ICCJ. Decizia nr. 3706/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3706/2011
Dosar nr. 12231/2/2009
Şedinţa publică de la 24 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia să emită decizia privind despăgubirea ce i se cuvine reclamantei, sub sancţiunea de a plăti suma de 100 RON/zi de întârziere de la rămânerea irevocabilă a sentinţei şi până la emiterea deciziei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat notificarea din 09 mai 2001, în baza Legii nr. 10/2001, soluţionată prin dispoziţia de despăgubire din 18 aprilie 2007 a Primarului Municipiului Bucureşti, ce a fost trimisă pârâtei, formând obiectul Dosarului nr. 40206/CC.
A mai susţinut că, deşi prin adresa din 14 iulie 2009 i s-a comunicat că pârâta a aprobat cererea, urmând a primi raportul efectuat de un evaluator desemnat, după data respectivă nu a mai primit nici o informaţie de la aceasta, fiind, în mod evident, depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii de despăgubire.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a învederat instanţei că, prin notificarea formulată, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, sect. 3, că prin dispoziţia din 2007 Primăria Municipiului Bucureşti în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, Dosarul aferent fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 40206/CC şi transmis societăţii selectate în vederea întocmirii raportului de evaluare. A mai învederat pârâta că în cursul întocmirii raportului de evaluare au fost constatate neconcordante în înscrisurile existente în dosar, în sensul că în contractul de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 1997, prin care SC T.A. SA a vândut cumpărătoarei V.C. apartamentul situat la parter, se menţionează că locuinţa ce se vinde în baza Legii 112/1995 este deţinută de cumpărătoare cu contractul de închiriere din 23 aprilie 1997.
Întrucât, în temeiul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor verifică legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, în vederea clarificării situaţiei imobilului, pârâta a formulat adrese către SC T.A. SA şi Primăria Municipiului Bucureşti, urmând ca ulterior completării dosarului cu informaţiile mai sus menţionate, raportul de evaluare să fie supus spre aprobare şi să fie emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire.
Pârâta a mai solicitat respingerea cererii reclamantei privind obligarea la plata de daune cominatorii, arătând că, în speţă, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat, iar, pe de altă parte, o asemenea dispoziţie este inadmisibilă, potrivit normelor de drept civil.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4847 din 3 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea reclamantei B.A.M., şi, în consecinţă, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind despăgubirile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 200 RON/zi de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond apreciat că neconcordanţa învederată de către pârâtă nu era de natură sa afecteze validitatea contractului de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 1997 privind imobilul ce face obiectul dosarului de despăgubire, atâta vreme cât acest act se bucură de prezumţia de validitate, prezumţie care nu a fost răsturnată printr-o hotărâre judecătorească prin care să se anuleze acest act, şi, în aceste condiţii, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este în culpă deoarece nu a continuat procedura evaluării imobilului.
Dispunând cu privire la cel de-al doilea capăt al cererii reclamantei, Curtea a mai arătat că dispoziţiile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 permit obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ, sub sancţiunea plăţii de penalităţi pe fiecare zi de întârziere.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 1 (motiv care nu a fost dezvoltat) şi 9 C. proc. civ.:
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzei, în condiţiile în care, în urma analizării dosarului, s-a constatat lipsa unor acte esenţiale în procesul de evaluare. De aceea , prin adresa din 17 noiembrie 2010, Direcţia de Contencios şi pentru Coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale a revenit la adresa din 16 martie 2010, prin care a solicitat SC T.A. SA copia contractului de închiriere din 23 aprilie 1997, prin care cumpărătoarea apartamentului în discuţie a deţinut imobilul pe care l-a cumpărat.
Recurenta-pârâtă a mai arătat că obligarea direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, trecând peste etapele administrative prealabile, este nejudicioasă şi poate duce la conjuncturi juridice „anormale”, autoritatea publică fiind pasibilă de sancţiunile prevăzute în art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu toate că emiterea deciziei depinde de efectuarea raportului de evaluare.
Cu privire la plata penalităţilor de întârziere, recurenta-pârâtă a arătat că sarcina impusă este prea oneroasă, având în vedere că: a aprobat cererea de soluţionare cu prioritate încă din data de 23 aprilie 2009, dosarul este incomplet, din motive ce ţin de alte entităţi implicate în aplicarea Legii nr. 10/2001, iar decizia poate fi emisă numai după întocmirea şi aprobarea raportului de evaluare.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1.Argumentele de fapt şi de drept relevante
Cu privire la încălcarea principiului termenului rezonabil
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 3 , cu privire la care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, prin dispoziţia din 18 aprilie 2007, emisă de Primarul Municipiului Bucureşti în aplicarea Legii nr. 10/2001.
Potrivit susţinerilor recurentei-pârâte, dosarul aferent dispoziţiei a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 40206/CC şi a fost analizat cu prioritate, în baza art. 3 din Decizia nr. 2815/2008 privind ordinea soluţionării dosarelor, conform aprobării date în şedinţa Comisiei din data de 23 aprilie 2009, dar de la acea dată nu a fost nici întocmit raportul de evaluare, nici emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, potrivit art. 16 alin. (5) şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Recurenta-pârâtă şi-a motivat pasivitatea pe existenţa unor neconcordanţe de date în cuprinsul contractului de vânzare din 15 iulie 1997, prin care o terţă persoană a cumpărat imobilul notificat, în baza Legii nr. 112/1995, motiv pentru care imobilul nu mai putea fi restituit în natură.
Judecătorul fondului a apreciat corect că neconcordanţa respectivă nu era de natură să împiedice continuarea procedurii de evaluare a imobilului, de vreme ce actul de vânzare-cumpărare se bucură de o prezumţie de validitate, care nu a fost răsturnată printr-o hotărâre judecătorească de anulare a acelui act.
În plus, instanţa de control judiciar constată că, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, primul demers efectuat de Comisia Centrală pentru lămurirea împrejurării sesizate constă în adresa din 16 martie 2010, emisă de SC T.A. SA după înregistrarea acţiunii pe rolul Curţii de Apel Bucureşti (30 decembrie 2009) şi primirea citaţiei pentru primul termen de judecată (4 martie 2010, conform dovezii aflate la dosarul de fond).
Or, complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorităţii publice, principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o garanţie a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi o componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Cu privire la obligaţia de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire
Recurenta-pârâtă a invocat caracterul injust al obligării sale direct la emiterea deciziei, fără să se fi dispus, în prealabil, efectuarea raportului de evaluare, dar această critică este nefondată, pentru că etapele şi operaţiunile premergătoare sunt subsumate scopului emiterii actului administrativ prin care se finalizează procedura de stabilire a despăgubirilor, care, în întregul ei, este supusă imperativului termenului rezonabil.
Comisia Centrală este entitatea care, potrivit atribuţiilor prevăzute în lege, desemnează evaluatorul în vederea întocmirii raportului de evaluare, pe baza căruia urmează să procedeze apoi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Cu privire la plata penalităţilor de întârziere
Potrivit art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, soluţiile prevăzute la alin. (1) şi alin. (4) lit. b) şi c) pot fi stabilite sunt sancţiunea unei penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare şi de întârziere.
De vreme ce, aşa cum rezultă din cele expuse anterior, refuzul autorităţii pârâte de a continua procedura de stabilire a despăgubirilor a fost considerat nejustificat, dispunându-se obligarea sa la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, soluţia pronunţată se încadrează în prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi poate fi însoţită de sancţiunea penalităţilor de întârziere. Acestea au fost concepute de legiuitor ca un mijloc de constrângere a autorităţii publice de a-şi executa obligaţia în termenul stabilit şi, totodată, ca o garanţie în plus pentru persoana vătămată, în vederea restabilirii dreptului sau a interesului legitim vătămat.
Prin urmare, nici acest motiv de recurs nu este fondat.
2.Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 4874 din 3 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4727/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4680/2011. Contencios → |
|---|
