ICCJ. Decizia nr. 346/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 346/2011
Dosar nr. 427/59/2010
Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta SC A.D.D. SRL Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, suspendarea executării Ordinului nr. 202 din 9 februarie 2010 emis de pârât până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a formulat plângere prealabilă împotriva actului normativ atacat, care prin conţinutul art. II, îi paralizează activitatea, iar dată fiind pronunţarea altor instanţe în ceea ce priveşte alte societăţi comerciale de profil s-a creat o situaţie vădită de concurenţă neloială şi de imixtiune a statului în activitatea legală a unor societăţi comerciale, contrar dispoziţiilor constituţionale si ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului si ale Convenţiei Europene pentru apărarea Drepturilor si Libertăţilor Fundamentale.
Reclamanta a mai arătat că desfăşura exclusiv activitate de comercializare a unor mărfuri în regim duty-free în zonele de graniţă externă Uniunii Europene, conform normelor legale în domeniu, având propriile magazine prin investiţii proprii în punctele vamale respective cum ar fi Vama Moraviţa, la graniţa cu Republica Serbia, având personal angajat în ture.
A mai precizat reclamanta că organul emitent al actului administrativ unilateral cu caracter normativ atacat - Ministerul Finanţelor Publice - a procedat la modificarea anexei nr. 6 la Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.007/2008 privind aprobarea componenţei Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia, precum şi a Normelor de organizare, funcţionare şi control vamal al activităţii de comercializare a mărfurilor în regim duty-free şi/sau duty-free diplomatic şi a Criteriilor referitoare la autorizarea funcţionării unităţilor emitente de tichete, emiţând Ordinul nr. 202 din 09 februarie 2010 atacat, prin care se dispune ca ";în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentului ordin, operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activitatea de comercializare de mărfuri în regim duty-free vor lua măsuri în vederea lichidării stocurilor de băuturi distilate, rachiuri, lichioruri şi alte băuturi spirtoase şi produse din tutun din magazinele duty-free autorizate, astfel încât la expirarea acestui termen să nu se mai comercializeze prin magazinele duty-free autorizate astfel de produse.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, pentru băuturi distilate, rachiuri, lichioruri şi alte băuturi spirtoase şi produse din tutun se interzice transferul între magazinele duty-free aparţinând aceluiaşi operator economic.
(3) Autoritatea Naţională a Vămilor va lua măsuri specifice de supraveghere vamală în vederea aplicării dispoziţiilor prezentului ordin.”
Reclamanta a considerat că în mod nejustificat emitentul ordinului atacat a exclus aceste produse de la comercializare, fără a prezenta o motivaţie plauzibilă, ceea ce conduce în mod vădit la imixtiunea statului în activitatea legală a unei societăţi comerciale, deoarece produsele respectă normele de comercializare, fiind produse originale şi având aplicate inscripţiile de prevenţie asupra riscurilor de consum.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi de asemenea pentru nerespectarea prevederilor art. 215 C. proc. fisc., privind plata unei cauţiuni, excepţii respinse de instanţă potrivit încheierii de şedinţă din 5 mai 2010.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 252 din 05 mai 2010, Curtea de Apel Timişoara a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 202 din 9 februarie 2010 emis de pârât până la soluţionarea acţiunii de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:
Activitatea principală a reclamantei este tocmai comercializarea băuturilor alcoolice, astfel că ordinul atacat, prin dispoziţiile cu caracter normativ instituite, este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii sale.
Curtea a constat că în speţă este îndeplinită şi cerinţa legală privind prejudiciul material iminent, atâta timp cât este previzibil că restrângerea activităţii comerciale duce la reducerea veniturilor economice ale reclamantei şi în consecinţă la lipsa de fonduri salariale şi respectiv concedierea personalului.
A mai reţinut Curtea că reclamanta a făcut dovada, cu actele depuse la termenul de judecată din 5 mai 2010, a diminuării serioase a vânzărilor pe luna aprilie 2010, conform balanţelor de verificare existente la dosar.
Având în vedere că reclamanta a formulat şi plângere prealabilă la pârât, Curtea a constatat îndeplinirea tuturor cerinţelor legale impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs D.G.F.P. Timiş, în reprezentarea Ministerul Finanţelor Publice solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi, pe fond, respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal ca neîntemeiată.
În motivele de recurs se arată că hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului.
Referitor la cazul bine justificat se arată că simpla promovare a acţiunii în contencios administrativ (în speţă nu s-a făcut această dovadă pentru că nu s-a comunicat contestaţia administrativă) nu poate conduce la concluzia îndeplinirii acestei condiţii.
Mai mult, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate şi a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea.
4.Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat instanţei de fond suspendarea Ordinului nr. 202 din 29 februarie 2010 emis de Ministerul Finanţelor Publice pentru modificarea Anexei nr. 6 la Ordinul Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 2007/2008.
Suspendarea actelor administrative reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora şi ea este o situaţie de excepţie care se poate dispune numai în condiţiile legii.
Suspendarea nu se poate dispune decât dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat” în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurările legate de starea de fapt sau de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Referitor la această condiţie, se constată că nu este îndeplinită în speţă, pentru că nu s-au dovedit acele împrejurări de fapt şi de drept care să creeze îndoială cu privire la actul administrativ atacat. Susţinerile reclamantei-intimate că în mod nejustificat emitentul ordinului atacat a exclus aceste produse de la nominalizare, fără a prezenta o motivaţie plauzibilă, nu se dovedesc a fi împrejurări de fapt şi de drept la care fac referiri dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Tot în legea contenciosului administrativ modificată, a fost definită „paguba iminentă”, în art. 2 alin. (1) lit. ş) ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Chiar dacă reclamanta a dovedit o scădere a veniturilor sale ca urmare a emiterii ordinului atacat, cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că nu se poate aprecia că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ.
În afară de aceste două condiţii, se impune cerinţa ca cererea de suspendare să fie formulată după sesizare, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare.
Deşi instanţa de fond a reţinut că a fost formulată plângerea prealabilă, nu există dovezi în acest sens deoarece la dosarul instanţei de fond s-a depus o copie a unei plângeri prealabile, dar nu s-a făcut dovada înregistrării acesteia la autoritatea emitentă a actului, astfel că nici această formalitate nu este îndeplinită.
Mai mult, Ordinul nr. 202 din 9 februarie 2010 al Ministerului Finanţelor Publice a fost abrogat prin art. VI din O.U.G. nr. 54/2010, astfel că acest act administrativ nu mai produce efecte.
În privinţa practicii judiciare invocate se constată că sentinţele pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti nu sunt irevocabile deoarece judecarea recursului a fost suspendată în baza art. 242 C. proc. civ. pentru lipsa părţilor.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa atacată în sensul că va fi respinsă cererea de suspendare a Ordinului nr. 202/2010 al Ministerului Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş în reprezentarea Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 252 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 344/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 349/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
