ICCJ. Decizia nr. 3791/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3791/2011
Dosar nr. 4614/1/2010
Şedinţa publică din 28 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A.C., N.N., A.B.C., R.M., M.R., N.E., V.D., G.F., C.T., A.O., I.J., C.A., A.I., S.C., S.C. şi P.X. şi Universitatea Petre Andrei au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, solicitând anularea ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009 emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării privind confirmarea funcţiei de rector al Universităţii Petre Andrei din Iaşi, suspendarea executării ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, nr. 4294 din 10 iunie 2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în calitate de cadre didactice ale Universităţii „Petre Andrei" din Iaşi, membri ai comunităţii universitare şi membri ai Senatului universitar, înţeleg să solicite anularea ordinului de confirmare în funcţia de rector al Universităţii Petre Andrei din Iaşi, motivat în esenţă de faptul că prin emiterea acestui ordin, au fost încălcate dispoziţiile legale privind condiţiile şi procedura de alegere a rectorului; a fost nesocotită autonomia universitară prin încălcarea dreptului comunităţii universitare de a-şi desemna prin vot secret rectorul Universităţii şi au fost săvârşite ingerinţe politice în viaţa comunităţii universitare, ingerinţe interzise în mod expres prin dispoziţiile art. 13 şi art. 89 alin. (1) din Legea 84/1995, legea învăţământului.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.
În cauză au formulat cerere de intervenţie, la data de 09 octombrie 2009, Universitatea Petre Andrei din Iaşi şi T.D., arătând că la momentul învestirii instanţei de contencios administrativ nu mai există Universitatea „Petre Andrei", ci doar Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi, persoană juridică care nu a formulat nici o acţiune vizând anularea(suspendarea) Ordinului nr.4294/2009.
Cu privire Ia pretenţia dedusă judecăţii, au arătat că sunt nefondate susţinerile reclamanţilor cu privire la pretinsa nelegalitate a ordinului atacat, la faptul că actul administrativ nu respectă principiile autonomiei universitare.
Prin încheierea de la termenul din 09 octombrie 2009, prima instanţă a constatat că reprezentant al Universităţii „Petre Andrei" din Iaşi în prezentul proces este d-na avocat G.C., deoarece are mandat special de reprezentare din partea persoanei confirmate în funcţia de rector, prin ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009, emis de pârât.
De asemenea, a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei Universitatea ,,Petre Andrei" din Iaşi, faţă de existenţa unui mandat special în acest sens şi a unui extras din procesul verbal al şedinţei Senatului Universităţii din 06 octombrie 2009.
La acelaşi termen, prima instanţă a admis în principiu cererile de intervenţie în interes propriu formulate de cei doi intervenienţi, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererilor de intervenţie, considerând că cei doi intervenienţi nu trebuiau să urmeze procedura prealabilă deoarece nu solicită anularea vreunui act normativ, aşa cum se menţionează în art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Totodată, prima instanţă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei obiectului cererilor de intervenţie, reţinând că obiectul acestora este constatarea legalităţii ordinului atacat. Însă, admiţând excepţia lipsei unui drept pretins în susţinerea cererilor de intervenţie, Curtea a respins cererile de intervenţie în interes propriu şi le-a calificat ca cereri de intervenţie în interesul pârâtului.
Prin încheierea din 23 octombrie 2009, prima instanţă a admis cererea de suspendare, dispunând suspendarea executării ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. La acelaşi termen, Curtea a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a celor doi avocaţi ai reclamanţilor.
La termenul din 06 noiembrie 2009, prima instanţă a respins excepţia prematurităţii cererii de chemare in judecată formulată de reclamanţii N.N. şi A.C. deoarece aceştia au semnat plângerea prealabilă adresată pârâtului şi a admis excepţia prematurităţii cererii în privinţa celorlalţi reclamanţi deoarece aceştia nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea din 27 noiembrie 2009, prima instanţă a unit excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes cu fondul, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., pentru soluţionarea acestora fiind necesară administrarea unor probe comune cu cele necesare soluţionării fondului cauzei.
La termenul din 04 decembrie 2009, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 408/1992 deoarece acest text nu influenţează fondul cauzei.
La 22 decembrie 2009, prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivului încheierii din 23 octombrie 2009, cerere formulată de reclamanţi, deoarece art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 prevede că efectul suspendării unui act administrativ este încetarea oricărei forme de executare până la încetarea suspendării şi nicidecum repunerea părţilor in situaţia anterioară, efect al anulării unui act administrativ.
La 08 ianuarie 2010, au formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului, petenţii B.M., T.A., C.M., S.L., S.D., H.A., S.A., B.C., I.F., P.P.E., B.O., D.L., T.M., C.A., R.D., T.M., P.T.M., B.S., B.A.C., T.A.C., B.G., A.S., D.C., S.F., B.C., F.S., D.N., P.R., A.R., A.N., S.C., T.A.M., M.A., prin care au solicitat respingerea cererii principale.
În motivarea cererii, intervenienţii au arătat că toate susţinerile reclamanţilor cu privire la pretinsa nelegalitate a ordinului, la faptul că actul administrativ nu respectă principiile autonomiei universitare şi că realizează ingerinţe de tip politic în activitatea universitară sunt nefondate.
La 08 ianuarie 2010, au formulat cerere de intervenţie în interes propriu A.B.C., N.E., G.F., S.C., G.T., A.O. şi A.I. solicitând anulare ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009, emis de pârât; suspendarea executării ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei; restabilirea situaţiei anterioare emiterii ordinului; obligarea pârâtului la plata unor daune morale şi a cheltuielilor de judecată.
La termenul din 22 ianuarie 2010, prima instanţă a admis in principiu atât cererile de intervenţie în interesul pârâtului cât şi cererile de intervenţie în interes propriu. În privinţa cererilor de intervenţie în interes propriu, a admis excepţia lipsei de obiect a capătului 2 de cerere, privind suspendarea executării ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009, ca urmare a faptului că a dispus suspendarea executării ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, prin încheierea din 23 octombrie 2009.
La termenul din 19 februarie 2010, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii celor două excepţii de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, considerând că nu e îndeplinită una din condiţiile de admisibilitate a celor două excepţii de nelegalitate, respectiv condiţia ca de soluţionarea celor două excepţii să depindă soluţionarea cauzei pe fondul ei, apreciind astfel că de soluţionarea excepţiei de nelegalitate a celor două ordine nu depinde legalitatea ordinului atacat în prezenta cauză, ordinul nr. 4294/2009.
Prin sentinţa nr. 1153 din 5 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor ca neîntemeiate, a respins excepţia rămânerii fără obiect a cererii principale ca neîntemeiată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a intervenienţilor în interes propriu, ca neîntemeiate.
Prin aceeaşi sentinţă a admis cererea formulată de reclamanţii N.N. şi A.C. împotriva pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii A.B.C., N.E., G.F., S.C., G.T., A.O. şi A.I.; a anulat Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009, emis de pârât, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acestui ordin, obligând pe pârât la plata sumei de 10 000 Euro, cu titlu de daune morale, fiecare din intervenienţii în interes propriu A.B.C., N.E., G.F., S.C., G.T., A.O. şi A.I.
Totodată, a respins ca neîntemeiate cererile de intervenţie formulate de intervenienţii Universitatea Petre Andrei din Iaşi, T.D., S.L., S.D., H.A., S.A., B.C., I.F., P.P.E., B.O., D.L., T.M., C.A., R.D., T.M., P.T.M., B.S., B.G., A.S., D.C., S.F., B.C., F.S., D.N., P.R., A.R., A.N., S.C., T.A.M., M.A., C.M., T.A., T.A., B.A.C. şi B.M.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009, pârâtul a confirmat în funcţia de rector al Universităţii „Petre Andrei" din Iaşi, înfiinţată prin Legea nr. 408/2002, pe intervenientul T.D.
În privinţa existenţei uneia sau a două universităţi, prima instanţă a reţinut că, în momentul de faţă, există o singură entitate juridică, respectiv Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi, care s-a înfiinţat în baza Legii nr. 408/2002, prin transformarea Universităţii "Petre Andrei", care şi-a încetat fiinţa juridică, producându-se o transmisiune universală a patrimoniului, ce a constat în preluarea întregului patrimoniu şi personal.
Astfel, premisa de la care porneşte Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009, că ar exista două persoane juridice, Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi, înfiinţată prin Legea nr. 408/2002, şi Universitatea „Petre Andrei" înfiinţată printr-o hotărâre judecătorească cu nr. 6/1999 este nelegală, deoarece nu ţine seama de autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 556R din 25 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi Deciziei civilă nr. 274 din 26 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Galaţi.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi intervenienţilor în interes propriu, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin procesul verbal de control nr. 19291 din 23 martie 2005, emis de ITM, se arată că: ,,Universitatea Petre Andrei din Iaşi a încheiat, în calitate de angajator, contracte de muncă pentru 291 de salariaţi, contracte încheiate în firmă scrisă, începând cu 01 martie 2003, care conţin elementele prevăzute în modelul cadru aprobat de legislaţia specifică, că Universitatea a obţinut aprobarea nr. 111 din 04 ianuarie 2005 să păstreze şi să completeze carnetele de muncă, carnete de muncă ce sunt completate la zi, mai puţin ale salariaţilor de la Facultatea de Psihologie."
Astfel, printre aceste contracte de muncă înregistrate se află şi cele ale reclamanţilor şi intervenienţilor în interes propriu, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestora apare ca neîntemeiată.
Calitatea acestora de salariaţi ai Universităţii ,,Petre Andrei" din Iaşi este confirmată şi de faptul că au fost salariaţi ai Universităţii "Petre Andrei", care şi-a încetat fiinţa juridică, producându-se o transmisiune universală a patrimoniului către intervenienta Universitatea ,,Petre Andrei"din Iaşi ce a constat în preluarea întregului patrimoniu şi personal (inclusiv preluarea contractelor de muncă ale reclamanţilor şi intervenienţilor în interes propriu).
Pe de altă parte, transferul acestora a fost operat în carnetul de muncă la 15 septembrie 2007, menţiune confirmată prin viza ITM.
Nu în ultimul rând, potrivit art. 56 din Codul Muncii, contractul de muncă încetează de drept la data comunicării deciziei de pensionare. Ori niciunul dintre reclamanţi sau intervenienţii în interes propriu nu s-a pensionat şi, în plus, toţi îşi primesc drepturile salariale în continuare.
Cu privire la procedura de alegere a rectorului Universităţii ,,Petre Andrei" din Iaşi, prima instanţă a reţinut că la baza Ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009, a cărei anulare se solicită, prin care intervenientul T.D. a fost confirmat în funcţia de rector, au stat alegerile din Senatul Universităţii, fapt confirmat şi de pârât, prin întâmpinarea formulată în cauză.
Analizând dosarul alegerilor pe care pârâtul l-a depus în cauză, prima instanţă a reţinut că, în şedinţa de alegere a rectorului ce a avut loc la 13 martie 2008, nu au participat decât reprezentanţii Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Facultăţii de Asistenţă Socială şi Sociologie şi ale Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative, iar cele trei facultăţi nu au fost înfiinţate de Senatul legal constituit şi nici nu figurează în HG nr. 981/2007, poziţia 28, astfel că, din perspectiva art. 92 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, alegerea rectorului s-a făcut de un Senat nelegal constituit, ca urmare a nereprezentării în şedinţa de alegeri a tuturor facultăţilor din componenta universităţii.
În privinţa respingerii excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor şi intervenienţilor în interes propriu, prima instanţă a reţinut că interesul acestora, în cazul admiterii cererii principale şi cererii de intervenţie, constă în recunoaşterea existenţei unei singure universităţi, premisă pe care ordinul atacat o neagă;- recunoaşterea dreptului acestora de cadre didactice ale acestei universităţi şi exercitarea efectivă a dreptului de a profesa, drept încălcat prin măsurile luate de rectorul confirmat prin ordinul atacat.
Referitor la efectele juridice ale Ordinului nr. 4294 din 10 iunie 2009, prima instanţă a reţinut că pârâtul a încredinţat rectorului confirmat prin ordinul atacat, îndeplinirea, cu precădere, în următoarele 6 luni, următorul mandat special:
- eliberarea actelor de studii;
- asigurarea condiţiilor de încadrare/promovare a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic;
- preluarea, potrivit Legii nr. 408/2002, a personalului didactic şi nedidactic din instituţia care a fost autorizată să funcţioneze provizoriu;
- preluarea studenţilor din instituţia care a fost autorizată să funcţioneze provizoriu.
Prima instanţă a reţinut că ordinul în litigiu nu are o aplicabilitate limitată pe 6 luni, aşa cum afirmă pârâtul şi intervenienţii în interesul său.
Aşadar, numirea rectorului nu este făcută pe o durată de 6 luni, ci pe perioada întregului mandat prevăzut prin Carta Universităţii. De altfel, legea nu permitea confirmarea rectorului doar pe 6 luni, de vreme ce alegerea sa de către Senat nu se făcuse doar pe 6 luni, iar ordinul pârâtului doar confirmă, nu îl numeşte pe rector. La fel a procedat pârâtul în cazul confirmării rectorilor altor universităţi, confirmare ce nu a fost făcută pe 6 luni, ci doar încredinţarea unui mandat special a fost dată rectorului confirmat pe 6 luni.
Prin urmare, prima instanţă a considerat că nu este întemeiată excepţia rămânerii fără obiect a cererii principale şi a cererii de intervenţie principală, întrucât efectele juridice ale ordinului atacat de confirmare a intervenientului T.D. în funcţia de rector nu au încetat la împlinirea termenului de 6 luni (la 10 decembrie 2009).
În privinţa obligării pârâtului la plata sumei de 10 000 euro cu titlu de daune morale către fiecare din cei 7 intervenienţi în interes propriu, prima instanţă a avut în vedere că prin confirmarea în funcţie a unui rector nelegal ales, prin negarea autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 556R din 25 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi Deciziei civilă nr. 274 din 26 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Galaţi, ce recunosc existenţa unei singure universităţi, acesta a produs un prejudiciu moral intervenienţilor constând în:
- crearea unei dezordini în activitatea universităţii prin exercitarea abuzivă de către intervenientul T.D. a mandatului special încredinţat de pârât constând în eliberarea actelor de studii, asigurarea condiţiilor de încadrare/promovare a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, preluarea, potrivit Legii nr. 408/2002, a personalului didactic şi nedidactic din instituţia care a fost autorizată să funcţioneze provizoriu şi preluarea studenţilor din instituţia care a fost autorizată să funcţioneze provizoriu;
- nerecunoaşterea calităţii intervenienţilor de cadre didactice ale acestei universităţi;
- împiedicarea exercitării efective a dreptului de a profesa, drept încălcat prin măsurile luate de rectorul confirmat prin ordinul atacat, precum şi împiedicarea accesului in spaţiile universităţii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi, T.D., B.A.C., T.A., C.M. şi T.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a susţinut în esenţă următoarele:
1. Cu privire la anularea Ordinului nr. 4294/2009 recurentul a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că premisa de la care porneşte ordinul atacat potrivit căreia există două persoane juridice este nelegală, deşi acest fapt este confirmat prin adresa Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi nr. 10738 din 15 februarie 2010.
2. În mod greşit s-a reţinut prin sentinţa atacată că preluarea personalului didactic şi nedidactic urmare a transmiterii universale a fost confirmată prin procesul verbal de control nr. 19291/2005 emis de ITM, deşi din procesele verbale ulterioare ale ITM Iaşi rezultă existenţa a două entităţi cu coduri fiscale diferite.
3. Recurentul critică sentinţa atacată susţinând că soluţia a fost pronunţată prin raportare la prevederile Cartei Universale şi ale Legii nr. 84/1995, respectiv faptul că ordinul a fost emis doar pe termen de 6 luni şi nu a analizat cauzele anulării acestuia şi nici starea de fapt şi de drept existentă în cadrul universităţii.
4. În condiţiile în care Ordinul MECI nr. 5837/2009, ordin care confirmă faptul că Ordinul nr. 4294/2009 nu mai era în vigoare, la data pronunţării sentinţei, cererea reclamanţilor era lipsită de obiect.
5. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor , recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins această excepţie întrucât aceştia nu sunt angajaţi ai Universităţii „Petre Andrei din Iaşi" – Cod fiscal nr. 18849280 ci ai Universităţii Petre Andrei Iaşi – cod fiscal 1143157, astfel că aceştia nu au nici interes şi nici calitate procesuală activă, în ceea ce priveşte anularea ordinului atacat.
Totodată, recurentul a criticat soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, apreciind că în speţă nu a fost stabilită legătura de cauzalitate între existenţa ordinului şi starea emoţională a reclamanţilor, respectiva consecinţelor negative suferite de cei în cauză.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3042 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004.
Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi şi T.D. în calitate de recurenţi-intervenienţi au formulat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenţii au susţinut în esenţă că instanţa de fond nu a realizat un examen critic al probelor administrate iar în ceea ce priveşte motivarea sentinţei atacate, aceasta nu cuprinde nici o precizare cu privire la raţionamentul instanţei şi la probatoriile care au condus la concluzia admiterii acţiunii şi anulării ordinului atacat cât şi a capetelor de cerere privind „repunerea în situaţia anterioară" şi acordarea daunelor morale intervenienţilor în nume propriu.
Totodată, recurenţii au criticat şi modul de soluţionare al excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor N.N. şi C.A. şi a lipsei interesului, apreciind că în mod eronat instanţa de fond a respins aceste excepţii, deşi din probatoriul administrat în cauză nu rezulta această calitate neexistând nici un contract de muncă legal încheiat între reclamanţi şi Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi cu date de identitate fiscală conferite prin Legea nr. 408/2002, pe de altă parte.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei interesului şi a lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor în interes propriu, recurenţii au susţinut de asemenea inexistenţa unui transfer legal al acestora ca şi a unor contracte de muncă valabil încheiate cu Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi înfiinţată prin Legea nr. 408/2002, conform adreselor Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi.
Recurenţii au invocat şi excepţia lipsei de obiect a cauzei motivată de intervenirea actelor administrative ulterioare Ordinului nr. 4294/2009, respectiv Ordinul nr. 5829 din 5 noiembrie 2009 potrivit căruia ordinul atacat îşi încetase aplicabilitatea, susţinând că în această situaţie atât cererea principală cât şi cererea de intervenţie în interes propriu cu rămas fără obiect.
Pe fondul cauzei, recurenţii au susţinut că în mod eronat instanţa de fond a apreciat ca fiind nelegal ordinul atacat, pornind de la premise greşite şi interpretând nelegal considerente ale unor hotărâri judecătoreşti.
Consideră recurenţii că aspectele reţinute prin sentinţa atacată cu privire la procesul de alegeri al rectoratului şi la conţinutul actului administrativ atacat nu au suport probator fiind lipsite de pertinenţă şi de fundament juridic.
Totodată, recurenţii au susţinut că din punct de vedere formal, ordinul atacat îndeplineşte toate condiţiile de legalitate precizate de Legea nr. 24/2000.
În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a solicitărilor inserate în cererea de intervenţie în interes propriu privind repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ordinului atacat, recurenţii au criticat soluţia instanţei de fond, apreciind că soluţia este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă, echivalând cu o depăşire a atribuţiilor judecătoreşti.
A fost criticată sentinţa atacată şi sub aspectul acordării daunelor morale, subliniind faptul că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă existenţa unui prejudiciu produs reclamanţilor sau intervenienţilor.
Aceleaşi motive de recurs au fost invocate şi de intervenienţii B.A.C., T.A., C.M., A.T.
Intimaţii-reclamanţi N.N., A.C. şi intervenienţii în nume propriu A.B.C., N.E., G.F., A.O., S.C., G.T. şi A.I. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor formulate şi menţinerea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, susţinând în esenţă nelegalitatea ordinului atacat.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, cererile părţilor şi actele depuse atât cu ocazia judecării în fond a cauzei cât şi în recurs, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile formulate sunt fondate, astfel că se impune admiterea lor şi modificarea, în parte, a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, în sensul respingerii cererii de restabilire a situaţiei anterioare şi a cererii de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiate şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate, pentru considerentele în continuare prezentate.
Prin ordinul a cărui anulare s-a dispus prin sentinţa atacată, respectiv Ordinul nr. 4294 din 10 iunie 2009 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a fost confirmat în funcţia de rector al Universităţii „Petre Andrei" din Iaşi înfiinţată prin Legea nr. 408/2002, intervenientul T.D. stabilindu-i-se cu precădere în următoarele şase luni, îndeplinirea următoarelor atribuţii privind eliberarea actelor de studii, asigurarea condiţiilor de încadrare/promovare a personalului didactic, didactic-auxiliar şi nedidactic, preluarea potrivit Legii nr. 408/2002 a personalului didactic şi nedidactic din instituţia care a fost autorizată să funcţioneze provizoriu.
Criticile recurenţilor referitoare la anularea Ordinului atacat nu sunt fondate, întrucât astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, în baza probatoriului administrat în cauză, ordinul respectiv a fost emis pornindu-se de la premisa greşită că ar exista două persoane juridice, respectiv Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi, înfiinţată prin Legea nr. 408/2002 şi Universitatea „Petre Andrei" Iaşi înfiinţată prin hotărâre judecătorească nr. 6/1999, ca organizaţie non profit.
Această premisă greşită este confirmată de probatoriul administrat în cauză, respectiv Decizia civilă nr. 554R din 25 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi Decizia civilă nr. 274 din 26 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Galaţi care se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond, faptul că, la momentul de faţă există o singură entitate juridică, Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi, înfiinţată în baza Legii nr. 408/2002, prin transformarea Universităţii „Petre Andrei" care şi-a încetat fiinţa juridică, întregul patrimoniu al acesteia ca şi personalul, fiind preluat.
Nici criticile formulate de recurenţi cu privire la reţinerile instanţei de fond referitoare la procedura de alegere a rectorului Universităţii „ Petre Andrei" din Iaşi, nu pot fi reţinute întrucât, astfel cum a rezultat din analiza dosarului alegerilor depus la dosarul cauzei, aceasta s-a făcut de un senat nelegal constituit şi în consecinţă ordinul de confirmare a persoanei desemnate este de asemenea nelegal.
În ceea ce priveşte criticile recurenţilor cu privire la modul de soluţionare a excepţiei privind lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor ca şi a intervenienţilor în interes propriu, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, întrucât astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, respectiv procesul verbal de control nr. 19291 din 23 martie 2005 emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă – aceştia sunt salariaţi cu contracte de muncă încheiate cu Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi.
Pe de altă parte, în raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 cât şi al art. 52 din Constituţia României, acţiunea în contencios administrativ poate fi promovată de orice persoană ale cărei drepturi sau interese legitime au fost vătămate printr-un act administrativ nelegal sau prin nerezolvarea unei cereri, iar instanţa a stabilit pe bază de probe faptul că există o vătămare a acestor persoane, astfel că această problemă ţine de fondul litigiului administrativ iar nu de calitatea procesuală, instanţa procedând corect, în raport cu prevederile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., la unirea acestei excepţii cu fondul cauzei.
Recurenţi au susţinut că în mod greşit instanţa de fond a analizat şi reţinut nelegalitatea actului atacat fără a analiza cauzele emiterii acestuia şi nici starea de fapt din cadrul universităţii, criticile astfel formulate fiind nefondate întrucât, instanţa de fond a analizat actul administrativ atacat din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 84/1995 cât şi a Cartei Universitare, în baza cărora a fost emis ordinul.
Invocarea deficienţelor de funcţionare şi organizatorice ca şi înlăturarea unui aşa-zis vid de putere, nu pot justifica emiterea unui ordin cu nerespectarea prevederilor legale, în speţă fiind încălcate atât dispoziţiile referitoare la alegerea rectorului de către un senat nelegal constituit cât şi cele privitoare la durata mandatului acestuia.
Nici susţinerile recurenţilor referitoare la modul de soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei lipsei de obiect a cererii principale cât şi a cererii de intervenţie nu sunt fondate, întrucât emiterea ordinului nr. 5837/2009 la data de 5 noiembrie 2009 – anterior pronunţării instanţei de fond nu are relevanţă cu privire la efectele actului administrativ a cărui nelegalitate s-a constatat de către instanţa de fond, efecte care s-au produs şi care nu au fost înlăturate prin emiterea Ordinului nr. 5829/2009 privind încetarea aplicabilităţii acestuia.
În fapt, anularea sau încetarea aplicării unui act administrativ după declanşarea controlului judecătoresc de legalitate, nu lipseşte de obiect acţiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului respectiv este cenzurată în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii lui, iar pe de altă parte efectele produse în perioada în care acesta a fost pus în executare, nu au fost înlăturate prin emiterea unui alt ordin de încetare a aplicării acestuia.
Instanţa de control judiciar constată însă că sunt fondate criticile formulate de recurenţi cu privire la acordarea daunelor morale către intervenienţii în interes propriu cât şi cu privire la admiterea cererii de restabilire a situaţiei anterioare.
Astfel, în ceea ce priveşte restabilirea situaţiei anterioare se constată că măsurile solicitate de reclamanţi ca şi de intervenienţii în nume propriu privind accesul în incintă sau posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea sunt consecinţe directe ale contractelor de muncă ale acestora, şi nu ale ordinului atacat, iar soluţionarea unor astfel de diferende, propriu zis conflicte de muncă, exced competenţei instanţei de contencios administrativ.
În ceea ce priveşte daunele morale, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dispus acordarea acestora fără ca în cauză să fie dovedit raportul de cauzalitate între ordinul atacat şi prejudiciul moral invocat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale revine reclamantului, conform principiului de drept actori incumbit onus probandi, respectiv potrivit regulilor dreptului comun, reclamantul trebuie să facă dovada existenţei prejudiciului moral încercat , caracterul ilicit al faptei pârâtului săvârşită de acesta cu vinovăţie şi a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv şi fapta pârâtului.
În speţă nu au fost dovedite de către intervenienţi aceste condiţii, astfel că nu se justifică acordarea daunelor morale.
În practică aprecierea prejudiciului moral trebuie concretizată după circumstanţele reale ale cauzei, ori în speţă, având în vedere că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între ordinul atacat şi consecinţele vătămătoare pretinse, cât şi perioada scurtă în care ordinul şi-a produs efectele, fără repercusiuni majore în plan profesional cât şi social ale intervenienţilor, sumele acordate acestora cu titlu de daune morale apar ca fiind nejustificate, având în vedere că anularea actului administrativ atacat reprezintă în sine o compensare suficientă a eventualelor prejudicii morale suferite de aceştia.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va admite recursurile formulate în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi în consecinţă va modifica, în parte, sentinţa atacată în sensul că va respinge cererea privind restabilirea situaţiei anterioare şi cererea de acordare a daunelor morale, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi, T.D., B.A.C., T.A., C.M. şi T.A. împotriva sentinţei nr. 1153 din 05 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în parte, în sensul că respinge cererea de restabilire a situaţiei anterioare şi cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiate.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3773/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3793/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
