiile stabilite în sarcina sa privesc anumite diligenţe din partea Primăriei de a solicita unor persoane fizice restituirea unor sume importante de bani, iar în contextul actual de reduceri salariale şi de personal este greu de stabilit un plan de restituire a sumelor de bani, iar prin dispunerea suspendării se previne producerea unei pagube iminente în bugetul comunei.
Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a României a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 3219 din 01 septembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.
Prin Decizia nr. 5245 din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Primăria com. Puieşti împotriva sentinţei civile nr. 3219 din 01 septembrie 2010, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
2. Hotărârea Curţii de apel
În rejudecare, prin sentinţa nr. 1842 din 09 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Primăria com. Puieşti, jud. Buzău, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 15 din Legea nr. 554/2004 cu raportare la art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea contenciosului administrativ, în sensul că nu există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi nu poate fi vorba despre producerea unei pagube iminente în patrimoniul reclamantei prin perturbarea activităţii autorităţii publice, dacă ar fi nevoită să facă demersurile de executare a actului administrativ.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că îndeplinirea de către autoritatea reclamantă a obligaţiilor de recuperare de fonduri plătite angajaţilor sub forma unor drepturi salariale, astfel cum au fost constatate prin actul de control nu poate fi apreciată ca perturbare a activităţii Primăriei, iar în cazul în care se va constata că actul este nelegal, este posibilă repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate.
3. Recursul declarat de reclamantă
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta Primăria com. Puieşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând ca în temeiul art. 3041 C. proc. civ., să fie analizată cauza sub toate aspectele.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea recurată este contradictorie în condiţiile în care este respinsă cererea de suspendare formulată de Primăria com. Puieşti pe o serie de argumente ce exced sferei de analiză într-o astfel de procedură, susţinând că prima instanţă are dreptul să pipăie fondul cauzei şi să se pronunţe asupra cererii de suspendare în baza probelor administrate de părţi, însă sub nicio formă nu se poate pronunţa asupra legalităţii şi/sau utilităţii actelor ce au stat la baza acordării drepturilor băneşti.
Astfel, reţine prima instanţă faptul că pe de o parte adresa emisă de Autoritatea de Sănătate Publică Buzău din 07 februarie 2008, nu creează o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, însă deşi această adresă nu a fost anulată de o instanţă de judecată sau retrasă de Autoritate, apreciază că cererea de suspendare ar fi neîntemeiată pronunţându-se indirect asupra legalităţii actelor a căror suspendare a solicitat-o.
Recurenta-reclamantă motivează că instanţa de fond a apreciat în mod netemeinic şi nelegal că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) cu referire la art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea în tot a efectelor încheierii din 22 martie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României şi în parte a efectelor deciziei nr. 35/2009 emisă de Camera de Conturi Buzău, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de suspendare ce face obiectul Dosarului nr. 4629/2/2010.
Cu privire la paguba iminentă, a arătat că instanţa a reţinut greşit că nu poate fi vorba despre producerea unei pagube iminente în patrimoniul reclamantei prin perturbarea autorităţii publice, dacă ar fi nevoită să facă demersurile de executare a actului administrativ deşi demararea unor acţiuni de recuperare a sumelor plătite către persoanele beneficiare, indiferent de titlul în baza căruia au fost achitate, generează prejudicii majore Primăriei com. Puieşti, mai ales din perspectiva faptului că toate sumele plătite au avut suport legal şi că există posibilitatea ca instanţa de fond să admită acţiunea promovată de Primăria com. Puieşti, astfel încât ar face inutil orice demers pentru îndeplinirea dispoziţiilor date în sarcina recurentei; într-o astfel de situaţie, patrimoniul Primăriei poate fi afectat prin solicitarea unor daune de către persoanele împotriva cărora s-ar demara acţiunile.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Pentru suspendarea executării unui act administrativ în condiţiile art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenta unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, care astfel poate fi prevenită.
Modalitatea de reglementare a condiţiilor în speţă denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând aşadar dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi a iminenţei producerii pagubei.
Judecătorul fondului a constat neîndeplinite condiţiile privind admisibilitatea cererii de suspendare în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, apreciind, pe de o parte, că susţinerile reclamantei vizând nelegalitatea actului administrativ nu se subsumează condiţiei cazului bine justificat, în sensul că neexistând împrejurări legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar, pe de altă parte, că nici cerinţa privind prevenirea unei pagube iminente nu este dovedită deoarece nu poate fi vorba despre producerea unei pagube iminente în patrimoniul reclamantei prin perturbarea autorităţii publice, dacă ar fi nevoită să facă demersurile de executare a actului administrativ.
Analizând cererea de suspendare şi probatoriul sub incidenţa art. 14, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii, deoarece în cauză nu s-a dovedit existenţa cumulativă a celor două condiţii, respectiv, incidenţa producerii unei pagube şi nici cazul bine justificat.
Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 o defineşte ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Contrar celor susţinute prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că executarea actului administrativ nu implică, prin ea însăşi o pagubă iminentă, cu consecinţe directe şi imediate asupra instituţiei reclamante sau salariaţilor, aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 35/2009 reprezentând o obligaţie legală şi nu poate fi apreciată ca o perturbare a activităţii Primăriei com. Puieşti.
Mai mult, prima instanţă a analizat şi situaţia în care actul administrativ atacat ar fi anulat de instanţa de fond, arătând că este posibilă repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate în antiteză cu situaţia în care va respinge acţiunea în anulare şi implicit confirmarea legalităţii actului administrativ, iar pe perioada suspendării executării actului autoritatea publică ar fi lipsită de fondurile sale acordate cu titlu de spor pentru condiţii vătămătoare şi a sporului pentru condiţii penibile, indemnizaţia de conducere şi sumele plătite cu titlu de tichete cadou personalului didactic şi nedidactic din învăţământ din şcolile de pe raza comunei.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care apreciază că instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a legii, constatând că reclamanta nu a dovedit condiţia pagubei iminente care s-ar crea prin executarea deciziei a cărei suspendare s-a solicitat conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar împrejurările de drept în care s-au emis actele administrative nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii acestora.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse în Decizia de faţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Primăria com. Puieşti împotriva sentinţei nr. 1842 din 09 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3395/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3401/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
