ICCJ. Decizia nr. 3439/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3439/2011
Dosar nr. 566/45/2010
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 259/CA din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC E.R.A.S. SRL Voluntari, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin care solicita să se constate dreptul său de a beneficia de despăgubiri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2002, şi să fie obligaţi pârâţii să aprobe sumele necesare acordării de despăgubiri pentru pagubele suferite în urma secetei din anul 2009, să transmită Ministerului Finanţelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare, împreună cu situaţia centralizatoare, să alimenteze conturile direcţiilor judeţene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, precum şi să i se achite reclamantei despăgubirile cuvenite ca urmare a pierderilor suferite în urma secetei excesive. Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta este înregistrată ca societate comercială cu răspundere limitată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a însămânţat cu grâu cca. 300 ha, situate în localitatea Erbiceni, judeţul Iaşi, iar la data de 20 mai 2009 a sesizat autorităţile locale în legătură cu calamitarea acestei culturi şi, urmare acestei sesizări, a fost încheiat un proces verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, ce a fost semnat de producătorul agricol, Primarul comunei Erbiceni, Centrul Agricol Erbiceni, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi asigurătorul SC „F.A.T.A. Asigurări", sucursala Iaşi, care a emis anterior poliţa de asigurare a culturilor agricole nr. 0054394 din 12 decembrie 2008.
Întemeindu-se pe aceste constatări, reclamanta a sesizat Guvernul României şi respectiv Ministerul Agriculturii, solicitând să se adopte o hotărâre, prin care să se declare, pentru anul agricol 2008 - 2009, starea de calamitate în judeţul Iaşi, şi respectiv să se aprobe sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli, individualizate pe judeţe şi să se transmită Ministerului Finanţelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare împreuna cu situaţia centralizatoare a documentelor.
Urmare acestor cereri, Guvernul României face cunoscut petentei, prin adresa nr. 15.A/4379/CA din 23 iunie 2010, că, în prezent, în cadrul Ministerului Agriculturii, este în curs de avizare proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru plata primelor de asigurare, astfel încât pentru riscurile asigurate producătorii să primească despăgubiri din partea societăţilor de asigurare, în timp ce Ministerul Agriculturii, prin adresa nr. 152504 din 31 mai 2010, face cunoscut celei în cauză că şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau prin Legea nr. 381/2002 şi că nu intră în competenţa sa "elaborarea de hotărâri".
Apreciind că soluţia ce s-a dat plângerilor formulate a fost nesatisfăcătoare, reclamanta a sesizat, la data de 16 februarie 2010, Curtea de Apel Iaşi, prin acţiunea înregistrata sub nr. 124/45/2010, solicitând ca Guvernul României şi respectiv Ministerul Agriculturii să fie obligaţi sa adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate naturala, să aprobe şi să transmită D.A.D.R. Iaşi sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite în urma secetei excesive din anul agricol 2008 - 2009 şi să i se plătească în mod efectiv aceste despăgubiri.
Prin sentinţa nr. 93-C.A. din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Iaşi a anulat acţiunea reclamantei ca netimbrată, hotărâre ce a rămas definitivă şi irevocabilă prin nerecurare.
După mai bine de 6 luni de la data introducerii acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. 124/45/2010, reclamanta a promovat acţiunea de faţă, întemeiată tot pe dispoziţiile Legii nr. 381/2002, şi având ca obiect constatarea dreptului său de a beneficia de despăgubiri pentru daunele provocate de seceta din anul agricol 2009 şi plata efectivă a acestora.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, se constată că pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură nu are atribuţiuni în ceea ce priveşte procedura de constatare şi evaluare a pagubelor produse de calamităţile naturale şi nici în operaţiunile de acordare efectivă a acestor despăgubiri, astfel cum au fost ele reglementate prin Legea nr. 381/2002, drept pentru care se consideră că pârâta nu are a răspunde de modul în care a fost soluţionată cererea reclamantei şi, pe cale de consecinţă, nici calitate procesuală pasivă în prezenta cauza, excepţia invocată de pârâtă fiind, deci, întemeiată.
În ceea ce priveşte acţiunea intentată pârâtului Ministerul Agriculturii, instanţa de fond constată că, pe lângă faptul că aceasta a fost formulată la peste şase luni de la data introducerii unei alte acţiuni, având un obiect identic şi îndreptată împotriva aceloraşi autorităţi publice, cu neobservarea termenului stabilit de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care procedura legală, prevăzută de Legea nr. 381/2002, a fost iniţiată prin înştiinţarea înregistrată sub nr. 2302 din 20 mai 2009 şi procesul verbal de constatare şi evaluare a pagubelor culturilor agricole, incluse în centralizarea făcută la nivelul D.A.D.R. Iaşi, ce a fost transmisă Ministerului Agriculturii prin adresa nr. 4312 din 25 august 2009, ea este şi prematură, dacă se are în vedere că până în prezent nu s-a finalizat propunerea făcută de Ministerul Agriculturii prin actul nr. 120401 din 25 septembrie 2009, adresat Guvernului României, aflat la fila 72 din dosarul nr. 124/45/2010.
Ca atare, reţine prima instanţă, atâta timp cât Guvernul României nu a adoptat actul prevăzut la art. 17 din Legea nr. 381/2002, prin care să se stabilească zonele calamitate, culturile afectate, pentru care urmează să se acorde despăgubiri, şi suma ce urmează a fi alocată pentru plata despăgubirilor, nu există temei legal pentru a se obliga Ministerul Agriculturii să facă demersuri suplimentare, pe lângă Guvernul României şi respectiv pe lângă Ministerul Finanţelor Publice, pentru, a se aloca fondurile necesare (estimate prin informarea din 25 septembrie 2009 la suma de 810 milioane lei) şi a se îndeplini formalităţile de repartizare a acestora pe direcţiile judeţene pentru agricultură şi dezvoltare rurală.
Totodată, constată instanţa de fond, între producătorul agricol şi organul central al administraţiei de stat, implicat în distribuirea despăgubirilor, respectiv Ministerul Agriculturii, nu s-a născut nici un raport juridic direct, decurgând din faptul întocmirii înştiinţării şi a procesului verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, şi nu există temei legal nici pentru a se obliga acest minister să transmită Ministerului Finanţelor Publice "cererea de deschidere a creditelor bugetare", astfel cum solicită reclamanta, atâta timp cât Guvernul nu a aprobat hotărârea la care se referă art. 17 din Legea nr. 381/2002 şi nu s-a stabilit din ce fonduri urmează a se face plata, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice nu are drept de decizie în ceea ce priveşte veniturile şi cheltuielile statului, ci doar rol de monitorizare a execuţiei bugetului de stat, conform art. 55 din Legea nr. 500/2002, dreptul de dispoziţie asupra fondului de rezervă bugetară, conform art. 30 din acelaşi act normativ menţionat, revenind exclusiv Guvernului.
De altfel, se arată în considerentele sentinţei atacate, pentru a pretinde recunoaşterea dreptului de încasare a despăgubirilor, reclamanta ar fi trebuit să mai dovedească că terenurile pe care a înfiinţat culturile de grâu erau sau nu amenajate la irigat, ori că nu exista posibilitatea amenajării la irigat, că înştiinţarea s-a depus în cel mult 48 de ore de la data producerii evenimentului, dar mai ales că, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.381/2002, aprobate prin Ordinul nr. 419/2002 al ministrului agriculturii, a făcut o constatare definitivă a pagubelor la sfârşitul ciclului de producţie, cu încadrarea în prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 381/2002 şi ale art. 7 din norme metodologice.
Concluzionează instanţa de fond că, întrucât reclamanta nu dovedeşte că şi-a îndeplinit aceste obligaţii, iar cererea de a i se achita, în mod necondiţionat, despăgubiri nu poate fi nici măcar cercetată în principiu, atâta timp cât procedura administrativă nu s-a finalizat prin emiterea actului administrativ de autoritate menţionat de art. 17 din Legea nr. 381/2002, se impune respingerea acţiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea pe motiv că nu a fost emisă hotărârea de Guvern prin care să declare stare de calamitate, întrucât inexistenţa acestei hotărâri nu o exonerează pe pârâtă de răspundere, având în vedere faptul că potrivit Ordinului nr. 419/2002 avea obligaţia de a elabora proiectul hotărârii de Guvern, obligaţie pe care aceasta nu a îndeplinit-o.
Consideră recurenta că nu există nici un motiv pentru care să nu acorde despăgubirile solicitate, având în vedere faptul că şi-a îndeplinit toate obligaţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 381/2002.
Totodată, recurenta a criticat sentinţa atacată şi în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.P.I.A. Bucureşti susţinând faptul că şi-a întemeiat cererea şi pe dispoziţiile OUG nr. 14/2002, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (2) instituţia responsabilă cu implementarea formelor de ajutor de stat este M.A.D.R. prin A.P.I.A. – respectiv centrele judeţene ale acestora.
Intimaţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legal incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Astfel, în ceea ce priveşte criticile recurentei cu privire la respingerea acţiunii de către instanţa de fond pe motiv că nu s-a emis hotărârea de Guvern prin care să se declare starea de calamitate, instanţa de control judiciar constată că acestea nu pot fi reţinute, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 381/2002 cât şi ale Ordinului nr. 419/2002 privind normele metodologice de aplicare a legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, M.A.D.R. are obligaţia de a sesiza Guvernul care, în funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonei afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre. Adoptarea acestei hotărâri reprezintă o condiţie esenţială pentru acordarea despăgubirilor prevăzute d Legea nr. 381/2002.
Din perspectiva acestor dispoziţii legale, se constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind prematură cererea de acordare a despăgubirilor, în condiţiile în care nu a fost emisă hotărârea de Guvern privind declararea stării de calamitate, conform dispoziţiilor art. 17 din lege şi nu s-au stabilit fondurile din care urmează a fi efectuată plata.
Cu privire la criticile recurentei privitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, se constată că şi acestea sunt nefondate întrucât A.P.I.A. nu are atribuţii privind procedura de constatare a pagubelor produse de calamităţi naturale şi nici în procedura de acordare a despăgubirilor solicitate în temeiul Legii nr. 381/2002.
Nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei-reclamante referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor OG nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, întrucât prevederile respective nu vizează acordarea despăgubirilor solicitate prin acţiunea formulată de aceasta.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este temeinică urmând a fi menţinută şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Lega nr. 554/2004, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.R.A.S. SRL împotriva sentinţei nr. 259/CA din 8 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3437/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3442/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
