ICCJ. Decizia nr. 3702/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3702/2011
Dosar nr. 513/2/2011
Şedinţa publică de la 24 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.R.A.O.V. Braşov, suspendarea efectelor Deciziei nr. 5886 din 10 aprilie 2009 privind obligaţiile suplimentare stabilite de inspecţia fiscală, emisă de A.N.A.F. - D.R.A.O.V. Braşov, şi a Raportului de inspecţie fiscală înregistrat din 10 aprilie 2009 încheiat de aceeaşi autoritate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei prin care s-a solicitat anularea actelor administrative fiscale contestate, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Raportul de inspecţie fiscală din 10 aprilie 2009 s-a reţinut neîndeplinirea de către societatea reclamantă a unor obligaţii legale, având drept consecinţă stabilirea unor obligaţii fiscale cu titlu de accize în cuantum de 2.011.226 RON, precum şi penalităţi în cuantum de 865.662 RON, în urma acestui raport fiind emisă Decizia nr. 5886 din 10 aprilie 2009 prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de plată în valoare totală de 2.876. 888 RON cu titlul de accize şi majorări de întârziere.
A mai arătat reclamanta că prin Decizia nr. 3786 din 19 august 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 5886 din 10 aprilie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond, şi că, ulterior, pârâtele au emis Decizia nr. 150 din 20 mai 2010 privind soluţionarea contestaţiei depusă de SC S. SA, prin care s-a dispus desfiinţarea parţială a Deciziei nr. 5886 din 10 aprilie 2009 şi respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei pentru suma totală de 2.582.934 RON din care suma de 1.844.533 RON reprezintă accize şi suma de 783.401 RON reprezintă majorări de întârziere aferente, reclamanta contestând această decizie în instanţă.
A susţinut că în speţă sunt întrunite condiţiile privind cazul justificat şi paguba iminentă, în contextul în care actele administrativ fiscale atacate au fost emise atât cu încălcarea normelor de procedură care reglementează modalitatea de efectuare a controlului fiscal/vamal, cât şi cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept substanţial aplicabile în materie, iar, pe de altă parte, în raport de cuantumul foarte ridicat al obligaţiilor suplimentare reţinute, va fi afectată grav activitatea societăţii reclamante în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor faţă de partenerii de afaceri, de proprii angajaţi, precum şi cât priveşte obligaţiile către bugetul de stat.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1897 din 10 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantei SC S. SA ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond apreciat că în speţă nu este realizată condiţia cazului bine justificat, argumentele reclamantei nefiind de natură să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate a actelor administrative contestate, în contextul în care societatea reclamantă a fost înştiinţată în legătură cu activitatea de control ce urma să se desfăşoare, prin avizul de inspecţie fiscală din data de 24 iulie 2008 emis de D.R.A.O.V. Braşov, inspecţia fiscală a fost suspendată în perioada 29 ianuarie 2009-23 martie 2009, perioadă care prezintă relevanţă în calculul duratei acesteia, potrivit art. 104 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, iar reclamanta nu a contestat împrejurarea reţinută de organele de control fiscal privitoare la neîndeplinirea obligaţiei de a depune la autoritatea fiscală competentă declaraţia pe propria răspundere referitoare la scopul achiziţionării produselor respective, alte aspecte de nelegalitate putând fi apreciate numai în cadrul litigiului de fond.
Curtea a mai arătat că reclamanta nu a demonstrat în nici un mod faptul că executarea sumei de 2.582.934 RON ar afecta grav bunul mers al activităţii acesteia, iar simplul fapt al posibilităţii existenţei la un moment dat a unor pierderi patrimoniale, ca urmare a executării actelor administrativ-fiscale, nu justifică în sine măsura suspendării.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC S. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ..
O primă critică vizează greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă susţinând existenţa unei nelegalităţi aparente a actelor administrativ-fiscale contestate, care au fost emise cu încălcarea normelor de drept procesual şi material fiscal ce reglementează modalitatea de iniţiere şi derulare a inspecţiei fiscale: lipsa avizului de inspecţie fiscală prevăzut de art. 101 C. proc. fisc., depăşirea duratei de inspecţie fiscale, impuse de art. 104 alin. (2) C. proc. fisc. şi netemeincia constatărilor autorităţilor fiscale legate de regimul de taxare a accizei pentru achiziţiile intracomunitare.
Recurenta-reclamantă a invocat, totodată, greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, referitoare la condiţia pagubei iminente, care în speţă rezultă din materialul probator cu care se face dovada că plata obligaţiilor fiscale suplimentare în cuantumul stabilit prin actele deduse judecăţii este de natură să prejudicieze grav activitatea societăţii, pentru că ar afecta posibilitatea respectării obligaţiilor faţă de partenerii de afaceri şi de proprii angajaţi şi ar avea ca efect pierderea încrederii partenerilor contractuali în capacitatea economico-financiară a societăţii.
Prin motivele de recurs suplimentare expediate prin poştă la data de 20 aprilie 2011, recurenta-reclamată a detaliat criticile formulate împotriva sentinţei.
Astfel, a arătat că, în analiza cazului bine justificat , instanţa de fond a reţinut în mod eronat că împrejurările de fapt şi de drept invocate nu sunt de natură să contureze nelegalitatea actelor administrative contestate , iar cu privire la paguba iminentă, a arătat că instanţa de fond nu a dat semnificaţia cuvenită împrejurării că societatea îşi desfăşoară activitatea într-un sector grav afectat de condiţiile economice internaţionale şi a înlăturat nejustificat toate probele şi susţinerile părţii.
A adăugat că urgenţa măsurii decurge de împrejurarea că, la data de 5 ianuarie 2011, A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis o adresă de înfiinţare a popririi, cu toate că executarea silită încetase, ca urmare a hotărârii irevocabile nr. 2267 din 3 noiembrie 2010, pronunţate de Judecătoria Mediaş în Dosarul nr. 2425/357/2010.
În fine, recurenta-reclamantă a arătat că îndeplinirea condiţiilor pentru suspendarea actelor administrative a intrat în puterea lucrului judecat, conform deciziei nr. 3786/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care a admis recursul formulat de societate împotriva sentinţei nr. 2021 din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti şi a modificat sentinţa, în sensul admiterii cererii de suspendare privind obligaţiile suplimentare de plată şi a raportului de inspecţie fiscală din 10 aprilie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond.
4.Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională a Vămilor prin D.R.A.O.V. Braşov a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile formulate în recurs.
În esenţă, a arătat că în speţă nu poate fi identificată existenţa unei încălcări flagrante a legii, un abuz vădit al autorităţii şi o pagubă previzibilă care să nu poată fi recuperată în ipoteza anulării actelor administrative atacate.
Referitor la indiciile de nelegalitate indicate de recurenta-reclamantă, a arătat că verificarea s-a făcut în baza avizului de inspecţie fiscală din 24 iulie 2008, comunicat prin poştă, cu confirmare de primire, conform art. 101 alin. (2) C. proc. fisc. şi a fost suspendată în baza art. 104 din acelaşi Cod, în vederea obţinerii unui punct de vedere de la una sau mai multe direcţii de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
A adăugat că, sub aspect substanţial, actele fiscale sunt legale, pentru că SC S. SA nu s-a conformat prevederilor pct. 5/1.1. şi nici celor de la pct. 5/1.3. din H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., în ceea ce priveşte obligaţia înregistrării ca operator economic cu produse accizabile şi a înregistrării declaraţiei pe proprie răspundere privind utilizarea produsului energetic accizabil, respectiv a cocsului, intr-un scop exceptat de la plata accizelor.
Cu privire la condiţia pagubei iminente, a arătat că valoarea ridicată a creanţei fiscale nu defineşte prin ea însăşi acest concept , în situaţia în care cifra de afaceri şi profitul societăţii depăşesc cu mult acest cuantum, că recurenta-reclamantă nu poate suferi un prejudiciu de imagine, determinat de pierderea încrederii partenerilor de afaceri, aceasta ţinând de alte aspecte, privind managementul societăţii, politica comercială, calitatea produselor etc. şi, în fine, că nu există pagubă iminentă, în sensul legii, în situaţia în care organul fiscal demarează executarea silită, pentru că există posibilitatea suspendării executării silite sau întoarcerii executării.
5.Procedura derulată în recurs
În temeiul art. 305 C. proc. civ., în recurs fost administrată proba cu înscrisuri, depuse la dosar de recurenta-reclamantă: raportul de inspecţie fiscală din 12 iulie 2010, întocmit de Autoritatea Naţională a Vămilor - D.R.A.O.V. Braşov, ordinul de serviciu nr. 34 din 15 iunie 2010, o serie de facturi pentru utilităţi, aferente anului 2011, o notă privind fondul de salarii şi numărul de angajaţi, comparativ în anul 2009 şi 2011 şi bilanţul la data de 31 decembrie 2010.
II Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actele administrativ-fiscale a căror suspendare de executare se solicită sunt Decizia nr. 5886 din 10 aprilie 2009 privind obligaţiile suplimentare stabilite de inspecţia fiscală şi raportul de inspecţie fiscală din 10 aprilie 2009, prin care în sarcina recurentei-reclamante s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 2.011.226 RON, accize pentru cărbune şi cocs în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2008, şi 865.662 RON, majorări de întârziere pentru perioada 01 ianuarie 2007-10 aprilie 2009.
Din motivarea în fapt a deciziei de impunere rezultă, în esenţă, că obligaţiile fiscale suplimentare sunt aferente unor achiziţii intracomunitare de cocs, pentru care agentul economic nu a plătit accize.
Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Legea nr. 554/2004, prevede în art. 14 şi 15, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.
Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Cazul bine justificat poate fi reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea şi consistenţa dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acţiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, instanţa de fond a reţinut că nu există o aparenţă de nelegalitate a procedurii derulării inspecţiei fiscale, dar nu a analizat deloc indiciile de nelegalitate pe care partea le-a invocat cu privire la aspectele de drept fiscal material, considerând că acestea impun un probatoriu complex şi pot fi apreciate numai în cadrul litigiului de fond.
Este adevărat că în cadrul procedurii suspendării de executare nu se poate face o analiză aprofundată a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept care ar putea crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ nu s-ar putea raporta şi la aspecte de drept material, privind legalitatea stabilirii obligaţiilor fiscale.
Or, în speţă, împrejurările amplu şi detaliat descrise în motivarea cererii de chemare în judecată, privind neîndeplinirea condiţiilor pentru ca produsul achiziţionat (cocs) să fie calificat drept produs energetic, cu consecinţa încadrării într-un anumit regim al accizelor, conturează o îndoială serioasă în ceea ce priveşte aplicarea art. 175, 1752 şi 1754 din C. fisc., mai ales în condiţiile în care însăşi autoritatea care a efectuat inspecţia, Direcţia de Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, a simţit nevoia unor lămuriri pe care le-a solicitat Autorităţii Naţionale Vamale - Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale, prin adresa din 17 septembrie 2008, şi Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia legislaţie în domeniul accizelor , prin adresa din 29 ianuarie 2009, iar decizia de impunere a fost anulată parţial în procedura de contestare administrativă.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a demonstrat în nici un mod riscul afectării bunului mers al activităţii sale, dar această dovadă a fost suplinită prin înscrisurile nou administrate în recurs , din care rezultă restrângerea drastică a numărului de angajaţi - de la 1010, la data de 01 februarie 2009, la 156, la data de 31 mai 2011 şi creşterea pierderilor în activitate la sfârşitul anului 2010 faţă de anul precedent.
Relevantă este şi împrejurarea că executarea actelor administrative fiscale în litigiu a fost deja suspendată prin decizia nr. 3786 din 19 august 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar în cauza de faţă, întemeiată pe art. 15 al aceleiaşi legi, nu au fost relevate aspecte noi, de natură să formeze convingerea ca în prezent nu se mai menţin împrejurările avute în vedere la pronunţarea deciziei irevocabile menţionate şi care au configurat existenţa condiţiilor prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ.
2.Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs
Toate considerentele expuse conduc către concluzia că sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 15, raportat la art. 14 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. , Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa în sensul admiterii cererii reclamantei .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de SC S. SA împotriva sentinţei civile nr. 1897 din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că admite cererea reclamantei şi suspendă executarea Deciziei nr. 5886 din 10 aprilie 2009 emisă de D.R.A.O.V. Braşov şi a Raportului de inspecţie fiscală din 10 aprilie 2009, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4714/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4715/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
