ICCJ. Decizia nr. 3580/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3580/2011
Dosar nr. 605/32/2009
Şedinţa publică de la 21 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, reclamantul D.D. a solicitat obligarea pârâtului Serviciul Român de Informaţii la plata următoarelor drepturi băneşti:
1. diferenţele salariale dintre sporul cel mai mare - de radiaţii - care i se cuvine legal în procent fix de 10% şi sporul de calculator (mai mic) care se acordă în cuantum variabil ce nu depăşeşte 10%, lunar pentru ultimii 3 ani, precum şi pentru situaţiile punctuale când, din motive neimputabile ori nejustificate, nu i-a fost acordat sporul de calculator;
2. sporul de radiaţii, începând cu data introducerii acţiunii şi în continuare;
3. norma de hrană, în natură ori contravaloarea acesteia în bani, drept prevăzut de Ordinul OD din 2002 şi pct. 20 din anexa la OD din 2002, pentru perioada 1 martie 2006-4 martie 2008.
4. cheltuieli de judecată.
Prin încheierea nr. 2227 din 14 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2078/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Bacău, cu păstrarea actelor îndeplinite.
La Curtea de Apel Bacău a fost suspendat cursul judecăţii, s-a formulat o cerere de precizare a acţiunii şi au fost invocate mai multe excepţii.
Astfel, potrivit încheierii de şedinţă din 17 decembrie 2009, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale ca instanţă de contencios administrativ, în raport de art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi de unitatea militară care îi asigură reclamantului plata drepturilor salariale.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Serviciul Român de Informaţii a susţinut excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău (dar pentru alte considerente decât cele avute în vedere de instanţă) şi a solicitat trimiterea cauzei spre soluţionare Tribunalului Bacău, motivat de faptul că, pe perioada cât este în activitate, reclamantului i se aplică dispoziţiile Legii nr. 138/1999, iar nu cele ale Legii nr. 188/1999, tribunalului revenindu-i competenţa conform art. 1 alin. (2) C. muncii.
Instanţa, prin încheierea din 25 februarie 2010, a respins excepţia necompetenţei materiale, faţă de conţinutul deciziei nr. 2374 din 10 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care au fost reţinute ca aplicabile dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 14/1992, motivându-se că reclamantul „beneficiază şi de incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, republicată”. Având în vedere această decizie şi funcţia de prezumţie a autorităţii de lucru judecat, Curtea de Apel a reţinut că a fost legal investită ca instanţă de contencios administrativ în materia drepturilor salariale pretinse de un funcţionar public.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului, prin încheierea din 19 august 2010, în conformitate cu art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea a unit excepţia cu fondul, considerând că pentru a stabili cine face plata drepturilor salariale ale reclamantului este necesară administrarea de probe.
Ca urmare a invocării de către instituţia pârâtă a excepţiei autorităţii de lucru judecat, în raport de soluţia pronunţată în dosarul pentru soluţionarea căruia s-a dispus suspendarea prezentei cauze, Curtea de Apel Bacău, prin încheierea din 10 iunie 2010, a respins excepţia, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile incidenţei excepţiei autorităţii de lucru judecat, care, potrivit art. 1201 C. civ., presupune identitatea de obiect, părţi în aceeaşi calitate şi cauză între două cereri.
Prin sentinţa nr. 133/2010 din 04 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Serviciul Român de Informaţii, a respins, ca nefondată, astfel cum a fost precizată, acţiunea formulată de reclamantul D.D. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii, reprezentat de UM Bucureşti şi a respins cererea reclamantului de amendare a pârâtului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa de fond a reţinut faptul că instituţia pârâtă, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că există o suprapunere cu cererea formulată în cadrul dosarului soluţionat prin sentinţa civilă nr. 3439 din 9 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2394 din 6 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv perioada 23 ianuarie 2006-1 decembrie 2007 pentru care, dat fiind caracterul interlocutoriu al încheierii din 10 iunie 2010, s-a reţinut prezumţia de lucru judecat în ceea ce priveşte sporul cel mai mare solicitat, astfel încât, dacă sporul cel mai mare (de radiaţii) nu a fost acordat, nu poate fi acordată nici diferenţa dintre sporul cel mai mare şi sporul mai mic (de calculator).
Instanţa de fond a mai reţinut că, din adresa din 11 martie 2008 a UM Braşov şi din fişele de pontaj a rezultat că, în perioada 1 decembrie 2007-29 februarie 2008, reclamantul a beneficiat de un spor de calculator de 10%, aşa încât nu există nicio diferenţă între sporul de radiaţii solicitat şi cel de calculator acordat.
Din aceleaşi fişe de pontaj, a constatat judecătorul fondului, rezultă că numărul de ore de calculator şi procentul acordat: astfel, un procent de 10% a fost acordat şi pentru lunile martie, august şi septembrie 2008 neexistând, prin urmare, nici pentru aceste luni diferenţe între cele două sporuri, pentru luna mai 2008 reclamantul a lucrat mai puţine ore la calculator, iar sporul nu este precizat, iar pentru lunile aprilie, iunie şi iulie 2008 există precizarea că reclamantul nu a utilizat calculatorul.
Curtea a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că pentru lunile mai, aprilie, iunie, iulie, octombrie-decembrie 2008 şi ianuarie 2009 ar fi desfăşurat activităţi în locurile de muncă în care nivelul de referinţă pentru expunerea profesională la câmpurile electromagnetice admise de H.G. nr. 1136/2006, astfel cum a susţinut prin acţiune. Pe de altă parte, a constatat a fi neîndeplinite condiţiile de acordare a sporului de risc, aşa cum sunt acestea reglementate prin Anexa nr. 12 a O.D. din 2008.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, ce are ca obiect acordarea sporului de radiaţii începând cu data introducerii acţiunii - adică de la 23 ianuarie 2009 - şi în continuare şi raportat la acţiunea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 3439 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, care a avut ca obiect plata drepturilor băneşti reprezentând sporul de radiaţii de 10% lunar, începând cu data introducerii acelei acţiuni - 1 decembrie 2007 - şi în continuare, capăt de cerere respins şi menţinut prin decizia nr. 2394 din 6 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond a reţinut această împrejurare de drept ca prezumţie de lucru judecat în această cauză, constatând faptul că, dacă sporul de radiaţii nu a fost dat începând cu data de 1 decembrie 2007 şi în continuare, nu poate fi acordat într-o altă cauză numai pentru că diferă momentul de la care a fost cerut - respectiv 23 ianuarie 2009 - odată ce acest moment este inclus în perioada pentru care judecata anterioară nu a recunoscut dreptul ca atare.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte acordarea pentru viitor a acestui spor, prima instanţă a apreciat că nu poate fi admisă, atâta vreme cât pentru niciun un angajat nu poate exista certitudinea că va desfăşura aceeaşi activitate, în acelaşi mediu care prezintă riscuri de îmbolnăvire profesională.
Cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere, astfel cum a fost precizat, ce are ca obiect plata în natură a normei de hrană, respectiv 0,6 kg citrice /zi, conform art. 90 din OD din 2002 şi pct. 20 din anexa la OD din 2002, pentru perioada 1 martie 2006-4 martie 2008 când reclamantul a fost obligat să desfăşoare activităţi pe profil N, cunoscut în instituţie ca fiind mediu toxic, Curtea a reţinut motivele care au determinat respingerea acestuia prin sentinţa civilă nr. 3439 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv faptul că, potrivit OD din 2005, se acordă în natură, precum şi faptul că norma de hrană se acordă doar unei categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în mediul toxic, iar reclamantul nu a făcut dovada că se află în aceste situaţii.
Pe cale de consecinţă, prima instanţă a considerat că, dacă într-un proces reclamantul nu poate face dovada unui fapt pretins, nu poate ca într-un proces ulterior să ceară acelaşi drept doar pentru că apreciază că poate face o astfel de dovadă.
Pe de altă parte, instanţa de fond a constatat că, pentru perioada 15 ianuarie 2008-4 martie 2008, reclamantului i s-a acordat norma de hrană în natură, fiind nominalizat ca făcând parte din personalul căruia i se acordă dreptul de alimentaţie, astfel cum a rezultat din copia xerox (informaţie declasificată) a procesului-verbal din 16 ianuarie 2009.
II.Instanţa de recurs
1.Criticile reclamantului
Împotriva sentinţei nr. 133/2010 din 04 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul D.D., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi ale art. 3041 din C. proc. civ..
Recurentul a susţinut afirmaţii cu caracter de generalitate, arătând că instanţele au dat dovadă de obedienţă faţă de odioasa instituţie pârâtă, care nu a fost obligată să dispună ordinele interne la dosar, în integralitatea lor şi-n formă declasificată, în motivarea hotărârii instanţa preluând argumentele dintr-o sentinţă a Curţii de Apel Bucureşti.
S-a arătat că este inadmisibil, să se respingă excepţia autorităţii lucrului judecat în cazul petitului 1, după ce s-a reţinut în considerente prezumţia de lucru judecat , că în mod greşit s-a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada că se afla în situaţia de a se acorda norma, deşi instanţa i-a respins proba cu înscrisurile solicitate în acest sens, dând dovadă de lipsă de rol activ.
Recurentul a dezvoltat critici pentru fiecare capăt de cerere din acţiune care i-a fost respins, arătând că primul capăt de cerere i-a fost respins preluându-se în mod eronat motivarea dintr-o sentinţă a Curţii de Apel Bucureşti, ignorându-se procesele-verbale de măsurare a câmpului electromagnetic depuse în probaţiune la dosar.
A arătat recurentul că argumentul instanţei privind inexistenţa unei diferenţe între sporul de radiaţii solicitat şi cel de calculator acordat, face dovada necunoaşterii înscrisurilor depuse la dosar , din care rezulta că sporul de calculator se acorda într-un cuantum variabil, de cel mult 10%, în funcţie de numărul orelor lucrate la calculator, instanţa reţinând greşit că nu a făcut dovada că a lucrat în mediul toxic existent la UM, ignorând buletinele de interpretare a măsurătorilor câmpului electromagnetic la locul de muncă, depuse de el la dosar şi că nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a sporului de risc, deşi acest spor nu a fost solicitat.
Recurentul a învederat că în mod greşit pârâta şi-a motivat refuzul acordării drepturilor solicitate pe dispoziţiile art. 12 alin. (4) al OD din 1999 care prevedea acordarea sporului celui mai mare, pentru persoanele care, datorită specificului activităţii se regăsesc în două sau mai multe locuri de muncă prevăzute de regulament, întrucât sporul de radiaţii de 10% din salariu este mai mare decât sporul variabil de până la 10%, prevăzut pentru numărul orelor lucrate la calculator, iar primul spor se acorda şi în situaţiile în care, din motive neimputabile, nu putea beneficia de cel de-al doilea.
A precizat recurentul că în perioada 22 noiembrie 2006-20 martie 2007 nu a fost prezent în instituţie, fiind trecut nelegal în rezervă, însă prin decizia nr. 2374 din 10 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a anulat ordinul de excludere, menţinându-se dispoziţia de plată a drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii ordinului până la reintegrare, însă pârâta a refuzat plata sporului de calculator şi de risc, de care recurentul a beneficiat în luna anterioară trecerii în rezervă - noiembrie 2006.
Cu privire la pct. 2 al cererii prin care recurentul-reclamant a solicitat obligarea pârâtei numai la plata sporului de radiaţii de 10% s-a susţinut că s-a preluat motivarea pretins greşită a Curţii de Apel Bucureşti, ceea ce a condus la încălcarea principiului nediscriminării, deoarece funcţionarii publici din cadrul I.J.P. Braşov care îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi unitate beneficiază de acest spor.
Aceleaşi argumente, de preluare a motivării dintr-o altă hotărâre judecătorească şi încălcarea principiului nediscriminării au fost reiterate în criticile privind modul de soluţionare a capătului de cerere ce viza acordarea Normei, de care au beneficiat colegii săi de birou.
A mai arătat recurentul că, chiar dacă a fost nominalizat în procesul verbal din 15 ianuarie 2008 ca beneficiar a acestei norme, nu există nici un înscris care să probeze primirea laptelui şi citricelor cuvenite, potrivit Normei, în perioada 1 martie 2006-4 martie 2008 când a lucrat în compartimentul N din ordinul şefului unităţii, definit ca loc cu condiţii grele de muncă, prin procesul-verbal din 13 ianuarie 2006 şi din 5 ianuarie 2007.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii.
2.Apărările intimatei
Intimata Serviciul Român de Informaţii - UM Bucureşti a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare.
Motivele de recurs formulate de reclamant ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reprezintă, în cea mai mare parte, o reluare a argumentelor din acţiunea introductivă şi precizările ulterioare, care au fost analizate detaliat de instanţa de fond.
Astfel, capăt de cerere din acţiunea introductivă privea acordarea diferenţelor salariale dintre sporul cel mai mare - de radiaţii în procent de 10%/lună şi sporul de calculator acordat în mod variabil, în funcţie de orele lucrate, fără a depăşi cuantumul de 10% pe lună şi respectiv acordarea sporului de radiaţii şi pentru perioadele în care recurentul nu a primit din motive neimputabile sporul de calculator. S-a solicitat acordarea acestor drepturi pe ultimii 3 ani, raportaţi la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 23 ianuarie 2006-23 ianuarie 2009 .
În această perioadă recurentul-reclamant - Ofiţer al UM Braşov din cadrul Serviciul Român de Informaţii a fost trecut în rezervă cu Ordinul DP din 22 noiembrie 2006 anulat prin sentinţa civilă nr. 156 din 11 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, menţinută în privinţa drepturilor salariale cuvenite acestuia până la reîncadrare, prin decizia nr. 2347 din 10 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .
Prin Ordinul DP din 19 martie 2007 reclamantul a fost reîncadrat ca ofiţer operativ 3, nivel 2, sector A, prin Ordinul de zi pe unitate din 21 martie 2007 s-a dispus că acesta să desfăşoare activităţi neoperative, specifice profilului N, Ordin anulat prin sentinţa nr. 370/CA/27 mai 2010 a Tribunalului Sibiu.
Recurentul s-a mai judecat cu instituţia pârâtă pentru drepturi salariale, fiindu-i acordat spor de risc şi calculator prin sentinţa nr. 3439 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti (dosar fond) şi pentru perioada 1 martie-5 iunie 2006 prin decizia nr. 2394 din 6 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (dosar fond) ambele instanţe respingând solicitarea reclamantului de a i se plăti spor de radiaţii - antenă 10%/lună începând cu data introducerii acţiunii - 1 decembrie 2007 şi cel privind contravaloarea normei de hrană pe perioada 1 martie 2006-4 martie 2008, când a fost obligat să desfăşoare activităţi cu profil N.
În acest context factual se constată pe de-o parte că pentru perioada 22 noiembrie 2006 - data trecerii în rezervă - până la 19 martie 2007 - data reîncadrării, recurentul-reclamant dispune deja de un titlu pentru plata drepturilor băneşti cuvenite, reprezentat de sentinţa nr. 154 din 11 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti (dosar fond) menţinută parţial în privinţa drepturilor băneşti prin Decizia nr. 2374 din 10 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,dosar.
Prin urmare, pentru această perioadă recurentul nu mai poate solicita nici un fel de alte drepturi băneşti.
Pentru lunile 1 decembrie 2007-30 martie 2008 şi august-septembrie 2008 recurentul a beneficiat de sporul cel mai mare pe care-l putea primi - 10% pentru calculator, potrivit art. 12 alin. (4) din OD din 1999 neputându-se cumula sporul de radiaţii cu cel de calculator, acordându-se sporul cel mai mare.
Recurentul-reclamant nu a dovedit însă, potrivit obligaţiei ce îi revenea, conform art. 1169 C. civ., că pentru perioadele ce exced celor deja menţionate era îndreptăţit să primească spor de radiaţii.
Conform H.G. nr. 1136/2006 acest spor se acordă pentru depăşirea nivelului de referinţă pentru expunerea profesională la câmpuri electromagnetice.
Buletinele de interpretare a măsurătorilor câmpului electromagnetic, la UM Braşov şi procesul-verbal de interpretare a acestora depuse de recurent la dosar fond iniţial privesc într-adevăr depăşirea nivelului de referinţă a radiaţiilor stabilit prin H.G. nr. 1136/2006, însă numai în situaţia utilizării unor staţii portabile, staţii mobile auto, centrală telefonică sau în sectorul T ori recurentul nu a dovedit şi nici nu a susţinut măcar că a folosit asemenea aparatură sau că a lucrat în sectorul T pentru a fi îndreptăţit la plata acestui spor.
Prin urmare nici diferenţa dintre sportul de calculator încasat (când a fost mic de 10%) sau pentru plata numai a sporului de radiaţii ce formează capătul doi de cerere din acţiunea introductivă nu puteau fi admise, cum corect a concluzionat şi instanţa de fond.
De altfel această cerere a mai format deja obiectul cercetării judecătoreşti, fiind respinsă solicitarea acordării sporului de radiaţii începând cu 1 decembrie 2007 şi în continuare, prin sentinţa nr. 3439 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, menţinută sub acest aspect prin Decizia nr. 2394 din 6 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .
Schimbarea momentului de la care s-a solicitat acordarea acestui drept în prezentul litigiu, dacă justifică respingerea excepţiei autorităţii lucrului judecat, nu justifică în schimb schimbarea soluţiei „idem ratio, idem jure” subzistând aceleaşi argumente de fapt şi de drept care au determinat instanţele să ajungă la o asemenea soluţie.
Nu este vorba de o preluare sau „repetare” a motivării, cum eronat s-a susţinu în motivele de recurs ci de rigoarea păstrării aceleiaşi logici juridice, pentru situaţii similare parţial suprapuse ca timp, pentru care recurentul a solicitat acordarea aceluiaşi spor.
În privinţa normei de hrană, Înalta Curte constată că aceasta nu se poate acorda decât în condiţiile restrictive prevăzute de OD Serviciul Român de Informaţii din 1995 respectiv numai în natură, în zilele lucrătoare, nefiind permisă acordarea retroactivă sau substituirea alimentelor cuvenite - lapte şi citrice - cu alte produse agroalimentare (dosar).
Se observă în primul rând că recurentul, atunci când a lucrat în condiţii deosebite a primit norma cuvenită, aşa cum rezultă din procesul-verbal din 17 ianuarie 2008, depus la dosar fond.
Susţinerea acestuia că nu există înscrisuri semnate de el, care să dovedească primirea laptelui, urmează a fi înlăturată, deoarece documentul declasificat la care s-a făcut referire anterior este semnat de o comisie formată din 11 persoane.
Pe de altă parte, această Normă destinată să contribuie la recomandarea medicului, la creşterea rezistenţei organismului celor care lucrau în condiţii deosebite de muncă, nu poate fi acordată sau compensată ulterior cu alte drepturi băneşti, întrucât nu şi-ar mai atinge scopul pentru care a fost reglementată, astfel că se constată că şi acest capăt de cerere a fost în mod corect respins de prima instanţă.
4. Soluţia instanţei de recurs
Cum sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.D. împotriva sentinţei nr. 133/2010 din 04 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3578/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3582/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
