ICCJ. Decizia nr. 3520/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3520/2011
Dosar nr. 484/54/2011
Şedinţa publică din 16 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2011 reclamanta SC O.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, suspendarea executării notificării nr. 1992 din 28 ianuarie 2011 privind constituirea unui debit şi suspendarea executării procesului verbal de constatare nr. 1853 din 27 ianuarie 2011, prin care se solicită rambursarea sumei de 1.231.137 lei, reprezentând întreaga sumă acordată ca ajutor nerambursabil în cadrul proiectului „Modernizare şi extindere unitate de industrializarea cărnii – secţie de produse tradiţionale Craiova, jud. Dolj".
Prin sentinţa nr. 129/2011 din 14 martie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea de suspendare formulată de reclamanta SC O.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi a dispus suspendarea executării procesului verbal de constatare nr. 1853 din 26 ianuarie 2011 încheiat de A.P.D.R.P., până la data pronunţării instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune suspendarea actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond, pentru următoarele considerente:
S-a apreciat de către instanţă ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
S-a reţinut că prin procesul verbal de constatare nr. 1853 din 27 ianuarie 2011 încheiat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, s-a constatat că beneficiarul SC O.P. SRL Craiova a prezentat pentru una din achiziţiile realizate în cadrul contractului de finanţare C 1.10203541700034 din 19 iulie 2006 o ofertă neautentică, astfel că s-a solicitat aplicarea de sancţiuni administrative care să implice recuperarea totală, aşa cum este prevăzut de art. 5 alin. (1) (c) din Regulamentul nr. 2988/ 1995. Aceasta întrucât OLAF a considerat că raportul întocmit şi documentele obţinute în urma verificărilor furnizează dovezi incontestabile ale unor nereguli comise în mod deliberat, care au afectat procedura de achiziţii pentru utilaje destinate investiţiei realizate de SC O.P. SRL din fonduri SAPARD şi că beneficiarul proiectului a fost pe deplin conştient de faptul că oferta a fost folosită pentru a susţine proiectul şi de faptul că procedura de achiziţii a fost falsificată.
Însă, cum prin cererea de chemare în judecată şi prin contestaţia înregistrată sub nr. 4322 din 24 februarie 2011 reclamanta a contestat implicarea sa în neregulile constatate, instanţa a apreciat că există o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ, care constituie un caz bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În legătură cu cea de-a doua condiţie impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a apreciat că prin punerea în executare a procesului verbal a cărui legalitate s-a contestat sub aspectele menţionate, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activităţii, având în vedere cuantumul însemnat al sumei asupra căreia poartă actul administrativ şi situaţia economică a reclamantei, dar şi faptul că prin procesul verbal s-a dispus rambursarea întregii sume obţinute ca ajutor nerambursabil în cadrul proiectului „ modernizare şi extindere unitate de industrializare a cărnii – secţie de produse tradiţionale".
Instanţa a constatat îndeplinită şi cea de-a treia condiţie, aceea a existenţei unei sesizări prealabile a autorităţii administrative emitente a actului administrativ, având în vedere că împotriva procesului verbal nr. 1853 din 27 ianuarie 2011 s-a formulat contestaţie în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind înregistrată sub nr. 4322 din 24 februarie 2011.
Alături de argumentele expuse, instanţa a avut în vedere la adoptarea soluţiei şi Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Pentru considerentele expuse, instanţa a admis cererea formulată de reclamantă şi, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea procesului verbal de constatare nr. 1853 din 27 ianuarie 2011 întocmit de Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contracte PHARE, până la pronunţarea instanţei de fond.
Cât priveşte suspendarea notificării nr. 1992 din 28 ianuarie 2011, instanţa a respins cererea, apreciind că acest înscris nu constituie un act administrativ în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci un act de punere în executare a actului administrativ pentru care s-a dispus suspendarea.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se susţine, în esenţă, că hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi pronunţată cu greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente în prezenta cauză.
Se menţionează că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca dovedită şi îndeplinită condiţia referitoare la „cazul bine justificat", deşi intimata-reclamantă în cuprinsul cererii de suspendare nu a indicat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat.
Se susţine legalitatea actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită, arătându-se că prin neregula constatată, reclamanta a încălcat obligaţiile asumate prin contractul de finanţare, precum şi dispoziţiile legale aplicabile, respectiv Legea nr. 316/2001 – Acordul multianual de finanţare a programului SAPARD.
Cu privire la îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă, se apreciază ca fiind greşită soluţia instanţei de fond, întrucât din actele existente la dosar nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.
De asemenea, fondurile provenite din contribuţia comunitară, nerecuperate de la beneficiarii culpabili în termen de 2 ani ajung să greveze bugetul statului, astfel că paguba iminentă o poate invoca chiar recurenta, fiind prejudiciat bugetul Statului român şi, implicit, bugetul C.E.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală şi temeinică sentinţa recurată, combătând criticile formulate şi depunând înscrisuri în sensul celor menţionate în întâmpinare.
Se susţine, în esenţă, că se impune menţinerea soluţiei instanţei de fond întrucât Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a suspendat soluţionarea contestaţiei sale până la lămurirea exactă a situaţiei, dat fiind faptul că nu există nicio probă certă de vinovăţie reţinută în sarcina sa, ci doar o supoziţie pe care nu se poate întemeia o decizie ce produce efecte în sensul obligării sale la restituirea unor fonduri pe care, în mod justificat le-a accesat şi justificat.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de apărările părţilor, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Criticile formulate de recurenta-pârâtă în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Intimata-reclamantă a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare nr. 1853 din 26 noiembrie 2011 încheiat de A.P.D.R.P. până la data pronunţării instanţei de fond.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Deci, în raport de dispoziţiile legale menţionate, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Este adevărat că îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Este real şi faptul că reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de suspendare a actelor administrative menţionate şi motive de nelegalitate a acestora care nu pot şi nici nu vor fi analizate în cadrul prezentei cereri de suspendare.
Însă, legiuitorul în definirea noţiunii „caz bine justificat" face trimitere la împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În dovedirea existenţei unui caz bine justificat, reclamanta a invocat, în esenţă, faptul că actul administrativ în litigiu a fost emis exclusiv în baza unor suspiciuni de săvârşire a unor nelegalităţi în ceea ce priveşte ofertele înaintate de beneficiarul proiectului către SAPARD, primite de la alte societăţi, astfel cum au fost exprimate în comunicarea OLAF, fără ca A.P.D.R.P. să verifice faptele invocate şi să întreprindă vreo investigaţie cu privire la acestea.
Aceste împrejurări au fost apreciate de instanţa de fond ca reprezentând dovezi în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, respectiv a unor stări de fapt şi de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra legalităţii actului administrativ în litigiu.
Aceste împrejurări se verifică, fiind inserate în cuprinsul procesului-verbal la Capitolul 8 „Concluziile verificării".
Or, această situaţie se încadrează în categoria împrejurărilor de fapt sau/ drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, în condiţiile în care autoritatea pârâtă emitentă a actului administrativ nu şi-a întemeiat concluziile pe propriile constatări şi, mai mult, a suspendat soluţionarea plângerii administrative pentru lămurirea situaţiei, fapt necontestat de părţi.
Este evident că faţă de cele reţinute anterior este implicită şi îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă, cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, astfel cum această noţiune este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau unui serviciu public".
În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecinţă, diminuarea patrimoniului societăţii comerciale reclamante.
Prin urmare, este evident că prin plata sumei de 1.231.137 lei la care se adaugă majorările şi penalităţile calculate conform legislaţiei în vigoare în caz de neplată, activitatea societăţii reclamante ar fi perturbată, inclusiv cu implicaţii sociale, având în vedere că intimata-reclamantă, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, are un număr de 109 salariaţi, fapt necontestat, de altfel, de părţi.
Or, în condiţiile în care s-a reţinut că în mod corect instanţa de fond a statuat că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, iar prin executarea actului administrativ asupra căruia există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii se produce o pagubă prin diminuarea patrimoniului reclamantei, se apreciază că este dovedită şi cealaltă condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ în cauză.
În consecinţă, în mod corect instanţa de fond, a reţinut că sunt dovedite şi îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 .
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit împotriva Sentinţei nr. 129 din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3518/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3531/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
