ICCJ. Decizia nr. 3414/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3414/2011
Dosar nr. 2697/54/2010
Şedinţa publică din 10 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Judecata în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta Asociaţia C.S. şi C.N. a solicitat instanţei de judecată suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală din 31 martie 2010 şi a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 31 martie 2010 , emise de D.G.F.P. Dolj şi A.F.P. Craiova, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivare acţiunii, reclamanta a arătat că în urma controlului efectuat de consilierii din cadrul D.G.F.P. Dolj s-a întocmit raportul de inspecţie fiscală din 31 martie 2010 şi Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare din 31 martie 2010, prin care s-au stabilit în sarcina lor obligaţii de plată suplimentare în cuantum de 3.177.646 RON, din care 1.258.836 RON TVA, 1.893.276 RON, majorări de întârziere TVA şi 25.534 RON penalităţi TVA, şi au fost instituite măsuri asigurătorii asupra mai multor terenuri şi a unui apartament, măsurile fiind notate în cărţile funciare ale imobilelor.
A mai susţinut reclamantul că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât există motive temeinice pentru care a atacat actele de control ce privesc atât modul de calcul, cât şi valoarea debitelor stabilite în mod abuziv de către organele de control fiscal, având în vedere că procedura administrativă nu s-a finalizat, iar executarea bunurilor lor înaintea definitivării acestei proceduri, constituie un motiv întemeiat de suspendare.
Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P. Dolj a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a raportului de inspecţie fiscală şi a procesului-verbal, în subsidiar solicitând respingerea cererii ca nefondată.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 479 din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis în parte cererea de suspendare formulată de reclamanta Asociaţia C.S. şi C.N., în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Dolj şi A.F.P. Craiova şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 31 martie 2010, emisă de către D.G.F.P. Dolj, până la soluţionarea contestaţiei de către instanţa de fond.
Totodată, Curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a raportului de inspecţie fiscală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, atât în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, cât şi cea privind prevenirea unei pagube iminente, având în vedere că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Astfel, referitor la condiţia cazului bine justificat, prima instanţă a reţinut că argumentele prezentate de reclamantă în sensul că Decizia de impunere din 31 martie 2010 care constituie titlu executoriu stabileşte o sumă de plată în cuantum de 3.177.646 RON, însă în mod contradictoriu actele de executare cuprind un debit de 2.614.385 RON, generează o puternică îndoială asupra corectitudinii şi temeiniciei acestora, constituind împrejurări legate de starea de fapt şi de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actelor administrativ-fiscale contestate.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat derivă şi din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluţiei de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, Curtea de apel a apreciat că şi această condiţie este îndeplinită având în vedere că este previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ-fiscal în raport de suma reţinută prin Decizia de impunere şi care ar prejudicia grav pe reclamantă prin executarea întregului patrimoniul deţinut, inclusiv a apartamentului ce constituie locuinţa familiei membrilor Asociaţiei.
3. Recursul declarat de pârâtele D.G.F.P. Dolj şi A.F.P. Craiova.
împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtele D.G.F.P. Dolj şi A.F.P. Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentele-pârâte susţin că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dat fiind că în speţă, nu erau îndeplinite cele două condiţii prevăzute de textul de lege – cazul bine justificat şi producerea unei pagube iminente pentru a se dispune suspendarea actului administrativ-fiscal care este o situaţie de excepţie ce poate fi acordată de către instanţă cu respectarea condiţiilor legale.
Prin motivele invocate în susţinerea cererii, arată recurentele, intimata-reclamantă nu a demonstrat existenţa unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ a cărui suspendare a cerut-o.
Susţin recurentele că din actele depuse la dosarul cauzei, nu rezultă nici prejudiciul efectiv, nici perturbarea activităţii contribuabilului în cauză.
4. Apărarea intimatei-reclamante
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Asociaţia C.S. şi C.N. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, apreciind că în mod corect prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Intimata-reclamantă a invocat în conformitate cu art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (7) şi (8) şi, respectiv art. 127 din Legea nr. 571/2003, raportat la art. 44, art. 45 şi art. 135 alin. (1) şi art. 2 lit. a) din Constituţia României.
În şedinţa publică din 27 mai 2011, intimata-reclamantă a declarat că renunţă la judecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 153 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 571/2003.
Cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Legea nr. 571/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la dispoziţiile art. 44, art. 45, art. 135 alin. (1) şi alin. (2), lit. a) din Constituţia României, recurenta-pârâtă D.G.F.P. Dolj şi-a exprimat punctul de vedere în scris depus la 10 iunie 2011, solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale care privesc anularea şi nu suspendarea actelor administrativ-fiscale.
Reprezentantul intimatei-reclamante, în şedinţa publică din 10 iunie 2011 a renunţat la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Legea nr. 571/2003, înţelegând să invoce o nouă excepţie de neconstituţionalitate care vizează dispoziţiile OUG nr. 109 din 07 octombrie 2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, având în vedere că aceasta încalcă prevederile, art. 115 alin. (4) din Constituţie, art. 40, art. 44, art. 45, art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţia României, susţinând că prin prevederile normative invocate se încalcă dispoziţiile constituţionale privitoare la condiţiile pentru adoptarea ordonanţelor de urgenţă, conţinute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.
Examinând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la textul criticat cu excepţia de neconstituţionalitate, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite toate condiţiile impuse prin art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992:
„Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.”
În cauză, reclamanţii au înţeles să solicite suspendarea deciziei de impunere din 31 martie 2010 prin care au fost stabilite obligaţii bugetare în cuantum total de 3.177.646 RON, reprezentând: 1.258.836 RON TVA aferent tranzacţiilor efectuate în perioada 01 ianuarie 2004-31 decembrie 2008, 1.893.276 RON majorări de întârziere aferente TVA, 25.534 RON penalităţi TVA.
În soluţionarea cererii de suspendare a executării conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa cercetează doar aparenţa de nelegalitate a actelor administrative atacate, neputându-se efectua evaluări de o asemenea profunzime cum se arată în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Or, clarificarea acestor aspecte care ţin de interpretarea dispoziţiilor legale care modifică şi completează Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, nu se poate realiza pe calea sumară a procedurii reglementate de art. 14 alin. (1) cu care a fost sesizată prima instanţă, astfel că excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 fiind respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi a apărărilor intimatei, văzând şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal competentă cu o cerere având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere din data de 31 martie 2010, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă de D.G.F.P. Dolj – Serviciul de Inspecţie Fiscală Persoane Fizice.
Cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, text care are următorul cuprins:
„În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.”
De asemenea, în cauză s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 215 din OG nr. 92/2003, republicată, privind C. proCod Fiscal, intimata consemnând o cauţiune în cuantum de 30.000 RON.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a probat îndeplinirea condiţiei „cazului bine justificat”, sintagmă definită legal în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu s-au indicat în concret care sunt împrejurările de fapt şi de drept de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Simpla constatare că reclamanta a formulat critici la adresa actului administrativ-fiscal nu este aptă să conducă la răsturnarea prezumţiei de legalitate pe care se fondează caracterul executoriu al acestuia.
Înalta Curte reţine că aceste critici vizează faptul că actul administrativ-fiscal nu ar conţine temeiul de drept care a determinat calculul obligaţiilor respective, că nu este definită noţiunea de activitate economică şi nici caracterul de continuitate al acesteia, aspecte care nu au în vedere conţinutul raportului de inspecţie fiscală şi al deciziei de impunere precum şi dispoziţiile legale aplicabile în speţă.
Mai mult, clarificarea aspectelor care ţin de interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile şi de valoarea probatorie a înscrisurilor prezentate nu se poate realiza pe calea sumară a procedurii reglementate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci doar în cadrul acţiunii având ca obiect anularea actului administrativ-fiscal, adică la fondul cauzei.
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în această materie (relevată, de ex. prin deciziile nr. 550/2009, nr. 3322/2009, nr. 3543/2009, nr. 4027/2009, nr. 4169/2009) este în sensul că nu orice dubiu în privinţa legalităţii unui act administrativ demonstrează îndeplinirea „cazului bine justificat”, ci, dimpotrivă, au această aptitudine doar îndoielile serioase, determinate, spre exemplu, de nemotivarea actului, de emiterea lui de către un organ necompetent, de întemeierea acestuia pe texte legale abrogate, neconstituţionale, ori în mod evident inaplicabile etc.
Or, în speţă, motivele invocate de intimata-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, acesta fiind considerentul pentru care Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că aprecierile reclamantei asupra nelegalităţii ordinului contestat se pot subsuma condiţiei cazului bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Respectarea principiului proporţionalităţii în această materie şi punerea în balanţă, pe de o parte, a interesului statului care execută un act ce se bucură de prezumţia de legalitate, fără a fi afectat de vădite neregularităţi şi, pe de altă parte, a interesului particularului care nu se prevalează de apărări de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestuia, conduce, de asemenea, la concluzia că nu există temeiuri pentru ca în această etapă să se acorde suspendarea executării.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. I.1 din decizie, reţinând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii uneia dintre cele două condiţii cerute cumulativ de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat de D.G.F.P. Dolj şi A.F.P. Craiova şi se va modifica sentinţa în sensul respingerii cererii de suspendare a executării formulate de Asociaţia C.S. şi C.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Dolj şi A.F.P. Craiova împotriva sentinţei nr. 479 din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta Asociaţia C.S. şi C.N., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3402/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3433/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
