ICCJ. Decizia nr. 3442/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3442/2011
Dosar nr. 1243/46/2010
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 256/F-CONT din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantele B.I., N.M. şi C.L.V., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia judeţeană de aplicare a legii fondului funciar Argeş şi Comisia locală de fond funciar Ştefăneşti, prin care solicita desfiinţarea Deciziei nr. 3116/SCFF din 09 iunie 2010 emisă de prima pârâtă şi acordarea de despăgubiri conform Legii nr. 247/2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În condiţiile Legii nr. 18/1991, reclamantelor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 1,40 ha, aşa cum rezultă din adeverinţa eliberată la 20 iulie 2006 (f.16), iar prin Hotărârea nr. 96 din 24 august 2006 Comisia Judeţeană de Stabilirea Dreptului de Proprietate a validat propunerea Comisiei Ştefăneşti de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din această localitate, inclusiv pentru anexa 49, la care erau menţionate reclamantele.
Ulterior acestor hotărâri, prin sentinţa civilă nr. 7023 din 19 noiembrie 2008 a fost admisă în parte acţiunea aceloraşi reclamante iar Comisia Locală Ştefăneşti a fost obligată să le pună în posesie pe terenul de 1,40 ha.
La 3 iunie 2009, Primăria Oraşului Ştefăneşti constată că P.C.M. a refuzat amplasamentul oferit (fila 8), hotărând să propună Comisiei Judeţene transformarea dreptului recunoscut în despăgubiri civile plătibile, în condiţiile Legii nr. 247/2005, şi înainta acesteia propunerea (f.9-11).
În condiţiile art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a recunoscut posibilitatea persoanelor îndreptăţite, ca urmând procedura prevăzută de acest act normativ, să primească despăgubiri, inclusiv pentru imobilele retrocedate, din punct de vedere juridic, în temeiul Legii nr. 18/1991.
Or, arată prima instanţă, deciziile de despăgubire se emit în condiţiile art. 17 de Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor şi numai beneficiarii acestora se pot adresa Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţii pentru valorificarea drepturilor astfel recunoscute; emiterea acestor decizii este însă actul final al unei proceduri expres prevăzute de lege, inclusiv în situaţia valorificării unor drepturi recunoscute potrivit Legii Fondului Funciar, această procedură fiind reglementată de art. 16.4 ce se referă la documentaţia ce trebuie înaintată Secretariatului Comisiei Centrale pentru ca această autoritate administrativă să se poată pronunţa asupra dreptului la despăgubiri şi asupra întinderii despăgubirilor, întindere determinabilă în condiţiile art. 16.10 şi următoarele din acelaşi titlu al legii.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, întreaga procedură astfel reglementată este o procedură administrativă iar persoana în favoarea căreia s-a recunoscut un drept valorificabil în condiţiile Legii nr. 247/2005 are posibilitatea să solicite, respectând dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi cele ale legii speciale, îndestularea sa.
În cauză, însă, reţine instanţa de fond, aceste proceduri nu s-au realizat iar raportul procesual subiectiv s-a legat cu alte persoane decât cele cărora le revine obligaţia îndeplinirii actelor administrative necesare.
Astfel, arată prima instanţă, pe de o parte, A.N.R.P. nu poate fi obligată să emită o decizie de plată, admiţând astfel solicitarea reclamantelor, câtă vreme aceasta nu are la bază o decizie de despăgubire emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ; din acest punct de vedere refuzul pârâtei de plată a despăgubirilor, asupra cărora nu s-a recunoscut dreptul reclamantelor în mod legal, este pe deplin justificat şi nu se încadrează în situaţia la care se referă art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În raport de aceeaşi pârâtă, apreciază instanţa de fond, se impune să se reţină că nu s-a îndeplinit procedura prealabilă întrucât cererea depusă la filele 6-7 este adresată primarului Oraşului Ştefăneşti, în calitatea acestuia de preşedinte al CLFF Ştefăneşti; or, neîndeplinirea acestei cerinţe legale atrage, în condiţiile art. 7 din actul normativ mai sus citat şi a art. 109 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea inadmisibilităţii acţiunii.
Cele două comisii de fond funciar, locală şi judeţeană, nu pot fi obligate la plata de despăgubiri, lor revenindu-le, în procedura mai sus amintită, alte obligaţii a căror executare nu s-a solicitat în nici un mod; aşadar, în raport de obiectul cu care instanţa a fost învestită, se impune aprecierea că aceste pârâte nu au legitimare procesuală pasivă, nefiind debitoare ale obligaţiei pretinse de reclamanţi.
Concluzionează instanţa de fond că, în raport de obiectul cauzei, faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, reclamantele nu au îndeplinit procedura prealabilă, ca de altfel nici procedura specială impusă de art. 16.4 din Legea nr. 247/2005, iar faţă de celelalte două pârâte trebuie reţinută incidenţa excepţiei lipsei calităţii lor procesuale pasive.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamantele.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., criticându-se ca nelegală şi netemeinică soluţionarea cauzei pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 247/2005 în ceea ce priveşte pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celorlalte două autorităţi locale.
Se arată că instanţa de fond, soluţionând cauza pe excepţiile invocate din oficiu a interpretat greşit obiectul acţiunii formulate de reclamante - ca persoane îndreptăţite la despăgubire şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 247/2005 şi ale dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.
Recurentele arată că în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond a interpretat greşit obiectul acţiunii care a privit pe de o parte refuzul nejustificat al intimatei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, exprimat prin adresa din 9 iunie 2010 de a recunoaşte dreptul recurentelor de a primi despăgubiri, iar pe de altă parte de refuzul autorităţilor locale de a executa o hotărâre irevocabilă pronunţată în baza legilor fondului funciar.
Se arată că în cauză instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 247/2005 deoarece nu erau aplicabile dispoziţiile privind procedura specială de despăgubire şi pe cale de consecinţă în mod nelegal a fost admisă excepţia lipsei procedurii speciale faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Recurentele au solicitat pe fond ca instanţa de contencios administrativ să le constate calitatea de persoane îndreptăţite la despăgubiri şi să oblige, în consecinţă, autorităţile pârâte la plata acestor despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de1,40 ha, teren care nu le-a fost restituit în natură.
La dosar, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În baza art. 305 C. proc. civ., recurentele au depus acte în recurs, filele 25-90 dosar.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate şi de actele depuse, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză, sentinţa atacată prin care acţiunea reclamantelor-recurente, astfel cum a fost formulată, a fost soluţionată pe excepţia lipsei procedurii speciale faţă de pârâta-intimată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celorlalte autorităţi locale este legală şi temeinică, nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, în ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond a interpretat corect obiectul acţiunii, respectiv pretenţiile deduse judecăţii având ca obiect plata despăgubirilor şi a concluzionat corect că acestea nu pot fi analizate, pe fond, în condiţiile în care recurentele nu au urma procedura specială de despăgubire, pe cale administrativă prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 republicată.
Pe de altă parte, Curtea nu va reţine susţinerea din recurs în sensul că adresa de răspuns nr. 3116/SCFF din 9 iunie 2010 – fila 4 dosar fond, contestată reprezintă un act administrativ asimilat unui refuz nejustificat al intimatei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor de soluţionare a unei cereri privind un drept recunoscut de lege. Adresa contestată nu reprezintă un act administrativ emis în regim de putere publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi nu poate fi asimilat unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor. Adresa reprezintă un simplu răspuns la un memoriu succesiv al recurentelor, în care nu s-a negat calitatea acestora la persoane îndreptăţite la despăgubire, ci doar s-a menţionat că fiind în posesia unei hotărâri judecătoreşti irevocabile nr. 7023 din 19 noiembrie 2008 aceasta trebuie pusă în executare conform dispozitivului acestuia.
Fapt necontestat, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu a avut calitatea de parte în acel litigiu, iar în prezenta cauză faţă de intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu a fost urmată procedura specială de obţinere a unei decizii reprezentând titlu de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru a se putea pretinde direct de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor despăgubiri pe cale administrativă.
Pe de altă parte, ce solicită reclamantele prin acţiune excede soluţiilor pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ în limitele prevăzute de art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Al doilea motiv de recurs care priveşte aplicarea greşită a legii prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat. În cauză au fost aplicate corect dispoziţiile Legii nr. 247/2005 constatându-se lipsa procedurii speciale prevăzute de acest act normativ pentru despăgubirile solicitate pentru terenul în suprafaţă de 1,4 ha.
Faţă de autorităţile locale, în mod corect s-a constatat lipsa calităţii procesuale pasive în raport de dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi în raport de obiectul acţiunii faţă de despăgubiri.
Actele depuse în recurs nu infirmă legalitatea sentinţei atacate, în condiţiile în care intimatele - autorităţi locale au calitatea de părţi în dosarul nr. 11909/280/2007 şi sunt obligate să execute dispozitivul sentinţei civile nr. 7023 din 19 noiembrie 2008. Dar executarea sau neexecutarea sentinţei civile nr. 7023/2008 nu determină în prezenta cauză existenţa calităţii procesuale pasive a Comisie locale şi judeţene de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele B.I., N.M. şi C.L.V. împotriva sentinţei nr. 256/F-CONT din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3439/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3447/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
