ICCJ. Decizia nr. 3705/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3705/2011
Dosar nr. 268/59/2011
Şedinţa publică de la 24 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în primă instanţă
Pin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.G.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii I.G.P.R. şi Inspectorul General al Poliţiei Române suspendarea executării dispoziţiilor din 18 ianuarie 2011 şi din 14 februarie 2011, emise de Inspectorul General al Poliţiei Române.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a ocupat funcţia de Adjunct al Şefului I.P.J. Arad, iar prin dispoziţia din 18 ianuarie 2011 emisă de Inspectorul General al Poliţiei Române s-a dispus, în mod nelegal şi netemeinic, sancţionarea sa disciplinară cu trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut - respectiv de ofiţer specialist I, în temeiul art. 57 litera b), art. 58 litera c1), art. 59-61 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, contestaţia sa fiind respinsă prin Ordinul emis de Ministrul Administraţiei şi Internelor nr. II/2218 din 9 februarie 2011.
Urmare a respingerii contestaţiei, s-a emis dispoziţia din 14 februarie 2011 prin care Inspectorul General al Poliţiei Române a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de conducere deţinută, cu începere din data de 9 februarie 2011.
Reclamantul a susţinut, în esenţă, că măsura astfel luată îi creează un prejudiciu material considerabil, greu de recuperat, că, pe de altă parte, cercetarea disciplinară căreia a fost supus reclamantul este afectată de vicii de nelegalitate, iar sancţiunea disciplinară aplicată nu este justificată, raportat la faptele puse în sarcina sa şi la lipsa de urmări a acestora.
A mai concluzionat reclamantul că ambele dispoziţii indicate în petitul cererii sunt nelegale, iar pe fond netemeinice, astfel încât sunt îndeplinite cerinţele legii pentru suspendarea efectelor acestora.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Inspectorul General al Poliţiei Române a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că a emis Dispoziţiile cu privire la care se solicită suspendarea executării în cauză în calitate de reprezentant al instituţiei, iar nu ca persoană fizică, această calitate fiindu-i conferită prin art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.
La rândul său, pârâtul I.G.P.R. a solicitat respingerea cererii ca nefondată, susţinând că nu sunt dovedite în cauză condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi că, întrucât reclamantul invocă în cauză aspecte de nelegalitate referitoare la acte emise Ministrul Administraţiei şi Internelor, ar fi necesară şi utilă introducerea în cauză în calitate de pârât, a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 130 din data de 22 martie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, trecând în revistă ansamblul probator şi starea de fapt astfel conturată, a reţinut că, în primul rând, argumentele reclamantului privind paguba iminentă nu se verifică prin probatoriul administrat, din care rezultă, pe de o parte, că diminuarea veniturilor lunare ale acestuia nu este relevantă, în sensul dispoziţiilor legale, iar, pe de altă parte, situaţia creditelor pe care reclamantul pretinde că le-ar avea de onorat, o parte aparent rambursate, nu este de natură a produce acestuia un prejudiciu grav şi ireparabil.
De asemenea, instanţa de fond a mai apreciat că în cauză nu se verifică nici susţinerile privind existenţa unui caz bine justificat pentru suspendarea cerută.
Curtea a apreciat că aspectele invocate de reclamant cu privire la modul în care s-au soluţionat cererile şi s-au verificat apărările sale, formulate în cursul procedurii de cercetare disciplinară, la inexistenţa abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa, cu referire concretă la fiecare din cele 29 de fapte reţinute în dispoziţia de aplicare a sancţiunii disciplinare, la momentul de la care ar putea produce efecte juridice actul de eliberare din funcţie (de la data emiterii ori retroactiv), reprezintă o problemă de temeinicie a actelor administrative, iar nu de legalitate, în sensul restrâns la care face referire art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu ar putea fi reţinute pentru a se stabili existenţa unui caz bine justificat de suspendare a executării, oprindu-se la analiza aspectelor privind necompetenţa în emiterea diferitelor acte ce au stat la baza dispoziţiilor a căror suspendare se solicită, precum şi de inexistenţă a Ordinelor Ministrul Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 şi nr. 600/2005 - acte administrative cu caracter normativ care constituie temeiul emiterii celor două dispoziţii.
Examinând aceste argumente, raportat la cadrul legal incident, instanţa de fond a stabilit că publicarea Ordinului Ministrul Administraţiei şi Internelor nr. 400 din 29 octombrie 2004 şi a Ordinului Ministrul Administraţiei şi Internelor nr. 600 din 15 aprilie 2005 nu este obligatorie, iar, în condiţiile în care reclamantul nu a contestat în cauză cunoaşterea reglementărilor menţionate, ci, dimpotrivă, a dovedit că se afla în posesia lor, depunându-le personal la dosar în copie, având obligaţia de a le respecta în realizarea atribuţiilor de serviciu, nu s-ar putea considera că aplicarea lor în cursul procedurii finalizate prin adoptarea celor două dispoziţii ce fac obiect al prezentului demers judiciar ar fi de natură să ridice dubii cu privire la legalitatea actelor administrative astfel emise.
Analizând desfăşurarea, în speţă, a cercetării disciplinare, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din Ordinul Ministrul Administraţiei şi Internelor nr. 400 din 29 octombrie 2004 şi art. 59 din Legea nr. 360/2002, consiliile de disciplină se constituie pentru fiecare caz ce urmează a fi analizat cu respectarea normelor de competenţă privind numirea în funcţie, că, în speţă, constituirea Consiliului Superior de Disciplină s-a realizat prin dispoziţia din 28 decembrie 2010 emisă de Inspectorul General al Poliţiei Române, cu respectarea normelor de competenţă privind numirea în funcţie, după cum precizează expres art. 38 alin. (2) din Ordinul Ministrul Administraţiei şi Internelor nr. 400 din 29 octombrie 2004, coroborat cu art. 10 lit. b) din Ordinul Ministrul Administraţiei şi Internelor nr. 600 din 15 aprilie 2005, că în mod legal cercetarea prealabilă a reclamantului s-a desfăşurat de către ofiţerul desemnat de către Ministrul Administraţiei şi Internelor, în temeiul art. 20 alin. (3) şi (4) şi art. 37 din Ordinul Ministrul Administraţiei şi Internelor nr. 400 din 29 octombrie 2004, că cercetarea prealabilă a poliţiştilor se poate realiza şi de către ofiţeri din cadrul Corpului de Control al Ministrului Administraţiei şi Internelor, cum este cazul celor nominalizaţi în Ordinul nr. S/II/4277 din 03 decembrie 2010 a Ministrului administraţiei şi Internelor, iar sancţiunea de trecere într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut poate fi aplicată de către persoana care are competenţa de numire în funcţie a categoriei de personal din care face parte poliţistul cercetat disciplinar, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. b) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 600 din 15 aprilie 2005, în speţă Inspectorul General al Poliţiei Române.
Curtea a reţinut calitatea procesuală pasivă a Inspectorului General al Poliţiei Române, pentru considerentul că cele două dispoziţii ce fac obiect al cererii de faţă au fost emise de către pârâtul Inspectorul General al Poliţiei Române în calitatea sa de organ administrativ unipersonal, iar nu în numele şi pe seama organului administrativ - persoană juridică - pe care îl conduce.
Solicitarea de introducere în cauză a Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost respinsă, cu motivarea că obiectul cereri reclamantului îl constituie doar dispoziţiile emise de către Inspectorul General al Poliţiei Române, iar actele emise în procedura prealabilă de cercetare disciplinară se analizează, în speţă, doar ca operaţiuni administrative care au stat la baza emiterii dispoziţiilor ce se cer a fi suspendate, legalitatea lor putând prezenta relevanţă doar în măsura în care condiţionează aparenţa de legalitate a actelor de aplicare a sancţiunii disciplinare şi de eliberare din funcţia de conducere, un argument suplimentar reprezentându-l faptul că instanţa este îndreptăţită, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 să analizeze doar aparenţa de legalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul M.G.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie formulând critici pe care le-a încadrat în motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ..
În motivarea căii de atac recurentul-reclamant a arătat că hotărârea a fost pronunţată prin aplicarea greşită a legii, pentru că, în speţă, erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ.
Recurentul-reclamant a susţinut că prima instanţă a analizat superficial argumentele aduse în sprijinul cererii de suspendare precum şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei pentru dovedirea atât a condiţiei privind paguba iminentă cât şi cazul bine justificat, suficiente pentru a fi admisă cererea de suspendare aşa cum a fost formulată.
Arată că în momentul de faţă este eliberat din funcţia pe care a ocupat-o înainte şi, cu toate că sancţiunea disciplinară prevedea trecerea într-o funcţie inferioară, până acum s-a dispus doar eliberarea din funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de poliţie judeţean Arad, fără a fi numit într-o altă funcţie, prin urmare, este lipsit de orice venit şi, chiar dacă s-ar dispune trecerea pe funcţia inferioară, venitul s-ar diminua cu aproximativ 50%.
4.Apărarea intimaţilor.
Intimatul-pârât I.G.P.R. au solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant M.G.S. şi menţinerea soluţiei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin întâmpinarea depusă la 25 mai 2011, L.P., inspector general al I.G.P.R. a solicitat respingerea recursului formulat în contradictoriu cu acest intimat, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor de formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Îndeplinirea acestor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze. îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reţinută.
Existenţa unei pagube iminente impune aprecierea condiţiei dintr-o dublă perspectivă, paguba care trebuie să fie certă, actuală şi exigibilă, şi caracterul iminent al acestuia.
Cu privire la certitudinea pagubei, aşa cum susţine intimata I.G.P.R. şi cum a reţinut prima instanţă, lipsirea recurentului-reclamant de o parte din salariul lunar, reprezentând indemnizaţia de conducere nu este o măsură arbitrară ci este consecinţa aplicării prevederilor legale incidente.
Înalta Curte are în vedere împrejurarea menţionată prin întâmpinare că începând cu data de 23 februarie 2011, recurentul-reclamant a fost pus la dispoziţia autorităţii pe o perioadă de 6 luni, cu drepturile salariale de ofiţer specialist I astfel că nu pot fi reţinute susţinerile din cererea de recurs că ar fi lipsit de vreun venit şi în acest fel s-ar produce o pagubă iminentă şi imposibil de reparat.
Astfel contrar celor reţinute prin cererea de recurs Înalta Curte constată că executarea actului administrativ nu implică, prin ea însăşi o pagubă iminentă cu consecinţă directă şi imediată asupra recurentului-reclamant, diminuarea veniturilor fiind o consecinţă a aplicării prevederilor normative prin dispoziţiile I.G.P.R. din 2011.
Nici împrejurarea relevantă privind existenţa unor contracte de credit de nevoi personale, nu acoperă condiţia prevăzută de art. 14 alin. (1) din lege, deoarece nu rezultă că este de natură a produce acestuia un prejudiciu grav şi ireparabil în sensul textului de lege menţionat.
Ca urmare, nefiind îndeplinită condiţia pagubei iminente, Înalta Curte consideră că nu mai este utilă examinarea împrejurărilor invocate în susţinerea condiţiei cazului bine justificat, cele două condiţii fiind cerute de lege cumulativ.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care apreciază că instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a legii, constatând că reclamantul nu a dovedit condiţia pagubei iminente care s-ar crea prin executarea deciziei a cărei suspendare s-a solicitat conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar împrejurările de drept în care s-au emis actele administrative nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii acestora.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. 11.1 din decizia de faţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de către M.G.S. împotriva sentinţei civile nr. 130 din data de 22 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4719/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4727/2011. Contencios → |
|---|
