ICCJ. Decizia nr. 362/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 362/2011
Dosar nr. 746/45/2009
Şedinţa publică de la 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei, Soluţia primei instanţe
Reclamanta SC I.G.Z. SRL, judeţul Vaslui a chemat în judecată Guvernul României şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru a se constata dreptul său de a beneficia de despăgubiri conform Legii nr. 381/2002, a fi obligat pârâtul Ministerul Agriculturii să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate naturală şi să îndeplinească toate celelalte obligaţii administrative prevăzute de lege şi de Ordinul nr. 419/2002, în vederea acordării efective a despăgubirilor, sub sancţiunea de daune în sumă de 5000 lei pe zi întârziere.
S-a mai solicitat ca pe calea hotărârii ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul Guvernul României să adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate, iar pârâtul Ministerul Agriculturii să fie obligat să verifice, să aprobe şi să transmită direcţiilor agricole sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite ca urmare a secetei excesive din anul agricol 2008-2009, cu obligarea pârâţilor la achitarea sumei de 288.675,91 lei reprezentând despăgubiri, şi la daune în sumă de 5000 lei pe zi de întârziere peste termenul de executare ce va fi stabilit de instanţă.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, iar în subsidiar a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
La rândul său, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei plângerii administrative prealabile.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 49/CA din 5 martie 2010 a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile sesizării instanţei şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea reclamantei pe acest temei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că neparcurgerea procedurii prealabile, în contenciosul administrativ, constituie un fine de neprimire a acţiunii, reclamantul fiind obligat ca pentru cererile nereglementate în mod expres de Legea nr. 381/2002, să urmeze procedura prealabilă prevăzută de lege. Neprocedând astfel instanţa a dispus respingerea acţiunii pe acest temei şi în consecinţă a reţinut că cercetarea celorlalte excepţii cât şi a fondului litigiului au devenit de prisos.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC I.G.Z. SRL, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele critici şi motive de modificare a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii sale:
- în mod neîntemeiat a admis prima instanţă excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu ignorarea prevederilor Legii nr. 381/2001;
- în condiţiile în care societatea recurentă a îndeplinit procedura impusă de dispoziţiile art. 10 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2001, în realitate este vorba despre un refuz nejustificat al autorităţilor pârâte de a soluţiona cererea reclamantei şi de a emite actul administrativ arătat, astfel că nu se mai pune problema necesităţii parcurgerii procedurii prealabile;
- instanţa de judecată a interpretat în mod greşit actul dedus judecăţii ca şi prevederile Legii nr. 381/2001, apreciind pentru motive contradictorii că cererea de faţă este inadmisibilă.
Intimaţii Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au formulat în cauză întâmpinări prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului declarat şi menţinerea sentinţei primei instanţe, apreciată ca fiind legală, temeinică şi corespunzător motivată.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Examinând cauza prin prisma prevederilor legale incidente şi a criticilor recurentei-reclamante, dar şi raportat la apărările şi susţinerile intimaţilor-pârâţi din perspectiva obiectului acţiunii de faţă, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage fie casarea fie modificarea sentinţei atacate.
Instanţa de fond a apreciat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii justificată de lipsa procedurii prealabile, este întemeiată, raportat la obiectul cererii de faţă, respectiv cererea de obligare a Ministerului Agriculturii la sesizarea Guvernului României cu privire la starea de calamitate naturală ca şi de obligare a Guvernului României la adoptarea hotărârii de declarare a stării de calamitate naturală în termen de 5 zile de la comunicarea documentaţiei de către Ministerul Agriculturii.
Înalta Curte reţine astfel că este corectă interpretarea judecătorului fondului în sensul că în cauză nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare în termenul legal a unei cereri, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, republicată. Aşa fiind nu pot fi primite nici criticile recurentei-reclamante vizând greşita interpretare de către prima instanţă a prevederilor Legii nr. 381/2002, în condiţiile în care obiectul acţiunii mai sus arătat excede evident limitelor şi procedurilor consacrate prin acest act normativ, după cum cu temei s-a susţinut şi de către intimate.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 381/2002, declararea stării de calamitate naturală revine în competenţa Guvernului, care, la sesizarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor declară starea de calamitate naturală prin hotărâre, astfel că cererea reclamantei-recurente în sensul constatării dreptului său de a beneficia de despăgubiri pentru prejudiciile materiale înregistrate, în sumă de 288.675 lei, urmare a secetei excesive din anul agricol 2008-2009, are în mod evident un caracter subsecvent cererii de obligare a autorităţilor intimate la efectuarea operaţiunilor administrative sus arătate şi la emiterea actului administrativ indicat.
Aşa fiind, raportat la obiectul principal al acţiunii, ca şi la cadrul legal impus de actul normativ sus menţionat, prima instanţă în mod corect a stabilit că în cauză sunt incidente prevederile de drept comun, cuprinse în Legea nr. 554/2004, republicată, a contenciosului administrativ, incluzând procedura prealabilă reglementată de art. 7.
Înalta Curte în mod constant, în jurisprudenţa sa a reţinut caracterul obligatoriu al procedurii prealabile instituită în materia contenciosului administrativ, ca modalitate simplă şi rapidă prin care persoana vătămată într-un drept al său sau de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim, direct de la organul emitent.
În acest sens s-a statuat de altfel şi în deciziile Curţii Constituţionale pronunţate în această materie.
Cum reclamanta-recurentă nu a dovedit că a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată, faţă de nici una din autorităţile pârâte, mai cu seamă că a şi susţinut că o astfel de procedură nici nu se impunea a fi realizată, în mod temeinic prima instanţă, în temeiul textului sus arătat, cu referire la art. 109 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a reţinut inadmisibilitatea acţiunii de faţă.
Înalta Curte reţine că neîntemeiate sunt şi criticile recurentei vizând greşita admitere a excepţiei de inadmisibilitate relativ la acţiunea în integralitate ei, pe motiv că pârâtul Guvernul României ar fi invocat această excepţie numai cu referire la capătul 3 de cerere, în condiţiile în care intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat aceeaşi excepţie fără a distinge după modul în care reclamanta-recurentă a înţeles să-şi redacteze petitele acţiunii.
Aşa fiind, Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de prima instanţă apreciază că excepţia invocată operează ca fine de neprimire a acţiunii, în integralitatea sa.
În fine, nici pretinsul refuz al intimatelor-pârâte de a răspunde cererii reclamantei recurente depusă la DADR Vaslui nu subzistă în condiţiile în care, după cum s-a arătat deja, chiar recurenta a menţionat că nu a adresat vreo cerere niciuneia din părţile în contradictoriu cu care şi-a formulat cererea, care să se circumscrie obiectului acţiunii aşa încât, câtă vreme intimatele nu au fost învestite cu o astfel de cerere, evident că nu le poate fi opus refuzul nejustificat de soluţionare pentru a fi întemeiată susţinerea recurentei potrivit cu care parcurgerea procedurii prealabile nu ar fi necesară.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC I.G.Z. SRL împotriva sentinţei civile nr. 49/CA din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 360/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 3620/2011. Contencios → |
|---|
