ICCJ. Decizia nr. 3740/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3740/2011
Dosar nr. 465/2/2011
Şedinţa publică din 24 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC I.D. & C. SA a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 35 din 15 decembrie 2010, emisă de A.N.A.F. - D.G.M.A.C. Bucureşti în baza Raportului de Inspecţie Fiscala nr. 26 din 15 decembrie 2010, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ formulată împotriva actelor administrative a căror suspendare o solicită.
S-a solicitat suspendarea pentru că sunt îndeplinite cele două condiţii: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 772 din 2 februarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ trebuie să fie întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenta unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente iar aceste doua condiţii trebuie întrunite cumulativ.
Chiar daca reclamanta invocă nelegalitatea actelor administrative atacate se constată că, în cauză, nu poate fi reţinută existenta unui caz bine justificat pentru a se putea dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 35 din 15 decembrie 2010.
Reclamanta a invocat mai multe aspecte pe care le consideră ca fiind motive de nelegalitate, respectiv faptul că în cauză ar fi intervenit prescripţia şi că actul normativ pe care a fost întemeiată Decizia de impunere contestată ar fi fost abrogat la momentul înstrăinării mijloacelor fixe şi la data controlului.
Instanţa apreciază însă că nici unul dintre motivele invocate nu poate fi apreciat ca o împrejurare legată de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului.
Un al doilea motiv de nelegalitate susţinut de reclamantă este existenţa prescripţiei, însă şi acest aspect urmează a fi stabilit tot de instanţa de fond, având în vedere că termenele de prescripţie chiar dacă sunt fixe, ele pot fi întrerupte, suspendate, ori pot începe să curgă de la un anumit moment, care la rândul lui trebuie stabilit de instanţa de fond.
Se mai retine că şi în motivarea cazului bine justificat reclamanta a făcut trimitere tot la aspecte ce ţin de cea de-a doua condiţie, a existentei pericolului producerii unui prejudiciu.
Cu privire la condiţia existenţei pericolului producerii unei pagube iminente s-a reţinut că reclamanta poate dovedi acest aspect cu actele contabile depuse, iar cuantumul ridicat al sumei din Decizia de impunere îi poate crea o situaţie economică dificilă, însă în lipsa existenţei şi a cazului bine justificat, nu se poate dispune suspendarea deciziei invocate.
Recomandarea R (89) 8 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei a fost transpusă în legislaţia românească tocmai prin prevederile art. 14 si art. 15 din Legea contenciosului administrativ, însa măsurile de protecţie provizorie pot fi dispuse numai în măsura dubiilor serioase cu privire la legalitatea unui act administrativ şi nu numai pe necesitatea prevenirii unei pagube.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta SC I.D. & C. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii .
În motivele de recurs s-a arătat că, iniţial recurenta – reclamantă a făcut obiectul unei inspecţii fiscale ce a vizat perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie şi care s-a finalizat prin emiterea unui raport de inspecţie fiscală şi a unei decizii de impunere ce au fost suspendate prin sentinţa civilă nr. 3064 din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 349 din 21 ianuarie 2011 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru că prin Decizia nr. 266 din 29 septembrie 2010a A.N.A.F. – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor s-a dispus refacerea inspecţiei fiscale iniţiale pentru suma de 59.406 lei reprezentând impozit pe profit şi 2.093.371 lei – accesoriu pentru impozitul pe profit, s-a procedat la refacerea inspecţiei fiscale şi s-a încheiat raportul de inspecţie fiscală nr. 26 din 15 decembrie 2010 prin care s-a stabilit , în sarcina recurentei – reclamante, obligaţia de plată a sumei de 59.406 lei – impozit pe profit şi majorări de întârziere – 2.093.371 lei.
Şi acest raport de inspecţie şi Decizia de impunere emisă în baza lui au fost contestate în procedura administrativă.
Se apreciază că hotărârea instanţei de fond este nelegală deoarece.
- au fost încălcate dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi ale art. 1200 pct. 4 C. civ. deoarece puterea lucrului judecat exclude dreptul judecătorului de a contrazice hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate cu privire la aceleaşi chestiuni litigioase între aceleaşi părţi.
În al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior (în speţă, „existenţa cazului bine justificat" şi „existenţa unei pagube iminente") se exclude posibilitatea de a mai fi contrazis aspectul relevant procesual dezlegat irevocabil.
- au fost incorect interpretate şi aplicate dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat, se invocă faptul că, în cazul suspendării se verifică existenţa unei aparenţe de nelegalitate.
În cererea sa recurenta – reclamantă a arătat, ca şi în contestaţie, că Legea nr. 414/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 571/2003 şi astfel prevederile acestei legi nu erau aplicabile nici la data efectuării controlului, nici când au fost înstrăinate mijloacele fixe respective şi nu puteau fi invocate de organele fiscale.
Chiar dacă suma este considerată cheltuială nedeductibilă aferentă anului 2003, la data controlului (2010) datoria fiscală era prescrisă.
Referitor la paguba iminentă, în raport de cuantumul deosebit de ridicat al sumei în discuţie, se apreciază că executarea actelor fiscale ar produce consecinţe dezastruoase asupra societăţii.
Prejudiciul cauzat prin executare ar fi imposibil de recuperat, sub aspectul reconstituirii lichidităţilor disponibile ale agentului economic, chiar dacă Decizia de impunere ar fi anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Suspendarea executării actelor administrative este o situaţie de excepţie de la caracterul executori al acestor acte .
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".
În cazul actelor administrativ fiscale sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 215 alin. (1) C. proCod Fiscal potrivit cărora:
„Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal", iar alin. (2) al art. 215 prevede că: „Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiulLegiicontenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.
Instanţa de fond a respins cereri de suspendare pentru că nu ar fi îndeplinită în cauză condiţia „existenţei cazului bine justificat".
În motivele de recurs, o primă critică vizează faptul că s-ar fi încălcat puterea de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile prin care s-a dispus suspendarea executării unor acte fiscale ce vizau aceleaşi obligaţii fiscale.
Pentru a stabili temeinicia şi legalitatea unor asemenea susţineri trebuie amintit că, în urma unei inspecţii fiscale, ce privea aceeaşi perioadă şi aceleaşi obligaţii fiscale, a fost în tocmit un raport de inspecţia fiscală şi a deciziei de impunere care au fost anulate de organul de soluţionare a contestaţiilor, în urma exercitării procedurii administrative de către reclamantă şi s-a dispus refacerea inspecţiei fiscale.
În prezenta cauză s-a solicitat suspendarea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere emise după refacerea inspecţiei fiscale şi care a vizat aceeaşi perioadă (1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2008) şi acelaşi impozit (impozit pe profit).
Recurenta invocă faptul că primul raport de inspecţie fiscală şi Decizia de impunere emisă în baza lui au fost suspendate în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin hotărâre judecătorească irevocabilă (sentinţa nr. 3064 din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 349 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal) şi s-a reţinut că sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de lege: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Instanţa de fond nu a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile, deşi motivele sunt aceleaşi pentru că, la refacerea inspecţiei fiscale, organele de control au stabilit că suma de 237.625 lei nu este deductibilă fiscal şi au recalculat impozit pe profit şi majorări de întârziere.
Recurenta invocă dispoziţiile art. 1201 C. civ., dar, din punct de vedere al celor trei condiţii nu este îndeplinită tripla identitate.
Dar, chiar dacă nu suntem în prezenţa unei excepţii a autorităţii de lucru judecat reglementată de art. 1201 C. civ., totuşi se poate analiza prezumţia de lucru judecat care presupune că, ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un prim litigiu, să poată fi opus într-un proces ulterior şi care are legătură cu problema de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.
Din acest punct de vedere, al prezumţiei de lucru judecat, se poate constata că, într-adevăr printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunţată între aceleaşi părţi, s-a stabilit că actele fiscale întocmite de organele de control pot fi suspendate pentru că există îndoieli cu privire la legalitatea acestora şi că executarea lor ar crea prejudicii reclamantei.
Se poate analiza în ce măsură actele au vizat acelaşi impozit, iar din verificări rezultă că, şi cu ocazia primei inspecţii şi cu ocazia celei de-a doua inspecţii, s-a pus în discuţie caracterul deductibil sau nu al sumei de 237.625 lei reprezentând facilitate fiscală conform Legii nr. 414/2002.
Instanţa de recurs, când a verificat legalitatea şi temeinicia sentinţei nr. 3064 din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu a analizat direct condiţia „cazului bine justificat" din perspectiva susţinerilor reclamantei dar a apreciat că există îndoieli asupra legalităţii actelor contestate şi a menţinut măsura suspendării până la pronunţarea instanţei de fond.
Faţă de aceste constatări ce vizează acelaşi impozit , aceleaşi părţi, ca efect al prezumţiei de lucru judecat la primei hotărâri, în prezenta cauză se impune aceeaşi soluţie de suspendare a actelor administrative atacate până la pronunţarea instanţei de fond, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Chiar şi în lipsa aplicării acestei prezumţii de lucru judecat în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece au fost prezentate împrejurări care să creeze îndoieli asupra legalităţii actului şi că există pericolul producerii unui prejudiciu iminent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC I.D. & C. SA, împotriva sentinţei civile nr. 772 din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite cererea.
Dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 35/15 decembrie 2010, emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în baza raportului de inspecţie fiscală încheiat la 15 decembrie 2010 la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3739/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3741/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
