ICCJ. Decizia nr. 3703/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3703/2011
Dosar nr. 324/46/2011
Şedinţa publică de la 24 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Olt a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice Râmnicu Vâlcea, suspendarea executării deciziei de impunere din oficiu din 29 decembrie 2010 emisă de pârâtă, până la soluţionarea acţiunii în anulare vizând suma de 682.906 RON, reprezentând impozite, taxe şi contribuţii cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a primit decizia susmenţionată la data de 3 ianuarie 2011, împreună cu referatul pentru estimarea bazei de impunere din 29 decembrie 2010, acte prin care i s-au stabilit obligaţii suplimentare de plată în cuantum de 682.906 RON reprezentând vărsăminte din reducerea drepturilor salariale.
Reclamanta a susţinut că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în vederea suspendării executării actelor contestate.
Referitor la cazul bine justificat, a criticat emiterea din oficiu a deciziei de impunere, în condiţiile în care în speţă nu era realizată ipoteza avută în vedere de art. 83 alin. (4) C. proc. fisc. şi a mai arătat că sumele stabilite prin decizia de impunere nu sunt datorate, întrucât veniturile salariaţilor reclamantei nu intră sub incidenţa reducerii de 25% reglementată de dispoziţiile Legii nr. 118/2010.
A mai susţinut că însuşi modul de calcul al sumelor datorate este eronat.
Condiţia producerii unei pagube iminente a fost apreciată ca îndeplinită, în raport de cuantumul mare al creanţei invocate, de calculul permanent al majorărilor de întârziere, precum şi de imposibilitatea de recuperare a acestor sume prin altă modalitate decât compensarea cu creanţe viitoare, dar şi de iminenta poprire a unor sume pentru care nu există fonduri de acoperire disponibile.
S-a mai invocat perturbarea iremediabilă a activităţii având în vedere că o parte importantă a obiectului de activitate constă în efectuarea de prestaţii către persoane fizice şi juridice, conform contractelor încheiate, cu consecinţe grave asupra acestora.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 237/F-cont din data de 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de către reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Olt şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere din 29 decembrie 2010 emisă de către Administraţia Finanţelor Publice Râmnicu Vâlcea.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a apreciat că cel puţin la nivel de aparenţă a legalităţii actului administrativ fiscal atacat, este justificată solicitarea reclamantei, astfel că, până la stabilirea situaţiei juridice în privinţa obligaţiilor date prin lege, ce formează obiectul acţiunii de fond, se impune suspendarea executării actului administrativ fiscal.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, a producerii unei pagube iminente şi ireparabile, Curtea a arătat că desfăşurarea unei proceduri de executare silită, anterior soluţionării acţiunii în anularea deciziei şi a stabilirii existenţei sau nu a obligaţiei de plată a taxei pe teren, are implicaţii asupra derulării contractelor încheiate cu persoanele fizice şi juridice, în raport de obiectul de activitate al reclamantei.
Indisponibilizarea sumei reţinute prin decizia de impunere prin cuantumul ridicat al creanţei a fost apreciată ca o cauză determinantă necesară suspendării executării pentru limitarea pierderilor ce s-ar crea reclamantei, dar şi pentru oferirea unei protecţii eficiente, în vederea îndeplinirii obligaţiilor curente ale acesteia.
Curtea a mai constatat îndeplinirea, în speţă, a condiţiilor privind formularea contestaţiei administrative prealabile, precum şi privind depunerea cauţiunii, potrivit recipisei de consemnare din 2011 depusă la dosarul cauzei.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Administraţia Finanţelor Publice Râmnicu Vâlcea, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 304¹ din C. proc. civ..
Recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod eronat a constatat instanţa de fond întrunirea condiţiilor impuse de lege în vederea suspendării executării actului administrativ contestat.
A arătat că intimata-reclamantă nu a dovedit prejudiciul iminent şi a criticat considerentele instanţei de fond privind aparenta nelegalitate a deciziei de impunere, susţinând că intimata Administraţia Bazinală de Apă Olt are obligaţia aplicării dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 şi a celorlalte acte normative privind obligaţia declarării şi virării la bugetul de stat a sumelor rezultate din reducerea drepturilor salariale în procent de 25% în contul de venituri al bugetului de stat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce urmează a fi expuse în continuare.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal competentă cu o cerere având ca obiect suspendarea deciziei de impunere din oficiu, pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stabilite în regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă din 29 decembrie 2010, prin care s-a stabilit în sarcina sa cu titlu de vărsăminte din reducerea drepturilor salariale, suma de 682.906 RON.
Cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, text care are următorul cuprins: „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actului sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond(…)”.
De asemenea, în cauză s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 215 din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind C. proc. fisc., intimata consemnând cauţiunea în cuantum de 10.000 RON.
Contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că în cauză s-a probat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la cazul bine justificat, în definiţia legală a acestei noţiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din acelaşi act normativ se arată că vizează „împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.
În speţă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 874/2010, care dă o anumită calificare sumelor reprezentând diminuarea de 25%, Curtea apreciază că există dubii cu privire la natura juridică a sumelor reţinute în sarcina recurentei, respectiv în ce măsură acestea pot fi calificate ca fiind creanţe fiscale şi supuse procedurii de recuperare urmată de către organele fiscale în prezenta speţă.
Alt aspect de nelegalitate care se încadrează în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 este relevat de susţinerile intimatei-reclamante privind faptul că suma reţinută în sarcina sa de organele fiscale nu ar fi datorată, pe motiv că veniturile salariaţilor reclamantei nu intră sub incidenţa reducerii de 25% reglementată de dispoziţiile Legii nr. 118/2010.
Referitor la cea de-a doua condiţie - existenţa unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se constată că punerea în executare a deciziei de impunere a condus la emiterea adresei de înfiinţare a popririi din 31 ianuarie 2011, prin care au fost indisponiblizate sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice din conturile deschise la mai multe unităţi bancare.
Intimata-reclamantă a arătat motivat şi care ar fi efectele prejudiciabile grave pe care le-ar avea executarea silită efectivă a sumelor reţinute în sarcina sa şi pe care le contestă ca nefiind datorate, aşa cum de altfel în mod corect au fost reţinute de prima instanţă.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele de mai sus, reţinând că s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de către Administraţia Finanţelor Publice Râmnicu Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 237/F-CONT din data de 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4715/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4719/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
