ICCJ. Decizia nr. 3757/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3757/2011
Dosar nr. 7429/30/2009
Şedinţa publică din 28 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 7429/30/2009, reclamanţii Primăria Becicherecu Mic, Comuna Becicherecu Mic şi Consiliul Local Becicherecu Mic au chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună suspendarea Raportului de inspecţie fiscală nr. 706 din 22 mai 2009, Decizia de impunere nr. 151 din 22 mai 2009, Decizia nr. 1904/305 din 19 octombrie 2009, Raportul de inspecţie fiscală nr. 7677 din 13 noiembrie 2009 şi Decizia de impunere nr. 673 din 13 noiembrie 2009.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul existenţei cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta D.G.F.P. Timiş a solicitat în principal, să se constate necompetenţa materială a tribunalului în ce priveşte soluţionarea petitului privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 673 din 13 noiembrie 2009 şi a R.I.F. nr. 7677 din 13 noiembrie 2009 referitor la suma totală de 525.838 lei, compusă din TVA în sumă de 312.748 lei şi accesorii în sumă de 213.090 lei, şi, pe cale de consecinţă, să disjungă acest capăt de cerere şi să îl trimită la Curtea de Apel Timişoara, instanţa competentă în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 145 din 27 ianuarie 2010, s-a disjuns cererea având ca obiect suspendarea şi anulare RIF 706 din 22 mai 2009, Decizia de impunere nr. 151 din 22 mai 2009 şi Decizia nr. 1904 din 19 octombrie 2009 şi s-a format un nou dosar cu termen de judecată la data de 10 februarie 2010.
S-a admis excepţia necompetenţei materiale în ceea ce priveşte cererea având ca obiect suspendarea deciziei de impunere nr. 673 din 13 noiembrie 2009 şi a RIF nr. 7677 din 13 noiembrie 2009 formulată de reclamanţii Primăria Becicherecu Mic, Comuna Becicherecu mic şi Consiliul Local Becicherecu Mic în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş şi s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Timişoara, cauza fiind înregistrată la această instanţă sub nr. 7429/30/2009.
Prin precizarea de acţiune depusă pentru termenul de judecată din 22 aprilie 2010, reclamanţii au solicitat şi anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. 7677 din 13 noiembrie2009, a deciziei de impunere nr. 673 din 13 noiembrie 2009 şi a deciziei de impunere nr. 810 din 19 februarie 2010, iar în baza dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea Deciziei de impunere, arătând că după declinarea competenţei, pârâta a răspuns Contestaţiei depusă de reclamantă împotriva RIF nr. 7677/2009 şi a deciziei nr. 673/2009, emiţând Decizia nr. 810/2010.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a Primăriei Becicherecu Mic şi a Consiliului Local Becicherecu Mic, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 332 din 17 iunie 2010 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor Consiliul Local şi Primarul comunei Becicherecu Mic şi a respins acţiunea formulată de aceşti reclamanţi ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.
A admis cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 673 din 13 noiembrie 2009 şi a dispus suspendarea executării acesteia până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
A admis acţiunea formulată de reclamanta comuna Becicherecu Mic în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiş şi a anulat raportul de inspecţie fiscală nr. 7677 din 13 noiembrie 2009, Decizia de impunere nr. 673 din 13 noiembrie 2009 şi Decizia nr. 810 din 19 februarie 2010, emise de pârâta D.G.F.P. Timiş.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
1. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor Consiliul Local şi Primarul comunei Becicherecu Mic, Curtea a apreciat că aceasta este întemeiată, întrucât raportul de inspecţie fiscală precum şi Decizia de impunere, care constituie obiectul cauzei, au fost întocmite în sarcina comunei Becicherecu Mic, aceasta având calitate de subiect de drept fiscal, iar nu Primarul ori Consiliul Local, organe cu funcţie executivă, respectiv deliberativă, a comunei Becicherecu Mic. De altfel, a constatat instanţa, obligaţia de plată a TVA a fost reţinută de către D.G.F.P. Timiş ca urmare a vânzărilor de teren efectuate de către comuna Becicherecu Mic în calitate de vânzător.
2. Referitor la de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 673 din 13 noiembrie 2009, Curtea a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, fără a prejudicia fondul pricinii, Curtea a reţinut că există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită, îndoială ce rezidă din împrejurarea aplicării unui text de lege incident unei alte situaţii de fapt decât cea în care susţine că se regăseşte reclamanta, respectiv dispoziţiile art. 127 alin. (1) Cod Fiscal
Şi condiţia existenţei pagubei iminente este îndeplinită, deoarece executarea sumelor stabilite prin actele a căror suspendare se solicită, constituie fără îndoială un prejudiciul material viitor şi previzibil, având în vedere că veniturile unei instituţii publice sunt limitate iar cheltuielile sunt strict delimitate, astfel încât orice sumă neprevăzută poate determina disfuncţionalităţi importante în activitatea ordonatorului care administrează unitatea administrativ teritorială.
În fine condiţia achitării cauţiunii potrivit dispoziţiilor art. 215 din OG nr. 92/2003, de până la 20% din valoarea contestată, a fost îndeplinită de către reclamantă la dosar existând dovada achitării acestei cauţiuni în cuantumul fixat de instanţă.
3. Cât priveşte fondul cauzei, Curtea a constatat că reclamanta nu se încadrează în dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal), potrivit cărora este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acesteia, întrucât vânzarea de terenuri din proprietatea privată a comunei nu poate fi apreciată ca fiind o activitate economică, reclamanta neavând ca obiect de activitate vânzarea-cumpărarea de imobile sau alte operaţiuni imobiliare.
A apreciat instanţa că această concluzie rezultă şi din împrejurarea că pentru fiecare contract de vânzare – cumpărare a fost adoptată câte o hotărâre de Consiliu local, hotărâri care constituie acte administrative de vreme ce au fost date în exercitarea atribuţiilor de administrare a domeniului public şi privat, atribuţii prevăzute de dispoziţiile art. 36 alin. (2) lit. c) şi alin. (5) lit. b) din Legea nr. 215/2001.
Ori, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. c) şi alin. (5) lit. b) din Legea nr. 215/2001, intră în noţiunea de administrare a domeniului privat al comunei şi „vânzarea bunurilor proprietate privată a comunei."
Aşadar, a stabilit Curtea, fiind acte de administrare a domeniului privat al comunei şi fiind încheiate în realizarea unor acte administrative (HCL), contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor reclamantei exced sferei activităţilor economice.
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că reclamanta, în calitatea sa de vânzătoare a suprafeţelor de teren avute în proprietate nu se încadrează în cele 3 categorii de excepţii prevăzute la art. 127 alin. (4), (5) şi (6) din Legea nr. 571/2003, care ar putea să o plaseze pe poziţia unui plătitor de TVA.
Prin urmare, instituţiile publice sunt de regulă apreciate ca fiind persoane neimpozabile în sensul TVA şi doar prin excepţie apreciate ca fiind impozabile, respectiv în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 127 alin. (4), (5) şi (6) Cod Fisca.
În fine, Curtea a mai reţinut şi un alt argument în favoarea neîncadrării reclamantei în categoria persoanelor impozabile, respectiv faptul că atunci când legiuitorul a dorit să acorde statut de persoană impozabilă unei persoane care nu este comerciant, prestator de servicii ori producător în sensul art. 127 alin. (2) Cod Fiscal, a făcut-o în mod expres, aşa cum este cazul persoanelor fizice care înstrăinează terenuri construibile.
Ori, în condiţiile în care regula este aceea că instituţiile publice nu sunt persoane impozabile în sensul TVA, obligaţia de colectare şi virare TVA nu poate fi impusă decât în baza unui text expres de lege, derogator de la regula enunţată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte admiterea cererii de suspendare a actelor administrative contestate şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 128 alin. (1), art. 140 alin. (1) şi art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003.
Primul aspect de nelegalitate priveşte greşita admitere a cererii de suspendare a actelor administrative contestate respectiv a deciziei de impunere, a raportului de inspecţie fiscală şi a Deciziei nr. 810 din 19 februarie 2010, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte prima condiţie a cererii de suspendare, cea a existenţei unor cazuri bine justificate, recurenta arată că în cauză nu există motive vădite de nelegalitate care să infirme prezumţia de legalitate a actelor contestate, în condiţiile în care normele legale în vigoare prevăd că reclamanta-intimată ca persoană impozabilă avea obligaţia de a solicita înregistrarea ca plătitor de TVA şi avea obligaţia colectării de TVA aferentă vânzărilor de terenuri.
Se arată că în mod nelegal s-a apreciat de instanţa de fond că este îndeplinită prima condiţie a cererii de suspendare în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte a doua condiţie prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta arată că în mod greşit s-a apreciat că în cauză există probată condiţia existenţei unei pagube iminente deoarece cuantumul ridicat al sumei contestate nu justifică prin el însuşi îndeplinirea condiţiei în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Al doilea aspect de nelegalitate priveşte pe fond soluţia de admitere a acţiunii reclamantei-intimate prin încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 571/2003 republicată, atât în ceea ce priveşte calitatea reclamantei-intimate de persoană impozabilă cât şi obligaţia acesteia de a înregistra şi calcula TVA la organul fiscal competent pentru terenurile construibile şi care au fost înstrăinate în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Consiliului Local al comunei Becicherecu Mic nr. 7 din 20 ianuarie 2003.
În fapt, prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Becicherecu Mic nr. 7 din 20 ianuarie 2003 s-a decis vânzarea terenurilor cuprinse în planul urbanistic zonal al localităţii, prin licitaţie pe baza unui tarif stabilit in urma unei expertize tehnice, iar începând cu anul 2005 au fost date mai multe hotărâri ale consiliului local pentru fiecare teren vândut.
Organul de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Timiş a constatat că în perioada anilor 2004 - 2008, reclamanta Comuna Becicherecu Mic a valorificat prin încheierea contractelor de vânzare - cumpărare suprafeţe de terenuri construibile, aflate în domeniul privat al Comunei Becicherecu Mic, realizând venituri în valoare totală de 1.646.046 lei.
Conform legislaţiei în vigoare, "terenul construibil" reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat pe care se pot executa construcţii.
Pentru terenurile construibile vândute, reclamanta nu a întocmit facturi care să cuprindă informaţiile obligatorii prevăzute la art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, republicată, nu a calculat şi nu a evidenţiat TVA colectată prin aplicarea cotei standard de 19 % asupra bazei de impunere, în conformitate cu prevederile art. 140 alin. (1) din Legea nr. 571/2003. republicată, privind Codul fiscal:
"Cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 19% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operaţiune impozabilă care nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată sau care nu este supusă cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată.
În ce priveşte vânzările terenurilor construibile de către reclamanta Comuna Becicherecu Mic devin aplicabile prevederile art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003: "Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar şi "Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) operaţiunile care, în sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrări de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plata;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 şi art. 133; (...) "
În baza prevederilor legale de mai sus, prin livrările de bunuri de natura terenurilor construibile, reclamanta a realizat operaţiuni impozabile în România din punct de vedere a taxei pe valoarea adăugată, livrările de bunuri fiind efectuate cu plata, iar livrarea acestora realizându-se în România.
Se arată că în mod legal organele fiscale au calculat în sarcina reclamantei-intimate TVA de plată în sumă totală de 528.838 lei, deoarece în cauză există obligaţia legală de a solicita înregistrarea în scopuri de TVA, colectând TVA aferentă vânzărilor de terenuri construibile.
Se solicită admiterea recursului, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare şi a acţiunii, pe fond.
Recurenta depune la dosar practică judecătorească – filele 23 – 68 dosar recurs.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente, ca fondat, în cauză, în parte, sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 (1) din Legea nr. 554/2004 pe cererea de suspendare şi a dispoziţiilor Legii nr. 571/2003 republicată pe fondul cauzei.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare, Curtea apreciază ca fondat motivul de nelegalitate invocat. Prin sentinţa atacată în mod nelegal a fost admisă cererea de suspendare a raportului de inspecţie fiscală, a deciziei de impunere şi a deciziei nr. 810/43 din 19 februarie 2010 emise de recurenta-pârâtă, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei unor cazuri bine justificate în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciază că reclamanta-intimată nu a probat existenţa unor împrejurări de fapt şi de drept de natură a infirma prezumţia de legalitate a actelor administrative contestate, iar cele reţinute de instanţa de fond, în mod greşit reprezintă aspecte de fond care nu justifică admiterea cererii de suspendare.
În ceea ce priveşte a doua condiţie, cea a existenţei unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 în mod nelegal s-a apreciat de instanţa de fond că este îndeplinită această condiţie deoarece reclamanta-intimată nu a probat în concret îndeplinirea acestei condiţii, iar cuantumul sumei contestate nu reprezintă un motiv pentru a aprecia că în cauză este îndeplinită această condiţie.
În consecinţă, Curtea apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va dispune cu privire la cererea de suspendare, în mod nelegal admisă prin sentinţa atacată.
Al doilea aspect de nelegalitate care priveşte fondul cauzei urmează a fi apreciat ca întemeiat de Curte. În mod nelegal prin interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 571/2003, reclamanta-intimată a fost apreciată neimpozabilă în sensul TVA şi pe cale de consecinţă în mod greşit şi nelegal a fost admisă acţiunea reclamantei-intimate şi anulate actele fiscale contestate.
Aceasta deoarece instanţa de fond a rezolvat greşit problema dedusă judecăţii în sensul dacă reclamanta-intimată este sau nu persoana impozabilă pentru activităţile economice desfăşurate, constând în vânzarea de terenuri construibile, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, respectiv operaţiuni impozabile din punctul de vedere al TVA.
Curtea apreciază că în mod corect organele fiscale au stabilit că reclamanta-intimată are calitatea de persoană impozabilă conform dispoziţiilor art. 127 alin. (1) raportat la dispoziţiile art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, deoarece vânzarea terenurilor construibile cu caracter de continuitate reprezintă activitate economică. Prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare reclamanta-intimată a desfăşurat activitate economică, fără a fi necesar ca vânzarea-cumpărarea de imobile să fie prevăzută în obiectul de activitate al unităţii administrativ teritoriale.
În fapt, prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Becicherecu Mic nr. 7 din 20 ianuarie 2003 s-a decis vânzarea terenurilor cuprinse în planul urbanistic zonal al localităţii, prin licitaţie pe baza unui tarif stabilit in urma unei expertize tehnice, iar începând cu anul 2005 au fost date mai multe hotărâri ale consiliului local pentru fiecare teren vândut.
Organul de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Timiş a constatat că în perioada anilor 2004 - 2008, reclamanta Comuna Becicherecu Mic a valorificat prin încheierea contractelor de vânzare - cumpărare suprafeţe de terenuri construibile, aflate în domeniul privat al Comunei Becicherecu Mic, realizând venituri în valoare totală de 1.646.046 lei.
Conform legislaţiei în vigoare, "terenul construibil" reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat pe care se pot executa construcţii.
Pentru terenurile construibile vândute, reclamanta nu a întocmit facturi care să cuprindă informaţiile obligatorii prevăzute la art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, republicată, nu a calculat şi nu a evidenţiat TVA colectată prin aplicarea cotei standard de 19 % asupra bazei de impunere, în conformitate cu prevederile art. 140 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 republicată, privind Codul fiscal:
"Cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 19% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operaţiune impozabilă care nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată sau care nu este supusă cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată.
În ce priveşte vânzările terenurilor construibile de către reclamanta Comuna Becicherecu Mic devin aplicabile prevederile art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003: "Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar şi "Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) operaţiunile care, în sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrări de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plata;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 şi 133; (...) "
În baza prevederilor legale de mai sus, prin livrările de bunuri de natura terenurilor construibile, reclamanta a realizat operaţiuni impozabile în România din punct de vedere a taxei pe valoarea adăugată, livrările de bunuri fiind efectuate cu plata, iar livrarea acestora realizându-se în România.
În mod corect organele fiscale au evidenţiat că pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2006, reclamanta-intimată nu şi-a exercitat dreptul de deducere a TVA prin taxare inversă în decont conform art. 147 din Legea nr. 571/2003, pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2007 fiind aplicabile dispoziţiile art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 şi pentru perioada 1 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2008, în legătură cu scutirea de taxă au fost aplicabile dispoziţiile art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea apreciază că reclamanta-intimată avea obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent la data la care a intenţionat să realizeze activitatea economică de natura vânzărilor de terenuri înainte de efectuarea unor astfel de operaţiuni conform dispoziţiilor art. 153 alin. (1) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 571/2003 şi să colecteze TVA aferent vânzărilor de terenuri.
În raport de considerentele expuse, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiate cererea de suspendare şi acţiunea astfel cum a fost formulată.
Va menţine celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş împotriva sentinţei nr. 332 din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiate cererea de suspendare şi acţiunea.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3751/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 377/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
