ICCJ. Decizia nr. 3582/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3582/2011
Dosar nr. 2498/2/2010
Şedinţa publică de la 21 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19 martie 2010, reclamantul M.S., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Autoritatea Naţională pentru cetăţenie şi E.N.E. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, a solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâţilor de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei romane; obligarea paraţilor să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei romane în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii instanţei; obligarea pârâtului/pârâţilor să-i comunice, ulterior analizării cererii, ordinul de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales, în termen de maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetăţeniei române (indiferent dacă avizul este pozitiv sau negativ), respectiv să fie programat pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară în maxim 30 zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetăţeniei române; obligarea pârâţilor la plata sumei de 100 RON pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune interese de la data introducerii acţiunii şi până la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetăţeniei române.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române la data de 25 februarie 2009, la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, primind nr. de Dosar 14552/2009, susţinând că, de la momentul înregistrării cererii de redobândire şi până în prezent, s-a interesat periodic la Biroul Informaţii din cadrul Direcţiei Cetăţenie cu privire la stadiul soluţionării dosarului, primind de fiecare dată acelaşi răspuns invariabil, respectiv că dosarul se află în curs de soluţionare.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 5/2010, care prevăd că se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, ce asigură aplicarea procedurii legale de acordare, redobândire, renunţare şi retragere a cetăţeniei române.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, prin întâmpinare, a arătat că, prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din 24 august 2010, cererea reclamantului a fost aprobată şi a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind obligarea la plata de daune interese.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4136 din 26 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, a respins acţiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.S. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi E.N.E. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, ca rămasă fără obiect şi a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Justiţiei, prima instanţă, faţă de prevederile art. 1 alin. (1) şi ale art. 4 din O.U.G. nr. 5/2010, a reţinut că nu există identitate între pârâtul Ministerul Justiţiei şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, întrucât aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române se face prin ordin al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, pe baza propunerilor Comisiei pentru cetăţenie, raportul întocmit de Comisie fiind înaintat Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, care constată îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 21/1991 şi emite ordinul.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea a constatat că, prin Ordinul din 24 august 2010 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, a fost aprobată cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamant, numele acestuia figurând la poziţia în Anexa nr. 1 la acest ordin şi, pe cale de consecinţă, a apreciat că se impune respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.
Totodată, instanţa de fond a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în raport de dispoziţiile art. 275 din C. proc. civ., întrucât pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a fost înfiinţată prin O.U.G. nr. 5/2010, a devenit operaţională în luna august 2010 conform art. 11 din Ordonanţă şi a soluţionat cererea reclamantului în luna octombrie 2010, cu respectarea termenului prevăzut la art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, astfel încât nu a fost pusă în întârziere înainte de sesizarea instanţei cu prezenta acţiune.
2.Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul M.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea acesteia în parte, în sensul obligării pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, respectiv Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faţa instanţei de fond, respectiv onorariul de avocat, taxa de timbru şi timbrul judiciar.
În cuprinsul motivelor de recurs, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de fond, în mod nelegal, a reţinut faptul că Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a devenit operaţională în luna august 2010 şi a respins, în temeiul art. 275 din C. proc. civ., cheltuielile de judecată solicitate.
În ceea ce priveşte respectarea termenului prevăzut la art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, aspect reţinut de către prima instanţă în considerentele sentinţei, recurentul a invocat faptul că cererea de redobândire a cetăţeniei române a fost înregistrată la data de 25 februarie 2009, iar termenul de maxim 5 luni de zile era, în mod evident, depăşit la momentul primirii avizului pozitiv, respectiv data de 27 aprilie 2010.
Mai mult, arată recurentul-reclamant, la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 19 martie 2010, pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie era operaţională, fiind astfel pusă în întârziere înainte de chemarea în judecată, conform dispoziţiilor art. 275 din C. proc. civ..
De asemenea, recurentul a formulat concluzii scrise şi a depus la dosarul cauzei înscrisuri conţinând practică judiciară.
3.Apărările intimaţilor-pârâţi
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Justiţiei a susţinut că instanţa de fond, în mod corect, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei, în raport cu prevederile O.U.G. nr. 5/2010.
Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, prin întâmpinare, a combătut criticile formulate de recurentul-reclamant, solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat, având în vedere că avizarea cererii de redobândire, la data de 27 aprilie 2010, s-a realizat înaintea comunicării cererii de chemare în judecată, iar Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a fost emis la data de 24 august 2010, înainte de primul termen de judecată acordat în cauză, astfel încât sunt incidente prevederile art. 275 din C. proc. civ..
Pe de altă parte, instituţia intimată a invocat faptul că nu se poate reţine în sarcina sa o atitudine culpabilă în derularea procedurilor specifice redobândirii cetăţeniei române, care au fost efectuate într-un termen rezonabil.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent şi a dispoziţiilor art. 3041 din C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.
Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f), ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că obiectul principal al cauzei deduse judecăţii îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâţilor de a soluţiona cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea instituţiilor pârâte să procedeze la analizarea/avizarea cererii, aşa cum a solicitat expres prin cererea introductivă. De asemenea, s-a solicitat şi acordarea daunelor interese şi a cheltuielilor de judecată.
Instanţa de control judiciar reţine situaţia de fapt potrivit căreia reclamantul M.S. a înregistrat cererea de redobândire a cetăţeniei române la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, la data de 25 februarie 2009, a formulat cererea de chemare în judecată la data de 19 martie 2010, a primit avizul pozitiv din partea Comisiei pentru Cetăţenie la data de 27 aprilie 2010, iar Ordinul de redobândire a cetăţeniei române al Preşedintelelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a fost emis în favoarea reclamantului la data de 24 august 2010.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, în mod corect, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.S. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi E.N.E.- Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, ca rămasă fără obiect, însă consideră că se impune modificarea sentinţei recurate pe aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.
De la această regulă există şi excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 275 din C. proc. civ., potrivit cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Având ca fundament aceste dispoziţii legale, s-a admis ideea că, la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a părţii.
Or, în cauza dedusă judecăţii, rezultă fără putinţă de tăgadă că instituţia pârâtă Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii reclamantului şi, faţă de dispoziţiile art. 275 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată de instanţa de fond în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată este nelegală.
Culpa procesuală a pârâtei rezultă implicit din soluţia dată, întrucât cuantumul cheltuielilor judiciare priveşte atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, neputându-se transfera vinovăţia instituţiei pârâte, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil.
Culpa autorităţii intimate a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligenţele pentru a verifica stadiul cererii de redobândire a cetăţeniei române şi ulterior, să comunice un răspuns în conformitate cu dispoziţiile legale.
Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantului a însemnat depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi l-a determinat să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorităţii pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantului ar fi fost soluţionată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
Înalta Curte va înlătura apărările formulate de către intimata Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie prin întâmpinare, întrucât instituţia punerii în întârziere se raportează la momentul introducerii acţiunii şi nu la data comunicării cererii de chemare în judecată către părţile pârâte.
De altfel, în practica sa anterioară (exempli gratia Decizia nr. 3513 din 16 octombrie 2008, publicată în Buletinul jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 2008, Ed. C.H. Beck 2009, pag.321), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, întrucât temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii, acordarea cheltuielilor de judecată este justificată şi atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect faţă de împrejurarea că actul administrativ (tipic, sau ca în cauza de faţă, asimilat) era în fiinţă în momentul sesizării instanţei şi astfel culpa procesuală a părţii exista în momentul declanşării litigiului.
Soluţionarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei române ulterior momentului sesizării instanţei de fond reprezintă o împrejurare de natură a-l afecta pe reclamant în examinarea într-un termen rezonabil a cererii sale şi de a crea o stare de incertitudine cu privire la existenţa şi exercitarea drepturilor conferite de lege, culpa procesuală a autorităţii pârâte justificând acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în faţa instanţei de fond.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că reclamantul M.S. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru şi timbrul judiciar, precum şi onorariul de avocat, în cuatum total de 3.077,875 de RON, astfel cum rezultă din înscrisurile doveditoare aflate la dosarul de fond.
Având în vedere soluţia pronunţată în etapa procesuală a recursului, devin incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., iar instanţa de control judiciar va face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., conform cărora judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor(…), ori de câtre ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat şi va reduce cheltuielile de judecată la suma de 1.000 de RON, motivat de complexitatea şi miza cauzei, de munca îndeplinită de avocat şi de faptul că fondul cauzei a fost soluţionat la al doilea termen de judecată.
Este adevărat că onorariile avocaţilor sunt negociabile şi se stabilesc prin contractul de asistenţă juridică, însă acest contract nu este opozabil terţilor în proces şi ca atare, în raport de natura litigiului şi după criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa poate majora sau micşora, nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat.
În acest sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 401/2005, a recunoscut dreptul instanţei de judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial cuvenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de către recurentul-reclamant M.S. şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, stabilite prin apreciere, potrivit art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.S. împotriva sentinţei civile nr. 4136 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie să plătească reclamantului 1.000 de RON cheltuieli de judecată stabilite prin apreciere, conform art. 274 alin. (3) din C. proc. civ..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3580/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3585/2011. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
