ICCJ. Decizia nr. 3514/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3514/2011
Dosar nr. 1195/59/2010
Şedinţa publică din 16 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 131 din 23 martie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal. a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată de pârât; a admis cererea formulată de reclamantul L.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010 emis de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 1010,5 lei, reprezentând onorariu de avocat (1.000 lei), taxă judiciară de timbru (10 lei) şi timbru judiciar (0,5 lei).
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, cu privire la excepţia inadmisibilităţii invocată de către pârât, faptul că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 1069/59/2010 al Curţii de Apel Timişoara reclamantul a solicitat suspendarea executării în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, având câştig de cauză prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 851 din 11 februarie 2011, prin care s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010 până la pronunţarea instanţei de fond, însă în prezenta cauză se solicită suspendarea ordinului menţionat până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr.554/2004.
Întrucât cele două cereri de suspendare au fost formulate în baza unor texte de lege diferite, instanţa de fond a statuat că nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 şi, prin urmare, nu pot fi reţinute nici susţinerile vizând inadmisibilitatea cererii, motiv pentru care a respins excepţia inadmisibilităţii.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15, coroborat cu art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr.554/2004, pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv: 1) reclamantul să fi introdus acţiunea având ca obiect anularea în tot sau în parte a actului administrativ a cărui suspendare o solicită; 2) să existe un caz bine justificat şi 3) măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
S-a reţinut astfel că prima condiţie este îndeplinită deoarece reclamanta a sesizat la data de 26 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timişoara cu o acţiune în contencios administrativ având ca obiect anularea Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010 emis de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, aşa cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei; că există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită, îndoială ce rezultă din împrejurarea că reclamantul a mai fost parte în două litigii similare, când au fost de asemenea atacate acte administrative de eliberare a sa din funcţie, având câştig de cauză în litigiile care au făcut obiectul dosarelor nr. 678/59/2009 şi nr. 1353/59/2009 ale Curţii de Apel Timişoara; că este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie deoarece pierderea veniturilor aferente funcţiei reclamantului constituie fără îndoială un prejudiciul material viitor şi previzibil, iar ordinul de revocare din funcţia de inspector general adjunct este în măsură a produce o pagubă iminentă prin perturbarea previzibilă gravă a funcţionării Inspectoratului, întrucât, urmare a schimbărilor intervenite în managementul instituţiei, proiectele aflate în derulare şi la care participa şi reclamantul nu mai beneficiază de continuitate.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut temeinicia cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010, a cărui suspendare se solicită şi în prezenta cauză, însă instanţa nu a reţinut susţinerea pârâtului potrivit căreia cererea de faţă ar fi lipsită de obiect, întrucât prin Decizia Înaltei Curţi nr. 851 din 11 februarie 2011 s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010 în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond, iar prin cererea de faţă se solicită suspendarea ordinului menţionat până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Apreciind astfel că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 15, coroborat cu art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a constatat întemeiată cererea formulată de reclamant şi a admis-o, cu consecinţa suspendării executării Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010 emis de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei
Totodată, instanţa a obligat pârâtul, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1010,5 lei, reprezentând onorariu de avocat (1.000 lei), taxă judiciară de timbru (10 lei) şi timbru judiciar (0,5 lei).
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât aduce, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- în ceea ce priveşte primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., se susţine că instanţa de fond avea obligaţia de a analiza aparenta nelegalitate a ordinului prin prisma analizării actelor care au stat la baza emiterii acestuia şi nu prin prisma analizării obiectului unor alte dosare de instanţă;
- în ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se arată că instanţa de fond nu a justificat înlăturarea apărărilor sale referitoare la faptul că odată cu eliberarea din funcţia de conducere, reclamantul a revenit la catedra rezervată de cadru didactic, fiind remunerat pentru activitatea desfăşurată;
- în ceea ce priveşte al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se susţine că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, apreciind asupra îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat fără a avea în vedere şi actele care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 5308/2010 şi care au fundamentat Decizia eliberării reclamantului din funcţie;
- în ceea ce priveşte al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se menţionează că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, reţinându-se în mod nejustificat că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cazul bine justificat şi paguba iminentă prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, doar în baza unor afirmaţii nedovedite ale reclamantului.
De asemenea, se învederează că în dosarul nr. 1196/59/2010 care a avut ca obiect anularea Ordinului nr. 5308/2010, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, astfel că niciuna din condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu este îndeplinită.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare însoţită de înscrisuri, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentului-pârât şi susţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate.
În esenţă, se arată că prin Decizia civilă nr. 851 din 11 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus suspendarea aceluiaşi ordin până la pronunţarea instanţei de fond, astfel că raţiunile care au stat la baza executării ordinului în cauză, se opun cu putere de lucru judecat şi în prezenta cauză promovată în temeiul art. 15 din legea menţionată, singura deosebire fiind întinderea efectelor suspendării.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că recursul este fondat, însă pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
- Primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, este nefondat.
Criticile expuse în argumentarea acestui motiv de recurs, nu vizează depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, ci fac referire la greşita soluţionare a cauzei.
Întrucât cererea de suspendare a executării ordinului menţionat este de competenţa instanţei de contencios administrativ, este evident că instanţa de fond, prin soluţia pronunţată, nu şi-a depăşit atribuţiile.
- Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este de asemenea, nefondat.
După cum se constată, sentinţa recurată îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Instanţa de fond a analizat apărările recurentului-pârât, expunând considerentele pentru care nu le-a apreciat ca fiind întemeiate, nefiind necesar a răspunde fiecărui argument al acestuia.
Al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, este nefondat.
Criticile formulate în susţinerea acestui motiv de recurs nu vizează aspectele de nelegalitate circumscrise acestui motiv, ci de interpretare şi apreciere a probelor.
Instanţa de fond, nu a schimbat natura Ordinului nr. 5308/2010 de act administrativ a cărui suspendare a executării s-a solicitat în cauza dedusă judecăţii, fapt de altfel recunoscut şi de recurentă.
- Al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, este fondat.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Conform art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege, suspendarea executării actului administrativ unilateral, poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea actului atacat sau printr-o acţiune separată.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ în temeiul art. 15 din legea menţionată, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Cererea de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 15 este strâns legată de soluţia asupra acţiunii de fond.
Astfel cum se constată din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin sentinţa civilă nr. 143 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului privind anularea Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010 emis de pârât, reintegrarea în funcţia deţinută anterior şi plata drepturilor băneşti aferente.
Este adevărat că această sentinţă nu este irevocabilă, fiind recurată de reclamant, însă, în această situaţie este evident că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat, astfel cum această noţiune a fost definită de legiuitor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Susţinerile intimatului-reclamant referitoare la puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 851/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu pot fi reţinut ca fiind fondate, dat fiind faptul că această hotărâre viza suspendarea executării ordinului menţionat, până la pronunţarea instanţei de fond.
Or, urmare a pronunţării Sentinţei civile nr. 143/2011 menţionată anterior asupra fondului cauzei, este evident că efectele Deciziei nr. 851/2011 au încetat.
Nefiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat, este de prisos analiza soluţiei primei instanţe cu privire la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, întrucât pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză, astfel că va fi reţinută situaţia prevăzută de art.304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va respinge cererea de suspendare formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei civile nr. 131 din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge cererea de suspendare formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3509/2011. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 3518/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
