ICCJ. Decizia nr. 3780/2011. Contencios. Anulare proces verbal de contravenţie. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3780/2011
Dosar nr.10702/1/2010
Şedinţa publică din 28 iunie 2011
Asupra contestaţiei de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 decembrie 2012, S.C. a contestat procesul verbal de contravenţie nr. 453886 din 16 noiembrie 2010, întocmit de V.F. în calitate de agent constatator al R.A.T. Bucureşti, prin care contravenientului i s-a aplicat o amendă de 100 lei, conform art. 10/H.C.G.M.B nr. 156/2001 modificată prin H.C.G.M.B. nr. 267/2003, H.C.G.M.B. nr. 71/2006 şi H.C.G.M.B. nr. 7/2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (l) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, „(1) împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei si de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia."
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (2) din aceiaşi ordonanţă „(2) Plângerea împreuna cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşita contravenţia".
Având în vederea aceste dispoziţii şi constatând că în prezenta cauză obiectul dedus judecăţii este reprezentat de un proces verbal de contravenţie, Înalta Curte constată că instanţa competentă este Judecătoria.
Aşa fiind, în temeiul art. l C. proc. civ. şi a art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2001, Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Trimite contestaţia formulată de Simion Constantin împotriva procesului verbal de contravenţie nr. 453886 din 16 noiembrie 2010 emis de R.A.T. Bucureşti spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3779/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 3790/2011. Contencios. Conflict de... → |
---|