ICCJ. Decizia nr. 3794/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3794/2011
Dosar nr. 7072/1/2010
Şedinţa publică din 28 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 311 din 17 iunie 2010, pronunţată în fond, după casare, ca urmare a deciziei nr. 919 din 18 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – SCAF, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC M.L. SA Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin care solicita anularea, în parte, a Ordinului nr. 1939 din 07 noiembrie 2007 emis de pârât, respectiv partea ce condiţionează acordarea înlesnirilor la plată de nesolicitarea acordării altor înlesniri pentru alte obligaţii fiscale datorate şi neachitate până la data emiterii ordinului şi obligarea pârâtei la acordarea scutirii de plată a obligaţiilor fiscale accesorii obligaţiilor pentru care a fost aprobată eşalonarea la plată, calculate pentru perioada 21 martie 2000 la zi sau, în subsidiar, scutirea de plată a obligaţiilor fiscale accesorii mai sus individualizate, ca efect al reparării pagubei cauzate prin neexecutarea obligaţiei legale şi judecătoreşti de negociere a acordării facilităţilor la plata obligaţiilor la bugetul de stat, la termen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta SC M.L. SA a fost privatizată prin contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr. DJ/16/5 din 11 februarie 2000, la momentul încheierii contractului fiind în vigoare dispoziţiile OG nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999, care prevedeau obligativitatea negocierii înlesnirilor la plata obligaţiilor la bugetul de stat.
Prin sentinţa nr. 521 din 04 iulie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 607/A/2001au fost obligaţi pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj să negocieze înlesnirile de plată a obligaţiilor bugetare cu reclamanta SC M.L. SA Craiova, iar prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 21 februarie 2007 în acelaşi dosar s-a lămurit dispozitivul sentinţei nr. 521 din 04 iulie 2001, în sensul că obligarea pârâţilor la negocierea înlesnirilor de plată a obligaţiilor bugetare cu reclamanta se va efectua conform OUG nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999.
Prin Ordinul nr. 1939 din 07 noiembrie 2007 s-a pus în executare sentinţa nr. 521 din 04 iulie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 607/A/2001 şi încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 21 februarie 2007 în acelaşi dosar, în baza procesului verbal nr. 91015/EC din 24 octombrie 2007 privind negocierea înlesnirilor la plata obligaţiilor la bugetul de stat datorate şi neachitate de SC M.L. Craiova, temeiul ordinului constituindu-l dispoziţiile OUG nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999 coroborat cu OG nr. 11/1996, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1283/1998.
Prin acest Ordin s-au acordat reclamantei SC M.L.SA Craiova următoarele înlesniri la plata obligaţiilor bugetare restante la data de 20 martie 2000, cu menţiunea ca societatea în cauză să nu solicite acordarea altor înlesniri la plată pentru alte obligaţii fiscale datorate şi neachitate până în prezent: a) eşalonarea la plată pe o perioadă de 5 ani, cu 6 luni perioadă de graţie cuprinsă în perioada de eşalonare a impozitului pe salarii în sumă de 252.895 lei; b) scutirea de plată a obligaţiilor fiscale accesorii calculate până la data de 20 martie 2000 aferente obligaţiilor fiscale restante la această dată în sumă totală de 1.888.694 lei, reprezentând impozit pe salarii în sumă de 923.207, taxă pe valoare adăugată în sumă de 965.487 lei.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, analizând cuprinsul ordinului contestat, se constată că acesta este în deplină concordanţă cu rezultatul negocierii înlesnirilor de plată la bugetul de stat desfăşurate între reprezentanţii SC M.L.SA Craiova şi reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor consemnate în cuprinsul procesului verbal nr. 91015/EC din 24 octombrie 2007.
Astfel, reţine prima instanţă, din cuprinsul acestui proces-verbal rezultă că reprezentanţii reclamantei au acceptat varianta 1 propusă de reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor, care prevede eşalonarea la plată pe maxim 5 ani, cu termen de graţie de 6 luni, pentru debitele datorate la bugetul de stat până la data de 20 martie 2000 şi scutirea la plată a accesoriilor aferente acestora calculate până la această dată, cu menţiunea ca societatea să fie de acord cu această variantă de înlesniri fără să solicite acordarea altor la plată pentru alte obligaţii fiscale datorate şi neachitate până în prezent.
În raport de Decizia de casare pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia Ordinul nr. 1939 din 07 noiembrie 2007 emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor nu conţine numai prevederi legate de negocierea dintre cele două părţi, ci şi dispoziţii ale autorităţii publice, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, contestate de către reclamantă, precum şi de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond a analizat legalitatea actului administrativ, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la negocierea dintre reprezentanţii reclamantei şi Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Aşa fiind, apreciază prima instanţă, nu pot fi reţinute motivele de fapt formulate de reclamantă vizând faptul că pârâtul nu a acceptat negocierea tuturor creanţelor pe care le administra, ci doar sumele reprezentând TVA şi impozit pe salarii, cele vizând perioada pentru care se acorda scutire de majorări şi penalităţi, precum şi cele vizând condiţia acordării scutirii de nesolicitarea altor înlesniri la celelalte tipuri de obligaţii .
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, nu pot face obiectul analizei nici motivele formulate de reclamantă privind faptul că negocierea nu a avut un conţinut legal şi judicios, în condiţiile în care ordinul contestat este în deplină concordanţă cu rezultatul negocierii înlesnirilor de plată la bugetul de stat desfăşurate între reprezentanţii SC M.L.SA Craiova şi reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor consemnate în cuprinsul procesului verbal nr. 91015/EC din 24 octombrie 2007, ce a fost semnat de reprezentanţii reclamantei şi însuşit fără obiecţiuni.
Reţine instanţa de fond că, pentru a fi valabil, un act administrativ trebuie să îndeplinească patru condiţii: (1) să fie emis de autoritatea competentă şi în limitele competenţei sale, (2) să fie emis în forma şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege, (3) să fie conform cu Constituţia, legile şi actele normative în vigoare, (4) să fie conform cu interesul public urmărit de lege.
Reclamanta nu a contestat competenţa emitentului ordinului de a emite actul administrativ şi nici forma sau procedura urmată la emiterea sa.
Analizând legalitatea actului administrativ contestat, Ordinul nr. 1939 din 07 noiembrie 2007 emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin prisma condiţiilor de mai sus şi raportat la motivele de nelegalitate invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată prima instanţă a reţinut următoarele aspecte.
În ceea ce priveşte conformitatea actului administrativ contestat cu dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii şi cu interesul public urmărit de lege, Curtea reţine că Ordinul nr. 91015/EC/24 octombrie 2007 este emis cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999, a căror aplicabilitate a fost stabilită irevocabil prin sentinţa nr. 521 din 04 iulie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 607/A/2001 şi încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 21 februarie 2007, care în art. 152 prevăd doar obligaţia creditorului bugetar de a negocia posibilitatea acordării înlesnirilor, fără însă a impune acordarea anumitor înlesniri pentru anumite creanţe marja de apreciere a autorităţii fiind nelimitată.
Faţă de aceste aspecte, apreciază instanţa de fond, motivaţia reclamantei în sensul că ordinul contestat este nelegal atât sub aspectul condiţiei impuse, a nesolicitării acordării altor înlesniri pentru alte obligaţii fiscale datorate şi neachitate până la data emiterii ordinului, cât şi al obiectului negocierii, prin limitarea negocierii la sumele existente la nivelul anului 2000 şi doar la două tipuri de obligaţii fiscale, nu poate fi reţinută având în vedere că textul legal, precum şi hotărârea judecătorească de mai sus, acordă o putere discreţionară autorităţii publice, fără însă a fi însă arbitrară, în ceea ce priveşte negocierea acordării înlesnirilor atât cu privire la categoria de creanţe fiscale, cât şi cu privire la cuantum şi condiţiile acordării.
Totodată, se arată în considerentele sentinţei atacate, fără a se analiza conţinutul concret al negocierilor dintre părţi, se constată că ordinul contestat este în strictă conformitate cu dispoziţiile legale şi cu hotărârea judecătorească în baza cărora a fost emis, precum şi cu actele premergătoare emiterii sale, respectiv cu procesului verbal nr. 91015/EC din 24 octombrie 2007 ce a fost semnat şi însuşit de reprezentanţii reclamantei fără obiecţiuni.
Instanţa de fond a apreciat ca fiind nefondate capetele de cerere având ca obiect anularea în parte a Ordinului nr. 1939 din 07 noiembrie 2007 emis de pârât, respectiv partea ce condiţionează acordarea înlesnirilor la plată de nesolicitarea acordării altor înlesniri pentru alte obligaţii fiscale datorate şi neachitate până la data emiterii ordinului şi obligarea pârâtei la acordarea scutirii de plată a obligaţiilor fiscale accesorii obligaţiilor pentru care a fost aprobată eşalonarea la plată calculate pentru perioada 21 martie 2000 la zi.
Prima instanţă a apreciat, de asemenea, ca fiind nefondat şi capătul de cerere subsidiar, având ca obiect scutirea de plată a obligaţiilor fiscale accesorii, ca efect al reparării pagubei cauzate prin neexecutarea obligaţiei legale şi judecătoreşti de negociere a acordării facilităţilor la plata obligaţiilor la bugetul de stat, la termen.
Astfel, se arată în considerentele hotărârii recurate, sentinţa nr. 521 din 04 iulie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 607/A/2001, prin care au fost obligaţi pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj să negocieze înlesnirile de plată a obligaţiilor bugetare cu reclamanta SC M.L. SA Craiova a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 761din 24 februarie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la data de 24 februarie 2004 devenind executorie.
Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la data de 21 februarie 2007 s-a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 521 din 04 iulie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 607/A/2001, în sensul că obligarea pârâţilor la negocierea înlesnirilor de plată a obligaţiilor bugetare cu reclamanta se va efectua conform OUG nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999 iar prin Decizia nr. 167 din 17 iulie 2006 emisă de Consiliul Concurenţei s-au autorizat ajutorul de stat pentru restructurare ce urmează a se acorda reclamantei, măsuri notificate de AVAS.
Concluzionează instanţa de fond că, faţă de aceste proceduri legale desfăşurate anterior emiterii ordinului contestat, se constată că întârzierea negocierii înlesnirilor de plată a obligaţiilor bugetare cu reclamanta SC M.L.SA Craiova nu este imputabilă pârâtului, pentru a fi de natură să justifice acordarea de despăgubiri reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., invocându-se interpretarea greşită a actului dedus judecăţii şi a obiectului cauzei - contestarea în parte a legalităţii Ordinului nr. 1939 din 7 noiembrie 2007 şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor OG nr. 88/1997 în ceea ce priveşte acordarea scutirii la plată a obligaţiilor fiscale accesorii obligaţiilor pentru care a fost aprobată eşalonarea la plată, calculate pentru perioada 21 martie 2000 la zi.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, care se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de fond, în urma rejudecării dispuse prin Decizia nr. 919 din 18 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a interpretat greşit obiectul cererii principale şi nu a analizat pe fond legalitatea ordinului contestat, enumerând numai condiţii generale de valabilitate.
Recurenta arată că în concret în ceea ce priveşte negocierea dintre părţi, aceasta a fost în fapt o operaţiune administrativă în cadrul căreia s-a manifestat puterea discreţionară a autorităţii pârâte care nu a acceptat negocierea obligaţiilor accesorii.
Recurenta apreciază că menţinerea obligaţiilor accesorii de la data privatizării şi până la data emiterii ordinului excede noţiunii de negociere, iar instanţa de fond nu a ţinut cont, în mod nejustificat de faptul că intimatul, în calitate de creditor bugetar nu şi-a îndeplinit obligaţia fiind necesară pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti. Iar pentru perioada 2000- 2007 accesoriile s-au acumulat nefiind culpa societăţii recurente, dar care au profitat creditorului bugetar deoarece majorările şi penalităţile au egalat sumele ce formau obiectul scutirii la plată.
Se arată că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut existenţa culpei pârâtului – intimat în neexecutarea la timp a obligaţiei de negociere.
Al doilea motiv de recurs priveşte aplicarea greşită a legii respectiv a dispoziţiilor OUG nr. 88/1997 la situaţia concretă a recurentei.
Iar faptul că dispoziţiile OUG nr. 88/1997 nu prevedeau exact ce înlesniri fiscale se acordă societăţilor privatizate nu este de natură a justifica un abuz de drept a autorităţii pârâte deoarece aceasta era obligată să respecte legea şi hotărârile judecătoreşti care au stat la baza emiterii ordinului.
La dosar intimatul-pârât a formulat note de şedinţă în care solicita respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta-reclamantă a depus la dosar acte, conform art. 305 C. proc. civ., iar în termenul de amânare a pronunţării a depus concluzii scrise.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea pentru următoarele considerente îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în cauză nu se poate reţine că instanţa a apreciat greşit obiectul acţiunii reclamantei astfel cum a fost formulată, soluţia de respingere fiind corectă.
Prin acţiune şi prin motivele de recurs, recurenta a solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 1939 din 7 noiembrie 2007 şi obligarea pârâtului la acordarea scutirii la plată a obligaţiilor fiscale accesorii obligaţiilor pentru care a fost aprobată eşalonarea la plată, calculate pentru perioada 21 martie 2000 la zi şi în subsidiar solicită ca instanţa să dispună scutirea recurentei de la plata obligaţiilor fiscale reprezentând accesoriile cauzate prin neexecutarea în termen a obligaţiei legale de negociere în termen a acordării facilităţilor la plata obligaţiilor bugetare.
În mod corect instanţa de fond a analizat şi apreciat legalitatea ordinului contestat strict în raport cu dispoziţiile OG nr. 88/1997 şi a hotărârilor judecătoreşti în baza cărora a fost emisă sentinţa civilă nr. 521/2001 învestită cu formulă executorie şi a încheierii din 21 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Verificând aceste hotărâri judecătoreşti Curtea apreciază că în mod corect s-a apreciat că prin aceste hotărâri autoritatea pârâtă a fost obligată numai la negocierea înlesnirilor la plata obligaţiilor la bugetul de stat datorate şi neachitate de recurentă şi nu la acordarea în concret a anumitor înlesniri.
În cauză, nu se poate reţine abuzul de drept şi exercitarea puterii discreţionare a autorităţii pârâte în cadrul negocierii, negocierea fiind o procedură comercială şi nu administrativă, în care autoritatea are calitatea de creditor bugetar, iar recurenta de debitor, iar negocierea înlesnirilor la plată a obligaţiilor bugetare s-a făcut conform OUG nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999.
Nu se poate reţine puterea discreţionară invocată cu privire la negocierea obligaţiilor bugetare pe motiv că a fost impusă abuziv procedura nesolicitării scutirii de la plata accesoriilor. Aceasta deoarece în procesul negocierii dintre părţi şi la baza emiterii ordinului contestat a existat procesul-verbal de conciliere din 24 octombrie 2007 – filele 86- 88 dosar fond, prin care părţile, pe poziţii de egalitate au negociat înlesnirile de plată, iar în raport de variantele propuse, recurenta a fost de acord cu prima variantă propusă, variantă menţionată în dispoziţiile ordinului contestat.
Curtea constată că în raport de actele care au stat la baza emiterii, ordinul contestat a fost legal emis.
În mod corect instanţa de fond a apreciat că este exceptată negocierea de la controlul strict de legalitate pe care este competentă instanţa de contencios administrativ în raport de dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentinţa atacată este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999. Aceasta deoarece în cauză, pe de o parte, recurentei –reclamante nu-i erau aplicabile dispoziţiile OUG nr. 26/2005, act normativ în vigoare la data negocierilor, iar pe de altă parte, prin sentinţele judecătoreşti pârâtul a fost obligat la negocierea şi nu la acordarea înlesnirilor la plată în baza OUG nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999, acte normative care nu reglementau posibilitatea negocierii penalităţilor în cadrul înlesnirilor la plată a obligaţiilor bugetare.
În ceea ce priveşte capătul subsidiar al acţiunii recurentei, astfel cum a fost formulat, în mod corect s-a apreciat că în cauză nu poate fi reţinută culpa autorităţii pârâte în ceea ce priveşte negocierea înlesnirilor la plată. Pe de altă parte, ce solicită în subsidiar recurenta, excede competenţei instanţei de contencios administrativ deoarece în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu se poate dispune ca soluţie scutirea de către instanţa de judecată de la plata accesoriilor în condiţiile în care acestea nu au făcut obiectul concilierii dintre părţi şi al ordinului contestat, care a fost legal emis în raport de actele care au stat la baza emiterii sale.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. M.L. SA Craiova împotriva sentinţei nr. 311 din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3793/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 380/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|