ICCJ. Decizia nr. 377/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 377/2011
Dosar nr. 675/119/2009
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul K.A. a chemat în judecată R.N.P.R., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceasta să dispună suspendarea aplicării Deciziei nr. 366 din 4 mai 2009 emisă de pârâtă, constatarea nulităţii absolute a acestei decizii, reîncadrarea reclamantului pe postul deţinut anterior şi obligarea pârâtei la plata drepturilor de natură salarială de la data desfacerii abuzive a contractului individual de muncă şi până la data reîncadrării în funcţia deţinută, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost angajat pe durată determinată până la organizarea şi susţinerea concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei de director tehnic în cadrul D.S. Sf. Gheorghe.
Contractul individual de muncă a fost însă desfăcut prin Decizia contestată, începând cu data de 4 mai 2009, prin încălcarea tuturor normelor juridice aplicabile.
Prin sentinţa civilă nr. 628 din 25 iunie 2009, Tribunalul Covasna a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.
Astfel sesizată, prin încheierea de la termenul din 29 martie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantului K.A., având ca obiect suspendarea executării deciziei nr. 366 din 4 mai 2008, emisă de pârâtă.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că în cauză nu au fost îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, sub aspectul cazului bine justificat s-a reţinut că reclamantul nu a invocat împrejurări care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ ci, acesta a enumerat în cuprinsul acţiunii toate motivele de nelegalitate care în opinia sa pot conduce la anularea deciziei contestate.
Sub aspectul pagubei iminente, s-a reţinut că reclamantul nu a probat în vreun fel prejudiciul material viitor şi previzibil, inclusiv sub aspectul afectării traiului zilnic, urmare a lipsirii de salariul aferent funcţiei deţinute.
În condiţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa a analizat cu prioritate excepţia de inadmisibilitate a acţiunii invocată de pârâta R.N.P.R., dispunând respingerea acesteia, reţinând că „chiar pârâta, prin Decizia contestată, a arătat, la art. 2, că acest act poate fi atacat în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa competentă de pe raza de domiciliu a contestatorului, fără a pretinde realizarea procedurii prealabile".
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că din cuprinsul aspectelor de nelegalitate invocate de reclamant, sunt dovedite cele privind încălcarea dreptului de preaviz şi nerespectarea datei de la care îşi produce efectele Decizia de concediere.
S-a mai reţinut că instanţa nu se poate substitui voinţei angajatorului, în sensul prelungirii contractului de muncă ulterior datei de 14 august 2009, dată la care contractul de muncă al reclamantului, încheiat pe durată determinată, ar fi încetat de drept, în condiţiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 53/2003.
Împotriva încheierii de şedinţă din 29 martie 2010 a formulat recurs reclamantul K.A., iar împotriva sentinţei nr. 86 din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta R.N.P.R.
Împotriva Încheierii de şedinţă din 29 martie 2010 a declarat recurs reclamantul K.A. arătând, în esenţă, că a făcut dovada atât a „cazului bine justificat", cât şi a „pagubei iminente", prin măsura luată de pârâtă fiind lipsit de mijloacele de subzistenţă, de aceea se impune suspendarea deciziei nr. 366 din 4 mai 2009 emisă de R.N.P.
În recursul său, pârâta R.N.P.R. a arătat, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, respingând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivând cu aceea că nu i se poate crea reclamantului o situaţie mai grea prin impunerea parcurgerii procedurii prealabile. Soluţia instanţei a fost dată cu încălcarea legii, deoarece îndeplinirea procedurii prealabile este o condiţie imperativ prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, care nu a fost respectată de reclamant.
În ceea ce priveşte anularea Deciziei nr. 366 din 4 mai 2009, în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea ei, întrucât această decizie a fost emisă pentru a transpune în practică Hotărârea nr. 5/2009 a C.A.R.N.P.
De asemenea, este criticabilă soluţia instanţei de fond şi în privinţa reîncadrării reclamantului pe postul deţinut anterior, începând cu 4 mai 2009 şi până la data de 14 august 2009.
Postul de director tehnic de la D.S. Covasna a fost desfiinţat la data de 4 mai 2009, astfel că hotărârea instanţei nu poate fi pusă în practică deoarece postul nu mai există din data menţionată şi nu există nici în momentul de faţă.
Contrar celor reţinute de instanţă, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 82 alin. (1) C. muncii, ci ale art. 56 lit. j) din acelaşi act normativ, conform cărora contractul de muncă încheiat pe perioadă determinată încetează de drept la data expirării termenului pentru care a fost încheiat.
Recursul declarat de reclamant este tardiv.
Conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul de declarare a recursului împotriva hotărârile prin care se soluţionează cererea de suspendare a executării actului administrativ este de 5 zile de la comunicarea acestuia. În speţă, încheierea din 29 martie 2010 i-a fost comunicată reclamantului la data de 16 aprilie 2010, iar recursul a fost depus la poştă la data de 23 aprilie 2010, tardiv, termenul calculat conform art. 101 C. proc. civ., expirând la 22 aprilie 2010.
Prin urmare, în condiţiile în care reclamantul a formulat recurs cu depăşirea termenului legal, urmează ca instanţa de control judiciar să nu examineze motivele de recurs formulate de acesta.
Recursul formulat de pârâta R.N.P.R. este fondat.
Într-adevăr, în cauză era obligatoriu parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Sub acest aspect, prima instanţă în mod greşit a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 283 C. muncii, act normativ a cărui aplicare are caracter complementar în raport de prevederile Legii nr. 188/1999, or, în speţă, acest din urmă act normativ are aplicabilitate deplină. Dispoziţiile Codului muncii sunt incidente doar în cazurile în care nu contravin dispoziţiilor (prevederilor) specifice Statului funcţionarilor publici, care în situaţia de faţă impun în termeni categorici şi inderogabili respectarea termenelor şi condiţiilor reglementate de Legea nr. 554/2004. Astfel, conform art. 58 alin. (1) din OG nr. 59/2000 personalului silvic, cum este cazul reclamantului, i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999. Acest din urmă act normativ prevede în art. 106 alin. (1) că actul administrativ prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Or, una din condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în contencios administrativ, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, este parcurgerea procedurii administrativ prealabile. Nerespectarea acestei condiţii reprezintă un „fine de neprimire", consecinţa fiind respingerea acţiunii ca inadmisibilă. În speţă, reclamantul, în pofida prevederilor art. 7 din actul normativ precitat s-a adresat direct instanţei de judecată, ceea ce face ca acţiunea să fie inadmisibilă.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca tardiv, recursul reclamantului împotriva Încheierii de şedinţă din 29 martie 2010. Conform art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul K.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamantul K.A. împotriva încheierii de şedinţă din 29 martie 2010, a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de pârâta R.N.P.R. împotriva sentinţei civile nrt.86 din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3757/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3773/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
