ICCJ. Decizia nr. 3519/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3519/2011
Dosar nr. 379/46/2011
Şedinţa publică din 16 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 221/F-CONT din 30 martie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei în fond după casare cu reţinere, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC D. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, prin care s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ, denumit „Decizie pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 13 octombrie 2010”, emis de pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, prin care i-au fost stabilite în sarcină reclamantei obligaţii suplimentare de plată în cuantum de 738.734 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că reclamanta a fost obligată la plata sumei de 738.734 RON, cu titlu de taxă antidumping definitivă, majorări de întârziere, T.V.A., majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere, motivat de faptul că în perioada ianuarie 2007-decembrie 2008 a efectuat operaţiuni vamale fără a se achita taxa antidumping (16 declaraţii vamale de import), precum şi faptul că, împotriva deciziei emise în acest sens, reclamanta a formulat contestaţie, care nu a fost soluţionată.
S-a apreciat de către instanţa de fond că cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat nu este întemeiată, deoarece reclamanta nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiţia „cazului bine justificat”. În acest sens instanţa a reţinut că reclamanta nu a indicat temeiul de drept care a fost încălcat prin impunerea acestei taxe antidumping, recunoscând chiar că, pentru anumite tipuri de marfă, datora această taxă, motiv pentru care a respins cererea formulată, ca nefondată.
2. Calea de atac exercitată.
2.1. Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamanta SC D. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, formulând critici pe care le-a încadrat în motivul de recurs de la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată dacă instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, recurenta susţine, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut greşit lipsa unui caz justificat pentru suspendarea actului administrativ fiscal, interpretând în mod eronat dispoziţiile legale aplicabile, art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (ceea ce se încadrează, totuşi, în motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Recurenta argumentează că instanţa de fond a reţinut în mod greşit neindicarea, de către societatea comercială, a dispoziţiilor legale încălcate de organele vamale, care au stabilit obligaţiile bugetare suplimentare.
Astfel, pentru importurile derulate în perioada ianuarie 2007-decembrie 2009, societatea comercială nu datora taxa antidumping, deoarece încadrarea tarifară făcută de autoritatea vamală nu este corectă, ţevile importate nefiind încadrabile în Codul NC 7306 3072.
Pe de altă parte, mai susţine recurenta, Decizia de regularizare a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 78 alin. (3) din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar, autoritatea vamală nedispunând de nicio informaţie nouă în privinţa reglementării situaţiei respective.
În concluzie, societatea comercială recurentă a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea soluţiei instanţei de fond, admiterea cererii formulate şi suspendarea executării deciziei de regularizare nr. 31359/2010 în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2.2. Autorităţile vamale pârâte au depus întâmpinare prin care au combătut criticile recursului şi, în esenţă, au susţinut că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, solicitând respingerea recursului.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Recursul este nefondat, fiind respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză este necontestat că, prin Decizia nr. 31359/2010, organul vamal competent a stabilit în sarcina societăţii comerciale recurente obligaţii bugetare suplimentare de 738.734 RON, reprezentând taxă antidumping definitivă (289.106 RON), cu majorări de întârziere aferente (331.630 RON), precum şi T.V.A. (54.963 RON), cu majorări de întârziere (63.035 RON), iar, în privinţa acestui act administrativ fiscal, s-a solicitat suspendarea executării în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi ale OG nr. 92/2003 – C. proCod Fiscal, rezultă că actul administrativ, în general, dar şi actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14, cât şi din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ-fiscal) este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept – ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).
Într-adevăr, potrivit art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal, suspendarea executării unui act administrativ fiscal poate surveni în condiţiile Legii nr. 554/2004 şi cu condiţia depunerii prealabile a unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate sau de până la 2.000 RON în cazul actelor administrative fiscale neevaluabile în bani.
Or, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Or, în cauză, instanţa de fond a reţinut că nu există împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a cerut.
Pe de altă parte, societatea comercială, în criticile formulate, a susţinut că existenţa unui caz bine justificat este evidentă, invocând în sprijinul acestei afirmaţii aspecte privind încadrarea tarifară pretins eronată a produselor importate, pentru care s-a calculat taxa antidumping şi T.V.A.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare) etc.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului societăţii comerciale intimate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a dat o hotărâre legală şi temeinică, urmare a interpretării corecte a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D. SRL împotriva sentinţei nr. 221/F-CONT din 30 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3517/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3524/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
