ICCJ. Decizia nr. 344/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 344/2011
Dosar nr. 132/54/2010
Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.N.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia Pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 şi Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâţilor să emită şi să comunice decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 968/N/2001, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin Dispoziţia nr. 7251 din 30 martie 2006 emisă de Primarul municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către R.N.M., pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 968/N/2001, situat în Craiova.
A mai arătat reclamanta că Dispoziţia nr. 7251 din 30 martie 2006 a rămas definitivă şi a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 13217/CC, însă nu a fost soluţionat până la această dată.
Reclamantul a mai arătat că Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul şi constatând că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, să transmită dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi finalizată prin emiterea, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
A susţinut reclamantul că nesoluţionarea dosarului nr. 13217/CC după trecerea unei perioade de aproximativ 4 ani de la emiterea Dispoziţiei nr. 7251/2006 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acţiuni este unul legitim şi urmăreşte obligarea pârâţilor la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
A arătat reclamantul că pârâtele nu se pot prevala de faptul că soluţionarea dosarului trenează datorită faptului că entităţile investite cu soluţionarea notificărilor nu ar deţine întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii Dispoziţiei, întrucât au la dispoziţie pârghiile legale pentru urgentarea soluţionării procedurii, acesta fiind principalul scop pentru care pârâta a fost înfiinţată.
Referitor la pârâta A.N.R.P., reclamantul a apreciat că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză prin faptul că în cadrul său a fost înfiinţată Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 şi asigură şi Secretariatul Comisiei Centrale.
A mai susţinut reclamantul că autorităţile pârâte nu au luat măsuri eficiente pentru soluţionarea dosarului de despăgubiri în termenul rezonabil, la care se referă art. 6 din CEDO şi ca cuprinde şi durata procedurilor administrative.
De asemenea, a mai arătat că prin neîndeplinirea obligaţiei de a emite titlul de despăgubire pârâtele aduc atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile şi valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La data de 22 februarie 2010 pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive arătând că atribuţiile sale sunt prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, iar în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu A.N.R.P. este investită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea A.N.R.P. la plata daunelor cominatorii, pârâta a susţinut că această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea A.N.R.P., această obligaţie revenind Comisiei Centrale.
În sensul inadmisibilităţii acestei cereri, pârâta a invocat şi prevederile art. 5802 şi art. 5803 C. proc. civ.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 187 din 30 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul R.N.M., a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul sus menţionat, a respins cererea privind plata daunelor cominatorii şi a respins acţiunea faţă de A.N.R.P.
Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:
Între data depunerii cererii (notificării) şi data introducerii acţiunii au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.
Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecinţă, s-a făcut aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziţia pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziţiei nr. 7251 din 30 martie 2006 Primarul Municipiului Craiova.
Curtea a considerat că în speţă s-au încălcat prevederile art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Apărările pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul că dosarul reclamantului nu a fost completat cu informaţii referitoare la despăgubirile calculate la data preluării imobilului în proprietatea statului nu au putut fi reţinute, dispoziţiile legale invocate în acest sens, respectiv prevederile pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005,aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 se referă strict la înscrisurile ce trebuie să însoţească deciziile sau dispoziţiile conducătorilor administraţiei publice centrale, ori în cauză este vorba de o decizie a administraţiei publice locale. Pe de altă parte pârâta nu a făcut dovada că la data când a invocat apărarea , a solicitat ea însăşi comunicarea informaţiilor de la autoritatea publică locală notificată.
S-a reţinut că, în speţă, pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării vreunei operaţiuni administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data înaintării de către Primăria Municipiului Craiova a dosarului (înregistrat sub nr. 13217/CC la data de 04 mai 2006) şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte cererea de obligare la plata daunelor cominatorii, s-a reţinut că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale Pentru Restituirea Proprietăţilor, Curtea a constatat că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, apreciind-o întemeiată.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, considerând că hotărârea este neîntemeiată.
În motivele de recurs se arată aspectele reţinute de instanţa de fond potrivit cărora urmare procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-ar depăşi termenul rezonabil de soluţionare a cauzei sunt neîntemeiate deoarece chiar jurisprudenţa instanţei europene a drepturilor omului prevede unele criterii în materia termenului rezonabil, respectiv, complexitatea cauzei, conduita reclamantului, a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant.
S-au făcut referiri la etapele pe care procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi în etapa analizării legalităţii respingerii în natură a imobilului notificat s-a constatat că acesta trebuie completat cu informaţii referitoare la sumele încasate cu titlul de despăgubiri la data preluării de către stat în anul 1985 şi în acest sens s-a emis o adresă la 20 ianuarie 2010.
Referitor la etapa evaluării s-a arătat că, după completarea dosarului, se va proceda la evaluarea dosarului în ordinea de înregistrare a dosarelor, potrivit Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizie care a fost adoptată pentru a nu se încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite care au dosare înregistrate la Secretariatul C.C.S.D.
În privinţa termenului de 90 de zile indicat de instanţă pentru emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubiri s-a invocat faptul că între data efectuării evaluării şi data emiterii deciziei de către Comisia Centrală există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptăţite, care pot formula obiecţiuni şi acestea presupun un termen care poate fi mai mare de 90 de zile.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată, urmând să fie menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Reclamantul s-a adresat instanţei de fond pentru a solicita obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire pentru un imobil situat în Craiova, care nu poate fi restituit în natură, iar instanţa de fond a admis cererea, pornind de la nesoluţionarea dosarului într-un termen rezonabil.
Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluţiei instanţei de fond sub acest aspect sunt nefondate.
Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluţioneze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv şi nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluţionare.
Iniţial, Comisia Centrală a stabilit soluţionarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluţionare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.
Cu toate acestea, dosarul reclamantului, în care a fost emisă Decizia nr. 7251 din 30 martie 2006 a Primarului municipiului Craiova cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluţionat deşi au trecut câţiva ani de la înregistrare.
Una dintre garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerităţii procedurilor judiciare.
Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde şi durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicţii este condiţionată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, aşa cum este cazul în speţă.
Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-şi organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerinţe, dincolo de dificultăţile generate de diverşi factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.
Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudenţa CEDO se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.
Recurenta invocă faptul că în cadrul etapei verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură s-ar fi observat că dosarul trebuie completat, dar aceste susţineri sunt nefondate.
Mai întâi, că recurenta susţine că a solicitat completarea dosarului cu adresa nr. 13217/CC din 20 ianuarie 2010, dar care nu a fost depusă la dosar, adresă care oricum, a fost emisă după formularea acţiunii reclamantului la instanţa de fond şi la aproape 4 ani de la înregistrarea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În privinţa termenului de 90 de zile în care s-a dispus emiterea titlului de despăgubiri se constată că soluţia instanţei de fond este temeinică pentru că chiar dacă se impune efectuarea unui raport de evaluare (pentru că este un teren, termenul este de 30 de zile), termenul de 90 de zile este unul rezonabil în raport de anul înregistrării dosarului la C.C.S.D. (2006).
În legătură cu adoptarea Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 prin care s-a stabilit că ordinea de soluţionare a cauzelor este cea a înregistrării la C.C.S.D. pentru a se respecta principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite, susţinerile recurentei sunt nefondate deoarece nu există discriminare între reclamant şi celelalte persoane îndreptăţite.
Orice persoană aflată într-o situaţie identică cu a reclamantului a beneficiat de un tratament egal din partea instanţei naţionale, iar oricare dintre persoanele îndreptăţite cărora le-a fost înregistrat dosarul la C.C.S.D. se poate adresa instanţei, conform art. 21 din Constituţie pentru a sancţiona, dacă se apreciază că este cazul, pasivitatea şi tergiversarea soluţionării cererilor.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 187 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 343/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 346/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
