ICCJ. Decizia nr. 4110/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4110/2011
Dosar nr. 9807/2/2009
Şedinţa publică din 15 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 2 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunţarea la judecata acţiunii formulate de reclamanta N.(G.)E., în contradictoriu cu pârâţii C.A.C. şi M.J., având ca obiect obligarea acestora să emită propunerea, respectiv ordinul pentru redobândirea cetăţeniei române. Totodată, prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere cererea reclamantei de renunţare la judecată şi a făcut aplicarea art. 246 C. proc. civ.
Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a reţinut că aceasta nu este întemeiată, faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., conform cărora doar partea care a căzut în pretenţii poate fi obligată la plata acestora.
Împotriva acestei încheieri, considerând-o netemeinică şi nelegală sub aspectul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, a declarat recurs reclamanta, arătând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este greşită în raport cu cererea de renunţare la judecată, în care precizează în mod explicit că solicită obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, întrucât au tergiversat soluţionarea cererii sale.
Examinând cauza şi hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, soluţia pronunţată de instanţa de fond fiind temeinică şi legală, pentru următoarele considerente.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâţilor să emită propunerea, respectiv ordinul pentru redobândirea de către reclamantă a cetăţeniei române.
Prin cererea formulată, reclamanta a declarat că renunţă la judecata acţiunii.
Conform art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţa, fie prin cerere scrisă.
Renunţarea la judecată este un act juridic unilateral de voinţă, necondiţionat, având ca efect închiderea dosarului şi stingerea procesului, în privinţa atât a obiectului principal al cererii, cât şi a cererilor accesorii acestuia.
Cum, potrivit art. 274 alin. (l) C. proc. civ., cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este o cerere accesorie, dependentă de soluţia pronunţată cu privire la obiectul principal al acţiunii, în mod corect a procedat instanţa de fond respingând-o ca, neîntemeiată, în raport cu declaraţia reclamantei de renunţare la judecată.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se încheierea criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta N.(G.)E. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3790/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 982/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
