ICCJ. Decizia nr. 4714/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4714/2011
Dosar nr. 1584/54/2010
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea formulată, reclamanţii B.V., N.D. şi G.S. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună modificarea deciziei din 29 ianuarie 2010, emisă de pârâtă, în sensul recalculării valorii despăgubirii şi emiterii titlului de despăgubire la valoarea reală.
În motivarea acţiunii reclamanţii au susţinut că au solicitat în baza Legii nr. 10/2001, despăgubiri pentru suprafaţa de 5100 mp şi o gospodărie compusă din casă cu 8 camere, grajd, pătul porumb, magazie cereale, remiză maşini, şopron lemne, pivniţă şi puţ, iar în anul 2006, Primăria comunei G. a emis dispoziţia din 10 februarie 2006 prin care a soluţionat dosarul întocmit în baza notificărilor din 2001. Dosarul de despăgubiri a fost înregistrat din 22 iunie 2006 la A.N.R.P.
Reclamanţii au mai arătat că în cursul lunii ianuarie 2010 au primit de la firma de consultanţă SC I.C. SRL o expertiză întocmită de aceasta la cererea A.N.R.P., expertiză în cuprinsul căreia apare modul de calcul al bunurilor, nefiind incluse nici suprafaţa de teren aferentă construcţiilor şi nici curtea.
S-a mai susţinut că la data de 1 februarie 2010, reclamanţii au formulat obiecţiuni pe care le-au depus la registratura A.N.R.P., însă la data când au primit decizia din 29 ianuarie 2010 au sesizat că în decizie apar cu totul alte sume.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii întrucât despăgubirile au fost corect stabilite.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 448 din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţii B.V., N.D. şi G.S., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având ca obiect anulare act administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au contestat cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare întocmit în dosarul din 22 septembrie 2006 aflat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
S-a mai reţinut că potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi pct. 16.11 din H.G. nr. 1095/2005, dosarul depus la Secretariatul Comisiei se va transmite evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate în mod aleatoriu de către Comisia Centrală, în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar, împotriva concluziilor raportului de evaluare, persoana interesată poate formula obiecţiuni.
Instanţa de fond a constatat că din actele depuse la dosar rezultă că după efectuarea raportului de evaluare în dosarul din 22 septembrie 2006, acesta a fost comunicat reclamanţilor la data de 4 decembrie 2009, conform „confirmărilor de primire” existente la dosar şi, mai mult decât atât, prin înscrisul comunicat şi înregistrat la A.N.R.P. din 14 decembrie 2009, reclamantul B.V. a declarat că este de acord cu suma de 83.397,00 RON, cuprinsă în raportul de evaluare.
Odată cu primirea raportului de evaluare reclamanţii aveau dreptul de a formula obiecţiuni, în cazul în care erau nemulţumiţi de raportul de evaluare, astfel cum prevăd dispoziţiile cuprinse la pct. 16.13 alin. (4) din H.G. nr. 1095/2005.
În cauza dedusă judecăţii, reclamanţii au formulat obiecţiuni la raportul de evaluare la data de 1 februarie 2010, deci ulterior emiterii deciziei din 29 ianuarie 2010 de către Comisia Centrală, cu toate că aveau cunoştinţă despre conţinutul raportului de evaluare încă din data de 4 decembrie 2009, dată la care respectivul raport le-a fost comunicat.
În consecinţă, Comisia Centrală constatând că până la data de 29 ianuarie 2010, când a fost aprobat raportul de evaluare, reclamanţii nu contestaseră cuantumul sumei stabilite prin acesta, a procedat la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire din 29 ianuarie 2010.
Instanţa de fond a reţinut, astfel, că la data formulării cererii de chemare în judecată decizia reprezentând titlu de despăgubire fusese emisă, motiv pentru care a apreciat că susţinerile reclamanţilor vizând subevaluarea imobilelor puteau fi analizate doar în cadrul unei contestaţii formulate împotriva raportului de evaluare în procedura administrativă prevăzută în cuprinsul dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi ale pct. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005.
Prin urmare, constatându-se că, deşi reclamanţii aveau posibilitatea să formuleze obiecţiuni la raportul de evaluare, aceştia nu l-au contestat în condiţiile legii anterior citate, instanţa de fond a respins acţiunea ca nefondată.
3. Recursul formulat de B.V., N.D. şi G.S.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii B.V., N.D. şi G.S. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenţii au solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare întrucât instanţa nu a cercetat fondul pricinii.
Detaliind, recurenţii au arătat că în mod eronat s-a reţinut că necontestarea în condiţii procedurale a raportului de evaluare ar atrage imposibilitatea modificării deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În realitate, au subliniat recurenţii, nelegalitatea deciziei rezidă din faptul deducerii sumelor încasate cu titlu de despăgubire în anul 1997, întrucât acestea au fost plătite pentru alte imobile, indicate în hotărârea nr. 335/1997, iar nu pentru cele care fac obiectul dosarului din 22 septembrie 2006.
4. Apărările formulate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 iunie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a prezentat detaliat procedura sa de lucru, punctând îndeosebi trei aspecte:
- raportul de evaluare a fost contestat tardiv, după emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire;
- recurentul B.V. a declarat explicit că este de acord cu valoarea stabilită prin raport;
- sumele deduse din despăgubirile cuvenite au fost comunicate de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi şi priveau acelaşi imobil preluat în baza deciziei din 1949 de la G.I.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenţii-reclamanţi B.V., N.D. şi G.S. au supus controlului de legalitate decizia din 29 ianuarie 2010 prin care intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlu de despăgubire în favoarea lor, în cuantum de 7.159,95 RON.
În cuprinsul acţiunii judiciare reclamanţii au criticat actul administrativ individual sub un dublu aspect: pe de o parte au susţinut că raportul de evaluare întocmit în cadrul procedurii derulate de intimată nu cuprinde modul de calcul şi nu detaliază valoric despăgubirile stabilite pentru suprafaţa aferentă construcţiilor şi curtea imobilului şi, pe de altă parte, au combătut deducerea sumelor acordate cu titlu de despăgubire în anul 1997, susţinând că acestea au privit alte imobile.
Prima instanţă a examinat numai primul motiv de nelegalitate pe care găsindu-l nefondat a respins acţiunea, omiţând să-l cerceteze şi pe al doilea, care avea o existenţă de sine stătătoare.
Într-adevăr, faptul neformulării obiecţiunilor la raportul de evaluare în condiţiile pct. 16.13 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu poate determina inadmisibilitatea atacării deciziei reprezentând titlul de despăgubire sub alte aspecte. În cauză, deşi recurenţii-reclamanţi nu şi-au încadrat în drept motivul de nelegalitate, criticile lor pot fi circumscrise aplicării eronate a prevederilor art. 20 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora: „(...) persoanele îndreptăţite care au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, (...) au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei şi valoarea corespunzătoare de piaţă a imobilului”.
Instanţa de trimitere urmează a compara anexa la dispoziţia din 2006 emisă de Primăria comunei G., judeţul Mehedinţi, în calitate de entitate notificată, cuprinzând „construcţiile pentru care se primesc despăgubiri conform Legii nr. 10/2001” cu cele menţionate în hotărârea nr. 335/1997 a Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 112/2005, de modificare a art. 1 din hotărârea nr. 235/1996 a aceleiaşi comisii, prin care s-a dispus „acordarea despăgubirilor legale pentru imobilul construcţie şi teren din comuna G., trecut în proprietatea statului conform deciziei nr. 83/1949”, reţinând că prin actul de preluare abuzivă şi anexele acestuia s-a dispus trecerea în proprietatea statului a mai multor construcţii şi terenuri ale aceluiaşi proprietar, G.I., toate aflate în raza comunei G., judeţul Mehedinţi.
Consecutiv, urmează a se verifica dacă sumele plătite cu titlu de despăgubire prin ordinele de plată ataşate adresei D.G.F.P. Mehedinţi din 5 iunie 2009 au vreo legătură cu imobilele pentru care s-au calculat despăgubiri în dosarul din 22 septembrie 2006 al Comisiei Centrale.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-alin. (4) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, constatând că prima instanţă nu a cercetat fondul pricinii, pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie se va admite recursul cu consecinţa casării sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.V., N.D. şi G.S. împotriva sentinţei nr. 448 din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3701/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3702/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
