ICCJ. Decizia nr. 3460/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3460/2011
Dosar nr. 19396/325/2010
Şedinţa publică din 15 iunie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. 19396/325/2010, la data de 28 iulie 2010, reclamanta B.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Prefectul Jud. Timiş, anularea parţială a Ordinului emis de acesta sub nr. 599 din 05 iulie 2010, respectiv la pct. 4 din Anexa I a acestuia, şi obligarea pârâtului la acordarea în beneficiul său a unor despăgubiri într-un cuantum care să reprezinte contravaloarea unei suprafeţe de 500 mp, teren în intravilanul Municipiului Timişoara sau a unui hectar de teren în extravilanul aceleiaşi localităţi.
Reclamanta a învederat că este succesoarea unui veteran de război, calitate în care antecesorul său a solicitat, în temeiul art. 13 din Legea nr. 44/1994, împroprietărirea cu o suprafaţă de 500 mp teren intravilan pentru loc de casă în Municipiul Timişoara, pe raza căruia acesta domicilia anterior decesului. Pentru soluţionarea acestei cereri, în temeiul art. 13 din Legea nr. 44/1994 şi art. 7 din HG nr. 1217/2003, modificată ulterior, s-a acordat reclamantei, în calitatea sa de moştenitoare, prin Ordinul atacat în speţă o despăgubire de 1564 lei, pe care aceasta o consideră inechitabilă.
La termenul de judecată din 18 octombrie 2010 reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 din HG nr. 1217/2003, astfel cum a fost modificat prin HG nr. 1301/2004, susţinând că acestea încalcă prevederile art. 13 din Legea nr. 44/1994.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanta a arătat că omisiunea Guvernului de a actualiza după anul 2004 cuantumul despăgubirilor astfel stabilite contravine prevederilor art. 13 paragraf final din Legea nr. 44/1994, care instituie obligaţia de actualizare anuală, prin hotărâre a guvernului a cuantumului despăgubirilor cuvenite în ipoteza în care nu este posibilă împroprietărirea veteranilor de război.
Prin încheierea de şedinţă din 18 octombrie 2010 a fost sesizată Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate, care a fost înregistrată la menţionata instanţă sub nr. 19396/325/2010, la data de 15 decembrie 2010.
Prin Sentinţa nr. 150 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta B.C.M. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prefectul Judeţului Timiş şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 7 din HG nr. 1217/2003, astfel cum au fost modificate prin HG nr. 1301/2004.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea a reţinut în esenţă următoarele.
Instanţa a constatat că în forma actuală dispoziţiile art. 7 din HG nr. 1217/2003 contravin prevederilor art. 13 din Legea nr. 44/1994 avându-se în vedere următoarele aspecte.
Astfel fiind, stabilirea unei sume fixe pentru despăgubirea veteranilor de război, fără luarea în considerare a diferiţilor factori care pot influenţa valoarea terenurilor la care erau îndreptăţiţi pentru a fi împroprietăriţi, contravine dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 44/1994, care impune ca nivelul despăgubirilor să se situeze la contravaloarea terenului la care aceştia erau îndreptăţiţi, aceasta fiind diferită, dat fiind că astfel de terenuri trebuie să fie amplasate în localităţile în care domiciliază titularii dreptului la despăgubire.
S-a mai constatat că dispoziţia normativă la care face referire reclamanta este nelegală, fiind contrară art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 şi în ceea ce priveşte cuantumul sumei de 1564 lei, indicat HG nr. 1217/ 2003, modificată prin HG nr. 1301/2004, întrucât nu a fost actualizat niciodată după intrarea în vigoare a acestei din urmă hotărâri.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii" şi art. 3041 C. proc. civ., cauza urmând a fi examinată sub toate aspectele.
În motivarea recursului formulat recurentul-pârât susţine, în esenţă, că HG nr. 1217/2003 contrar celor reţinute de instanţa de fond, este legală şi temeinică, fiind adoptată în temeiul art. 107 din Constituţia României, ulterior fiind modificată prin HG nr. 1301/2004, la elaborarea actului fiind respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptarea Guvernului, aprobat prin HG nr. 555/2001, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţie, din punct de vedere al legalităţii.
Mai susţine recurentul-pârât că dispoziţiile art. 7 din HG nr. 1301/2004 nu contravin prevederilor art. 13 din Legea nr. 44/1994 referitoare la veteranii de război, deoarece chiar dacă paragraful final al art. 13 din Legea nr. 44/1994 prevede că „cuantumul despăgubirilor se suportă din bugetul de stat şi se actualizează anual prin Hotărâre de Guvern", recurentul-pârât este ţinut de bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat anual şi numai în limita acestuia pot fi afectate anumite sume, respectiv o actualizare a despăgubirilor acordate veteranilor de război.
Recursul este nefondat ţi urmează a fi respins potrivit dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., avându-se în vedere următoarele considerente.
Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, art. 7 din HG nr. 1217 din 14 octombrie 2003 – Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, a fost modificat prin HG nr. 1301/2004, în sensul că „persoanele îndreptăţite potrivit legii primesc ca despăgubire suma de 15.640.000 lei pe ha de teren la care au dreptul".
Modificarea se referă astfel la stabilirea despăgubirilor într-un cuantum fix – 1.564 lei (RON) pe ha de teren, ceea ce, într-adevăr, contravine dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 44/1994 care prevede ca nivelul despăgubirilor să se situeze la contravaloarea terenului la care veteranii de război erau îndreptăţiţi, aceasta fiind diferită, dat fiind că terenurile trebuiau să fie amplasate în localitatea de domiciliu a titularului dreptului la despăgubire.
Este just raţionamentul instanţei de fond, cum că valoarea terenurilor este diferită în funcţie de mai multe criterii şi anume, dacă localitatea de domiciliu a titularului dreptului este situată în mediul rural sau urban, după rangul localităţilor, zona în care sunt amplasate terenurile în cadrul aceleiaşi localităţi şi chiar după categoria de folosinţă, potrivit încadrărilor făcute de consiliile locale, factori ce influenţează în mod categoric modul de evaluare al terenului, după cum şi valoarea impozabilă a terenurilor este determinată în mod diferit de către organele fiscale, potrivit art. 258 Cod Fiscal
Textul de lege contestat şi pentru care s-a invocat excepţia de nelegalitate este contrar şi prin raportare la dispoziţiile alin. (4) al art. 13 din Legea nr. 44/1994, care prevede că anual, Guvernul României are obligaţia de a actualiza cuantumul despăgubirilor cuvenite veteranilor de război, care nu au putut fi împroprietăriţi pe raza localităţii în care domiciliază, aceste dispoziţii constituind un argument în plus de nelegalitate a stabilirii unei sume fixe pentru despăgubirile cuvenite acestora.
Se constată astfel că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii, criticile formulate de recurentul-pârât Guvernul României fiind neîntemeiate, considerent pentru care recursul declarat de acesta se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 150 din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3447/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3466/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
