ICCJ. Decizia nr. 3431/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3431/2011
Dosar nr. 1968/2/2010
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4108 din 26 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată şi precizată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta B.L., prin care solicita să i se răspundă la petiţia înregistrată la data de 29 ianuarie 2010, prin emiterea unui act administrativ, în care să se arate „în scris" motivele care au determinat încălcarea dispoziţiilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ., să fie obligată pârâta la plata daunelor morale în cuantum de 50 lei iar, în situaţia în care nu primeşte răspunsul la petiţie nici după 30 de zile de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive, în prezenta cauză, să fie obligată la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere, sub formă de penalităţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 29 ianuarie 2010 (fila 3 dosar), reclamantul a sesizat încălcarea dispoziţiilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ., prin nemotivarea Deciziei nr. 894 din 23 noiembrie 2009, în care a avut calitatea de recurent; totodată, a solicitat să-i fie comunicate motivele care au determinat încălcarea dispoziţiilor alin. (1) din art. 264 C. proc. civ., răspunsul fiindu-i necesar la susţinerea în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a pretenţiilor de daune.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, republicată.
Reţine instanţa de fond că, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) din acest act normativ, orice persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi fiscal pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată; se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Pe de altă parte, se arată în considerentele sentinţei atacate, dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, exclud de la controlul instanţei de contencios administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură, în sensul art. 2 alin. (1) lit. f) din lege, determinată de existenţa unui recurs paralel.
Or, reţine prima instanţă, cererea ce face obiectul cauzei de faţă intră sub reglementarea Codului de procedură civilă, ce prevede termenele de redactare şi de comunicare a hotărârilor, iar Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor prevede calea de urmat pentru obţinerea deciziilor motivate.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea sa, fără a pune în discuţia părţilor excepţia invocată din oficiu, încălcând principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
Apreciază recurentul că hotărârea pronunţată este nulă în baza art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi că instanţa de fond avea obligaţia, în temeiul dispoziţiilor Cap IV din Codul deontologic al magistraţilor să-i solicite depunerea unei note scrise la dosarul cauzei cu privire la excepţia invocată.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Criticile recurentului privitoare la nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei inadmisibilităţii şi încălcarea principiului contradictorialităţii ca şi a dreptului la apărare prin nesolicitarea unui punct de vedere scris cu privire la aceasta precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin.(2) C. proc. civ. sunt neîntemeiate, instanţa de fond procedând la judecarea cauzei, cu îndeplinirea procedurii de citare a părţilor, conform dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ., cât şi a prevederilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că ambele părţi au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pe de altă parte, verificând sentinţa atacată în temeiul dispoziţiilor art. 3041, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, cererea formulată de recurentul-reclamant prin care sesiza încălcarea dispoziţiilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ. privind nemotivarea Deciziei nr. 894 din 23 noiembrie 2009, intrând sub incidenţa Codului de procedură civilă care reglementează termenele de redactare şi de comunicare a hotărârilor judecătoreşti cât şi a Regulamentului de Ordine Interioară al instanţelor.
Astfel fiind, Înalta Curte reţinând că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond este legală şi temeinică, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva sentinţei nr. 4108 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3425/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3434/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
