ICCJ. Decizia nr. 3482/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3482/2011
Dosar nr.193/35/2011
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta l.S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.M.F.P.S.I.M. suspendarea Ordinului nr. 985/2011 şi a Deciziei nr. 351 din 15 februarie 2011, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ a acţiunii în anularea celor două acte administrative.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, prin Decizia nr. 351 din 15 februarie 2011, a cărei suspendare o solicită, s-a dispus eliberarea din funcţie a reclamantei, după expirarea perioadei de preaviz de 30 de zile calendaristice, respectiv începând cu data de 18 martie 2011, această decizie venind, ca urmare a emiterii, de către aceeaşi intimata, a Ordinului nr. 985/2011, prin care s-a dispus, ca urmare a expirării perioadei de preaviz sau numirii pe o altă funcţie publică a doamnei I.S.M., conform art. 99 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările si completările ulterioare, doamna R.N.F. se reintegrează în funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă al I.T.M. Bihor.
S-a mai arătat că prin Ordinul nr. 419/2009 s-a dispus, în conformitate cu art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, încetarea raportului de serviciu prin eliberarea reclamantei din funcţia publică deţinută, la data expirării termenului de preaviz de 30 de zile calendaristice acordat în acest sens.
Această decizie a intimatei a venit ca urmare a intrării în vigoare, la data de 22 aprilie 2004, a OUG nr. 37/2009.
Prin Sentinţa nr. 158/ CA din 21 aprilie 2010 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 511/35/2009, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acest ordin a fost anulat, emiţându-se pe cale de consecinţă de către intimata din prezenta cauză, Decizia nr. 985 din 15 februarie 2011, prin care se dispune reintegrarea pe funcţia publică ocupată de către reclamantă, prin concurs.
În opinia reclamantei punerea în practică a unei astfel de decizii este în egală măsură imposibilă şi nelegală, având în vedere faptul că, funcţia publică de conducere deţinută anterior de către numita R.N.F. a fost desfiinţată efectiv prin acte normative care, chiar dacă au fost abrogate, au produs efecte juridice, potrivit principiului tempus regit actum.
A doua condiţie, existenţa unei pagube iminente, a apreciat reclamanta că şi această condiţie prevăzută de textul de lege este îndeplinită în cauză, existenţa acestei pagube putându-se raporta atât la persoana reclamantei, cât şi la instituţia al cărei conducător adjunct este.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta I.M. cu sediul în Bucureşti solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta I.M. a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de obiectul dedus judecăţii aşa cum a fost el menţionat în acţiune, pârâta I.M. a solicitat instanţei de judecată să constate şi să admită excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, raportat la suspendarea executării Ordinului nr. 985/2011 emis de M.M.F.P.S.
Pârâtul M.M.F.P.S. Bucureşti, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
Prin sentinţa nr. 97/ CA/2011-P.I. din 11 aprilie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a lipsei calităţii procesuale pasive a I.M. şi a lipsei de obiect de obiect a cererii de suspendare şi a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de pârâta I.M., prin întâmpinare, s-a reţinut după cum rezultă din confirmările de primire depuse la dosarul cauzei, plângerea prealabilă a fost trimisă ambelor pârâte la data de 4 martie 2011, aceasta fiind data depunerii ei la Oficiul Poştal, iar cererea ce face obiectul prezentului dosar a fost înregistrată la instanţă la 7 martie 2011, la o dată la care plângerea era deja formulată.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.M., cu privire la suspendarea executării Ordinului nr. 985/2011 emis de pârâtul M.M.F.P.S. Bucureşti, instanţa a respins-o, ca neîntemeiată, pe considerentul că prezenta cauză are ca şi obiect cererea de suspendare a două acte administrative aflate într-o strânsă corelaţie şi interdependenţă, astfel că, calitatea procesuală pasivă a pârâţilor trebuie analizată raportat la întregul obiect al cauzei, chiar dacă el vizează două acte administrative distincte.
S-a reţinut că este nejustificată şi excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare, invocată de pârâta I.M., având în vedere că, temeiul juridic al formulării acesteia, îl constituie prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care, persoana vătămată poate solicita instanţei să dispună suspendarea actelor administrative în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Pe fondul cauzei s-au reţinut următoarele:
Motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat, referitoare la încălcarea principiului „tempus regit actum", a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi a prevederilor art. 99 din Legea nr. 188/1999, invocate de reclamantă, presupune cercetarea în profunzime a fondului cauzei şi nu se circumscriu condiţiei prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la îndeplinirea celei de-a doua condiţii, cea a pagubei iminente, aceasta ar putea fi reţinută în situaţia în care, executarea actului administrativ i-ar produce reclamantei un prejudiciu care să fie greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza anulării actului. Îndeplinirea acestei condiţii presupune administrarea de dovezi care să probeze nu numai iminenţa producerii unei pagube, ci şi că aceasta ar fi greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza anulării actului, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute ca atare în cererea formulată, în sensul că existenţa pagubei se poate raporta, atât la persoana reclamantei, cât şi la instituţia al cărei conducător adjunct este.
Ori, în cauză, în situaţia în care actul administrativ ar fi anulat, reclamanta are posibilitatea formulării unei acţiuni în despăgubiri, pentru prejudiciul suferit.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta I.S.M. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Cu privire la prima condiţie prevăzută de lege, o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate a actului, a arătat instanţa de fond faptul că „motivele de nelegalitate ale actului administrativ prin prisma dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie şi a prevederilor art. 99 din Legea nr. 188/1999, invocate de reclamantă presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei şi nu se circumscriu condiţiei prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004".
Astfel, consideră recurenta că acest argument folosit de instanţa de fond este lipsit de temeinicie: prin punerea în aplicare a celor două acte administrative s-ar ajunge la încălcarea flagrantă a principiului „tempus regit actum" şi a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, potrivit căruia Deciziile Curţii Constituţionale dispun numai pentru viitor; în cauză nu este îndeplinită nici una din prevederile art. 99 din Legea nr. 188/1999, nici măcar cele ale alin. (1) lit. c); instanţa de contencios administrativ are de soluţionat o problemă juridică extrem de importantă şi anume aceea a succesiunii în timp a unor acte normative şi a efectelor juridice pe care acestea le-au produs.
În privinţa celei de a doua condiţii a prevenirii unei pagube iminente, instanţa de fond a arătat că „îndeplinirea acestei condiţii presupune administrarea de dovezi care să probeze nu numai iminente unei pagube ci şi că aceasta ar fi greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului".
Raportat la această chestiune se apreciază că raţionamentul instanţei de fond este esenţial eronat.
Se apreciază că instanţa sesizată cu soluţionarea unei cereri de suspendare trebuie să analizeze strict ceea ce textul de lege prevede, şi anume existenţa caracterului iminent al pagubei invocată de către autorul cererii.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins.
Astfel, instanţa de fond a respins în mod corect acţiunea, reţinând că nu ar fi îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit textului de lege susmenţionat, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată se poate adresa instanţei pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Întrucât nici din motivarea acţiunii şi nici din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă întrunirea cerinţelor necesare pentru admiterea măsurii provizorii a suspendării executării, în mod corect cererea formulată a fost respinsă.
Astfel, funcţia publică deţinută de reclamantă de inspector şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă, la I.T.M. Bihor, a fost înfiinţată prin OUG nr. 37/2009, act normativ declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale. În consecinţă, încetând efectele tuturor actelor subsecvente emise în baza ordonanţei, şi ordinul de numire a reclamantei în funcţia de conducere susmenţionată este lipsit de efecte juridice potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie.
De menţionat că, pronunţând Decizia nr. 410/2010, Curtea Constituţională a reţinut că, începând cu data de 28 februarie 2010, continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, în forma existentă anterior modificărilor aduse prin OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009, act normativ declarat, de asemenea, neconstituţional.
În consecinţă, Curtea constată că, faţă de modificările legislative intervenite, funcţia de inspector şef adjunct deţinută de reclamantă s-a desfiinţat, nefiind astfel îndeplinită cerinţa existenţei unui caz bine justificat pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ contestat.
Totodată, nici cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită, nefiind dovedită nici iminenţa producerii unei pagube pentru reclamantă, nici perturbarea gravă a funcţionării instituţiei publice.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.S.M. împotriva sentinţei nr. 97/CA/2011-P.I. din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3481/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 997/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
