ICCJ. Decizia nr. 3815/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3815/2011
Dosar nr. 3391/111/2010
Şedinţa publică din 29 iunie 2011
Asupra recursului de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
l. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe.
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la data de 14 iulie 2010 (prin declinare de competenţă de la Tribunalul Bihor - sentinţa 584/CA din 9 iunie 2010), reclamantul J.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de pensii Bihor, solicitând să se dispună anularea Deciziei 14226 din 19 februarie 2010 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al OG 105/1999, aprobată prin Legea 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, a solicitat şi suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâta a anulat hotărârea de admitere nr. 14226 din 7 aprilie 2009, pe motiv că sora sa, M.I. a depus în luna ianuarie 2010, cerere pentru a beneficia şi ea de o astfel de indemnizaţie, în care ar fi menţionat o altă stare de fapt şi alţi martori decât reclamantul, existând o contradicţie între actele depuse la dosar de reclamant şi cele depuse de sora sa.
Reclamantul a solicitat să se constate că pârâta nu a întreprins nici un fel de verificări pentru a elucida acele contradicţii, limitându-se doar la interpretarea unor acte, fără a avea în vedere că unele inadvertenţe ţin mai mult de modul de redactare al cererilor şi nu de situaţie, vârsta şi greutăţile prin care au trecut.
A arătat că a fost deportat împreună cu familia sa din comuna Ţeţchea sat Hotar în localitatea Vârciorog, iar sora sa din localitatea Hotar în localitatea Roşia, ori se putea constata că satul Hotar se află în perimetrul comunei Ţeţchea, iar o perioadă de timp au stat în pădurea numită „Pădurea Roşienilor" comună cu pădurea satului Vârciorog.
A mai arătat că prin actul atacat i s-a cauzat o vătămare gravă a dreptului său constând într-o indemnizaţie de deportat, care îi este recunoscută şi acordată de Legea 189/2000. Prin această activitate contrară legii, pârâta i-a cauzat un prejudiciu în sumă de 6292 lei şi solicită să-i fie plătit şi să-i achite retroactiv de la data sistării şi până la data repunerii în drepturi, indemnizaţia în sumă de 484 lei pentru fiecare lună.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Judeţeană de pensii Bihor a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 300/CA/2010 - PI din 8 noiembrie 2010 a admis acţiunea reclamantului şi a anulat Decizia nr. 14226 din 19 februarie 2010, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, obligând această autoritate să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
A respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, ca fiind rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat că reclamantul a făcut dovada calităţii de beneficiar al prevederilor Legii 189/2000, cerinţele art. 1 lit. c) din lege fiind îndeplinite în cauză.
Astfel, martorii B.G. şi S.F. audiaţi în instanţă au confirmat faptul că reclamantul J.G. s-a refugiat împreună cu tatăl său începând cu toamna anului 1940 până în luna martie 1945 din localitatea Ţeţchea în localitatea Vârciorog.
Referitor la „situaţia contradictorie" care a stat la baza emiterii deciziei contestate, Curtea a constatat că în dosarul sorei reclamantului, M.I., se menţionează perioada de refugiu septembrie 1941 - august 1944 iar localităţile Hotar şi Roşia, se explică prin unele inadvertenţe în formularea celor două cereri şi prin aceea că, după cum precizează martorul S.F., localităţile Hotar, Ţeţchea şi Vârciorog sunt apropiate.
A reţinut instanţa că reclamantul a precizat în cererea adresată C.J.P. Bihor că a fost deportat împreună cu familia din comuna Ţeţchea sat Hotar în localitatea Vârciorog, iar sora sa din localitatea Hotar în localitatea Roşia şi de asemenea a menţionat că au stat o perioadă de timp într-o pădure numită „Pădurea Roşienilor" comună cu pădurea satului Vârciorog.
Cu privire la data şi perioada refugiului, prima instanţă a primit apărările reclamantului în sensul că sora sa a fost înscrisă la şcoala din comuna Vârciorog şi nu în comuna Roşia în septembrie 1944-1945, 1945-1946, cls.I, însă pârâta C.J.P. nu a întreprins nici un fel de verificări pentru a elucida acele presupuse contradicţii, limitându-se doar la interpretarea unor acte, fără a avea în vedere că unele inadvertenţe ţin mai mult de modul de redactare al cererilor şi nu de situaţia în care se aflau reclamantul şi sora acestuia, cu atât mai mult cu cât mama lor a decedat la 10 aprilie 1940.
Referitor la cererea de suspendare a executării actului administrativ, instanţa a respins-o ca fiind rămasă fără obiect ca urmare a admiterii acţiunii şi anulării actului administrativ contestat.
1. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a admis cererea, întrucât din probele administrate nu rezultă cu certitudine persecuţia etnică a reclamantului, în condiţiile în care declaraţiile autentice ale celor doi martori vin în contradicţie atât cu actele oficiale(certificatul de naştere al reclamantului, în ceea ce priveşte locul naşterii) şi deasemenea cu adeverinţa nr. 324 din 10 septembrie 2009 eliberată de Şcoala Vârciorog, din care reiese că sora petentului, în perioada în care s-a afirmat că a fost refugiată a urmat cursurile şcolare în localitatea de domiciliu, precum şi cu declaraţiile martorilor B.I. şi S.S., ultima probă administrată în dosarul sorei reclamantului M.I.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte a admis acţiunea reclamantului J.G. şi a obligat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor să-i recunoască acestuia calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în baza declaraţiilor de martori S.F. şi B.G. A reţinut instanţa că reclamantul s-a refugiat împreună cu tatăl său şi sora sa începând cu toamna anului 1940 până în luna martie 1945 din localitatea Vîrciorog în zona Roşia.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a admis cererea reclamantului în baza unor probe contradictorii şi neconcludente, nesocotind dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duce la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De asemenea, instanţa este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Înalta Curte reţine că din probele administrate în cauză nu au fost lămurite pe deplin contradicţiile dintre declaraţiile martorilor recurentului B.G. şi S.F. şi declaraţiile martorilor sorei reclamantului B.I. şi S.S. Astfel în timp ce primii doi martori au declarat că J.G. s-a refugiat din localitatea Teţchea în localitatea Vârciorog, ultimii doi martori au declarat că M.I., sora reclamantului J.G., s-a refugiat din localitatea Hotar în localitatea Roşia.
De asemenea, prima instanţă nu a lămurit aspectul legat de adeverinţa nr. 324 din 10 septembrie 2009 emisă de Şcoala Vârciorog din care rezultă că sora reclamantului, în perioada refugiului a frecventat cursurile şcolii din localitatea de domiciliu şi nici împrejurarea că cei doi fraţi au susţinut o perioadă diferită a refugiului.
Într-adevăr, Curtea a procedat la audierea martorilor în instanţă dar din conţinutul acestor declaraţii rezultă că aceştia aveau cunoştinţă de faptele relatate de la reclamant.
Activitatea de judecată presupune reconstituirea unor fapte care au avut loc în trecut, iar pentru aceasta trebuie să se folosească înscrisuri, depoziţii de martori, probe materiale, instanţa urmând a cerceta nemijlocit aceste probe, examinând înscrisurile originale (potrivit art. 112 şi art. 139 C. proc. civ. părţile pot depune copii certificate de pe înscrisuri, dar sunt obligate să depună înscrisurile originale la grefă sau să le aibă asupra lor, astfel încât judecătorul le va putea cerceta personal), audiind martori care au perceput personal faptele pe care le relatează (deci să nu se bazeze pe depoziţii extrajudiciare, ori pe depoziţiile unor martori care au auzit faptele de la alte persoane).
Nu întotdeauna este posibilă o astfel de cercetare a probelor, instanţa fiind uneori nevoită să se întemeieze pe copii de pe înscrisuri, pe declaraţiile unor martori care cunosc faptele din auzite etc, situaţii în care trebuie să se acorde o atenţie deosebită aprecierii unor asemenea probe derivate.
Or, în cauza de faţă, instanţa de fond, nu a stăruit prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului.
Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor, şi, totodată, să lămurească pe deplin, prin administrarea de probatorii (înscrisuri, proba testimonială) iar nu doar primind apărările reclamantului.
In consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 5, raportat la dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 313 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care va proceda la completarea probatoriului, în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 300/CA/2010 - PI din 8 noiembrie 2010a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3778/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 3818/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
