ICCJ. Decizia nr. 349/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 349/2011
Dosar nr. 4689/2/2010
Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC I.D. & C. SA a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 115 din 19 mai 2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14 mai 2010 şi înregistrat la emitent sub nr. 33.364 din 18 mai 2010, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea acestor acte administrativ fiscale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3064 din 23 iunie 2010, a admis acţiunea reclamantei SC I.D. & C. SA şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 115 din 19 mai 2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 33364 din 18 mai 2010 întocmite de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
În speţă, sunt întrunite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru a se putea dispune suspendarea executării celor două acte administrativ fiscale anterior individualizate.
Mai precis, instanţa de fond a precizat faptul că există o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrativ fiscale aflate în discuţie.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, instanţa de fond a apreciat că şi aceasta există, întrucât fondurile societăţii reclamante sunt grevate de obligaţii lunare de plată de circa 3.800.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii cererii de suspendare formulate de reclamanta SC I.D. & C. SA.
În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că prima instanţă a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată.
În concret, recurenta a arătat că cererea reclamantei a fost întemeiată în drept pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, motiv pentru care suspendarea executării actelor administrative contestate putea fi acordată numai până la pronunţarea instanţei de fond, aceasta fiind în fapt şi solicitarea intimatei-reclamante.
Cu toate acestea, prin hotărârea recurată, instanţa a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 115 din 19 mai 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 33364 din 18 mai 2010 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, acordând astfel mai mult decât s-a cerut.
În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:
În concret, recurenta a arătat că intimata nu a probat îndeplinirea condiţiilor impuse de textul legal anterior indicat.
În opinia recurentei, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul litigiului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare; în caz contrar, s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Recurenta a susţinut că prima instanţă a prejudecat fondul cauzei, deoarece a reţinut faptul că, în mod nelegal, prin cele două acte administrative contestate, a fost impusă în sarcina societăţii intimate plata sumei de 3.403.761lei.
În concepţia recurentei, în mod eronat curtea de apel a apreciat că este îndeplinită condiţia pagubei iminente, întrucât punerea în executare imediată a creanţei fiscale perturbează grav funcţionarea intimatei.
Pe acest aspect, recurenta a subliniat faptul că achitarea sarcinilor bugetare reprezintă o obligaţie legală a intimatei, prevăzută de O.G. nr. 92/2003, republicată, act normativ în baza căruia creanţele fiscale se încasează cu celeritate la bugetul general consolidat.
În plus, recurenta a evidenţiat faptul că intimata face parte din categoria marilor contribuabili, deoarece, în perioada 2006-2009, a avut o cifră de afaceri anuală netă de peste 50.000.000 lei şi a realizat profituri substanţiale; în aceste condiţii, achitarea sumelor datorate la bugetul general consolidat nu poate produce acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actelor administrative, acte care se bucură de prezumţia de legalitate.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 14-18 dosar).
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
1) Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este fondat.
După cum s-a menţionat anterior, prin cererea dedusă judecăţii, intimata-reclamantă SC I.D. & C. SA a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 115 din 19 mai 2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14 mai 2010 şi înregistrat la emitent sub nr. 33.364 din 18 mai 2010, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea acestor acte administrativ fiscale.
Temeiul de drept al acestei cereri l-a constituit prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Prin sentinţa atacată, în baza art. 15 din Legea contenciosului administrativ, prima instanţă a dispus suspendarea efectelor celor două acte administrative până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, acordând astfel mai mult decât s-a cerut.
De altfel, este de menţionat şi faptul că acest ultim temei legal nu era aplicabil în speţă, întrucât recursul administrativ era în curs de soluţionare la momentul depunerii cererii la instanţa de contencios administrativ.
2) Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.
Prin cele două acte administrativ fiscale anterior individualizate, intimata-reclamantă a fost obligată la plata sumei totale de 3.403.761 lei, reprezentând impozit pe profit şi accesorii.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Art. 215 C. proc. fisc. prevede că:
„(1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.”
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
În plus, instituţia juridică analizată trebuie să ofere cetăţeanului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează şi Legea nr. 554/2004, modificată.
Pe de altă parte, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
În altă ordine de idei, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Aşadar, o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În speţa de faţă, în mod indiscutabil, decizia de impunere nr. 115 din 19 mai 2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în baza raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14 mai 2010, este un act administrativ-fiscal.
De asemenea, în speţă, a fost îndeplinită condiţia procedurală a recursului administrativ prealabil, impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, aspect necontestat în prezenta cale extraordinară de atac.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat.
Aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ-fiscal solicitat a fi suspendat sunt legate de aparenta încălcare a dispoziţiilor legale aplicabile în materie.
Pe acest aspect, trebuie subliniat faptul că, prin decizia nr. 266 din 29 septembrie 2010, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a desfiinţat decizia a cărei suspendare se solicită în prezenta cauză în privinţa sumei de 2.152.777 lei, reprezentând impozit pe profit şi accesorii, urmând ca organele de inspecţie fiscală să procedeze la o nouă verificare, pe aceeaşi perioadă şi acelaşi tip de taxă, ţinând cont de prevederile legale aplicabile în materie şi de cele arătate în decizie (a se vedea filele 38-79 dosar recurs).
Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noţiunea de pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.
Putem aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.
În opinia Înaltei Curţi, în mod corect prima instanţă a reţinut faptul că, în situaţia în care s-ar trece la executarea deciziei de impunere aflată în discuţie, s-ar produce o pagubă iminentă în privinţa societăţii intimate, în raport de împrejurarea că aceasta ar fi în imposibilitate de a continua activităţile necesare în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate.
Mai mult decât atât, după cum s-a precizat mai sus, din suma de 3.403.761 lei, reprezentând obligaţii fiscale suplimentare stabilite prin actul administrativ a cărui suspendare s-a dispus de către prima instanţă, autoritatea fiscală competentă să soluţioneze contestaţia administrativ-fiscală, prealabilă formulării acţiunii în contencios administrativ, a constatat că suma de 2.152.777 lei a fost în mod incorect stabilită în sarcina de plată a intimatei, ca o obligaţie ce constituie o creanţă fiscală supusă procedurii executării silite imediate.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va menţine măsura suspendării actelor administrativ fiscale până la pronunţarea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 3064 din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că menţine măsura suspendării actelor administrative, până la pronunţarea instanţei de fond.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 346/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 3535/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
