ICCJ. Decizia nr. 3737/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3737/2011
Dosar nr. 542/36/2010
Şedinţa publică din 24 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin acţiunea formulată reclamanta SC R.P.P.C.S. SRL Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei nr. 382 din 20 octombrie 2009 privind soluţionarea contestaţiei înregistrate la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sub nr. 341.563 din 13 iulie 2007 şi reînregistrată cu nr. 907.925 din 27 iulie 2009, cu consecinţa anulării parţiale a Deciziei de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006 a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi a obligării Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili la plata sumei de 2.273.391 RON reprezentând majorări de întârziere pentru nerambursarea în termen a taxei pe valoarea adăugată şi diferenţă rezultată din actualizarea sumei în funcţie de indicele inflaţiei. Reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată suportate de societate în vederea soluţionării prezentului litigiu.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 124 din 27 mai 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 5739 din 30 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a fost obligată să restituie reclamantei suma de 30.090.950.499 lei vechi.
Pentru că nu s-a restituit această sumă, la 13 aprilie 2006, reclamanta a adresat o notificare prin care se solicită:
- achitarea sumei de 30.090.950.499 lei vechi;
- majorări de întârziere – 16.320.162.095 lei vechi;
- plata de daune interese compensatorii de 6.413.746.952 lei vechi.
La 7 august 2006 – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a efectuat plata pentru suma de 3.009.095,00 RON cu ordinul de plată nr. 5017 dar fără a răspunde notificării adresate.
La data de 16 februarie 2007 s-a formulat cerere de chemare în judecată prin care se solicita obligarea organului fiscal la plata sumei de 2.624.132,00 RON şi în cadrul acelui litigiu s-a comunicat reclamantei Decizia de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006 prin care s-a admis la restituire numai suma de 3.009.095 RON.
Această Decizia a fost contestată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sub nr. 341563 din 13 iulie 2007, iar contestaţia a fost soluţionată prin Decizia nr. 383 din 20 octombrie 2009 prin care s-a respins ca lipsită de obiect contestaţia şi a fost transmisă contestaţia către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili .
Decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 se critică deoarece:
- în mod greşit s-a apreciat că actul ce trebuia atacat este adresa nr. 56809 din 14 octombrie 2004, deoarece aceasta nu este un act administrativ fiscal;
- competenţa de soluţionare revine Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor şi nu Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili ;
- în Decizia nr. 49637 din 25 iulie 2006 se face referire la suma de 2.273.391 RON.
Se critică şi soluţia organului fiscal de respingere a plângerii deoarece, de la data rămânerii definitive, sentinţa civilă nr. 124 din 27 mai 2004 trebuia pur şi simplu pusă în executare de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în sensul rambursării sumei de 3.009.095 RON.
Majorările şi penalităţile de întârziere sunt datorate de la data împlinirii termenului de soluţionare a cererii de restituire a sumei, dar se impune şi plata actualizată cu indicele de inflaţie.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 354/CA din 20 octombrie 2010 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a dispus soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Deciziei de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006.
pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată la ANAF – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 77237 din 17 aprilie 2006, reclamanta SC R.P.P.C.S. SRL Constanţa a solicitat restituirea sumei de 30.090.950.499 lei vechi (3.009.095 RON) compensată nelegal cu TVA ce întrunea condiţiile de rambursare; plata de daune interese moratorii cu titlu de dobânzi şi majorări de întârziere conform dispoziţiilor legale, calculate la suma datorată până la data achitării ei integrale (până la data emiterii notificării, respectiv 13 aprilie 2006, acestea fiind în cuantum de 16.320.162.095 lei vechi (1.632.016 RON) şi plata de daune interese compensatorii rezultate din actualizarea sumei datorate în funcţie de indicele inflaţiei (până la data emiterii notificării, respectiv 13 aprilie 2006, diferenţa de plată rezultată din actualizarea debitului fiind de 6.413.746.952 lei vechi/641.375 RON).
Prin Decizia de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006, organul fiscal a reţinut că suma solicitată la restituire este de 5.282.486 RON, iar suma aprobată la rambursare este de 3.009.095 RON.
Totodată, pentru suma aprobată s-a emis Nota de restituire nr. 49639 din 25 iulie 2006 în care s-a consemnat că restituirea s-a dispus în baza cererii debitorului şi a sentinţei civile nr. 124/CA din 27 mai 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
În baza notei de restituire, la data de 04 august 2006, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia de Administrare a Marilor Contribuabili a efectuat plata sumei de 3.009.095,00 RON prin OP nr. 5017.
Împotriva Deciziei de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006, reclamanta a formulat contestaţia înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sub nr. 341.563 din 13 iulie 2007 prin care a solicitat anularea parţială a actului atacat, respectiv sub aspectul sumei omise la restituire de 2.273.391 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere şi diferenţa rezultată din actualizarea debitului în funcţie de indicele inflaţiei.
Au fost prezentate dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, iar acea înştiinţare la care se face referire în acest articol este considerat act administrativ fiscal prin care se materializează refuzul organului fiscal de acordare a dobânzilor, fiind emisă cu scopul dea stinge un raport juridic de drept fiscal.
Prin Decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor s-a dispus respingerea contestaţiei împotriva Deciziei de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006 ca fiind fără obiect şi transmiterea contestaţiei către Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili.
Pentru a pronunţa această soluţie, organul fiscal a reţinut că prin Decizia de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006, emisă de serviciul rambursări TVA din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, a fost aprobată la rambursare suma de 3.009.095 lei, iar, în ceea ce priveşte suma de 2.273.291 lei solicitată ca despăgubire, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis adresa nr.56809/14 octombrie 2006 prin care reclamanta era înştiinţată cu privire la respingerea cererii sale de acordare a dobânzilor şi de actualizare cu indicele de inflaţie, aceasta fiind procedura stipulată în anexa 1, capitolul 2, pct. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
Instanţa de fond a constatat că, deşi cererea de restituire a fost admisă parţial, doar pentru suma de 3.009.095 lei din suma totală solicitată de 5.282.486 RON, organul fiscal căruia i-a fost adresată cererea nu s-a pronunţat în niciun fel cu privire la suma respinsă. Astfel, sumele solicitate priveau atât sume compensate nelegal, cât şi sume reprezentând dobânzi şi sume reprezentând daune rezultate din devalorizarea monedei naţionale, iar prin Decizia de restituire au fost admise doar sumele compensate nelegal. Abia prin adresa nr. 56809 din 14 octombrie 2006 reclamanta a fost înştiinţată în legătură doar cu motivele pentru care a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor, fără a se face referire la daunele calculate prin aplicarea indicelui de inflaţie.
Faţă de obiectul contestaţiei, nu se poate susţine nici că pârâta nu avea competenţa de a soluţiona contestaţia şi nici că această contestaţie era lipsită de obiect.
Faptul că ulterior emiterii deciziei de restituire, după aproape 3 luni, pârâta a înţeles să emită o înştiinţare privind respingerea dobânzilor, înştiinţare care, după cum s-a arătat, nu se referă şi la daunele rezultate din devalorizarea monedei naţionale, nu face ca, în speţă, contestaţia să rămână fără obiect.
Instanţa de fond a apreciat că organul fiscal învestit cu soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei de restituire, în baza competenţei conferite de lege, era ţinut să se pronunţe asupra fondului contestaţiei.
Deoarece contestaţia nu a primit o dezlegare pe fond, Curtea de Apel a considerat că nu se poate substitui organului fiscal şi nu poate păşi la analiza pe fond a motivelor invocate de reclamantă în contestaţie, motiv pentru care a admis în parte, acţiunea reclamantei şi a dispus anularea Deciziei nr. 382 din 20 octombrie 2009 pentru ca pârâta să soluţioneze contestaţia pe fond.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se invocă faptul că instanţa de fond a apreciat eronat faptul că cererea intimatului-reclamant privind plata despăgubirilor (dobânzi + rate inflaţie) este asimilată unei cereri de restituire de sume întrucât despăgubirile au rolul de a compensa un prejudiciu.
Se arată că reclamanta a contestat parţial Decizia de restituire a bunurilor nr. 49637 din 25 iulie 2006 prin care a fost aprobată restituirea sumei de 3.009.095 lei reprezentând daune interese moratorii şi daune interese compensatorii, deşi respectiva sumă nu face obiectul deciziei de restituire, deşi, potrivit art. 206 alin. (2) din OG nr. 92/2003, obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlu de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat.
Cum prin adresa nr. 56809 din 14 octombrie 2006, contribuabilul era înştiinţat despre cererea de acordare a dobânzii aceasta era actul administrativ fiscal împotriva căruia contestatorul trebuia să se îndrepte în speţă.
Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal este prevăzută explicit în capitolul 2 al Anexei 1 la Ordinul nr. 1899/2004, iar în baza acestei proceduri s-a emis adresa nr. 56809 din 14 octombrie 2006.
În raport de dispoziţiile art. 209 alin. (1) şi (2) din OG nr. 92/2003, contestaţiile împotriva actelor administrativ – fiscale prin care contribuabilul este înştiinţat despre respingerea cererii de acordare a dobânzilor se soluţionează de organul emitent astfel că, se apreciază că, în mod corect, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi-a declinat competenţa în favoarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
4.Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, contestată în faţa instanţei de fond, a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect contestaţia formulată de SC R.P.P.C.S. SRL Constanţa împotriva deciziei de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006 şi a fost transmisă contestaţia către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Decizia de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006 a fost emisă de Serviciul Rambursări TVA din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili ca urmare a cererii nr. 77237 din 17 aprilie 2006 şi s-a aprobat restituirea sumei de 3.009.095 lei.
Pentru că prin cererea înregistrată sub nr. 77237 din 17 aprilie 2006, pe lângă restituirea sumei de 3.009.095 lei se solicita şi plata sumei de 2.273.291 lei reprezentând dobânzi şi actualizarea cu indicele de inflaţie a fost emisă adresa nr. 56809 din 14 octombrie 32006 de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin care s-a comunicat intimatei-reclamante refuzul de plată a sumei.
Atunci când a formulat contestaţia în procedura administrativă împotriva deciziei de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006, intimata – reclamantă a criticat soluţia de refuz de restituire a sumei de 2.273.391 lei, din care 1.632.016 lei daune interese şi dobânzi şi 641.375 lei actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie.
Problema care trebuie dezlegată şi care duce la soluţionarea litigiului este aceea dacă Decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a fost emisă potrivit legii, respectiv dacă această autoritate trebuia să analizeze sau nu cererea de plată a sumei de 2.273.391 lei.
Trebuie precizat faptul că restituirea sumei de 3.009.095 lei s-a aprobat ca urmare a unui litigiu între intimata – reclamantă şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa în urma căruia organul fiscal a fost obligat la restituirea, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 124 din 27 mai 2004 a Curţii de Apel Constanţa, irevocabilă prin Decizia nr. 5739 din 30 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
De aceea, s-a emis Decizia de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006, de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în urma cererii formulate de intimata-reclamantă la 17 aprilie 2006.
Apreciind că pe lângă restituirea acestei sume i se cuvine şi plata unor dobânzi şi majorări, precum şi actualizarea sumelor ce au fost restituite, s-a formulat contestaţie împotriva deciziei de restituire, deşi anterior, prin adresa nr. 56809 din 14 octombrie 2006 (aşa cum rezultă din contestaţia aflată la fila 34 dosar fond - adresa a fost comunicată delegatului intimatei - reclamante la 19 octombrie 2006) organele fiscale au comunicat respingerea cererii de plată a sumei de 2.273.391 lei iar în Decizia nr. 49637 din 25 iulie 2006 a Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu se face nici o referire la suma de 2.273.391 lei.
Dat fiind faptul că se solicită restituirea unor sume în cauză sunt incidente dispoziţiile Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
În cadrul acestei proceduri se prevede dreptul contribuabilului de a fi acordate dobânzi pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal şi dacă se formulează cererea.
Organul fiscal, potrivit art. 6 alin. (2) din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1899/2004, atunci când constată că cererea de restituire sau rambursare a fost soluţionată în termenul legal, înştiinţează contribuabilul despre respingerea cererii de acordare a dobânzii, cu menţionarea motivelor care au stat la baza acestei respingeri.
Prin emiterea adresei nr. 56809 din 14 octombrie 2006 Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a pus în executare prevederile mai sus – menţionate.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, contrar celor susţinute de intimata – reclamantă, această adresă este un act administrativ – fiscal pentru că s-a refuzat acordarea dobânzii solicitate de reclamantă.
De aceea, se constată că prin contestaţia în procedură administrativă împotriva deciziei de restituire nr. 49637 din 25 iulie 2006 se critică tocmai neacordarea dobânzilor şi actualizarea sumelor de restituit, dar această sumă (2.273.391 lei) nu a făcut obiectul deciziei de restituire, ci a adresei nr. 56809 din 14 octombrie 2006, care fiind un act administrativ fiscal putea fi contestat.
Prin urmare, în mod corect prin Decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost respinsă ca rămasă fără obiect contestaţia împotriva deciziei de restituire nr. 49637 lei prin care s-a aprobat restituirea sumei de 3.009.095 lei.
Partea contestaţiei ce viza plata sumei de 2.273.291 lei, pentru că în Decizia de restituire nu se făcea nici o referire la această sumă, prin Decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a fost transmisă către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru soluţionare.
Având în vedere că refuzul de plată al acestei sume a fost transmis prin adresa nr. 56809 din 14 octombrie 2006 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, organul de soluţionare a contestaţiei (ANAF) a transmis-o aceleiaşi autorităţi emitente a refuzului.
Competenţa organelor fiscale în soluţionarea contestaţiilor este stabilită de art. 209 C. proCod Fiscal şi prin interpretarea art. 209 alin. (1), lit. a) şi b) şi art. 209 alin. (2), rezultă că în raport de faptul că actul administrativ fiscal nu este dintre cele enumerate la art. 209 alin. (1) lit. a) şi b), se aplică dispoziţiile art. 209 alin. (2) C. proCod Fiscal potrivit cărora „Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrativ fiscale se soluţionează de către organele fiscale emitente".
Toate acestea dovedesc că şi soluţia de transmitere a contestaţiei către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este legală şi temeinică.
Intimata - reclamantă a solicitat instanţei de fond, pe lângă anularea Deciziei nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi obligarea D.G.M.A.C. la plata sumei de 2.273.391 lei reprezentând majorări de întârziere şi actualizarea sumei în funcţie de indicele de inflaţie.
Însă, iar materia administrativ – fiscală, procedura administrativă este obligatorie şi, în lipsa sa, instanţa nu se poate pronunţa asupra fondului litigiului.
În condiţiile în care a fost menţinută Decizia nr. 382 din 20 octombrie 2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin care contestaţia împotriva refuzului de plată a sumei de 2.273.391 lei a fost transmisă spre soluţionare către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la soluţionarea contestaţiei formulate în procedura administrativă, instanţa de contencios administrativ nu poate analiza fondul litigiului, respectiv obligarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili la plata acestor sume.
În raport de cele prezentate şi în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa atacată şi respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, împotriva sentinţei civile nr. 354/CA din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC R.P.P.C.S. SRL Constanţa, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3735/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3738/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
