ICCJ. Decizia nr. 3701/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3701/2011
Dosar nr. 1477/44/2010/a1
Şedinţa publică de la 24 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Pin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila, anularea în tot a actelor de inspecţie fiscală - Raportul de inspecţie fiscală întocmit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila - Activitatea de Inspecţie Fiscală, înregistrat la această instituţie din 10 august 2009, a Deciziei de impunere din 10 august 2009 şi a actelor subsecvente, respectiv Decizia nr. 250 din 21 septembrie 2010, precum şi suspendarea actelor administrativ-fiscale până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut, în esenţă, că actul de control nu este clar, nerezultând modul de calcul al debitelor stabilite suplimentar, sumele şi valorile fiind necorelate, existând dubii şi cu privire la temeinicia stabilirii de obligaţii suplimentare în sarcina reclamantei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin încheierea din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de către reclamanta SC M. SA şi, în consecinţă, a dispus suspendarea efectelor Raportului de inspecţie fiscală din 10 august 2009, a Deciziei nr. 250 din 21 septembrie 2010 de soluţionare a contestaţiei, respectiv a Deciziei de impunere din 10 august 2009, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a apreciat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, pe de o parte, există dubii cu privire la modul de calcul şi cuantumul sumelor stabilite în sarcina societăţii reclamante cu titlul de contribuţii suplimentare la bugetul de stat, precum şi cu privire la respectare legii, de natură a înfrânge prezumţia de legalitate a respectivelor acte administrative, iar, pe de altă parte, măsurile luate împotriva societăţii reclamante ar putea perturba întreaga activitate a acesteia, prin faptul că aceasta nu mai poate onora achitarea contractelor de credit precum şi a celor comerciale şi evident va fi afectat şi fondul de salarii.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când „legalitatea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
Recurenta-pârâtă critică hotărârea pentru aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 85 alin. (1) lit. b), art. 86, art. 88, art. 205, art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a invocat inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării Raportului de inspecţie fiscală din 10 august 2009 precum şi neîntrunirea în cauză a condiţiilor prevăzute în mod expres de lege - cazul bine justificat şi producerea unei pagube iminente - pentru a dispune suspendarea Deciziei de impunere fiscală din 10 august 2009.
Referitor la inadmisibilitatea cererii de suspendare a Raportului de inspecţie fiscală din 2009, arată că în mod greşit a fost calificat ca fiind act administrativ fiscal asimilat deciziei de impunere în sensul art. 88 din O.G. nr. 92/2003,privind C. proc. fisc., acesta fiind doar act premergător actului de inspecţie fiscala, prin care s-au estimat obligaţii fiscale datorate bugetului de stat pana la finalizarea inspecţiei fiscale.
Cu privire la suspendarea executării deciziei de impunere fiscală din 2009, susţine că acest act administrativ-fiscal se bucură de prezumţia de legalitate, iar suspendarea constituie o situaţie de excepţie.
Referitor la paguba iminentă şi pretinsa prejudiciere a debitorului SC M. SA Brăila arată că această condiţie nu este dovedită cu probe pertinente la dosarul cauzei, iar simpla cerere nu este suficientă fără a fi probată, aşa cum obligă art. 1169 C. civ. şi cum s-a statuat prin practica judiciară.
3. Apărarea intimatei
Intimata SC M. SA Brăila nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că soluţia pronunţată este temeinică şi legală faţă de întregul material probatoriu administrat în cauză prin care a făcut pe deplin dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 15 în referire la art. 14 din Legea contenciosului administrativ pentru emiterea acestei hotărâri.
Face precizarea că în cadrul Dosarului nr. 1413/44/2009 al Curţii de Apel Galaţi, s-a admis acţiunea formulată şi s-a dispus suspendarea efectelor celor trei acte administrativ fiscale contestate pana la soluţionarea în fond a cauzei. Hotărârea instanţei de fond a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului promovat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila,iar criticile aduse ambelor hotărâri, prima sentinţă şi încheierea din data de 14 aprilie 2011 sunt identice, cel de al doilea recurs fiind o copie fidelă a celui promovat în cadrul primei suspendări.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor ar.3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata- reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Raportului de inspecţie fiscală din 10 august 2009 şi a Deciziei de impunere fiscală din 10 august 2009, prin care pârâta a stabilit în sarcina sa obligaţii fiscale suplimentare de plată în valoare totală de 6.111.514 RON reprezentând impozite, taxe şi contribuţii şi de 3.322.009 RON reprezentând accesorii ale acestora.
Prin încheierea pronunţată, prima instanţă a reţinut că s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 15 cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
(1) „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.”.
Cele două condiţii cerute cumulativ de norma citată au fost analizate de Curtea de apel, care a dispus suspendarea actelor administrative, în baza prevederilor legale anterior citate.
Hotărârea Curţii de apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor textului de lege menţionat, intimata-reclamantă a contestat actele administrativ-fiscale sub aspectul modului de stabilire a debitelor reţinute suplimentar cu titlu de impozite, taxe şi contribuţii cât şi a accesoriilor aferente.
Cu referire la motivele reiterate prin cererea de recurs formulată împotriva încheierii, prin care prima instanţă a admis cererea de suspendare formulată în prezenta cauză în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată următoarele:
Referitor la motivul de nelegalitate ce vizează inadmisibilitatea cererii de suspendare a Raportului de inspecţie fiscală din 10 august 2009, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Raportul de inspecţie fiscală îndeplineşte întru-totul, condiţiile necesare calificării sale drept act administrativ-fiscal, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 41 C. proc. fisc., şi prin urmare, poate fi contestat atât în cadrul procedurii administrative speciale reglementate de art. 205 C. proc. fisc., cât şi ulterior, în faţa instanţei, pe calea acţiunii în contencios administrativ.
potrivit dispoziţiilor art. 109 C. proc. fisc., raportul de inspecţie fiscală stă la baza emiterii deciziei de impunere, iar analizarea legalităţii acestuia, se impune a fi făcută alături de cea a deciziei impunere pe care o precede, cele două acte fiind emise în vederea stabilirii, modificării sau stingerii aceloraşi drepturi şi obligaţii fiscale.
Contestând în bloc actele fiscale pe care le-a considerat nelegale - măsurile inserate în conţinutul acestora făcând, în raport cu dispoziţiile art. 109 C. proc. fisc., corp comun - intimata-reclamantă a procedat în conformitate cu spiritul şi raţiunea legii, demersul său legal de iniţiere a procedurii de suspendare pe cale judecătorească a celor două acte fiscale fiind, din acest motiv, pe deplin admisibil.
Critica vizează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru suspendarea executării celor două acte administrativ-fiscale , este de asemenea nefondată.
Referitor la cazul bine justificat, în definiţia legală a acestei noţiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din acelaşi act normativ se arată că vizează „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” .
În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.
Argumentele aduse de intimata-reclamantă în susţinerea contestaţiei sale, sunt de natură să creeze suficiente dubii cu privire la legalitatea celor două acte, instanţa fiind astfel, îndreptăţită să admită cererea de suspendare, pentru a înlătura riscul ca executarea să fie făcută înainte de finalizarea acestei proceduri, şi înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal.
Relevant în această privinţă este faptul că , referitor la aceeaşi problemă de drept fiscal şi la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat şi a pagubei iminente, prin sentinţa nr. 200 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3422 din 25 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de suspendare a executării aceloraşi acte administrativ-fiscale formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, contrar susţinerilor formulate în motivele de recurs de către recurentă, aceste considerente constituie, prin ele însele, un caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare, fiind suficiente pentru a crea o prezumţie de nelegalitate a actelor atacate.
Concluzionând, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a probat existenţa unor împrejurări de natură a crea îndoieli în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal şi, fără a tranşa această chestiune în procedura reglementată de art. 15 din Legea nr. 554/2004, urmează a reţine că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 o defineşte ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Contrar celor susţinute prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că din cauza cuantumului foarte ridicat al debitelor repuse executării, diminuarea veniturilor societăţii cu suma respectivă ar crea un dezechilibru major, putând genera dificultăţi reale în executarea obligaţiilor contractuale asumate, sistarea serviciilor, precum şi grave probleme sociale.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 14 alin. (4), corelat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554, ca nefondat, neexistând motive de modificare a încheierii potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ., cu aplicarea art. 274 C. proc. civ. pentru partea căzută în pretenţii la cererea intimatei-reclamante, prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila împotriva încheierii din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata către intimata SC M. SA a sumei de 1.000 de RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3700/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4714/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
