ICCJ. Decizia nr. 3591/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3591/2011
Dosar nr. 224/43/2010
Şedinţa publică de la 21 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, reclamantul S.G. a contestat Hotărârea nr. 5200 din 10 mai 2010 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Mureş, prin care s-a dispus respingerea cererii, întrucât petentul nu a făcut dovada calităţii sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000, completată şi modificată prin Legea nr. 367/2001.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că familia sa a fost refugiată în perioada 1940-1945, astfel cum rezultă din declaraţiile celor doi martori existente la dosar, menţionând că martorii respectivi au hotărâri prin care li se recunoaşte calitatea de refugiaţi.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş a solicitat respingerea contestaţiei, susţinând că petentul nu a probat faptul că şi el ar fi fost refugiat şi că acest lucru s-ar fi datorat unor motive etnice, aşa cum prevede Legea nr. 189/2000.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 151 din 05 noiembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia formulată de către reclamantul S.G., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia reclamantul, născut la data de 13 august 1940 în comuna Papiu Ilarian, a solicitat stabilirea calităţii de beneficiar al dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, întrucât, împreună cu părinţii, s-a refugiat în localitatea Band şi Mureşeni, ca urmare a Dictatului de la Viena.
Analizând conţinutul declaraţiilor celor doi martori, prima instanţă a reţinut existenţa unor contradicţii, în sensul că martorul K.I. a declarat că familia reclamantului s-a refugiat în comuna Band şi ulterior, în satul Mureşeni, judeţul Mureş, deci că refugiul a fost şi în satul Mureşeni, pe când martorul I.K. a arătat că stabilirea familiei în satul Mureşeni a avut loc după reîntoarcerea în comuna Papiu Ilarian, din care se refugiase.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că, din probele administrate în cauză, nu rezultă nici faptul că reclamantul a fost obligat să se mute în comuna Band şi nici că această mutare s-a datorat unor motive etnice.
Dând eficienţă principiului înscris în art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească şi considerând că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990, aprobată prin Legea nr. 189/2000, Curtea de Apel a apreciat că se impune menţinerea, ca legală şi temeinică, a hotărârii emise de Casa Judeţeană de Pensii Mureş.
3. Calea de atac exercitată de reclamantul S.G.
Împotriva sentinţei nr. 151 din 05 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul S.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul susţine că a făcut dovada că familia sa a fost refugiată în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 şi invocă împrejurarea că fratelui său, S.M., i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000.
Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Mureş nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de S.G..
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamantul S.G. a învestit instanţa de contencios administrativ, solicitând stabilirea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada 05 februarie 1942-06 martie 1945, susţinând că s-a refugiat, împreună cu părinţii, în localităţile Band şi Mureşeni, ca urmare a persecuţiilor etnice (dosar fond).
În faţa instanţei de fond, reclamantul a depus la dosarul cauzei declaraţiile martorilor K.I. şi I.K., în formă autentică, precum şi Hotărârea nr. 3897/2005, prin care martorului I.K. i s-au acordat drepturile reglementate de Legea nr. 189/2000 (dosar fond).
Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei atacate, judecătorul fondului a pronunţat soluţia de respingere, ca nefondată, a acţiunii reclamantului numai în baza declaraţiilor celor doi martori, reţinând, totodată, existenţa unor contradicţii cu privire la locul refugiului familiei reclamantului.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: (...) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Prin urmare, legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.
Totodată, potrivit art. 6¹ din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Pe de o parte, Înalta Curte constată că reclamantul a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale, dar instanţa de fond a observat contradicţii între declaraţiile martorilor, motiv pentru care nu a putut stabili cu claritate dacă familia reclamantului s-a refugiat în comuna Band şi ulterior, în satul Mureşeni sau dacă familia s-a reîntors în comuna Papiu Ilarian, iar apoi în satul Mureşeni.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a depus în faţa instanţei de recurs, în temeiul art. 305 din C. proc. civ., un set de înscrisuri, respectiv sentinţa nr. 53 din 17 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, irevocabilă, Hotărârea nr. 5056/R din 30 aprilie 2009 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Mureş şi declaraţia autentificată a martorului K.D. (dosar recurs).
Recurentul susţine faptul că fratele său, S.M., beneficiază de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000, astfel cum rezultă din sentinţa Curţii de Apel Târgu Mureş şi din hotărârea Casei Judeţene de Pensii Mureş, depuse la dosarul de recurs şi solicită, prin notele scrise formulate, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea audierii unor martori, prin intermediul cărora să probeze temeinicia cererii sale.
Instanţa de control judiciar remarcă faptul că, în considerentele sentinţei nr. 53 din 17 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, se reţine situaţia de fapt potrivit căreia, în decembrie 1942, S.M. s-a refugiat cu familia, datorită persecuţiilor etnice, din comuna Papiu Ilarian în comuna Rîciu, jud. Mureş.
Având în vedere atât contradicţiile reţinute de instanţa de fond, cât şi contradicţiile existente între situaţia de fapt invocată de recurent şi situaţia de fapt reţinută în privinţa fratelui său, S.M., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În primul rând, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond s-a pronunţat în baza unui probatoriu insuficient şi apt să conducă la stabilirea cu certitudine a situaţiei de refugiat din motive de persecuţie etnică a reclamantului.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., pentru a ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De asemenea, instanţa este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Soluţia casării şi trimiterii cauzei spre rejudecarea fondului se impune şi în raport de dispoziţiile art. 314 din C. proc. civ., deoarece împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite de instanţa de fond, iar criticilor din motivele de recurs ce vizează aplicarea greşită a legii nu li se poate răspunde decât în condiţiile în care aceste împrejurări sunt deplin lămurite.
În al doilea rând, având în vedere că înscrisurile depuse de recurentul-reclamant în faţa instanţei de control judiciar au relevat contradicţii între situaţia de fapt invocată de recurent şi situaţia de fapt reţinută în privinţa fratelui său, S.M., Înalta Curte consideră că nu se poate aprecia asupra temeiniciei sau netemeiniciei cererii de chemare în judecată decât prin administrarea tuturor probelor impuse de o completă cercetare a fondului cauzei şi cu respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie.
Pe cale de consecinţă, cu ocazia rejudecării, în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., instanţa de fond va proceda la administrarea tuturor probelor necesare în vederea clarificării contradicţiilor existente cu privire la localităţile de referinţă şi pentru a stabili cu certitudine împrejurările şi motivele care au determinat refugiul familiei recurentului-reclamant.
Totodată, instanţa de fond va ţine seama de înscrisurile depuse atât în dosarul fondului, cât şi în dosarul de recurs, cu referire la dispoziţiile speciale ale Legii nr. 189/2000, precum şi de toate apărările şi solicitările părţilor.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 313 teza I din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.G. împotriva sentinţei nr. 151 din 05 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3588/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1398/2011. Contencios → |
|---|
