ICCJ. Decizia nr. 3425/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3425/2011
Dosar nr. 8813/2/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2813 din 9 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin SC M. SA, şi Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor formulate de persoanele propuse pentru expropriere, prin care contesta Hotărârea nr. 2/2009 a acestei din urmă pârâte, solicitând instanţei să dispună asupra cuantumului despăgubirii la valoarea reală a bunului expropriat, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi cu expertizele prevăzute de legislaţia în vigoare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Temeiul juridic al acţiunii reclamantului, având în vedere atât textul de lege indicat de acesta, cât şi actul contestat, este art. 20 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, potrivit căruia, „în cazul în care şi noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul, precum şi proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisiei, constituită potrivit art. 15, la Curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990".
Rezultă, în aprecierea instanţei de fond, că ipoteza care deschide calea prezentei acţiuni în contencios administrativ este exclusiv aceea în care, într-un al doilea ciclu de propuneri ale expropriatorului (în cazul respingerii primei sale propuneri), comisia respinge din nou propunerea expropriatorului; orice altă modalitatea de soluţionare a propunerii de expropriere şi a întâmpinării, în orice altă etapă, nu se circumscrie sferei de contestare în procedura contenciosului administrativ, extrem de limitată, reglementată de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.
Mai mult decât atât, se arată în considerentele sentinţei atacate, în sprijinul concluziei de inadmisibilitate a acţiunii vine şi opinia cvasiunanimă a doctrinei juridice şi practicii judiciare în ceea ce priveşte limitele competenţei comisiei de soluţionare a întâmpinărilor, potrivit căreia aceasta din urmă este competentă să cenzureze doar propunerea de expropriere în sens restrâns, adică planul ce cuprinde imobilul propus spre expropriere; cu privire la ofertele de despăgubire, din prevederile legii reiese că acestea sunt doar indicate în planul de expropriere, apoi consemnate de către primar la primirea întâmpinărilor şi de comisie la soluţionarea acestora.
Prin urmare, reţine prima instanţă, comisia se rezumă la a verifica doar propunerea de expropriere circumscrisă exclusiv planului cuprinzând terenul şi construcţiile propuse spre expropriere, excluzând ofertele de despăgubire, care fac obiectul determinării lor juste în procedura efectivă de expropriere, în faţa tribunalului investit cu etapa judiciară a exproprierii, potrivit art. 21 şi urm. din Legea nr. 33/1994; despăgubirile cuvenite reclamantului vor fi stabilite în faţa instanţei de expropriere, conform art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, fie prin învoiala părţilor în faţa instanţei, fie prin stabilirea lor nemijlocit de către instanţă.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ., se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 33/1994 în soluţionarea cauzei pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Recurentul arată că în mod nelegal instanţa de fond a soluţionat acţiunea având ca obiect hotărârea nr. 2 din 27 august 2009 pe excepţia inadmisibilităţii fără a ţine cont că această cale de atac este singura cale de atac prevăzută de lege împotriva acestei hotărâri, iar prin hotărârea contestată autoritatea competentă a făcut noi propuneri de despăgubire după primele propuneri formulate.
Se solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Sentinţa atacată prin care acţiunea reclamantului a fost apreciată ca inadmisibilă şi respinsă ca atare este legală şi temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în raport de obiectul său – hotărârea nr. 2 din 27 august 2009.
Instanţa de fond a apreciat şi constatat că hotărârea contestată este prima hotărâre emisă în ceea ce priveşte etapele procedurii care pot forma obiectul contestării conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.
Prin hotărârea contestată s-a respins prima propunere de expropriere iar verificarea a privit în plan general imobilul teren şi construcţie care formează obiectul exproprierii, respectiv situaţia sa juridică şi în subsidiar oferta de expropriere, respectiv acest cuantum. Sub acest aspect, nu poate fi reţinută susţinerea din recurs privind lipsa unei alte căi de atac. Aceasta deoarece potrivit art. 21-24 din Legea nr. 33/1994 recurentul are calea acţiunii directe şi separate în faţa instanţei competente – tribunalul pentru a se stabili justa despăgubire cuvenită proprietarului expropriat pentru cauză de utilitate publică.
Faţă de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva sentinţei nr. 2813 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3413/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3431/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
